A FI BOLNAVI DE CREDINȚĂ, ORI DE NECREDINȚĂ ? ACEASTA-I ÎNTREBAREA !

A FI BOLNAVI DE CREDINȚĂ,  ORI DE NECREDINȚĂ ? ACEASTA-I ÎNTREBAREA !
 
  Atei nefericiți...! Îl certați sistematic pe Dumnezeu nedându-i nici o șansă, nevăzând, orbilor geniul și ordinea pe care-a pus-o Dumnezeu în această viermuire de junglă căreia i-a fost pusă numele de viață...! În această viață unde catastrofa și disoluția vedem și simțim pe pielea noastră că e numitorul comun, Dumnezeu a creat o unică soluție de salvare, nu  vedeți...? Speranța și Credința în Dumnezeu e ; promisiunea unui fericit loc de veci, undeva, în Cer, unde toate se vor liniști și vor avea o soluție ; iar Dumnezeu se va plimba prin acel Rai printre noi unde fericiți vom jubila și ne va ține tuturor hangul, mângâindu-ne tuturor creştetele și vanităţile și fasoanele care în Cer ni se vor ascuți înmiit în insolența lor răzgâiată. Găsiți voi o soluție mai bună, ateilor, care să calmaze și îmbuneze această gloată de mamifere evoluate care au luat în stăpânire Pământul și vor să ia în stăpânire și Cerul prin aspirația la Paradis, și fără de ocârmuirea înțeleaptă a lui Dumnezeu s-ar fi mâncat unii pe alții mai ceva ca bestiile și sălbăticiunile din Serengeti unde lei neîndumnezeiți mănâncă antilope de vii, mușcă sălbatic și indiferent din măruntaiele lor până ce încă sunt vii și n-au murit...Nu vedeți, ateilor că în rigurozitatea voastră ați încercat să creați o lume, comunismul fără de Dumnezeu, care a dat faliment...? Suntem teoreticieni abili și ambițioși cu toții și nu vedem că cele mai elevate și pretențioase, sofisticate teorii laice duc toate într-o fundătură a falimentului și dezastrului intrinsec, a bolii netratate ce duce invariabil la moarte...? Suntem păcătoși și suntem deci bolnavi. Vom muri, nu vom conta, vom muri neeroic și insignifiant dacă nu vom încerca să ne pocăim și să avem remușcări pentru păcatele ce ne-au fost prezentate spre știință și prevenție. Vom păcătui și vom muri, căci plata păcatului e moartea, așa știm. Fără Dumnezeu suntem bolnavi de cancer, cu Dumnezeu știm toți că ne vom trata pe lumea cealaltă. Ce e credința în Dumnezeu dacă nu a face în conștiința noastră o injecție de morfină ca să putem răbda durerea cărnii pusă pe noi de Dumnezeu ? Ce e credința dacă nu întrebările retorice și fără speranță de răspuns adresate Lui Dumnezeu și soluția paliativă pentru a calma neliniștea, angoasa noastră eternă a existenței..? Iată, credința e morfină și balsam pentru bietele noastre făpturi uitate de Dumnezeu a se chinui în gulagul denumit Facerea Lumii. Să facem această terapie cu morfina credinței, căci fără credință nu se spune că e totul durere și deșertăciune...? Fără Dumnezeu suntem canceroşi fără scăpare. Ce ne rămâne decât să facem această chimioterapie cu terapia prin Dumnezeu dacă tot n-avem altă șansă..? Să fim credincioși până în măduva oaselor, până în ultima clipă când știm că oricum vom muri neeroic și insignifiant, asemeni  oricărui câine putrezit prin bălării. Orice canceros nu va refuza morfina și chimioterapia ca îndulcitor și paliativ temporar în fața groazei concrete a morții și durerilor ei. Şi pentru atei și pentru credincioși, pentru reflexul automat al firii umane înfricoșate și timorate de drama existenței soluția e îngenunchere și prosternare către Dumnezeu... Așa ni s-a spus, așa trebuie să facem.  Nu vedeți...? Dumnezeu e unica soluție, unica și obligatoria soluție... Nu veți găsi voi alta mai bună și mai eficace chiar şi decât morfina, atei necredincioși... Nu pesimismul, nu indiferența, nu gnosticismul, agnosticismul (sau gnoza), nu ateismul... Toate sunt variațiuni ale necredinței și eretismului la care Dumnezeu e alergic. Nimic nu salvează mai sărman dar bine decât bigotismul de care toți ne vom îmbolnăvi în final și Credința, și nu oricum, ci credința oarbă..., ochii închiși programatic și tremurând de frică, de fireasca curiozitate, dar care sunt forțați să stea închiși căci nu sunt demni și apți să privească direct Soarele și pe Dumnezeu în întunericul lor obscurantist... Ferice de cel ce crede și nu vede, așa se spune la Cartea Sfântă.  