"CÂINE EȘTI, NU DUMNEZEU"

88) "CÂINE EȘTI, NU DUMNEZEU !", O REPLICĂ A OLGĂI TUDORACHE ÎNTR-UN FILM ISTORIC (REACTUALIZAT)

  Dumnezeu nu există, Iisus nu există, apostolul Pavel nu există decât pentru creștini. Pentru musulmani există Allah, pentru hinduși există Dumnezeul Vishnu precum și Krishna sau altul numit Hanuman, zeul cu chip de maimuță. Dacă erai musulman ori hindus, nu-ți mai păsa de Dumnezeu, Savaot denumit în Biblia creștină, Iehova denumit de martorii lui Iehova, și credeai în Coran, în Allah, care nu-L recunosc și îi  dezavuează pe Iisus și pe Apostolul Pavel, și e dreptul lor, e dreptul fiecărei religii de a dezavua tot ce e în afara hotarelor ei și e contrar catehezei și normelor ei. În materie de religie toți oamenii au dreptul să se înșele cultivând propriile subiectivisme religioase în funcție de religia particulară în care s-au născut. Diferențele între religii și între demiurgii lor, Savaot, Iehova, Vishnu sau Hanuman, Mythra sau Horus, irită până la culme rațiunea și răbdarea minții. Nu pot exista mai multe religii și mai mulți Dumnezei în funcție de particularitățile regionale și conținutul cărților sacre ale neamurilor lumii. Dacă există, e atât de logic și simplu de văzut că toate sunt invenții regionale ale grupurilor umane împărțite în popoare și seminții diferite, cu obiceiuri și culturi diferite și corespunzător, cu religii diferite și dumnezei diferiți. Dumnezeu nu se deranja din neantul său vid să creeze o lume așa cum o văd fiecare rasă și seminție diferită în cartea sa sfântă de căpătâi cum e și Biblia noastră, a creștinilor în care este descrisă Facerea Lumii. Dacă sunt două sute de religii, evident că sunt două sute de tipuri de biblii, cu două sute de interpretări diferite de acțiuni creatoare demiurgice numite faceri ale lumii. Numele dumnezeilor tuturor religiilor sunt diferite, sfinții de referință ai tuturor religiilor sunt diferiți. De exemplu există icoane cu chipul Lui Dumnezeu în unele regiuni din Africa unde Dumnezeu apare cu chip de negru. Nu numele și imaginea dumnezeilor sunt diferite funcție de limbile și culturile popoarelor închinătoare ; ci înșiși acești dumnezei sunt diferiți și potrivnici prin năravuri și moravuri, porniți pe ură și război, așa cum sunt și oamenii și de la care s-au molipsit și oamenii făcându-şi țări cu hotare cu sârmă ghimpată și ziduri ori fâșii de pământ minate ca să se apere unii de alții de dușmani și dumnezeii lor puși comandanți supremi peste armatele lor beligerante. Faptul că există diferențe în conduita religioasă demonstrează că religia sau religiile toate câte sunt ele sunt doar niște medicamente specifice bune pentru uzul uman, care tratează împotriva alienării și fricii de singurătate, de întuneric și de stihiile universului, depinde din ce parte privești lumea și viața : dacă le privești din perspectiva religioasă, ai mare nevoie de tratamentul și cura cu medicamentul favorit numit Dumnezeu ; dacă privești lumea prin prisma științifică, te numești păgân și necredincios dar te simți liber să adopți această stare de scepticism în care dacă ai ajuns, ai ajuns după o logică și evidență clădită tocmai în locul lipsei de logică și evidență a chestiunii religioase care oricât te-ai strădui, nu o poți vedea ca pe o chestiune logică și matematică, și nu rămâne decât s-o vezi în lumina și imaginea în care ți se arată, deci ca o chestiune simptomatică, patologică și nu una sănătoasă. Ai ocazia să fii sănătos și să nu poți crede în nici un Dumnezeu, dar atunci te îmbolnăvești de ura copiilor Lui Dumnezeu care spun și decretează că dacă nu ești cu ei și cu Dumnezeul lor ești împotriva lor. Avem dreptul de a ne înșela că suntem aleșii unui Dumnezeu sau altul de conjunctură, funcție de moda religioasă a locului unde te-ai născut. Dumnezeul unic și incontestabil a avut ocazia să se reveleze, să se arate și prezinte simplu și clar omenirii în atâta amar de timp trecut de la Facerea Lumii ; faptul că nu a făcut-o în atâta timp și a preferat să afunde omenirea în ambiguități religioase contrare și reciproc dușmănoase demonstrează că Dumnezeu are o problemă, problema identității concrete sau mai degrabă și corect spus,  problema inexistenței concrete. Nu-mi imaginez un Dumnezeu calificat și responsabil care să tolereze sau să furnizeze lumii dubii în legătură cu propria-i legitimitate și identitate. Faptul că există aceste dubii și contrareități în materie religioasă descalifică din start ideea nobilă în sine a conduitei religioase a oricărui Dumnezeu suveran care în stilu-i ocult și laconic preferă anonimatul și discreția dusă până la extrem și iraționalitate clară în conduită față de creaturile de la care solicită respect și pe care declară că le-a făcut ca să-i fie supuși, robi și roabe, oi pe care să le pască pe pajiștile credinței. Nu greșim cu nimic dacă suntem egal de înflăcărați religioși ori atei sau agnostici convinși. Plătim astfel tributul și suntem efectul unui Dumnezeu contradictoriu și ineficient, ori iluziei și relativității că L-am descoperit, când însuși El nu va face niciodată nimic, nici un efort spre a risipi dubiul și diferența în concepțiile religioase ale omenirii, ba chiar El prin acțiunile Sale iraționale a adus dubiul și diferențele de opinie și beligeranța între oameni, ori dacă nu El a adus războiul și confruntarea între oameni în contrariile lor insurmontabile, nu are nici o scuză că nu le-a oprit printr-un simplu gest divin de voință hotărâtă și eficace, ori că de la atâta timp scurs de la Facerea Lumii mai avem a vorbi pe pământ de rău și răutate între oameni, într-o lume plină de draci aruncați pe capul oamenilor chiar de Dumnezeu cu mâna Sa Creatoare. Dumnezeu rămâne o idee frumoasă, prea frumoasă ca să fie viabilă, potențială, clară, limpede și adevărată. Avem dreptul să ne înșelăm din orice, ori că Dumnezeu există, ori că nu. Așa vom muri, fiecare pe limba lui în disprețul și nepăsarea Lui Dumnezeu care n-a făcut nimic de la Facerea Lumii ca să spulbere acest marasm și degringoladă religioasă în care colcăie omenirea întreagă, și tu bunule samaritean care te închini pios și te rogi Lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor mele, și eu nebunul care zic în inima mea că nu este Dumnezeu. Războiul bate la ușă. Este intolerant cum Dumnezeu ar mai putea răbda să se întâmple iar orori ale războiului cu oameni nevinovați care să plătească din nou cu sânge și cu creieri, oase și mațe împrăștiate printre dărâmături de război. Este intolerabil cum Dumnezeu nu topește fierul tunurilor și tancurilor, arsenalelor nucleare și bombelor, avioanelor de luptă, navelor și submarinelor de război, ori că nu le-a topit vreodată, să curgă toate în râuri de fier topit pe străzi în uluirea mareşalilor și amiralilor de război că nu mai au cu ce lupta unii cu alții, în surpriza unui Dumnezeu care ne îndeamnă pe toți să fim prieteni și nu să ne dăm în cap și pentru a fi fericiți, să călcăm unii pe cadavrele altora. Căci în lumea creată de Dumnezeu, fericirea unei părți din oameni exultă și crește pe nefericirea altora, bogăția unora vine din sărăcirea altora pe care Dumnezeu îi consolează dându-le o compensare în Cer, după moarte, căci al celor săraci și oropsiți e Raiul, nu al celor bogați și avuți. Iată de ce în suflet se naște involuntar sila de-a fi contemporani cu acest Dumnezeu al nonsensului și contradicției, cu acest zbir și mizantrop al tuturor timpurilor, în schimb foarte inteligent cum stă bine unui Dumnezeu dar total machiavelic și fără de inimă deoarece am văzut execuții în direct cu cuțitul la gât. Oare Dumnezeu era plecat atunci sau tocmai condamna un alt amărât la iad și era ocupat și cu ultimul ochi, ochiul de la spate să vadă de-o mai greși și altcineva ca să consemneze meticulos și erudit păcatul cu cerneală roșie în registrul său ? Am văzut pe internet cum se taie gâtul la oameni în direct. Să nu-mi spuneți că Dumnezeu va compensa cu ceva în Rai sângele și moartea condamnatului decapitat. Să nu-mi spuneți că Dumnezeu n-a văzut și că nu putea opri și evita măcelul ; să nu-mi spuneți că Apărătorul tuturor celor umiliți era în pauza de cafea și că are rost să avem a vorbi de crime și atrocități într-o lume făcută de acest Dumnezeu la care ne închinăm pioşi și smeriți. Mama condamnatului, mama oricărui om ucis pe pământul făcut de Dumnezeu vă va scuipa în ochi cu toate argumentele voastre teologice pertinente de avocați ai Lui Dumnezeu și despletită, cu lacrimile și mucii curgându-i în gura contorsionată de plâns va privi cerul plin de nori cu ochii umflați de plâns și uzi de lacrimi de sânge spunând și imputând Nimicului din Cer printre scrâşnete de dinți, cu furie și patimă : "Câine ești, nu Dumnezeu !" , ca actrița Olga Tudorache o replică dintr-un film istoric, "Răpirea fecioarelor ", când i s-a ucis fiul Hrisante de către turci.