38) SĂ-ȚI DEZVELEȘTI PIEPTUL ȘI SĂ RIDICI DEMN CĂCIULA ÎN FAȚA SENTINȚEI LA IAD

38) SĂ-ȚI DEZVELEȘTI PIEPTUL ȘI SĂ RIDICI DEMN CĂCIULA ÎN FAȚA SENTINȚEI LA IAD

  1) Nu am nimic împotriva condamnării la iad a tuturor criminalilor și tâlharilor. Dimpotrivă, e cu totul de neînțeles că Dumnezeu în mare mila Sa le mai dă o șansă să se salveze din iad la îndelungile rugăciuni în lacrimi pentru iertare ale mamelor lor despletite și disperate. Pe când cel omorât dacă este ateu va putrezi în iad. Aceasta este dreptatea Lui Dumnezeu și dreptul Lui în calitate de Suveran de a uza cum îi convine de legile Sale. De neacceptat nu este faptul că nepupătorii de moaște și de mâini rumene de preoți sunt băgați în iad laolaltă cu criminalii odioși ci că iadul nu are secții diferite de tortură pe măsura gravității păcatelor. Aceeași smoală fierbinte ți se va turna în cap și dacă ești criminal cu sânge rece, și dacă n-ai ținut post, te-ai masturbat, ai făcut amor înainte de cununie, nu te-ai spovedit preotului sau nu te-ai învrednicit măcar odată să te înghesui la omorul și îngrămădeala de sărutare a moaștelor. A fi realist și cu bun simț înseamnă a conștientiza că fiind om făcut de Dumnezeu ești automat un făcător de păcate și nu e cale a te putea îndrepta, deci nu poți face față omenește la competiția pentru Rai. În acea zi după ce Domnul va pronunța sentința la iad trebuie să ridici căciula, să îți deschei cămașa și să te oferi decent damnării, cuminte și fără împotrivire haidamacilor din garda divină care vor veni să te ia.
 
  2) Ca și tine, dragul meu prieten degrabă muritor, care tremuri că Domnul te va da la chinul veșnic, și eu voi trăi oroarea chinului de a fi pedepsit în iad deși n-am omorât și tâlhărit pe nimeni și nici n-am uneltit ca Lucifer să-i iau tronul Lui Dumnezeu. Și prin urmare nu voi ști pe unde să scot cămașa la Înfricoşătoarea Judecată stând chircit cu fruntea brobonită de sudoare și groază, ca un câine tremurând cu blana mâncată de pecingine la picioarele Lui Dumnezeu, așteptându-mă în orice clipă de păcătos ce-am fost pentru că n-am sărutat icoane și n-am trecut pragul bisericilor, casele Domnului, să am neșansa, pentru că L-am enervat pe Dumnezeu la culme cu insolența și erezia mea, de-a fi executat fără proces, pe loc, să-mi tragă Dumnezeu în capul meu prost un glonț direct în centrul frunții, un glonț de aur, paradisiac, parfumat, îmbălsămat de mireasma Lui Dumnezeu, măcar să mor de mâna Lui Sfântă decât de furca puturoasă și ruginită a unui diavol cinic, imoral, meschin și bestie, ca gardienii torționari care chinuiau pe deținuții din închisorile comuniste...

  3) Să mor de mâna Lui Dumnezeu... Ce eliberare și ce mândrie...! Împușcat în cap și fără proces, de mâna și de pistolul roz înflorat cu flori de Rai al Lui Dumnezeu, pe care-l scoate de la cingătoarea de curcubeu numai când e prea nervos, cum va fi când voi sta ca un câine tremurând ca la injecție înaintea Sa. Să mă-mpuşte Dumnezeu cu glonțul Lui de aur care să-mi sfârtece creierul și să simt o căldură și-o moleşeală prin cap, prin trup, prin inimă și ochi, ultimele senzații de viață și paradoxală bucurie și fericire că mori ucis chiar de mâna Lui Dumnezeu... Să mori astfel în extaz... Să ai o moarte completă, dramatică, explozivă ca o supernovă, iar suflul exploziei morții tale să cutremure vitraliile Judecătoriei Divine, să spargă geamurile, și vântul stârnit să învolbureze pletele îngerilor și să smulgă puf și pene din aripile lor... iar Ei să se sperie și să-și acopere pulpele dezgolite de vântul eretic ce suflă în mantiile Lor...
  
  4) Dar până atunci, până la dramatica mea moarte, trebuie să trec printr-un lung și greu proces dinaintea Sa, a Domnului Iehova, sau Savaot cum îi spun alții, Krishna, Vishnu sau Hanuman zeul maimuță cum îi spun alții, în fața unuia dintre aceștia la Înfricoşătoarea Judecată... Toate judecățile Domnului sunt laborioase și lungi, poți sta la Judecată săptămâni și chiar luni pentru că Domnul e atât de drept încât nu vrea să scape nici un detaliu al judecății vieții tale, insistând cu lupa și ochelarii o oră, două, o zi sau două pe orice păcat al vieții tale, pe orice virgulă din ce și-a notat despre tine astfel încât poți fi sigur că nimic nu rămâne nepedepsit după dreapta judecată a Lui Dumnezeu...
 
  5) O singură Minte și hiperconştiință în univers care e mai de soi, mintea infinită și Sfântă a Lui Dumnezeu, creatorul tuturor galaxiilor și sistemelor solare, a găurilor negre, quasarilor și pulsarilor, a materiei negre și a energiei negre a universului, rămâi siderat cum de Tatăl tău din Cer mai are timp, răbdare și atâta erudiție și meticulozitate să adune atâta putere și ambiție ca să fie atât de pasionat în a nu scăpa din vedere nimic, a judeca pe fiecare muritor neînsemnat, trăitor ca o efemeridă întâmplătoare, ca o muscă bețivă într-un colț din galaxia Calea Lactee. Și lasă Dumnezeu tot : galaxii, găuri negre și materie neagră și se dedică trup și suflet speciei umane și indivizilor pentru care chiar a creat un Rai și un iad, centru fără coordonate GPS al preocupărilor divine în acest univers infinit. Și cu ambiție, determinare și pasiune judecă Dumnezeul universului pe fiecare om, fără preget și precupețire, instantaneu, de la Facerea Lumii...

  6) Oricând moare cineva, e judecat fără zăbavă, regulamentar și meticulos... Ce dacă la două secunde moare un om și la o secundă se naște altul pe-acest pământ de miliarde de oameni care-au fost și vor mai fi, care-au trăit aproape toți efemer de parcă nici n-ar fi fost, muritori de profesie, turmentați de dulcele vis și scop fundamental : ca să trăiești doar pentru Dumnezeu, doar pentru Rai și mântuire...? Dumnezeu are timp să-i judece pe TOȚI, pasionat și cu erudiție oricâte mii de miliarde de oameni au fost și vor mai fi până la sfârșitul veacurilor cum se spune... Sfârșitul veacurilor, adică sfârșitul timpului... E năucitor să te gândești la așa noțiune când te gândești că după ce timpul se va sfârși, Dumnezeu îi va rezista... Dar ce nu e cu putință la Dumnezeu...?
 
  7) Vă dați seama ce coadă e la Sfânta Înfricoșătoare Judecată dacă din erudiție și meticulozitate judecă Dumnezeu săptămâni și luni, ani și veacuri la un singur caz din miliardele și miliardele pe care le are de judecat...? Actualmente încă mai judecă Domnul oameni trăitori și muritori în preistorie, de-acum sute de mii de ani... Homo sapiens sapiens, pitecantropi sau ce-or fi fost ei atunci căci din sudoarea frunții își câștigau hrana vânând cu sulița și tăind carnea mastodonților cu piatra ascuțită și frigând-o pe proțap, neștiind de postul cu mâncarea și postul cu firea... Abia acum îi judecă Domnul pe acei sălbatici după păcatele lor, încât nici măcar n-a început procesul nici unui creștin ortodox ori a acelora ce i-au pus Lui Iisus cununa de spini pe cap și i-au dat să bea fiere cu oțet... Și eu cred că sigur voi fi judecat și-mi va veni rândul abia peste șase sau șapte sute de mii de ani... Slavă Domnului, că o să mi se urască de atâta așteptare în purgatoriu, dar ce să fac...? Va veni și clipa asta a judecății de apoi, plină de o neagră voluptate, pohta ce-a pohtit Dumnezeu cu orice muritor, prilejul pentru orice credincios să trăiască emoția vieții lui pe care-a așteptat-o smerit în credincioșie o viață întreagă... Dacă nu ești credincios, ai pus-o ! Și nu ai nici o alternativă decât să-ți dezvelești pieptul și să ridici demn căciula în fața sentinței la iad.

  8) Parcă văd... Sala Înfricoşătoarei Judecăți cu jurați, foști colegi de-ai mei, oameni de-ai mei, oameni credincioși care nu i-au cârtit Domnului, ajunși în funcția asta prin Rai pe lângă Dumnezeu după o viață virtuoasă în post și rugăciune, cum stau uluiți când Dumnezeu după ce ei au spus : "Direct în iad cu ăsta, Doamne !!!", îmi va da în recunoscuta Sa mărinimie dreptul la un ultim cuvânt, o votcă mică și-o țigară... Parcă văd cum iau țigara din mâna unui înger, cu buzele căci îmi sunt mâinile legate la spate cu funii roz și moi, parfumate, paradisiace..., acesta mi-o aprinde și strâmbă simandicos din nas la mirosul de fum, apoi se depărtează și dă cu mâna prin aer tuşind, iar eu privesc mâna Lui Dumnezeu, fină și fără nici un rid, parcă n-ai zice că Domnul e bătrân de un infinit de ani, cum stă pregătită la cingătoarea de curcubeu pe pistolul pregătit pentru mine... Sunt emoționat oarecum plăcut, spre deosebire de timpul vieții când am fost îngrozit de vitregiile și ororile ei...

  9) Ce i-aş mai putea spune Domnului întru apărarea mea, acum când știu ce m-aşteaptă, când jurații arată cu degetul în jos și Domnul meu stă cu mâna pregătită pe pistol...? Tac, și mai trag un fum de țigară... Țigări "Paradis", ușoare, lights, parfumate, excelente și scot un fum ca de curcubeu, când violet, când roșu, când albastru sau roz..., de unde le-or fi adus...? (te pomenești că fericirile din Cer prevăd și un fel de fumat din ăsta de țigări cu fum de curcubeu...)
 
  10) Privesc undeva pe geamul Judecătoriei, o ambulanță neagră mă așteaptă, pe ea scrie pe dos ca pe toate ambulanțele : "GHEENA ", are girofarurile aprinse și girofarurile au o lumină de culoare neagră..., n-ați mai văzut așa ceva, lumină de culoare neagră, căci în iad totul e negru, până și lumina. La volanul ambulanței pregătită să mă ia pe mine șade un diavol slăbănog, cam negricios, lefegiu și el, tată de familie,  mâncând și el o pâine neagră cu copilașii și soția lui tot negri, cu coadă și cu copite, căci în iad toate vietățile au cozi și copite și toate pâinile-s negre și n-ai să găsești franzelă albă, doar de s-o mai fi dând pe sub mână... Și așteaptă șoferul negru al ambulanței mele negre, moțăind cu capul în jos pe volan... Groaznic...! Unde mă vor duce ăştia...? Și procesul meu abia începe, va dura mai mult ca sigur, cincizeci sau o sută de ani de deliberări, după muntele de dosare scrise cu roșu, numai ale mele aduse cu trei basculante pe masa Judecătorului de către simbriaşi bugetari în slujba lui Dumnezeu pe lumea cealaltă, și numai o foaie A4 scrisă pe un sfert numai pe o parte cu albastru cu fapte bune... După cum se uită la ea, Domnul văd că nu e prea mulțumit și dintr-o privire a citit tot..., toate puținele mele fapte bune... Eu aștept tremurând, fără nici o iluzie de scăpare, știind ce m-aşteaptă, ori să mă-mpuşte pe loc Domnul în cap cu glonțul Său de aur, ceea ce ar fi minunat, ori să mă ia pe sus gorilele Domnului și să m-arunce în duba neagra ce-aşteaptă afară cu destinația GHEENA.
 
  11) După ce-a citit plictisit Domnul foaia mea săracă în fapte bune, Îl văd cum își dă jos de pe ochi ochelarii cu rame de aur și lentile de diamant roz fumuriu și privindu-mă nemulțumit îmi spune cu vocea Sa fermă de se cutremură vitraliile Tribunalului :
  - Cred că nu-ți faci nici o iluzie de puținătatea faptelor tale bune care nu ajung nici pe departe ca să fii salvat...!
  Eu tac și nu-ndrăznesc să-mi ridic ochii din pământ... Cu coada ochiului privesc pe geam spre ambulanța neagră de-afară și văd șoferul tot negru ca smoala și el, un diavol ce-şi face și el datoria, cum fumează o ultimă țigară mahoarcă fără filtru, semn că nu mai e mult și se așteaptă să m-aducă gorilele pe sus la duba cu gratii spre destinația cunoscută a iadului... Cu ochii în pământ, ascult pe Domnul care își spune cuvântul de motivare întru condamnarea mea :
  - Ai avut la dispoziție o viață să faci fapte bune, să te rogi, să postești, să faci mătănii, să săruți moaște, să te spovedești, să crezi fără să cercetezi, să crezi tot ce ți-am spus sau mai ales ce nu ți-am spus... Știai de Mine și știai că nu poți păcătui la nesfârșit fără să dai socoteală într-o zi...! Iată, a venit ziua Judecății și ai trei basculante de dosare scrise cu roșu, păcate strigătoare la cer, păcate de moarte, păcate împotriva Duhului Sfânt și păcate de tot felul... Știai cum am făcut legile, știai cum am făcut lumea, mulți din cea lume, uite, mai cu rugăciuni, post, pocăință, cu acatiste și mătănii, mame de criminali odioși care s-au rugat despletite și plânse ca să le cruț fiii care în nesfârșita Mea indulgență, uite, i-am mântuit... N-ai făcut parte din acea lume...? N-ai luat exemplul celor smeriți și aleși întru legile Mele...? Ce te-a oprit să fi făcut ca ei...? Acum e prea târziu. Spune, ce pot să fac cu tine în mare mila Mea și ce mai ai de spus în apărarea ta ?

  12) Îmi fac curaj și-i spun cu vocea tremurândă Domnului ultimul meu cuvânt, în disperarea diavolului de la duba către iad care așteptând își rupe părul negru ca smoala din cap de draci că mai are de așteptat până ce-mi spun și eu ultimul cuvânt. Ridic puțin ochii din pământ și mă uit la Domnul, iar ochii îmi orbesc ca atunci când te uiți direct în soare sau la o flamă de sudură :
  - Doamne... Lumea de care spui, cea făcută de Tine în șase zile, Opera Ta de căpătâi, cea cu cei credincioși și sporiți întru smerenie, care postesc pentru bine plăcerea și onoarea Ta, cea cu criminali iertați de Tine după mare mila Ta și cu asasinați nevinovați rămași în iad numai pentru că n-au fost credincioși... Doamne, toți acești pioşi închinători cântându-Ți ode de închinăciune și slavă în tot ceasul, această lume mă îngrozește cu totul chiar dacă Ție Doamne îți trezește o deosebită satisfacție când o vezi câtă evlavie îți dedică, câte închinăciuni, câte cruci și mătănii, și pe care ai făcut-o cu atâta entuziasm și exuberanță cu tot cu cei buni și cei răi..., vrând cu aviditate ca toți să-ți devină credincioși și supuși și să Ți se roage de iertarea păcatelor de la Facerea Lumii...

  Deși am trăit la cumpăna dintre secolul XX și XXI, în era civilizației și-a progresului, simt cu toată ființa mea că am trăit într-o lume perfect barbară, cu toți răii, criminalii și cu toate victimele lor, cu toți puținii oameni buni care în viziunea Ta Doamne n-au nici o valoare și sunt vrednici de osândit în iad dacă ignoră religia, rămânând să-ți inspire simpatie doar cei credincioși care uite, s-au mântuit și stau agățați de poalele Măriei Tale ca niște curnuți agățați de lâna oii, ca niște copii răzgâiați, urlând, agățați de poala mumii, zicând fericiți că împart veșnicia în părtăşie cu Tine, cum le place să zică...

  Creațiile Tale Doamne, toți oamenii se dovedesc a fi cu toții niște rebuturi ale oricărei încercări creaționiste de formă de viață din univers atâta vreme cât de la Facerea Lumii nu consideri că merită și nu te înduri să-i faci pe toți locuitori endemici ai Raiului, i-ai dezmoştenit pe toți de la Rai și doar moartea îi va aduce pe unii acolo dacă te înduri Tu să le pui apostila și ștampila pe sufletele lor de abur. N-ai avut succes Doamne în încercarea Ta entuziastă de a face niște oameni și o lume a lor atâta vreme cât încă nu consideri că ar fi frumos și sublim să-i naști pe toți în Rai și nu-i faci trăitori de facto în clubul fericiților unde ești Tu întâi stătător Doamne ; sau dimpotrivă, să-i naști în continuare pe toți pe pământ dar să-i faci fără echivoc și infailibil buni, drepți și sfinți ca tine, adevărați pui de Dumnezeu. Se pare că nu vrei. Se pare că nu poți Doamne acest lucru și prin urmare te mulțumești cu liota de lepădături și canalii ce le-ai pus denumirea de oameni și ai suflat duh de viață peste ei. 

Are vreun rost să-ți schimbe Doamne rugăciunile oamenilor starea Ta de apatie și imobolism, de lipsă de entuziasm în a reconstrui din cenușa ei evidentă o lume mai bună pe pământ când însuși Tu nu ești de acord cu acest concept creând în schimb o lume cu totul tardivă și inutilă în Cer ? Toți cei pe care i-ai meșterit cu migală din lut și le-ai pus denumirea de oameni pe fond sunt niște barbari, puține excepții dintre ei semănând cu tine, ei fiind puțini și sucombând de mâna criminală și barbară a celor perfizi și tirani cu care ai umplut lumea și nici iadul nu mai are loc să-i încapă și să le fie sperietoare. 

  Spectacolului acesta al măcelului celor buni de către cei răi nu te mai interesează și mișcă Doamne câtă vreme câtă vreme vedem că pui o condiție : nu contează că ești ca om criminal sau victimă inocentă. Se salvează din acest joc lugubru și din iad cei care mărturisesc că îți sunt credincioși.
***
fost și sunt niște barbari, credincioși ori necredincioși, fără deosebire, de Ți s-au rugat ori nu, tot au fost niște sălbatici fără de suflet și fără de inimă, oportunist și din interes egoist s-au rugat către Domnia Voastră pentru a lor izbăvire, să stea liniștiți în sertarele veșniciei respirând salvați de Tine de destructurare și de deces, cum stau ca niște anghile în găuri de stânci din ocean și rumegă apa cum credincioșii vor să rămână veșnici și să rumege timpul ! Uite-i acum pe toți cei credincioși, salvați de Tine din ghearele decesului ireversibil și normal care devine anormal la cei ce-şi propun să înfrângă timpul prin religie și să fenteze veșnicia să uite a-i muri fiind apărați de palmele Tale părtinitoare ! Uite-i acum Doamne pe cei ce au mizat pe cartea religioasă cum stau mulțumită intervenției Tale pe lângă veșnicie în a-i face frați cu ea, cum stau fără griji, liniștiți, mântuiți, pigulind ca puișorii de găină pe pajiștile Raiului, iată-i acum fericiți și mântuiți cum o viață au așteptat și precum bine ai spus Doamne și Tu, că Tu nu vrei pieirea păcătosului ci îndreptarea și mântuirea Sa... Au ei dreptul să trăiască și beneficieze de această mântuire cum din infinita Ta milă i-ai miluit...? Au n-ai văzut Doamne că de două mii de ani de când a murit Mântuitorul Iisus omenirea a rămas încremenită în aceleași moravuri, în aceleași obiceiuri încât am simțit și m-am temut cu groază și scârbă că trăiesc și eu încă într-un plin ev mediu întunecat obscurantist religios care e la fel de negru, barbar și întunecat și acum ca și cu o mie sau două mii de ani în urmă...? Au se cunoaște c-a trecut atâta amar de vreme peste omenire când moravurile ei au rămas la fel de negre și barbare și-n ziua de azi ca și-n zilele sălbaticilor idolatri din antichitate care-Ți aduceau jertfe peste jertfe sumedenie de oi și capre, uneori copii, uneori alți oameni și omorau pe cei de altă credință...? La fel e de barbar și azi... Toate războaiele și crimele pământului sunt rezultatul urii omului ca produs finit al Tău ; iar omul făcut de Tine Doamne vedem că nu se simte bine dacă nu are o ură ascunsă sau vădită față de cei de altă credință. O mie de credințe și tot atâtea intoleranțe religioase viscerale, iată rezultatul sălbăticiei umane din oameni sub patronajul plurireligios care guvernează lumea, oameni pe care Te-ai străduit să-i faci într-o zi din cele șase și iată ce-a ieșit, ce bestii și ce barbari pentru care ai creat un iad al cărui exemplu este inutil să-i oprească ! Mă bucuram că trăiesc timpuri moderne, în democrație, progres, era descoperirilor științifice și a zborurilor spațiale, a internetului și altor descoperiri științifice, și când colo, printre acești contemporani mie, oameni făcuți de Tine din lut și închinători Ție ori ba, am început să tremur de groază și dezgust simțind că trăiesc încă într-un ev apus, în plin ev mediu al ignoranței, în plină epocă sălbatică cu oameni sălbatici, în plină epocă decadentă și neagră în ignoranța și obscurantismul ei ca pe vremea inchiziției...   
  Un înger îmi dă o batistă să-mi șterg transpirațiile agoniei morții și continui timid :
  - Iată Doamne, viața noastră cea de toate zilele, pe care ne-ai hărăzit-o și în care ne-ai făcut pravili... Cu durere spun și răspicat că în această viață nu se poate trăi...! Se poate cum bine zic călugării doar viețui, adică să fii viețuitoare, nu om,  fără sentimente, fără trăiri și fără gânduri și erezii private... Să-mi înfrânez reacțiile chimice din creier și neuroni care se cheamă gânduri, ca să nu păcătuiesc și astfel să-mi pierd mântuirea, e tot ce-mi ceri Doamne să fac ca să nu te supăr... Să nu-mi ridic capul din pământ rugându-mă necontenit ca un milog Ție toată viața pentru o bucată de pâine mucegăită a iertării și mântuirii și Tu să mi-o dai cu dragoste ca unui cerșetor bun de muncă și care se preface șchiop dar care-a prins gustul cerșetoriei și cere pervers și nesimțit ceva ce nu merită... Aceasta este credința ce mi-o ceri Doamne, să mă rog ca un milog de Tine pentru toate într-o lume în care binele, fericirea, satisfacția, totul puteau fi făcute de Tine gratis și prisosind în realitatea înconjurătoare ca lumina cea din soare ori aerul ce-l respirăm ? Pentru ce trebuie să uzez de inutilitatea rugăciunii pentru orice ai binecuvântat să fie în acest univers a fi util dorințelor și necesităților mele odată ce mi le-ai dat în corp când m-ai făcut din lut și ai suflat duh de viață peste mine ? Au nu știai ce-mi trebuie Doamne de m-ai îndemnat să mă milogesc de tine pentru toate și pentru însăși viața mea, condiție care se cheamă credință fără de care e cu neputință orice apostilă pe destinul meu terestru pentru a-mi fi bine și a fi fericit din cauza libertății șansei la existență și nu a robiei necesității credinței cu care-mi condiționezi atât viața cât și moartea denumită generic viață veșnică ? Ce este aceasta ce-mi ceri Tu Doamne în regulamentul Cărții Sfinte ? Este aceasta o formă de viață liberă,  rațională și suportabilă conștiinței și bunului simț uman sau o robie care îmi promite o formă de viață ezoterică din afara actualității și a datelor concrete unde deocamdată mă aflu trăind în efemerul existențial ? Pentru ce m-ai făcut Doamne din carne și să fiu dependent de efemerul și vulnerabilitatea ei ca să-mi ceri cu puterile slabe ale acestei cărni performanțe paradisiace și competiții imposibile pentru Rai ? Așa ceva este inegal cu viața, Doamne... Ok, trebuie să înțeleg asta, să înțeleg că se poate viețui cu succes în această viață dar nu se poate trăi... Doamne, ai numit viață și lume ceea ce-am trăit eu sau ceilalți oameni infinit mai amărâți ca mine...? Se putea concepe un neajuns mai violent decât cel în care colcăie toate ființele pe care nu ai răbdat și le-ai condamnat la univers, la groaza și disperarea de a fi, de a pluti ca niște pești morți în marea de amar a vieții ? Austeritatea emoțională, penuria și sărăcia de fericire și mulțumire ce cu inexplicabilă voință ai presărat-o ca ingredient și condiment sărac și ieftin peste viețile noastre nu cadrează de nici o culoare cu posibilitățile și abilitățile Tale infinite, Doamne, să fi dat omenirii un start adevărat și reușit în viață, o rachetă de lansare în viață de nădejde și nu una de jucărie care doar a fâsâit... Doamne, mi-ai dat mușchi să muncesc și cu care să-mi construiesc fericirea și bucuria vieții, norocul și tot ce-mi trebuie, dar nu-mi dai voie a-mi curge sânge prin mușchi și vene, căci sângele aduce căldură și clocot, iar clocotul aduce patimă și febră a vieții iar această fierbere înseamnă a trăi, adică a păcătui... Doamne, astfel nu se poate trăi, afară de cazul că poate sunt reîncarnarea unui porc sau unei oi, necuvântatoare fără nici o pretenție și eu nu știu asta... Doamne, sunt om, țipă viața în mine și nu pot s-o trăiesc de mi-a fost fizic, chimic și spiritual posibilă dată de Tine... Dar nu pot viața s-o trăiesc în împilarea și sabotajul sentimental la care mă obligă canonica religioasă pentru scopul mântuirii și respectarea sfaturilor Tale atât de prețioase dar atât de cazone, inumane și draconice... Sfaturile și îndreptările Tale sunt limpezi : se referă la a fi buni și smeriți și făcători de pace și dreptate. Ei bine, aceste povețe sunt bune dar inadmisibil de ineficace căci odată pentru totdeauna nici iadul nu mai poate opri lumea să nu fie îndrăcită cum este acum iar rolul Tău Doamne pe pământ devine practic un rol de decor care nu mai impresionează nici un criminal și nici un violator cu care ai împuiat lumea dându-ni-i pe cap și iubindu-i cum numai Tu te încumeți să-i mai iubești pe toți. Mulți au înțeles că în această lume făcută de Tine Doamne nu se poate trăi și au ales calea călugăriei care la rândul ei este o neviață, o viață cu semnul minus în față și cu speranța paradisiacă a unor puncte de suspensie la urmă, adică la Sfântul Așteaptă. Nimeni nu poate trăi cu naturalețe după programul divin implementat experimentului eșuat al viețuirii în care ne-ai aruncat de-a valma poruncindu-ne să ne înmulțim, să creștem și să umplem pământul. Ei bine, și ce-am rezolvat cu asta ? Ce mare scofală am făcut urmându-Ți sfatul și înmulțindu-ne ca să umplem pământul chiar până la refuz ? Tu nu vrei pieirea noastră Doamne dar iată, Te speli pe mâini și nu poți, nici nu vrei să faci nimic când vezi că pierim cu zile când ai pus gândurile perfide în capul conducătorilor lumii ca să ne pună initium în pâine și tot felul de otrăvuri în medicamente, chimicale în apă și mâncare și să împrăștie cu avioanele gaze otrăvitoare de apă și de aer ca să ne împuținăm că prea mai suntem mulți ! Am ajuns să trăim și să ne vedem cum suntem și omorâți cu zile perfid prin planuri malefice de genocid ocult, noi și copiii noștri sub guvernarea, mandatul și autoritatea Ta Doamne la cârma acestei lumi ! Am ajuns în disoluție și impas pentru care veșnic suntem obligați de viață a-Ți cere ajutorul Doamne. Ajutorul vine ori nu vine și unii săturându-se să mai aștepte rup pisica și aleg soluția călugăriei care este iluzia perfectă cu care ei se mângâie în această disoluție cu care ai murdărit universul aplicând experimentul eșuat al vieții aruncat ființelor vii pe cap. Privind numai niște măicuțe înfășurate din cap până în picioare în cârpe negre pe canicula verii poți clar vedea ce soluție inumană și neverosimilă e călugăria pentru a înșela și eluda asperitățile vieții la care ne-ai condamnat. Pentru faptul că a apărut, redundanța călugăriei dovedește că experimentul viețuirii este un experiment perfect ratat cu care Ți-ai pierdut timpul în univers Doamne, putând să fi făcut ceva mai practic, mai frumos și mai util pentru oameni. Ai făcut omul pur și simplu și i-ai dat undiță să prindă pești și să se descurce iar unii din oameni neavând ce face cu viața pe care le-ai dat-o au ajuns la concluzia că pentru a-i iubi mai mult și a-Ți face pe plac trebuie să aleagă călugăria. Călugării nu trăiesc, ei doar subzistă mizeriilor și încercărilor vieții într-un mod mai curat, cuminte și calculat. Nimic nu le garantează succesul decât speranța din inima lor care se va opri într-o zi într-un infarct cu tot cu speranța din ea. E mai ușor să suporți viața și moartea cu o inimă îmbătată de dragostea pentru Dumnezeu și să-ți moară această beție a speranței odată cu tine decât să mori cu o inimă goală, lucidă, atee sau sceptică și agnostică și trupul oricum supus vitregiilor bolilor, durerilor și nedreptăților vieții. E mai ușor să te îmbeți de beția de a fi sfânt decât să ai angoasa lucidității goale de orice viciu calmant al beției credinței. Doar în beție este adevărul spune o vorbă iar beția credinței este adevărul care este mai ușor de acceptat într-o lume în care ești liber potrivit liberului arbitru acordat de Tine Doamne omului să-ți alegi adevărul ca minciună și minciuna ca adevăr preferat de tine. Începând cu spațiul și cu timpul, totul este relativ în univers. Este ceea ce nu pare a fi, și nu este ceea ce pare. Deci și adevărul și minciuna sunt relative iar mai relativ decât toate la un loc ești Tu Doamne într-o lume în care ne-ai pus să trăim în care minciuna și trădarea stă cu regele, adică cu Tine la masă. Unii aleg să trăiască bucuria de a fi sfinți, de a aparține tagmei lor fericite atrași de gravitația și influența divină din preajmă. Alții, care se simt cu totul liberi până la piele nu suportă fericirea de a aparține nici unei gravitații și nici unei tagme, fie ea și a sfinților și arhanghelilor și aleg precum Cioran bucuria și libertatea de de a nu fi sfânt. Așadar e logic că neputând îndura ca și călugării această asceză și stagiu draconic de instrucție denumit viață, matematic și logic am ratat mântuirea... Dar cine spune că m-ar fi încălzit cu nădejde acest concept al mântuirii când știu că deocamdată ceea ce am eu în față de se cheamă viață, nu se poate trăi într-un mod uman ci doar viețui, adică fad, în sclavia perfectă a supunerii față de Tine Doamne, fără emoții și sentimente de viață ci doar cu febra religioasă sterilă care nu aparține vieții ci experimentului Tău trist de-a ne scoate silnic din neant unde stăteam atât de cuminte și liniștiți, spre a ne da vieții adică din start iadului, durerii, suferinței, morții și ororilor ei. Față cu iadul de pe lumea asta, pe cine mai impresionează iadul de pe lumea cealaltă cu care te strădui inutil Doamne a speria o lume pe care e incredibil cum nu înțelegi că ai greșit-o... ?