36) A TRĂI ÎNSEAMNĂ A PĂCĂTUI
1) Pentru ce să mai comitem deșertăciunea de a ne place ceva pe-această lume, de a ne bucura inerent de vreun gust sau senzație când știm că astfel cădem dramatic în dizgrația preceptului și impresiei Lui Dumnezeu că tot ce e gustos e dăunător și otrăvitor pentru noi robii Lui ? Pentru ce ne-ar place tot ce e bun când tot ce e bun e deşart și medical nesănătos, când tot ce e percepere directă și beneficiere a oricărei senzații practice de plăcere e promisiunea automată a comiterii indubitabile de păcat...? Inutil am fost dotați noi oamenii cu toate simțurile... Amară bucurie să fii conștientizat de Creator programatic și pragmatic că înfrânarea e totul și nu beneficiul și bucuria simțurilor integrale care ți-au fost date de a trăi totul cu plăcere și nesaț, exceptându-i pe criminali care tot o bucurie au când ucid... Ei, ducă-se dracului. Dar bucuria vieții celor cuminți e un concept relativ. Rămas singur naufragiat pe o insulă pustie, bucuria vieții îți poate fi o ladă de conserve pe care ai recuperat-o cu tine pe barca de salvare furând-o de foame de la cei mai slabi ca tine ; aceasta e viața de fapt și bucuria schiloadă a vieții pe care ți-o permite Dumnezeu, să-ți potolești simțurile primare ; în rest nu se poate vorbi de mari bucurii ale vieții ; nu se poate vorbi de așa ceva. Mai degrabă poți vorbi de bucuria morții.
2) Există paradoxal bucuria morții, nu a morții fizice în sine ci a morții ca și condiție a împlinirii promisiunilor care te așteaptă dincolo pe lumea cealaltă. Condiția este numai să nu fii păcătos. Poți să fii însă plin de boli și suferințe. Cu atât mai bine, vei muri mai repede. Murind astfel, ai un cec în alb semnat chiar de Dumnezeu care ți-a spus că te ajută ca sufletul să îți plece în Rai în părtăşie cu El. Există în inima credinciosului încredințarea bucuriei acestui sentiment al părtăşiei cu Dumnezeu, chiar dacă nu știi și nu îți imaginezi ce înseamnă acest lucru. Fiind credincios simți cu toată convingerea că de fapt viața ta abia atunci începe după ce mori și sufletul îți face ce-a fost învățat de tine o viață-ntreagă, adică își ia zborul din tine și dintre ruinele corpului tău muribund învins de boli, întru eterna desfătare și odihnă doar în clubul fericiților cosmici alături de Făcătorul universului, Dumnezeu ; pe când pe pământ, toate sunt deșertăciuni și vânare de vânt... Azi o plăcere..., un păcat... Mâine altă plăcere, alt păcat... Păcat după păcat pe bandă rulantă încât rămânem și noi îngroziți de inconștientele noastre neputințe cu care putem trăi întru propria noastră distrugere ca niște odioase fabrici de păcate ce suntem, ale cărei utilaje chiar duduie de producție, producția zilnică, lunară, anuală de păcate cu care umplem tomuri întregi de registre divine scrise cu erudiție, consecvență și meticulozitate de Dumnezeu cu păcatele noastre, direct cu cerneală roșie, adunată în călimări uriașe de slujitorii și arhanghelii lui Dumnezeu de prin boziile Raiului, că toată producția de boz din Rai e exclusiv destinată fabricării de cerneală roșie (din forță majoră căci e foc continuu pe cealaltă lume la banda rulantă a deversării unei omeniri întregi la ghena Iadului).
3) Se fabrică prolific cerneală roșie pe lumea cealaltă, bozul care crește acolo e roșu, numai bun de fabricat cerneala roșie cu care ne consemnează Dumnezeu păcatele, cerneală roșie cu tentă paradisiacă pentru consemnarea metodică a nemaisfârşitelor păcate (prevăzute de Domnul în Cartea Sfântă și îndreptările Sale, deci să n-avem vorbe, căci am fost avertizați), păcate comise câte o mie pe zi, și de mine și de tine și de o lume-ntreagă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu