13) TRATAT PLICTISITOR DESPRE RAȚIUNE ȘI PACE

13) TRATAT PLICTISITOR DESPRE RAȚIUNE ȘI PACE

  1) Să fim serioși ! Nu e mai bine să stăm la umbră cu o bere în față și să înjurăm șeful sau guvernul ? Și totuși, după ce bem berea și înjurăm șeful, cred că a venit timpul să ne ridicăm hoiturile și cineva dintre noi să să scrie ceva, un manifest, să facă ceva folositor în sprijinul rațiunii și păcii, al bunăstării tuturor. De ce râdeți zicând că sunt cuvinte mari ? Nu ne zbatem noi în eșec din lipsa unor ambiții, idei și cuvinte mari la care nu îndrăznim ca să ne mobilizăm și încurajăm noi între noi pentru hărnicie și neprecupețire, ca și câinii care se asmut motivațional unii de lătratul altora ? Nu e chiar așa greu ca fiecare să scrie un tratat despre excelență, rațiune și pace în domeniul său. Să scriem toți despre pace și iubire și bunătate și de tot ce este scris în cugetul nostru bun și valoros pentru triumful dreptății, al adevărului, al bunătății, să învățăm unii de la alții să fim buni și cinstiți și să facem așa o lume pe pământ ca în Cer, nu precum în Cer așa și pe pământ, ci tocmai invers : se poate să cutezăm așa ceva ? Chiar nu se poate să fim toți definitiv buni odată pentru totdeauna ? Ca niște picături chinezești, bunătatea și micile excelențe ale fiecăruia în domeniul său vor alimenta fluviul marilor succese ale unei comunități, ale unei țări, ale devenirii de calitate a fiecărui individ. Soluția este în rațiunea pură la care Dumnezeu nu ne-a dat acces căci tocmai ce ne-a interzis cunoașterea binelui și răului prin a nu mânca nici un măr din acel măr falnic și frumos din Rai. Dacă toți oamenii, nu numai Adam și Eva, ar fi mâncat din acel pom, ar fi avut acces la rațiunea pură, la pace și la bunătate, păcat însă că Dumnezeu nu a avut această previziune și putem spune că s-a înșelat în privința noastră.

  2) Cine nu știe ce înseamnă rațiune pură care se cere omului a uza ca să facă dovada unei inteligențe autentice, să-l citească pe filozoful german Immanuel Kant, chiar dacă va adormi după prima jumătate de pagină. Și eu m-am plictisit după o pagină și mi-am spus : Ce naiba ? Eu nu sunt stare să formulez un tratat ? Iată, vreau să vorbesc mai limpede și clar decât filozofii despre un tratat al excelenței, al bunătății, al iubirii, al rațiunii și păcii. E suficient gândind și simțind la superlativ în toate pentru ca să fim mai buni, din ce în ce mai buni și să facem Raiul pe pământ iar Lui Dumnezeu îi va tresălta inima în piept de plăcere văzând ce ambiții curate și pașnice avem întru virtuțile noastre.

  3) Dar din păcate excelența, bunătatea, iubirea, rațiunea și pacea, toate sunt surori și toate sunt Cenuşărese ce sunt ținute ostatice de oameni, sau de Dumnezeul care i-a făcut, cine știe ?, când ar putea aceste calități face furori pe piața actualității umane. Nu că excelența, iubirea, bunătatea, rațiunea și pacea ar fi prea căutate, ele fiind îndeobște plictisitoare și monotone, când prostia, confruntarea, harța și războiul au un succes colosal în agenda actualității umane.

  4) E foarte frumos și pasionant să înjuri și să iei capul la dușmani, umblând călare cu el în paloș pe ulițele satului în ochii îngroziți ai localnicilor care privesc speriați spectacolul horor după garduri. E foarte cool să fii victorios, să fii campion, să joci dușmanul între picioare și să-i dai o lecție la câți nervi și draci ți-a făcut până acum. Divertismentul nostru cel mai natural este să luptăm contra a ceva sau cineva, să învingem, să reducem la tăcere și la umilință, să dăm dușmanul cu capul de pereți,  să dăm o lecție usturătoare celor care ne calcă pe nervi. Toate jocurile și sporturile sunt o confruntare în care dacă pasiunea ar continua logic la infinit ca și o normalitate și un punct culminant natural, am avea vărsare de sânge după fiecare joc de cărți sau de table, țintar, baba oarba, fotbal, tenis, box etc, ca și un efect normal, cum aveam pe vremea gladiatorilor care se luptau pe viață și pe moarte. Noi nu vrem numai să ne învingem partenerul de fotbal, de șah, de table sau poker. În fapt am vrea să-l învingem până îl știm mort, până îi luăm toți banii și tot ce are, până îl ascultăm cu urechea dansând pe cadavrul lui de looser învins. Dacă nu știe să joace, așa-i trebuie. Cine l-a pus să se pună cu noi ?

  5) A vorbi despre rațiune și pace e o pierdere de vreme într-o lume în care de mici copii ne pregătim pentru confruntare, învățăm să jucăm jocuri și să le câștigăm în dauna partenerilor noștri de joc care vor suferi cu capul călcat de bocancul nostru victorios. Copii noștri sunt specialiști în jocuri de lupte cu tancuri, bazooka și alte mitraliere sofisticate, toți vrând să omoare ceva, să împuște, măcar un dragon ceva, un mistreț sau o căprioară, un iepure amărât. Atunci nu e stupid să vorbim despre rațiune și pace când ne pregătim de mici pentru confruntare, panaramă și război ? Nu ne place nouă să mergem la vânătoare organizată cu câini și gonaci și să împușcăm mistreți și urși și să mâncăm friptură de labă de urs ? Toți tremurăm de nervi, vrem să spargem pahare și farfurii, să dărâmăm mese și să batem cu pumnul în tejghea cerând chelnerului îngrozit O BERE !

  6) Nu știu de ce dacă stai de vorbă cu oricine și îl străpungi cu razele analitice ale privirilor tale curioase întrebându-te cine este, ce hram poartă și ce are în cap și inimă, vei constata la toți cel puțin o grimasă, un gest, o nemulțumire, o silă, un protest pe chipul lui zborşit, acrit și scandalizat care te va privi circumspect ca un câine care începe să mârâie. De cine îi e silă acelui om ? Pe cine ar vrea să strângă de gât și să omoare răzbunându-se de nedreptatea ce l-a nedreptățit irecuperabil ? Toți suntem niște exemplare jignite irecuperabil și de aceea suntem niște criminali virtuali potențiali sub atuul și scuza că nu facem crima virtuală din pasiune sau distracție ci din necesitatea că vrem să ne facem dreptate și să ne răcorim răzbunându-ne astfel pe un dușman care nu ne-a suferit și înghițit niciodată și pe o soartă haínă cu care Dumnezeu și zânele Lui ursitoare ne-au pricopsit la naștere. Astfel, nimănui nu-i convine și nu-i place de nimic și de nimeni ! Ne uităm după colț atenți și în ochii oamenilor din instinct sfredelind în retina lor cu bănuiala să vedem nu e un licăr de ură și dispreț în ochii ce ne privesc ?

  7) Toți bănuim pe cineva sau ceva din umbră care râde de noi și handicapurile noastre, de faptul că ducem piciorul strâmb, care ar vrea să-şi bată joc de noi și însușirile noastre, să ne pună piedică, să ne răstoarne solnița de sare în cafea, să ne dea în final un cap în gură sau o măciucă în cap și să ne desființeze odată, că prea l-am enervat. Omul e o mașinărie vie de război specializată în instinctul de conservare potrivit căruia se luptă cu tot și toate și devine un specialist, un tratat și o fabrică de paranoia, de inamiciție, de nemulțumire și dezgust prin definiție și dacă toți și-ar scoate din cap ura, protestele, amendamentele, înjurăturile, sila și amărăciunea ca să le expună pe tarabe la un târg al dezamăgirilor, iadul cu peisajele lui în flăcări ar fi cel puțin un pic mai frumos și mai blând. Nu poți să nu constați chiar cu o minte pusă de Dumnezeu așa firavă, precară și defectuoasă în capul tău pe care atâtea pericole medicale îl pasc oricum și de aceea o poate lua razna oricând, cum acești extratereștri din care și tu faci parte inventați de Dumnezeu numiți oameni nu sunt deloc niște succese tehnice în sine, niște cazuri închise și rezolvate ca un triumf din punct de vedere anatomic, psihic, psihiatric, psihologic, sociologic, cultural, etic, moral, etc. înșiruirea putând continua la nesfârșit ; și altfel constați că privind omul ca pe o Operă de căpătâi a Lui Dumnezeu cu care se mândrește atât de fastuos a fi populat pământul și lumea, ai de-a face de fapt cu tot felul de bestii, imbecili și idioți, canalii, lichele și loaze care sunt exact o oglindă în care să nu fie cu supărare, și tu te vezi și ești etichetat de alții, exact la fel.

  8) De ce să-mi pară rău că sunt un tâmpit împreună cu tine prietene, noi și cu toate neamurile noastre proaste, când și noi credem la fel despre semenul nostru care crede la fel despre noi, arătându-ne cu degetul mare ridicat vulgar în sus să ne-o tragă, nervos și sictirit pe noi, nevoie mare ? Astfel, nici un succes și nici o excelență nu ni se potrivește în sine ca și blazon de raționalitate, seriozitate și pace al speciei inteligente crescute din homo sapiens, decât talentul că știm ca nimeni alți extratereștri din univers să ne jignim și să facem mișto savuros unii de alții și e o minune cum din mijlocul acestei specii cosmice de extratereștri miștocari, defecți și defectuoşi anatomic, psihic și psihologic în sine, mai avem timp să vorbim uneori despre concordie și pace. Dar pentru că așa ne stă în fire să abandonăm, nu ducem la absolut gândirea și visul nostru la pace. Concordia și pacea ne irită căci sunt pentru cei fleşcăiți, nu tari și vajnici luptători ca noi, învățați să zburăm pe șapte cai precum haiducii.

  9) Toți suntem niște idioți pe fond și numai dacă credem că Dumnezeu ne-a făcut, ne mai trece de supărare și nu înnebunim de rușine. Nici nu se cunoaște cum fiecare din noi pe cât suntem de suferinzi funciar de aceste metehne ale ratării noastre ca specie, suntem în schimb capabili să percepem și concepem în imaginația și dezideratele noastre ascunse perfecțiunea care numai pe umerii noștri ar sta frumos ca o haină bine croită ; pe umerii dușmanului ar sta ca naiba. Totuși, așa dușmănoşi, egoiști,  troglodiți, vulgari, grobieni și mujici cum suntem, dar fuduli nevoie mare, avem în tărtăcuța de cap o sclipire slabă și pe moarte de a visa la perfecțiune și pace, ideal pe care nu-l vom atinge și de care nu vom avea parte niciodată. Defecți în formă și realizări suntem atât de perfecți în fond și căutări spirituale încât e de neînțeles cum nici chiar Dumnezeu nu a reușit să împace și îmbine în noi visul și idealul utopic virtual cu realitatea faptică dezolantă a unor căzături și rebuturi morale ce suntem de fapt, ca să fi putut și noi despre noi înșine și faptele noastre să spunem că suntem un succes divin, o marcă înregistrată reușită a Lui Dumnezeu. Aiurea ! Cu atâtea proteste și înjurături pe capul nostru, cu atâtea fasoane, mofturi și ighemonicoane cu care poluăm și aglomerăm aerul din jurul nostru, mai putem fi noi numiți un proiect divin reușit, oricine ne-ar fi creat : o evoluție naturală sau un Dumnezeu supranatural ?

  10) Dumnezeu creator să fii, n-ai putea rezista unui asemenea recurent aflux de simptomatologie antropologică a creaturilor din subordine care se înjură și porcăie toată ziua ca la ușa cortului, care își dau cu rândul în cap la vremea cuvenită după principiul dulcii răzbunări. Dumnezeu să fii vei ajunge acolo în singurătatea și veșnicia ta să regreți crearea acestor oameni sălbatici și răi în preponderență, odată ce i-ai creat crezându-i desăvârșiți ca și tine, când constați la ei atâta prognostic de boală psihică a răutății funciare ca neajuns funcțional acut care caracterizează specia superinteligentă din regnul biologic al primatelor, omul ! Toate celelalte specii ale regnului biologic sunt rele natural prin sine, câinii care se întâlnesc prima dată se mârâie iar pisicile se scuipă ;  omul duce această trăsătură sălbatică la paroxism ; răutatea omului se ascute și "înnobilează" în standardul urii sălbatice și e capabilă de perfidie și sinistru. Când un câine te prinde și te sfârtecă el nu e sinistru ; el e natural sălbatic și rău și nu trebuie să aștepți să știe și vrea mai mult și să facă rabat de la caracteristica naturală rea a sălbăticiei lui. Dar față de un om care-ți pune gând rău și intri în vizorul urii lui de rafinament sălbatic uman, câinele sălbatic care te mușcă e un cățeluș de pluș. Prin urmare, această răutate umană Dumnezeu a sesizat-o și fiindcă nu mai are soluții și petic s-o dreagă a inventat iadul care oricât ar fi de groaznic nu sperie după cât vedem criminalii și tâlharii.

  11) Eu cred că și Dumnezeu s-a săturat să mai creadă că iadul este pentru noi o soluție de penitență și îndreptare și stă cu capul în pumni gândindu-se cum să-şi îndrepte greșeala de-a ne fi creat vreodată. De ce nu ni se potrivește rațiunea, concordia, pacea, smerenia și bunătatea ca un modus vivendi genetic prin creație și infailibil încât să ne fie imposibil să eşuăm psihic, psihologic, moral, în scrupule și habitudini cum eşuăm atât de dramatic în actele noastre încât devenim niște pozne ale firii pe care Dumnezeu fiind mai blând și patern, ne alintă denumindu-ne mai blând, doar păcătoși ? De ce nu ne place nouă oamenilor să nu mai fim niște idioți, cretini, nerozi sau răi și siniştri și nu ne place să optăm pentru bunătate și pentru omenie ? De ce am ales în locul rațiunii și evidenței cantonarea în speranța și visul unei lumi mai bune în Cer ? Preferând această habitudine comodă în locul rațiunii și evidenței, ne consumăm de frica Cerului și a Lui Dumnezeu cei doi, trei neuroni rămași liberi și sănătoși în capul nostru cu toate aceste surogate ale inteligenței, mai confortabile și suportabile uman, cum ar fi elucubrațiile și comoditățile de tip religios ale spiritului, care ne fac într-un mod antirațional să trăim ca ceva normal toate superstițiile și trăirile metafizice transcendentale adunate toate în capul nostru în conceptul de religie, concept supraspeculat a fi prețios, care nu definește decât rebutul antropologic care suntem cu toți cei ce ne declarăm cu smerenie robi și roabe ale Lui Dumnezeu, autodeconectați iremediabil de la rațiunea și normalitatea naturală pentru ca să fim toți cu capul în norii închipuirilor ezoterice ale minții noastre însiropate și îndrăgostite de Cer, adică de nimic...

  12) Rațiunea e întotdeauna fără gust, savoare și confort. E explicabil de ce nu e preferată căci ea ar cere să depășim pragul alocat de Dumnezeu fiecăruia prin abonamentul gratuit numit program divin a mai mult de 3,5 la sută din potențialul creierului uman pentru creativitate, bunătate, iubire și omenie. Ce depășește acest procent se numește rațiune pură care provoacă dureri de cap definite ca și costuri suplimentare. Vrei să înnebunești și s-o iei razna ? Nu ! Atunci încadrarea în procentul normal alocat de Dumnezeu de 3,5 la sută din creier acces la rațiune îți garantează sănătatea psihică, confortul și stabilitatea psihiatrică. Restul de 96,5 % din creier trebuie să se odihnească altfel miroase a creier încins cum spunem noi. De aceea Dumnezeu ne-a spus să nu ne atingem de pomul cunoașterii binelui și răului, știa El că pentru noi mai bună va fi și ne va place mai mult relaxarea, pauza trupului cât și a intelectului, căci altfel, precum vedem, ne doboară surmenajul, atât fizic cât și psihic. Filozofia și gândirea, analiza, raționamentul, creativitatea, inventivitatea, hărnicia, altruismul, bunătatea, cinstea, corectitudinea, civilitatea, etica și echitatea, toate dor și provoacă spasme și costuri suplimentare care se plătesc în neuroni vii din cei limitați alocați de Dumnezeu pe cartela minții tale.

  13) Progresul și pacea au venit când cineva a îndrăznit să depășească cota alocată de Creator de 3,5% din creier pentru gândire și analiză. Cei care au gândit și analizat serios ceva, aceia deși au inventat locomotivele, internetul sau penicilina, au murit de accident vascular cerebral sau scleroză în plăci, ori au înnebunit înainte de termen. Într-o zi cineva va inventa pacea și va învăța omenirea cum să zică "adio arme !". A mai încercat cineva numit Iisus o soluție universală a păcii și bunei concordii umane și nu a reușit. Și bineînțeles, cine va mai încerca, acela va fi și el răstignit la rându-i dacă nu va înnebuni singur înainte. Cât mai putem să lâncezim la umbră cu o bere în față înjurând șeful sau criticând guvernul, e păcat să pierdem această plăcere ca s-o facem în schimb pe eroii martiri și revoluționari. Disoluția constă în societatea umană chiar în lipsa unora din aceștia, revoluționari care să miște și întoarcă lumea ca pe niște oi din grâu, din marasmul ei genetic. Căci în loc să se ducă la ștrand, la cârciumă sau la biserică, unii nebuni vor sta să scrie tratate filozofice plictisitoare despre rațiune și pace, întrebând pe Dumnezeu cum de tratatele Sale despre același subiect sunt atât de sublime încât nici nu sunt luate în seamă de oameni, rămase cu duiumul scrise în Biblie și necitite, total ineficiente atâta vreme cât avem războaie mondiale, atentate, tâmpiți, cretini, loaze și secături, bandiți, idioți, orori și bestii cu chip de om, mulți dintre noi nici măcar neștiind cât de idioți suntem și ce rebuturi umane inconștiente, fiecare dintre noi nefiind decât un proiect eșuat intitulat Operă de căpătâi a Lui Dumnezeu, la șapte mii de ani de la Facerea Lumii... Tot ce ne-ar mai putea salva și ca să mai ridice din nou Dumnezeu ochii la noi din dezamăgirea Sa este să nu așteptăm să ne facă Dumnezeu mai buni, pentru că nu va reuși dacă n-a reușit până acum, ci să punem mâna și să scriem fiecare din cugetul nostru curat un tratat, fie el și plictisitor despre rațiune și pace.