39) CÂND ÎNSUȘI DUMNEZEU NE VA ÎNDEMNA ZICÂND : "MÂNCAȚI MERE ALE CUNOAȘTERII BINELUI ȘI RĂULUI ZĂBAVNICILOR !!!"
1) Când vom ajunge în Rai, chiar dacă toți vom fi tobă de bunătate și sfințenie, de ascultare de poruncile Domnului după o viață întreagă de credincioșie nepătată, vom constata că Dumnezeu chiar dacă va bate plictisit în biroul Său cu ciocanul de Judecător și va spune : " Adriane, ești admis !", iar tu vei face pe tine de bucurie, El va fi tot mai abătut și îngândurat, supărarea se va citi în ochii Lui sfinți, privindu-ne pe de o parte pe toți cei bătuți cu bicele de foc și împinși ca vitele în marfarele către iad, și pe de altă parte pe cei credincioși echipați cu salopete curățele, cu bonete albe și matricolă, cu o floare la ureche, pregătiți zâmbitori și voioși la îmbarcarea în trenul de plăcere către eternul lor concediu de fericire și huzur în Rai. Ce le pasă lor că Dumnezeu este mâhnit, când au ajuns în Rai după pohta ce-au pohtit ?
2) Tot mai plictisit și supărat, Dumnezeu va spune mecanic fiecărui credincios : " Da... Admis în Rai... Corpul B, secția 1A", având însă ochii ațintiți în reveria unor neîmpăcate frământări : "Este imposibil cum nu reușesc să îndrept această omenire...! Dar oare DACĂ nu le interziceam să mănânce mere din pomul cunoașterii binelui și răului, nu era mai bine așa ? Nu erau mai deștepți, mai înțelepți și mai luminați cunoscând totul, și binele și răul ?" Astfel va zice Dumnezeu într-o zi în Sinea Lui, supărat că Opera Lui, lumea, oamenii, s-a ales praful de ea și oamenii sunt irecuperabil păcătoși iar pedeapsa iadului a devenit o inutilitate.
3) Cu aceste triste gânduri, Dumnezeu va spune preafericiților și arhanghelilor Lui :
- Nu să comand pe bandă rulantă mai mult de trei sferturi din omenire la iad am vrut ! Nu mă încălzește cu nimic să-i văd pe majoritatea oamenilor creați de Mine urlând chinuiți cu carnea prăjită în tortúrile eterne ale iadului iar numai pe unii, tot mai puțini să-i iau lângă Mine în Rai și să-i fac părtași splendorilor lui, să ajungă să doarmă în Rai ca porcii sforăind ziua în amiaza mare în hamace căptușite cu puf de aripi de înger, revendicând Raiul ca loc de odihnă și spa recuperator de lene și zăbavă sub nobilul blazon al izbăvirii ; nu e drept AȘA ! Ce izbăvire și ce mântuire vor toți și cu ce merit ? Raiul e un loc al succesului și excelenței. Nu lenea și odihna aduc fericire, ci efortul, munca determinată, neprecupețită, loială și creatoare ! Nu mai admit odihnă, lene, huzur în loc cu verdeață în Rai și nici pe pământ. Acestor nevrednicíi, oamenii prin înseși rugăciunile lor mi-au cerut să le dau gir spunând că precum în Cer, așa vor degrabă și pe pământ ! Iată, am luat de bună dorința lor și toți vor pe pământ relaxare, odihnă, lene, nemuncă, zăbăvnicie cum cred și speră ei că e în Rai ! Au făcut un iad pe pământ prin aceste năravuri ! În Rai este pace ; dar atât ! Această pace din Rai nu trebuie să fie suportul lenei și odihnei. Frumos și dumnezeiesc pentru a construi un Rai pe pământ nu este să te odihnești ci să te odihnești de o muncă prin altă muncă, de un efort, printr-un alt efort. Dacă ar fi făcut oamenii așa pe pământul ce le-am dăruit cu dragoste, ce frumos era ! Vă spun că nu mai aveau nevoie de un Rai în Cer devenit inutil cu atâția oameni buni pe pământ asemeni Mie !
4) Dar iată oamenii, necugetații ce cred ei despre Mine, precum că mi s-ar fi sleit deodată puterile ca lor după o muncă grea fără tragere de inimă cum îndeobște au nărav ; că după crearea Lumii aveam nevoie ca ei de odihnă și mai ales de lene și zăbavă cu care au pierdut pământul, Opera Mea ! Ei bine, sunt Creator al universului omnipotent și omniscient că vreți ori nu vreți dar ca oameni nu trebuie să fiți atât de încuiați să credeți că am catadicsit să mă odihnesc vreodată după ce-am făcut lumea cum spun alții. Pentru ce puterile mele divine nesleite ar avea nevoie de odihnă cum au oamenii ? Pentru ce mă asemănați vouă și mă antropologizați obligatoriu pentru liniștea voastră spirituală ? Poftesc ca oamenii dacă vor să aibă succes în lumea lor, să fie ca Mine, vajnici și neobosiți în a fi mai buni și mai vrednici în tot și în toate, zi și noapte cu rândul și fără întrerupere de sâmbătă sau duminică când nu găsești un nurofen la farmaciile închise sau un racord flexibil la feroneriile cu lacăt pe ușă, pentru o baterie de la baie care s-a spart ! Ați făcut o lume plină de lacăte și gratii, totul pentru voi e un dorit week-end prelungit, iar ziua de luni vă aduce depresie și durere de cap pentru ca vineri să rupeți porțile conform programului scurt, cu problemele de muncă ascunse prin sertare, prin birouri sau sub preș, lăsate baltă pentru luni ! Sâmbăta și duminica pentru voi e un Rai al odihnei și relaxării. Dar terminând de construit o galaxie nu realizați că Eu am purces a clădi alta și iar alta ? M-am odihnit de o galaxie prin planul și gândul la o altă galaxie ; și de construirea planetei voastre prin construirea altor miliarde de planete neobosit de care voi nu știți și nici nu trebuie să știți ! Altfel, fără dăruirea mea neîntreruptă cum credeți că ar fi fost posibil atâta univers ? Cum ați putea avea neobrăzarea să credeți că am obosit și am stat în atâtea miliarde de duminici de la Facerea Lumii ? VOI oamenii ați obosit și v-ați plictisit, ca dovadă că nu munciți duminica ! Ba încă nici sâmbăta ! Iară vinerea e o batjocură munca voastră. Dacă Facerea Lumii terestre a degenerat și nu mai poate fi un succes, atunci vreau s-o îndrept. Vreau să întorc lumea viilor, lumea iadului cât și a Raiului cu fundul în sus, să le scutur, să le deretic, să dau cu DDT, să le cern, să iau oamenii unul câte unul să-i scutur de purici, de mofturi și fasoane, de lene și zăbavă și să-i învăț PERSONAL pe fiecare despre excelență și pace, despre cum pot fi ei înșiși niște dumnezei, să-i întreb și ei să Mă întrebe asupra celor de-nțeles cât și de ne-nțeles, să fie un colocviu interactiv și productiv, să avem un dialog constructiv împreună. Toți sunt copiii și creațiile Mele, de aceea îi vreau pe toți, MĂ AUZIȚI ? ; pe TOȚI îi vreau în Rai cu orice preț !
5) Iată ce va spune Dumnezeu vorbind cu preafericiții și arhanghelii Săi tot mai speriați că Dumnezeu se comportă tot mai ciudat de la un timp, invocând că a sosit momentul să facă o schimbare, să îndrepte lucrurile pe care tot El le-a creat.
- Aduceți-i la mine pe toți ! Și pe cei din iad care plâng de usturimea flăcărilor care le arde pielea și îmi sfâșie inima, și pe cei din Rai chiar dacă dorm cu bale la gură în hamace la umbră de palmier, sculați-i pe toți, îi vreau aici în fața Mea nu ca să le cer socoteală ci ca aflând de la ei ADEVĂRUL și tot ce mai au de spus, și aflând și ei de la Mine dreptatea și îndreptarea, să refac din temelii nu atât lumea, cât mai ales oamenii care o populează, să fac în sfârșit din Terra cea mai frumoasă planetă a universului, adică chiar Raiul dacă nu vă supărați iar din oameni cei mai bravi și de ispravă extratereștri ! Iar Raiul din Cer pentru că nu și-a arătat menirea în timp decât ca un loc dezirativ de continuare în veșnicie a efemerităților, lenei și huzurului oamenilor, vreau să-l desființez pe cale naturală fără să se simtă, făcând pe pământ ca și-n Cer, exact după rugăciunea voastră !
6) Zicând acestea Dumnezeu se răcori în bună parte de tot ce avea pe suflet și așteptă să se adune mulțimile în Piața mare a Judecății.
Iată cohorte întregi de damnați la iad tocmai scoși din smoală și din flăcări cu părul încă arzând cum sunt bătuți cu bicele de foc să se încoloneze pentru a încăpea toți în Piața Înfricoșătoarei Judecăți, alături de cei scoși din Rai, treziți din somn, cu ochii cârpiți și mâna la nas de putoarea care venea de la cei scoși din iad, cum toți s-au adunat în fața Lui Dumnezeu mirați de așa minune și ce va să se întâmple din voia Lui la această zi a porților deschise în Rai.
7) Impresionat de așa epopeică adunare a viilor și morților laolaltă în Piața Judecății din Cer, însuși Dumnezeu coborî din jilțul Său și merse prin mulțime să vadă lumea așa cum e.
- Slavă Ție Doamne ! spuseră unii aduși din centrele spa de recuperare din Rai, milostiveşte-ne să ne dai nouă în veci odihnă și fericire la loc cu verdeață !
- Îndurare Doamne ! Iartă-ne pentru crimele și tâlhăriile comise cu sânge rece pentru care nu ne-am pocăit...! spuseră alții cu pielea crăpată de focul și smoala din iad curgând de pe ei.
- Tu care stai retras, nici nu spui nimic, nici nu te plângi, nici nu te bucuri, nici nu mă înjuri, nici nu mă lauzi. Ce ai de spus referitor la lumea și dreptatea ce-am făcut-o spuse Dumnezeu unui suflet scos din iad ?
- Îngăduit să-mi fie Doamne să-ți mulțumesc că ai gândit să faci o zi a porților deschise ale Cerului unde să primești așa epică adunare unde ai dat dreptul tuturor morților a-şi spune ofurile și din toți m-ai ales tocmai pe mine. Din lut ne-ai făcut Doamne, din milă și iubire părintească și iată pentru ce mi-e imposibil să cred în anatema păcatului și a rugăciunii de iertare, a rugăciunii de miluire și a fricii nejustificate și iraționale de un Bun și părintesc Dumnezeu care ești Tu Doamne. Fiind Tu Tatăl nostru din Cer, cum oare poți fi decât similar unui părinte care e mămos și tătos cu copiii lui îndeobște orice-ar fi...?
8) Toți episcopii, prea cucernicii și preafericiții Raiului, se uită cu toți unii la alții cruciți și la insolența și îndrăzneala condamnatului la iad audiat de Dumnezeu și o rumoare de protest se stârni în rândul lor :
- Cum îndrăznești spuse un episcop cu mantie, coroană și toiag, cum cutezi nemernice să ai tupeul ca din fundul iadului scos de bunăvoința Domnului să-i plictisești urechile și provoci răbdarea cu aceste blasfemii și elucubrații ?
- Liniște ! Dați-i voie păcătosului să-şi spună păsul și nu fiți intoleranți ca însuși diavolul ! Continuă să vorbești, poftesc să aud tot de la tine suflet de abur păcătos pe care te-am scos din iad în ziua asta a porților deschise în Rai și a reconcilierii ! Nu ești mulțumit de pedeapsa ce ți-am dat-o la iad și la tortura veșnică pentru păcatele tale ?
9) - Îngăduit să-mi fie Creator al universului... : Când ai definit păcatele și stabilit pedepsele nu știu ce fel ai judecat Doamne, dar ai amestecat criminalii, violatorii, hoții și tâlharii în aceeași cameră de tortură a iadului cu cei ce doar nu cred în tine și care n-au omorât o muscă dar le-ai spus la toți păcătoși amestecându-i și făcându-i colegi de schingiuire în același iad, cu gâtul pe aceiași butuci unde li se taie capul la toți pentru păcatul necredinței și al luării numelui Lui Dumnezeu în deșert.
10) Capuri tăiate de ghilotina neobosită a iadului văd de la Facerea Lumii ochii Tăi Doamne, căzând în coșuri de răchită, laolaltă capuri de criminali odioși, cu cele de oameni pașnici dar care nu s-au închinat Ție sau n-au ținut post sau au fost de altă credință și religie sau au scăpat doar un pârț în biserică sau fiind femei, unele au uitat că au ciclu și au intrat în biserică, fără să aibă o broboadă pe cap. Iată, toți acești păcătoși merită iadul potrivit canonicii religiei unde ești patron. Ce este această sinistră realitate a iadului și ce gânduri înțelepte ai avut când ai creat-o Doamne ?
11) Cu toată rugămintea de iertare pentru îndrăzneală dar aceasta este o injustiție cu atât mai sinistră cu cât este divină și permanent imuabilă căci nu poți tortura și prigoni, înjosi și umilí egal în același iad pe cineva care a dat în cap și a omorât cu cruzime și din pasiune, și să-l faci coleg de celulă în iad cu altul care nu simte că are motive să Te iubească pe orbește și muțeşte Doamne și să creadă apriori în Tine. Și n-ar fi o problemă că stai și te ții departe de actualitate și evidență, de ochii oamenilor și lumina zilei dar de acolo din taina și discreția Ta nedeslușită și obstinată e inimaginabil și incredibil cum Tu amâni dreptatea pe pământ doar pentru lumea cealaltă și când ai dictat pentru această amânare criminală că este o obligație să Te iubească toată creatura de-acolo din neantul dubios al discreției și minciunii de unde n-ai ieșit niciodată la lumină nu neapărat să Te arăți, dar măcar nearătându-Te, să purcezi totuși a face Raiul, îndreptarea, fericirea și pacea indestructibile PE PĂMÂNT unde este NEVOIE URGENTĂ, iar nu în Rai unde este nevoie mai puțin și mai apoi sau chiar în final este nevoie ca Raiul din Cer să-L falimentezi căci e inutil, tardiv și imoral.
12) Dacă ar trebui să ne fie frică de ceva, nu de chinurile iadului ar trebui să ne temem, căci ele nu există în condițiile în care iubirea Ta pentru oameni este mâncată până în măduvă de suspiciunea și îndoiala că nu ai cum să fii divin, să exiști și să ceri credință și supunere creaturilor aruncând în același iad la comun criminalii, violatorii, tâlharii și hoții și pe cei ce nu te urăsc dar nu te înțeleg și nu te înțeleg pentru că nu te-ai îngrijit să fii judecătorul împăciuitor odată pentru totdeauna al tuturor, să rupi pisica și să dai tuturor pace pe pământ în primul rând cât am fost vii, să fii etalonul evidenței, al clarității, al dreptății, păcii și înțelegerii între oameni pe pământ și în viață neapărat, după care puteam vorbi și admite și povestea lumii celeilalte a morților vii și înviați supranatural fiindcă așa ai vrut Tu.
13) Dar când vedem aici și acum, morți fiind și la Judecata Ta divină, și când privim ca dintr-un avion sub picioarele noastre din Rai jos către pe pământ cum viața vie a oamenilor încă e un același neîntrerupt măcel binecunoscut care nu se mai termină, o nedreptate funciară, o țepuire și jefuire continuă a celor blânzi, neajutorați și proști de către cei bogați, șmecheri și malefici cărora le-ai dat aerul să respire, apă să bea și să plescăie de răcoreală, ca să aibă mintea clară, odihnită, trează și determinată și gândurile negre, inspirația și ambiția să îi chinuie atât de mult pe oamenii buni și inocenți și să fie așa răi și negri în cerul gurii și la mațe, iar Tu cu sfinții Tăi din Rai mai stai o clipă aici în Rai, impasibil și insensibil gândind că ai vreo treabă mai importantă, mâncând dulceață de trandafiri și bând apă rece de izvor paradisiac iar noi stăteam până să murim, disperați cu telefoanele în mână tremurând, chemând ambulanța care face pană sau se ciocnește cu un șofer tâmpit beat care nu i-a acordat prioritate și Tu Îți pileşti unghiile iar sfinții din Cer Îți pupă mantia și Îți cântă psalmi și nu cobori grabnic pe pământ în arena leilor care îi sfârtecă pe nevinovați, și nu vii degrabă să risipești nedreptatea din rădăcină unde ea apare, și nu faci odată pentru totdeauna Raiul exclusiv pe pământ unde este necesar și ar avea o logică și rațiune să existe, când nu faci toate acestea Doamne, nu de pedeapsa Ta ar trebui să ne temem și nu de iadul inutil din Cer ci de iubirea Ta să ne temem, căci e o iubire ciudată, bolnavă, simptimatică a unui personaj înspăimântător cu cât Te declari mai sus în Cer, mai măreț, sfânt și atotputernic, dar ascuns de lumina zilei și lumina ochilor noștri. În această penurie a lipsei Tale Doamne din focul urgențelor terestre, dezamăgiți, dezabuzați și triști nu ne rămâne decât să vedem cât de capricios, machiavelic, inuman, irațional, inevident, neclar, dubios și nepermis de absent ești ca medic șef decan suprem în sala de urgențe a acestei lumi, un spital fără doctori în care în glumă și în joacă ne-ai pus să trăim oricum și ne ceri să trăim și să ne înmulțim, să Te iubim și să Te înțelegem...!
14) Ce să mai înțelegem din psalmii și odele ce-ți închină îngerii în Cer ? Ne ajunge să vedem aceleași câmpuri de războaie fumegând, victimele de război, eroii fără nume, fetițele orfane de război plângând cu păpușile în mână pline de praf printre molozul și ruinele bombardamentelor caselor lor, victimele înșelate, șarlatanii păsuiți de pedeapsă până pe lumea cealaltă, toate și altele o mie care sunt dovada vie și grăitoare că dacă nu Ți-ai făcut o reședință și un comandament de justiție pe PĂMÂNT unde arde nevoia și ai găsit cu cale să pui la treabă judecătorii pe care neinspirat și criminal i-ai pus să Te înlocuiască pe pământ, în loc să îndrepți Doamne Tu direct aceste nedreptăți și mizerii, apoi prezența Ta obstinată doar în Cer e o inutilitate, ceva nepermis de tardiv și ineficient, imoral, când Tu vii cu biciul pedepsei, binecunoscutul bici al Lui Dumnezeu, laolaltă plesnind egal și criminalii și pe cei ce pașnici și blânzi au fost ori victime colaterale de război dar n-au crezut în Tine, ori n-au ținut doar post și nu Ți-au iubit infinita iraționalitate cu care refuzi să Te IDENTIFICI odată clar, logic, eficient și simplu omenirii ca să vadă cine ești. Ori dacă nu vrei să te identifici, ne ajunge să lași doar faptele să vorbească despre Tine. Or o lume nebună care este adâncită definitiv în marasmul și răutatea ei evidentă de care ni s-a acrit până-n gât, nu ne poate vorbi prea grăitor despre inspirația splendidă a Creatorului și făcătorului ei, chiar dacă proiectul inițial ar fi fost bun.
15) Astfel Doamne, Tu rămâi un ideal frumos, literar, alegoric, pe care doar așa Îl iubesc și accept căci în sine, ideea Ta e frumoasă și măreață, dar în fapt e o utopie jalnică, irealizabilă, prea alegorică, prea frumoasă, prea complicată, prea antică, preistorică și capricioasă ca să fie adevărată. De aceea mie nu mi-e frică de Tine, Doamne, ca de un satrap nemilos, ca de un despot care face ce poftește cu robii lui, chiar dacă ne intitulezi fii și ne vrei robi. Și nu te urăsc și nu te disprețuiesc Doamne, în pofida a orice neajuns în ceea ce Te privește din cele ce ți-am spus la cererea Ta, când știu sigur că dac-ai exista ai face iadul doar pentru criminali și bandiți, tâlhari și violatori, iar Raiul, l-ai fi făcut demult din capul locului și ireversibil PE PĂMÂNT și nu te-ai fi răzgândit să-l muți în Cer, pentru toți cei ce iubesc pacea și dreptatea, pentru copiii Tăi, oamenii pe care declari că i-ai făcut din milă și iubire.
16) N-am cum să mă tem de minciuna și inevidența Ta Doamne, mai degrabă Te iubesc fără speranță sau cu o speranță schiloadă, în sensul că îți dau un gir infinit pe care o omenire-ntreagă în van așteaptă să-l meriți dar Tu te ascunzi de la Facerea Lumii obstinat după toți norii și stelele, după întunericul lumii celeilalte, după ușa altarului din biserică unde femeile n-au dreptul a privi și intra, și astfel o întreagă omenire rămâne văduvă de necesitatea, prezența și beneficiul Tău direct și nemijlocit încât Te iubim mai mult ca și concept și idee nobilă decât că ai exista, când nu ai un rol eficace ci ești doar un decor supranatural și antinatural, ineficient ca o sperietoare de ciori pe care ciorile croncăne și se sfătuiesc ce ogor să mai prade de foame și azi și mâine și peste o sută de ani. Astfel, nu am cum să mă tem de bunătatea Ta conceptuală Doamne în sensul că Te percep din start ca apărător și binefăcător rațional și cu sentimente pur paterne deci blânde...
17) Mie mi-e teamă de sălbăticia și iraționalitatea celor ce se tem instinctual de Tine Doamne și-şi fac din asta o laudă și-o mândrie în uzanțele lor mistico religioase ca și modă și calitate curentă oficială a timpului... Mie mi-e frică de actualii semeni ai mei, mândri că sunt religioși, atât de mândri că-ți pot da în cap dacă nu ești de acord cu ei, când ei spun că îi jignești și le jignești religia și creatorul prin necredința ta în el. Cum pot fi acești oameni și azi așa, atât de similar de sălbatici și antidemocratici ca și oamenii sălbatici din preistorie, dominați doar de trei instincte: hrană, apărare, (deci frică - fie ea și de Dumnezeu), și reproducere ?
18) Ceea ce-i deosebește pe oamenii dintotdeauna de animalele necuvântătoare este spiritul religios, în idee nobil intenționat dar practic prost conceput și aplicat. Acest teatru care-i lumea și viața are actori figuranți, oamenii creați de Tine Doamne, încât s-a ales praful de toată reprezentația vieții care a degenerat într-un fiasco demn de fluierături și huo la scenă deschisă... Asta e lumea creată de Tine Doamne cu atâta trudă în șase zile...? Să fi uitat Tu să mai dai un click acolo unde trebuia ca să devenim perfecți...? Habar n-am, și nu știu nici de ce făcându-ne Doamne ne-ai acordat o libertate otrăvită în care ne putem rata prin liberul nostru arbitru mântuirea atât de lesne fără ca voința atotputernică a Ta să pară că ar avea dispoziția să ne scoată părtinitor și părintesc (căci ești Tatăl nostru din Cer) din acest impas și marasm existențial pe neputincioșii și limitații de noi... Dacă Tu Doamne nu ai avut precogniția și previziunea că o întreagă omenire creată îți va greși amarnic începând cu primii Tăi oameni creați, înseamnă că a existat răul și imperfecțiunea cuibărite conștient ori inconștient în chiar ideea Facerii Tale și s-a transmis în noi genetic acest neajuns și Tu n-ai știut de această problemă Doamne care azi face ravagii în Opera Ta... Ori dacă ai știut de răul ce va să vină peste noi și că ne vom umple de rele și păcate și ne vom defecta la un moment dat și nu-Ți vom mai fi pe plac, cum de nu ai luat preventiv măsuri să elimini din start această disfuncționalitate din sistemul creat astfel încât totul să sugereze că o Mână de Dumnezeu perfect a creat totul atât de perfect și indestructibil și nu o mână de Dumnezeu mai mic, de cârpaci și ageamiu care supărat că invenția nu-i merge bine, într-un acces irațional de ciudă furibundă vrea să dea cu jucăria stricată de pământ și s-o suprime, fie prin potoape, fie prin apocalipse, fie prin cutremure, boli sau molime, orice mijloc care promite cu emfază religioasă pedeapsă inexorabilă pentru aproape orice, adică în ultimă instanță iadul...?
19) Doamne, omenirea n-avea voie și n-avea cum să-ți păcătuiască... ; pentru că a fost făcută de Tine, deci în teorie trebuia să fie perfectă și apărată eficace de rău cât e vie, nu tardiv și inutil după moarte într-o lume utopică și fantezistă din Cer... Omenirea n-avea cum niciodată să fie amenințată cu iadul și cu veșnicele chinuri ale gheenei căci toți suntem fiii Tăi naturali iar Tu ești cel mai milos și blând Tată care n-ar face nicicând imprudența măcar să gândească să-și schingiuie copiii în iad oricât i-ar greși. Doamne, cât de mult știu că plângi ştiindu-ne, copiii Tăi dragi, arzând în focul iadului, cu pielea crăpată și prăjită și cu convulsii agonice de ars care își dă duhul neputincios în flăcări... Căci nu încape la Tine conceptul de coerciție și de pedepsire în foc a noastră Doamne, când toate datele ne spun că Tu ești un Tată atât de divin și de uman pentru noi, mai uman și mai patern decât toți tații de pe pământ care-au fost și-or mai fi vreodată... Și noi știm că nici un tată de pe pământ nu-și amenință programatic fiul natural cu pieirea de-i greșește, când toți tații de pe pământ sunt părtinitori, imposibil și incomensurabil de miloși și făcuți după chipul și asemănarea Ta, Doamne, dar un Tată din Cer cum poate inventa un iad în care să-şi schingiuie copiii obraznici și un Rai în care să-i huzurească și răzgâiască pe cei cuminți și ascultători...? Nu se potrivește conduitei paterne această grosieră și neînțeleaptă atitudine și această paradigmă defectă religioasă pe care ne-o propui Doamne puterilor noastre de înțelegere și răbdare de la Facerea Lumii.
20) Doamne, Tu ești prea mare și complex în idee ca să încapi introdus cu forța măcar ca și concept în bisericile acestor nefericiți care suntem noi oamenii religioși. Chiar primul martir sfânt al creștinătății, Sfântul Ştefan a spus asta, când dinaintea Lui Iisus a fost lapidat de farisei pentru că le-a strigat un adevăr suprem : "Cel ATOTPUTERNIC nu încape în templu !" Deci Tu nu încapi Doamne ca măreție și importanță în nici un templu, biserică, mănăstire, precum nici în mințile și tărtăcuțele acestor bieți oameni îndoctrinați cu o mistică religioasă retrogradă, neştiințifică și antiștiințifică veche de acum două, trei mii, șapte mii de ani cât zici că e de la Facerea Lumii și s-au trezit oamenii cu numele Tău pe buze... Căci Tu ești Doamne un Sfânt de coordonatele Căruia în univers noi cel puțin habar n-avem în slăbănoagele noastre percepții... Ori poate ești, Doamne, doar un centru nervos din creierul nostru, din lobul parietal sau occipital, excitat de informațiile brute ale vieții noastre care vin în avalanșă peste noi, poate Tu Doamne ești doar un simț al nostru, al șaptelea sau al optulea simț și cel mai complex, simț excitat de reflecțiile și sentimentele noastre interioare, de vanităţile, spaimele, subiectivismul și prejudecățile noastre iar noi prelucrăm toate aceste informații și senzații în creierul nostru emoțional și le confundăm până la identificare cu noțiunea vital necesară de Dumnezeu, te întrupăm, te antropologizăm, developăm în mintea noastră clipul video cu chipul Tău și necesitatea Ta vitală în viața noastră sărmană, totul nefiind decât niște reacții chimice și microelectrice ale sinapselor neuronilor creierului nostru, scoțându-Te fiecare din creierul nostru ca un iluzionist un porumbel din joben...
21) Astfel, noi oamenii tragem concluzia că ni Te-ai REVELAT, ce frumos și măreț sună spus așa...! , mințindu-ne frumos și delicios că am fost inspirați divin să Te aflăm confundându-Te cu delirantele produse ale gândirii și simțirii noastre proprii biologice, cu frumosul și umanitatea din noi care au explodat ca niște floricele și Te-au născut pe Tine Doamne în imaginația și teoriile noastre religioase, în toată splendoarea doritei Tale existențe frumoase în concept, neverosimile în trista și goala evidență... Căci așa au simțit și acei antici iudei care pe rând în vechiul testament, Doamne, Ți-au spus Iehova, Savaot, Eli, mărunte zeități din idolatria religioasă antică reflectând aceleași trăsături de caracter bestiale, sălbatice, crude și precar umane ca și populațiile antice necivilizate din negura mileniilor mustind de ignoranță și sălbăticie...
22) Venerând neschimbat aceleași teorii și practici religioase și în ziua de azi, și nesupunând criticii și raționalității dogmatica și conduitele, atitudinile și mistica religioasă, oamenii din prezent, ca și specie, valoric vorbind sunt încă similar de precari, ignoranți și sălbatici ca și în preistorie, asta justificându-mi teama mea și sila că m-am născut spre neșansa mea tot într-un veac întunecat, sălbatic, în care oamenii împuțesc pământul și viața cu moravurile lor crude și sălbatice, apoi în clipele lor cele mai bune pun de se roagă de Dumnezeu ca de-un crud satrap spre milă, îndurare, iertare și mântuire...
23) Am trăit Doamne, oamenii toți trăiesc încă într-un ev întunecat atât spiritual cât și social și istoric. Ferice vreodată de o omenire care Te va vedea la lucru Doamne pe pământ cu mânecile suflecate și nu atât de inutil și tardiv hotărât să rămâi doar în Cer unde nu-Ți mai găsești justificarea și rațiunea discreției obstinate ! Îngăduie să cer iertare pentru cuvintele nepărtinitoare și aparent ireverențioase la adresa Ta dar în slujba adevărului, dreptății și ideii nobile de Dumnezeu am dat glas franc nemulțumirii tocmai pentru că ai cerut să spunem drept totul pentru triumful dreptății, pentru a ajuta măreției Tale să renaști lumea din propria sa cenușă și ratare...
24) Toți cei din Piața Judecății au amuțit de uimire și groază ascultând această tiradă confesivă a unui suflet insolent făcându-şi numărul și producându-se sub ochii triști ai Lui Dumnezeu care scoțându-şi ochelarii spuse cu preocupare, dar fără mânie :
25) - Dacă ar fi să mă iau după obiceiul oamenilor de a fi mândri și răzbunători, evident că ale Tale cuvinte, blasfemie înseamnă pentru Mine și ar trebui să inventez o secție specială de schingiuire în iad numai pentru tine și insolența ta. Să se înțeleagă acum că dreptatea mea nu e ca a oamenilor și răzbunarea mea nu există similar manierei oamenilor. Căci eu nu sunt om, numai oamenii se răzbună, pe când Eu n-am mândrii și vanități de om care crede și se mângâie cu dulcea răzbunare, cel mai dulce fruct cum ziceți voi ! Îți mulțumesc totuși că ai avut curajul să dai glas rezervelor care îmi scad prestigiul tot mai compromis în fața majorității oamenilor care nu mai pot fi credincioși. Drept pentru care suflete ce ți-ai mărturisit confesiunea plasându-mi această minge la fileu, îi anunț pe toți că schimbarea și reparația acestei lumi o voi face AICI și ACUM ! Am crezut interzicându-le oamenilor mâncatul merelor din pomul cunoașterii că lipsa de minte și judecată va lăsa mai mult loc în ei pentru suflet și pentru bunătate sporită. N-a fost așa. Lipsa de judecată și minte a omului, de la NECUNOAȘTEREA măsurii binelui și răului se trage în conștiința lui, iar abia asta aduce otrava răutății umane și lipsa bunătății lui sufletești din care cauză rezultă toată drama omenirii. Prin urmare poftesc să schimb această rânduială prin care de-acum încolo veți deveni din voia mea adevărați OAMENI !
26) Spunând aceasta Dumnezeu dădu poruncă serafimilor și heruvimilor să scuture toți merii din Rai cu parele și cu săbiile de foc să cadă pe pământ munți de mere roșii, dulci, mari, rotunde, parfumate zicând :
27) - Luați și mâncați de-acum ! Dacă știam că nemâncând nici un măr din pomul cunoașterii binelui și răului veți rămâne definitiv proști, răi și zăbavnici cum ați rămas și nu veți îndrăzni cu interes și plăcere la creativitate și cunoaștere, la râvnă și muncă, la dreptate, bunătate, smerenie și pace, nu vă mai interziceam niciodată să gustați din pomul cunoașterii binelui și răului. Luând de bună povața mea, ca o ascultare seacă a unor năpârci care îmi pupați egoist picioarele de frică să nu vă dezmoştenesc de egoismul doritului huzur din Paradis, vis care v-a paralizat orice interes și performanță pe acest pământ, ați luat răul drept bun și binele drept rău... Eu am vorbit în pilde și parabole. Mă gândeam că pricepeți. Dar voi ați fost atât de proști încât să vă faceți din lume un iad și să credeți că v-am făcut un Rai în Cer tot pentru huzur și zăbavă ! Pentru ce credeți că v-am făcut merele din Rai atât de gustoase și frumoase, ca să se usuce și să cadă pe jos și ca să faceți cidru sau rachiu din ele, să vă îmbătați și să vă dați în cap cu rândul cum ați făcut mereu și să nu vă bucurați simțul gustului pe care vi l-am dat, cu savoarea parfumată a miezului merelor aducătoare de sănătate iară mintea degrabă să vi se deschidă de cunoașterea adevărului mâncându-le ? Deci de azi înainte îmi revizuiesc porunca ce v-o dau și vă spun primindu-vă în Rai fără osebire în afară de criminali și tâlhari ireparabili : MÂNCAȚI MERE ALE CUNOAȘTERII BINELUI ȘI RĂULUI ZĂBAVNICILOR !!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu