89) "CÂINE EȘTI, NU DUMNEZEU !", O REPLICĂ A OLGĂI TUDORACHE ÎNTR-UN FILM ISTORIC
1) Unii din alte credințe religioase spun că Dumnezeul nostru creștin ortodox nu există, Iisus nu există, apostolul Pavel nu există. Ei există doar pentru creștini. Pentru musulmani există Allah, pentru hinduși există Dumnezeul Vishnu precum și Krishna sau altul numit Hanuman, zeul cu chip de maimuță ori zeul cu chip de elefant. Dacă erai musulman ori hindus, nu-ți mai păsa de Dumnezeu, denumit Savaot în Biblia creștin ortodoxă, Iehova denumit de martorii lui Iehova, și deci credeai în Allah, în cazul musulmanilor sau în zeul Krishna în cazul hinduşilor care nu-i recunosc și îi dezavuează cu dispreț pe Iisus și pe Apostolul Pavel și pe toți credincioșii (păgâni în optica lor) care cred în ei, și e dreptul lor, e dreptul fiecărei religii de a dezavua tot ce e în afara hotarelor ei și e contrar catehezei și normelor ei. În materie de religie toți oamenii au dreptul să se înșele cultivând propriile subiectivisme religioase în funcție de religia particulară în care s-au născut. Diferențele între religii și între demiurgii lor, Savaot, Iehova, Vishnu sau Hanuman, Mythra sau Horus, irită până la culme rațiunea și răbdarea minții libere și pure de orice frenezie religioasă. Nu pot exista în logica și răbdarea unei rațiuni pure mai multe religii și mai mulți Dumnezei în funcție de particularitățile regionale și conținutul cărților sacre ale neamurilor lumii. Dacă există mai multe religii și mai mulți Dumnezei, e atât de logic și simplu de văzut că toate sunt invenții regionale ale grupurilor umane împărțite în popoare și seminții diferite, cu obiceiuri și culturi diferite și corespunzător, cu religii diferite și dumnezei diferiți. Dumnezeu nu se deranja din neantul său vid să creeze o lume, așa cum o văd diferit și contradictoriu fiecare rasă și seminție diferită în cartea sa regională sfântă de căpătâi cum e și Biblia noastră, a creștinilor în care este descrisă pentru creștini ortodocși Facerea Lumii. Dacă sunt două sute de religii, evident că sunt două sute de tipuri de biblii, cu două sute de interpretări diferite de acțiuni creatoare demiurgice numite faceri ale lumii. Numele dumnezeilor tuturor religiilor sunt diferite, sfinții de referință ai tuturor religiilor sunt diferiți, faptele lor diferite, interpretarea teologică diferită. De exemplu există icoane cu chipul Lui Dumnezeu în unele regiuni din Africa unde Dumnezeu apare cu chip de negru. Nu numele și imaginea dumnezeilor sunt diferite funcție de limbile și culturile popoarelor închinătoare ; ci înșiși acești dumnezei sunt diferiți și potrivnici prin năravuri și moravuri, porniți pe ură și război, așa cum sunt și oamenii și de la care s-au molipsit și oamenii făcându-şi țări cu hotare cu sârmă ghimpată și ziduri ori fâșii de pământ minate ca să se apere unii de alții de dușmani și dumnezeii lor puși comandanți supremi peste armatele lor beligerante.