Lentilele credinței ne sunt necesare organic și nu moralmente... De conivență cu Dumnezeu trebuie să-i satisfacem hatârul de a-L primi în noi ca pe un organ grefat care să anuleze fiasco-ul și ruina tuturor celorlalte organe puse de Dumnezeu în corpul nostru, prea multe, prea vulnerabile și sensibile și prea complicate de trebuie să se strice atât de lesne și în trei zile să ajungem în groapă, rampa de lansare către Rai. Un singur exemplu dintre multele complicații anatomice inutile proiectate de Dumnezeu : Pentru ce era nevoie de complicația stomacului care să-şi digere propriul țesut cu acidul clorhidric din sucul gastric provocând refluxuri gastrice cu arsuri esofagiene, bulbită, ulcere duodenale dureroase și tot felul de minunății din astea la care s-a gândit Dumnezeu o veșnicie reușind să creeze în sfârșit omul și sistemul lui digestiv ? Privești crucit complicația și patologia atâtor sisteme anatomo biologice puse de Dumnezeu așa în corpul uman în care dacă un sistem cade, le fac pe toate celelalte inutile și în care nu există piese de schimb decât peticeala prin operații, nesfârșite cure de medicamente alopate sau homeopatice, naturiste sau psihiatrice și în sfârșit transplantul, o procedură foarte scumpă și costisitoare pentru care trebuie să aștepți să moară altcineva nefericit ca să-i iei organul care nu-i sigur dacă e compatibil cu sistemul tău imunitar pe care Dumnezeu l-a creat tocmai ca să-ți respingă grefa organului de care aveai nevoie ! O, ce lucrare minunată a înfăptuit Dumnezeu creând Omul, Opera Sa de căpătâi care se îmbolnăvește, ajunge în spital și așteaptă un transplant pe care nu și-l permite tot săracul și toți moşnegii și băbuțele care se grijesc de moarte, te face să te întrebi ce Dumnezeu a răbdat și catadicsit să creeze omul așa, atât de defectuos, ca și pacient regulat al spitalelor și clinicilor, ultima haltă înainte de cimitir ? Am păstrat numărul de telefon al medicului urolog care a operat-o pe mama mea moartă de cancer la rinichi, alte organe complicate făcând parte din sistemul excretor. Cine știe când voi avea și eu nevoie de acest medic ? Am păstrat și numărul de telefon al medicului gastroenterolog care m-a diagnosticat cu gastrită și ulcer duodenal cu semne indirecte ; sunt sigur că voi avea nevoie de medicul gastroenterolog până la moarte. Mai am loc în agenda telefonică și pentru numărul de telefon al medicului neurolog, cardiolog, gerontolog, toți licențiați în disciplina lor să lupte cu morile de vânt ca să salveze epava trupului meu ce va eșua cât de curând la periferia vieții ca să arate lumii cu ce s-a ocupat Dumnezeu în univers și ce lucru a rezultat de pe urma actului Său ce l-a intitulat Facerea Lumii ! Și nu râdeți, toți veți ajunge la fel, o epavă pe un pat de boală și o mumie uscându-se și putrezind în bezna unui sicriu ca să vadă toate gurile căscate ale extratereștrilor spectatori din univers ce plan strălucit a avut Dumnezeu cu fiecare din noi...! Dacă Dumnezeu făcându-ne pe fiecare astfel încât să devenim în final câte un dosar doldora de afecțiuni care ne vor trimite la morga și de acolo la cimitir și că pentru asta trebuie să mulțumim Creatorului că din această condiție simptomatică de pacienți muribunzi pe patul de spital sau de acasă vom ajunge direct în Rai, dați-mi voie să cred că nu un Dumnezeu responsabil a putut avea cinismul și machiavelismul de a inventa lumea și omul cu o așa condiție precară și dramatic existențială ! Din această tristă condiție avem nevoie de medic ca de un Dumnezeu și de Dumnezeu ca de un medic dotat cu aparate medicale de resuscitare inutilă a tragediei noastre medicale și psihiatrice. A fi sau a nu fi ?, nu aceasta-i întrebarea shakespeariană... Mai bine trebuie să te întrebi dacă-i mai potrivit a fi bolnavi incurabil de credință și cu carnea mustind de serul morfinei ei, ori a fi bolnavi de necredință și a nu mai crede nimic niciodată murind cu ochii larg deschiși și gândul perplex la spectacolul de două ori stupid ? : odată asistând la sarabanda huzurului inutil și imoral al preafericiților Raiului și a doua oară la oroarea tortúrilor și chinurilor ridicole ale păcătoșilor din fundul iadului...! A fi bolnavi de credință, ori de necredință ? Aceasta-i întrebarea...!