2) Faptul că există diferențe în conduita religioasă demonstrează că religia sau religiile toate câte sunt ele sunt doar niște medicamente specifice bune pentru uzul uman, care tratează împotriva alienării și fricii de singurătate, de întuneric și de stihiile universului, depinde din ce parte privești lumea și viața : dacă le privești din perspectiva religioasă, ai mare nevoie de tratamentul și cura cu medicamentul favorit numit Dumnezeu ; dacă privești lumea prin prisma științifică, sceptică sau agnostică te numești automat păgân și necredincios dar te simți liber să adopți această stare de scepticism în care dacă ai ajuns, ai ajuns după o logică și evidență clădită tocmai în locul lipsei de logică și evidență a chestiunii religioase care oricât te-ai strădui, nu o poți vedea ca pe o chestiune logică, naturală și matematică, și nu rămâne decât s-o vezi în lumina și imaginea în care ți se arată, deci ca o chestiune simptomatică, patologică a fierbințelii creierului fanatizat, și nu una sănătoasă. Ai ocazia să fii sănătos și să nu poți crede în nici un Dumnezeu, dar atunci te îmbolnăvești de ura copiilor Lui Dumnezeu care spun că ești blasfemic și decretează că dacă nu ești cu ei și cu Dumnezeul lor, ești împotriva lor. Avem dreptul de a ne înșela că suntem aleșii unui Dumnezeu sau altul de conjunctură, funcție de moda religioasă a locului unde te-ai născut. Dumnezeul unic și incontestabil a avut ocazia să se reveleze, să se arate și prezinte simplu și clar omenirii în atâta amar de timp trecut de la Facerea Lumii ; faptul că nu a făcut-o în atâta timp dintr-o discreție exagerată și a preferat să afunde omenirea în ambiguități religioase contrare și reciproc dușmănoase demonstrează că Dumnezeu are o problemă, problema identității concrete sau mai degrabă și corect spus, problema inexistenței concrete. Nu-mi imaginez un Dumnezeu calificat și responsabil care să tolereze sau să furnizeze lumii dubii în legătură cu propria-i legitimitate și identitate. Faptul că există aceste dubii și contrarietăți în materie religioasă descalifică din start ideea nobilă în sine a conduitei și esenței religioase a oricărui Dumnezeu suveran care în stilu-i ocult și laconic preferă nejustificat anonimatul și discreția dusă până la extrem și iraționalitate clară în conduită față de creaturile de la care solicită respect și pe care declară că le-a făcut ca să-i fie supuși, robi și roabe, oi pe care să le pască pe pajiștile credinței. Nu greșim cu nimic dacă suntem egal de înflăcărați religioși ori atei sau agnostici convinși. Plătim astfel egal tributul erorii și subiectivismului nostru religios sau păgân și toți suntem efectul acțiunilor unui Dumnezeu care are discreționar, ca să nu zic încăpățânat ambiția de a fi definitiv contradictoriu și ineficient ceea ce ne face perfecți în iluziile noastre de credință sau necredință, stări care devin o relativitate funcție de preferințele și percepțiile noastre. Existența unui Dumnezeu viu garanta că va fi făcut ceva, un efort, un demers capital spre a risipi dubiul și diferența în concepțiile religioase ale omenirii, dar chiar El prin acțiunile Sale iraționale a adus dubiul și diferențele de opinie și beligeranța între oameni, ori dacă nu El a adus războiul și confruntarea între oameni în contrariile lor insurmontabile, nu are nici o scuză că nu le-a oprit printr-un simplu gest divin de voință hotărâtă și eficace, ori că de la atâta timp scurs de la Facerea Lumii mai avem a vorbi pe pământ de rău și răutate între oameni, într-o lume plină de draci aruncați pe capul oamenilor chiar de Dumnezeu cu mâna Sa Creatoare sau ca efect conex al Facerii Lumii de către El.
3) Dumnezeu rămâne o idee frumoasă, prea frumoasă ca să fie viabilă, potențială, clară, limpede și adevărată. Avem dreptul să ne înșelăm din orice, ori că Dumnezeu există, ori că nu. Așa vom muri, fiecare pe limba lui, fiecare cu vanitatea lui, cu ideile și prejudecățile lui opozabile altora, în disprețul și nepăsarea Lui Dumnezeu care n-a făcut nimic de la Facerea Lumii ca să spulbere această neînțelegere între oameni, acest marasm și degringoladă belicoasă între atâtea religii în care colcăie omenirea întreagă, și tu bunule samaritean care te închini pios și te rogi Lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor mele, însă eu nebunul care zic în inima mea că nu este Dumnezeu te aduc efectiv la disperare, cum ciorilor nu am ajuns la aceleași concluzii religioase ca tine ! Războiul bate la ușă. Este intolerant cum Dumnezeu ar mai putea răbda să se întâmple iar și iar la nesfârșit orori ale războiului cu oameni nevinovați care să plătească din nou cu sânge și cu creieri, oase și mațe împrăștiate printre dărâmături de război. Este intolerabil cum Dumnezeu nu topește fierul tunurilor și tancurilor, arsenalelor nucleare și bombelor, avioanelor de luptă, navelor și submarinelor de război odată pentru totdeauna, ori că nu le-a topit vreodată, să curgă toate în râuri de fier topit pe străzi în uluirea mareşalilor și amiralilor de război că nu mai au cu ce lupta unii cu alții, în surpriza unui Dumnezeu care ne îndeamnă pe toți să fim prieteni și nu să ne dăm în cap ca să ne simțim așa de fericiți când călcăm unii pe cadavrele altora. Căci în lumea creată de Dumnezeu, fericirea unei părți din oameni este posibilă, exultă și crește pe nefericirea altora, bogăția unora vine din sărăcirea altora, buzunarele pline ale unora se umplu din buzunarele golite ale altora săraci pe care Dumnezeu îi consolează dându-le o compensare în Cer după moarte, căci al celor săraci și oropsiți e Raiul, nu al celor bogați și avuți. Iată de ce în suflet se naște involuntar sila de-a fi contemporani cu acest Dumnezeu al nonsensului și contradicției, cu acest zbir și mizantrop al tuturor timpurilor, în schimb fiind foarte inteligent cum stă bine unui Dumnezeu dar total machiavelic și fără de inimă deoarece am văzut execuții în direct cu cuțitul la gât pe care Dumnezeu nu le-a oprit instantaneu din mila-i și sfințenia proverbiale. Oare Dumnezeu era plecat atunci sau tocmai condamna un alt amărât la iad care a mâncat de dulce în post, și în general în cazul tuturor crimelor și ororilor este ocupat Dumnezeu cu altceva să nu poată să le prevadă și preîntâmpine, să nu-şi pună în funcție și ultimul ochi, ochiul de la spate al Lui Dumnezeu, să oprească răul, oroarea nedreptatea, drama și nefericirea umană ? Sau este apt și specializat Dumnezeu nu cu acțiunea și salvarea la nivelul realității terestre ca un robocop și iron man cum i-ar sta mai bine, ci exclusiv numai cu consemnarea păcatelor, ca un notar, să vadă de-o mai greși și altcineva cu cuvântul sau cu gândul, notând meticulos și erudit și păcatul său cu cerneală roșie în registrul divin ? Am văzut pe internet cum se taie gâtul la oameni în direct. Să nu-mi spuneți că Dumnezeu va compensa cu ceva în Rai sângele și moartea condamnatului decapitat. Să nu-mi spuneți că Dumnezeu n-a văzut și că nu putea opri și evita măcelul ; să nu-mi spuneți că Apărătorul tuturor celor umiliți era în pauza de cafea și că are rost să avem a vorbi de crime și atrocități într-o lume făcută frumos și meticulos divin de acest Dumnezeu Creator la care ne închinăm pioşi și smeriți. Mama condamnatului, mama oricărui om ucis pe pământul făcut de Dumnezeu vă va scuipa în ochi cu toate argumentele voastre teologice pertinente de avocați ai Lui Dumnezeu și despletită, cu lacrimile și mucii curgându-i în gura contorsionată de plâns va privi cerul plin de nori negri și turbați de furtună cu ochii umflați de plâns și uzi de lacrimi de sânge spunând și imputând Nimicului din Cer printre scrâşnete de dinți, cu furie și patimă : "Câine ești, nu Dumnezeu !" , ca actrița Olga Tudorache într-o replică dintr-un film istoric, "Răpirea fecioarelor ", când i s-a ucis fiul Hrisante de către turci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu