15) SCRISOARE DE DRAGOSTE CĂTRE UN BUN SAMARITEAN

15) SCRISOARE DE DRAGOSTE PENTRU UN BUN SAMARITEAN

  1) De ce te-ai obosit să citești fratele meu întru Hristos scrierile mele eretice pentru care voi da socoteală Domnului la Înfricoşătoarea Judecată și care ar trebui să te sperie să le arunci cât colo și să mă blamezi și să spui că cine nu e cu Dumnezeu e împotriva Lui și să dai cu pietre în mine la stâlpul infamiei bucurându-te de soarta mea meritată în iad ? În bucuria ta, un lucru nu vei ști : Că Domnul nu judecă precum oamenii. Domnul e tolerant până la ultima consecință a răbdării Lui pentru că vrea dreptate. Deci Domnul se va apleca deasupra dosarului meu, privindu-mi pledoaria peste ochelarii Săi cu dioptrii de dulce mister și curcubeu, și va analiza recursul meu la Înfricoşătoarea Judecată creștin ortodoxă sau penticostală, ori iehovistă. Din gestica feței Lui Dumnezeu, am date să cred că Domnul va face o lungă deliberare. Și va fi o uimire pentru toată adunarea Raiului, pentru toți sfinții : Eu îmi voi cuceri mântuirea și dreptatea de la Dumnezeu nu prin religie și credință oarbă ci prin critica lor. Va fi primul caz de acest gen din Rai, spre disperarea sfinților și îngerilor care vor strâmba toți din nas și vor trânti cu căciulile și bonetele de pământ, scandalizați de soluția insolită și neortodoxă a Lui Dumnezeu de a îngădui critica pe care i-o face insolent cineva, un gunoi păcătos ca mine. Dar nu am ce să le fac. Agitația oamenilor pe un motiv sau altul, religios sau nu, nu poate să-ți inspire încredere. Nu poți crede în tot ce-a statuat omul că e bun, fie ea și credința în Dumnezeu în care dacă nu te simți liber să nu crezi, nu poți gusta autentic din libertate. Nu trebuie de frica de Dumnezeu să te simți un rob al Lui fără dreptul de a i te opune nu din vanitate ci atunci când găsești argumente și-i poți demonstra inutilitatea supranaturalului sub care se ascunde și-şi apără fața de noi simptomatic de la Facerea Lumii și se ferește sub amenințarea răzbunării și anatemei de tirul criticii noastre raționale...

  2) Nu toți Îl putem crede pe cuvânt pe Dumnezeu cum nici El când a făcut lumea și oamenii nu i-a făcut să se înțeleagă și respecte unii cu alții definitiv și infailibil și să se creadă unii pe alții sub cuvânt de onoare. În lumea făcută de Dumnezeu, nu e suficient cuvântul de onoare, trebuie adeverințe, demonstrații ale adevărului și scoaterea lui cu trudă din minciună, ca un miez de nucă dintr-o nucă tare.  Întotdeauna, noi oamenii, creațiile de geniu ale Lui Dumnezeu avem nevoie de adeverințe și dovezi în relațiile de credibilitate dintre oameni, de detectoare de minciuni și judecători care în locul Lui Dumnezeu, aici pe pământ să judece strâmb și să facă erori judiciare, ca dovadă că Dumnezeu a făcut oamenii defecți și nu de soi, fără de cuvânt, fără de scrupule și onoare. Cum Îl putem credita pe Dumnezeu cu toată încrederea când nu a fost în stare să creeze niște oameni de soi, când nu a fost în stare să creeze un Rai pe pământ ? Putem din delicatețe și respect pentru conceptul și ideea nobilă de Dumnezeu să spunem că El are întotdeauna dreptate, că teoria religioasă impregnată în conștiința socială are o valoare imanentă și de aceea respectul față de Dumnezeu trebuie să prevaleze criticii Lui. Iată motive pentru care mulțumirea și obediența ta religioasă, stimate credincios și apologet al Lui Dumnezeu, evlavia ta față de acest Domn al tuturor zeilor numit Dumnezeu și credința ta în El este de aur, motiv pentru care tu, semenul și bunul meu samaritean ești fericit oricum. Ești fericit pentru că ai descoperit religia și credința și prin ele îi acorzi Lui Dumnezeu un gir infinit, fiind orb a-i imputa Lui Dumnezeu efectele mizerabile ale acestei lumi care au venit la pachet cu creația însăși, când trebuia ca tot ce este atins de creație să fie perfect, nestricabil, aidoma Creatorului perfect.

  3) Nu e voie potrivit canonicii religioase să apuci a constata urâțenii, drame și tragedii ale acestei lumi create de Dumnezeu tocmai așa și să eviți a-L întreba pe Creator cum a fost cu putință sub autoritatea și mandatul Său să iasă de pe mâna Sa la croială o lume atât de nebună, barbară și bestială. Nu poți să continui numai din frică și obediență față de Dumnezeu să taci și să-i salvezi prin condescendența relației tale de deferență față de El, onoarea nepătată de-a o fi creat această lume nebună taman și neapărat tocmai așa. Tu în schimb, bunul meu samaritean nu te îndoiești de lucrul bun creat de Dumnezeu și în orice picătură de apă vezi mâna Sa, cum și eu tot în orice picătură de sânge nevinovat curs văd tot mâna Sa și responsabilitatea Sa directă în a fi nedrept a se fi întâmplat așa ceva vreodată pe fața pământului admițând prezența unui Apărător, Creator și Judecător vigilent și prompt în jur, omnipotent, reprezentant terestru al dreptății generice paradisiace.

  4) Pe când tu, bunul meu samaritean ești atât de condescendent cu un astfel de Dumnezeu cu atâta gunoi de durere și nedreptate ascuns sub preșul creației Sale, încât băgând inutil și eronat pe diavol în ecuație ai și găsit facil explicația răului de pe pământ : diavolul, nu că Dumnezeu neavând ce face de-a creat lumea așa cum e, e de fapt primul responsabil moral ! Îi pui bunule samaritean pe umerii spurcatului răspunderi și imputări de pe umerii Lui Dumnezeu, de frica Sa să nu te strivească de i-ai cârti, căci pur și simplu tu ești, bunule samaritean, un avocat din oficiu al Lui Dumnezeu, un noroc picat în palma Lui Dumnezeu și Dumnezeu un noroc picat în palma ta. Ce bine vă simțiți tu și Dumnezeu în osmoza voastră indestructibilă ! De aceea în continuare, alături de Dumnezeu, fie acum, fie când vei răposa și cătinel te vei ridica ca un abur ușor la Rai, numai bine îți urez semenul meu condamnat la univers ca și mine de un Dumnezeu care a creat, după care s-a spălat pe mâini și ne-a lăsat în acest orfelinat numit lume, lăsându-ne cele mai "potrivite" personaje, diavolii drept gardieni de serviciu în penitenciarul numit viața noastră, părăsiți, uitați de Dumnezeu (unii ca tine zic că nu), în această degringoladă să facem ce-om ști în liberul nostru arbitru, să ne rupem gâtul în necredință ori să fugim în delir către Rai alienați pe drumul credinței în goana asta nebună după aur a mântuirii și izbăvirii într-o lume de vis a Cerului,  imorală, tardivă și inutilă pe lumea cealaltă, atâta timp cât pe lumea asta veșnic vor curge lacrimi și sânge nevinovat, pe lumea asta și pe fața acestui pământ din oamenii făcuți de Dumnezeu din lut.

  5) După cum știam, nu vei fi înțeles nimic din toate textele mele, și nu pentru că nu ești inteligent, ci pentru că refuzi analiza lor privind în ochii injectați de supărare ai Lui Dumnezeu pe care îl vezi arătând cu degetul în jos la adresa mea, ceea ce și tu faci prin mimică. De aceea și tu, indiferent cât gunoi ți-aş arăta a fi creat Dumnezeu pe lumea asta nu poți să-i atribui Lui Dumnezeu vreo vină pentru efectele de stricăciune care nu trebuiau să apară cu un Dumnezeu la conducerea acestui univers. De aceea când săracii sunt furați și când cei nevinovați sunt prigoniți tu îmi arăți catehismul ortodox cu fericirile, fericirea a doua : "Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia !", sau fericirea a opta : "Fericiți cei prigoniți pentru dreptate că a lor este Împărăția Cerurilor !" Deci Cerul este locul unde toți se vor mângâia, unde e în vogă și la lucru dreptatea Lui Dumnezeu și atotputernicia Sa, nu pe pământul pe care Creatorul nu s-a putut abține și l-a creat cu oameni triști și plânşi, îmbărbătați și momiți cu fericirile din Cer unde îmi arăți cum stă Creatorul tolănit în jilțu-i divin, aplaudând reprezentațiile din Rai ale talentaților credincioși,  refuzând să stea aici în această lume în iadul pe care l-a creat și a plecat lăsându-ne diavolii drept gardieni ce-şi fac meseria și numărul cu noi cu hotărâre și cerbicie.

  6) Iară tu uiți prietenul meu de suferință că și diavolii tot de Dumnezeu au fost creați ca să ne bage bățul prin gard și să ne facă numai mizerii pe această lume. Dacă asta se numește religie, eu zic pardon bunule samaritean realizând trist și văzând cum tu nu vrei și nu poți prin concept să te abați de la psihotica ta normală simptomatologie numită credință și religie genetică față de acest Dumnezeu, orice ar fi făcut El, ce te-a făcut să te dezvolți psihologic și moral ca un bun și puternic misionar creștin, aceasta fiindu-ți suficient ca să repudiezi tot ce e în afară, acuzând fundamentalist cu Biblia și citatele ei, cu psalmii și poemele religioase în mână, orice nu se încadrează în spiritul religios prin esență fundamentalist și exclusivist, potrivit dogmaticii și paradigmei credinței.

  7) André Malraux a spus într-adevăr că secolul al XXI-lea va fi religios sau nu va fi deloc. Dar eu am vrut să întăresc de zece mii de ori cele proorocite de acest filozof. În loc să găsească altă soluție la problemele curente și alerte ale omenirii, oamenii se vor înfunda tot mai mult în tot ce știu ei să facă mai bine : Să frecventeze și în secolul acesta, și după cum spun eu și în următoarele o sută de secole tot soluția religioasă curentă care nu este capabilă să schimbe nimic bun în omenire decât că pe fiecare, egoist îl va mântui Dumnezeu după mare credința sa. Ei și cu asta ce se schimbă bun pe această lume ? Nimic ! Aceleași crime, aceleași orori, aceleași tragedii și dureri ce ne macină în viață. Dar vine Dumnezeu și încă voi misionarii religioși întăriți adevărul care spune jenant că acolo în Cer e dreptatea iară nu aici în mizeria copiilor africani vânați de tigri, morți de foame, ebola, sida, malarie și alte boli inventate pentru om de Dumnezeu și la care s-a gândit Creatorul o veșnicie în laboratorul Său creaționist pentru ca să avem SIDA și Ebola să ne distrugă sistemul imunitar. Dar noi acum suntem absolut fericiți față de toți disperații pământului, de copiii scheletici africani care mor de inaniție pe ulițe potopiți de roiuri de muşte și țânțari, insecte minunate ca și creații strălucite ale Domnului, care a creat și picăturile de apă, și lacrimile, și picăturile de sânge curs nevinovat, toate creații strălucite, evident... Și trebuie să învățăm de la religie că toți cei buni își vor lua tălpășița în Rai, iar cei răi vor ajunge în iad unde Iisus va coborî periodic să salveze criminalii și violatorii de copii și pe tâlharii cu sânge rece, nemaizicând că putea să-i trăsnească în acțiune ATUNCI pe criminali și să-i salveze la timp pe cei martirizați, pe pământ, apărându-i de cei vicleni, ca să nu mai curgă sânge și lacrimi nevinovate niciodată pe acest pământ, eșafod al spânzuraților, martirizaților și tuturor celor omorâți pe această lume pentru dreptate pentru ca Dumnezeu să vină cu slavă, cum știe El mai bine și să-i salveze atât de târziu și inutil pe inocenți pe lumea cealaltă a iluziei mângâioase, a minciunii... !

  8) Secolul următor nu va fi suficient ca omenirea să priceapă că religia și credința lor sunt ineficace în fața disoluției unei lumi aici pe pământ, Opera de căpătâi a Lui Dumnezeu, care nu diferă foarte mult de un iad veritabil. Omenirea va mai avea de orbecăit încă o sută de veacuri, adică zece mii de ani de religie de-acum încolo, ca să se lecuiască, să-și dea seama că nici religia nu e o soluție, iar pe Dumnezeu îl vor schimba, cum s-a mai întâmplat, cu alți zei în care au mai crezut de-a lungul timpului și viața tot așa sângeroasă ne-a rămas și tot așa sângeroasă va rămâne. După zece mii de ani, poate omenirea se va sătura, și va pune mâna pe treabă, văzând, plictisindu-se că nici după zece mii de ani Dumnezeu nu catadicseşte să apară pe străzile noastre și să tragă în țeapă pe hoți și criminali, nu să-i condamne la iad, asta e foarte suportabil pentru ei, și să-i preamărească pe cei buni ca tine, bunule samaritean.

  9) Stai liniștit ! Orbecăiala religioasă va mai dura o sută de veacuri ca să se vadă, mai puțin de către tine, care dragul de tine vei muri până atunci și cătinel te vei duce în Rai cu cazarmament, bonetă și matricolă dată de la magazia cu efecte din Rai, ca să se vadă că religia și Dumnezeu au expirat și cu aceasta omenirea a picat examenul de maturitate al ființelor inteligente din univers, ocupându-se cu așa eroare numită Dumnezeu și credința oarbă în El, încât nimeni nu zice că Dumnezeu nu e bun și perfect, dar un singur atom sau virus de rău și imperfecțiune apărute în arealul acestei lumi pretins create de El, nu ni-L recomandă pe Dumnezeu a fi fost prevăzător, deci perfect, deci posibil, deci existent, indiferent ce ar fi El în existență : spirit sau materie. Poate fi posibil un Dumnezeu ca și concept perfect dar sigur nu are nici o legătură regională cu efemera noastră orbecăială religioasă și cu rugăciunile noastre pentru pâine și să nu mai plouă ori să plouă, să nu se cutremure și să ne treacă nouă aftele și bubele din gură. E jenant să pui în legătură conceptul infinit și perfect de Dumnezeu de o exista cu asemenea mărunțișuri și mizerii care se petrec în lumea pretins creată de El. Da, accept că această lume rea e creată de Dumnezeul în care cred oamenii. Dar atunci acest Dumnezeu e un demiurg rău și mizantrop, uns de noi de frică și făcut bun, cu lingușirea fricii și credinței inerente.

  10) Acum nu se mai poate face nimic. Această religie și ACEST Dumnezeu rău sunt în vogă ; căci rău numim un Dumnezeu care nu a răbdat până nu a scos din jobenul său creaționist și niște diavoli pentru contrast,  diavoli care ne seacă viața acum și dintotdeauna. Poate altă dată, după încă un milion de ani de credință, religie și Dumnezeu nereformate ca până acum, omenirea va afla că este singură în univers și va pune mâna pe muncă, pe dreptate și pe țepe în piața publică. Țepele vor fi singura cruce de închinat, singurul medalion de purtat la gât în loc de cruciuliță, singurul Dumnezeu eficient din lemn cu vârful ascuțit și uns cu sare și ardei iute, care va îndrepta omenirea de la crime, hoții, nedreptăți și atrocități. Dumnezeu ? Un vis frumos, spulberat sub urgențele, disoluțiile și siberiile vieții noastre !
 
  11) Dragul meu prieten semen cititor creștin... Votez pentru tine și să te ajute Dumnezeu în călătoria binemeritată pe care o vei face în Rai așa cum te gândești și raționezi, visezi cu ochii deschiși de-o viață. Nu mă voi contrazice niciodată cu tine pe tema religioasă și pe nici o temă. Prefer să văd în tine un prieten și nu un rival ideologic. Singur într-un deșert aș muri de urât și întristare. Dar dacă te-aş vedea printre dunele de nisip în depărtare aș fugi către tine să-ți strâng mâna, iar tu îmi vei da puțină apă sau mă vei scuipa în ochi numindu-mă păcătos și îți vei face cruce oripilat pentru necredința mea, sau dacă ești penticostal sau iehovist nu-ți vei face cruce. Când toți oponenții religioși și nereligioşi în această lume și-or da mâna prietenește uitând de religie și îmbrățișându-se frățește, doar din umanitate și uitând de religiile antagonice și dușmănoase care numai i-au învrăjbit de la Facerea Lumii pe toți oamenii, abia atunci diavolul ar crăpa de necaz iar Raiul ar da faliment căci s-ar face pe pământ prin mâna noastră de ajutor. Iar Dumnezeu va privi la noi de sus, bucuros dar puțin încurcat că nu mai știe ce să facă cu năzdrăvăniile noastre ! Oricum ca oameni suntem prea mici și insignifianți. Și L-am forțat pe Dumnezeu să fie antropomorf ca noi și să se uite în gurile noastre înfometate să ne dea pâinea cea de toate zilele, când ne-a creat un sistem digestiv care chiar are nevoie de pâine, fără a mai fi pertinent șantajul rugăciunii pentru ea, Dumnezeu putându-se simți și agasat că-i cerem atâta pâine când ne-a făcut mațele dependente de ea, încât această dependență a noastră de mâncare și normalitate a firii era oricum în responsabilitatea Lui Dumnezeu a ne potoli foamea odată ce ne-a creat cu foame cu tot, fără a-L jigni prin cereri pleonastice, inutile și caduce de pâine și de apă.

  12) Să răpim un Dumnezeu al galaxiilor și universului și să Îl obligăm să-și facă din noi, efemeridele regionale ale Terrei centrul preocupărilor Sale ca să ne fie intendent de serviciu să ne îmbrace și bucătar cosmic să ne împartă pâine, iată exemplul suprem de vanitate pe care îl putea avea vreo specie și creatură a universului care s-a întâmplat sa fie om și să se intituleze credincios. Căci dacă mă urc puțin în aplicația Google Earth și mă înalț dincolo de nori și privesc pe pământ care se va face mic, cu râuri și șosele mici, abia percepute, nu mai văd aproape nimic din ce-a făcut, gândit și zis omul pe pământ. Deodată, liniște și nici țipenie de urmă de om, de urmă de ateu ori sporit credincios care caută să se facă bine plăcut Domnului. Am auzit de Dumnezeu de la voi, oamenii, recunosc. Dacă aș fi fost furat de o maimuță și crescut de ea în junglă nu mai auzeam de Dumnezeu, El nu mai exista, nimic nu mai exista, nici infatuarea și exclusivismul ăsta al oamenilor religioși ce se consideră fericiți și norociți de această șansă și iluminare prin credință a vieții lor, nici exclusivismul ateist nu mai exista de eram alăptați de o gorilă miloasă ce ne-a găsit abandonați prin pădure ! Dumnezeu s-a născut în societatea umană, în cutumele și obișnuințele lor, în inteligența lor endemică unde s-a dezvoltat în neuroni automat frică a firii prin scontarea pericolelor de tot felul și astfel au imaginat un Responsabil Suprem cu represiunea pentru fapte rele și mângâierea pentru fapte bune numit generic Dumnezeu. În pădure, în natural, în logic Dumnezeu nu există, ca dovadă că nu există maimuțe credincioase care să aibă inteligență vizionară care să genereze atâta imaginație să producă pur și simplu un Dumnezeu cu chip de maimuță, creator al bananelor, smochinelor din pădure și a unui univers maimuțăresc. Orice teolog înalt erudit care a cercetat și a scris despre Dumnezeu, putea fi furat de maimuță și dus în junglă. Atunci poate n-aş mai fi auzit de Dumnezeu decât poate de la tine, un ultim om rămas pe lume să-i ajuți Lui Dumnezeu să existe, iar eu nu mai reușeam să mă fac plăcut Creatorului, eu sau atâția oameni care ne vom îmbolnăvi țintuiți la pat,  îngrijiți de infirmiere plătite care ne vor acoperi cu cârpe bubele și cangrenele ce carnea făcută de Dumnezeu le-a generat, ca să nu miroase și să nu cauzeze simțului estetic al Lui Dumnezeu. Dar Lui Dumnezeu îi place puroiul,  Dumnezeu ne iubește bubele și cancerele, răutatea și bunătatea, căci se spune că El ne-a făcut. Dar culmea e că nu ne-a făcut odată pentru totdeauna pe toți definitiv sănătoși și doar buni ca El ci ne-a lăsat liberi ca să ne îmbolnăvim ca animalele și unii să devenim răi și să-i omorâm pe cei buni, tot ca animalele, toți fiind pretenție divină de copii ai Lui Dumnezeu. Asemenea copii și cópii și-a făcut Dumnezeu ? Ideal și părintește ar fi fost să fi fost toți pui de Dumnezeu, adică sănătoși și definitiv buni ; iară nu canceroşi și bestii umane. Și Dumnezeu să nu ajungă a inventa un Rai recuperator în Cer pentru premierea copiilor buni și un lagăr al torturii eterne numit iad,  pentru pedeapsa copiilor răi.

   13) Lipsa Lui Dumnezeu se cunoaște prin faptul că realmente cu toată atotputernicia Lui nu reușește să ne salveze părintește absolut pe toți, și pe cei care caută, și pe cei care nu caută favoarea Domnului, dând oamenilor prin cap să inventeze minciuna și pretextul diavolului, corupător de serviciu, ademenitor prin păcate, paratrăsnet pentru a explica cum unii sunt rătăciți și se îndepărtează de Dumnezeu, părintele lor bun. Să nu căutăm favoarea și privilegiul mântuirii Domnului. Să tăcem smeriți cu ochii în pământ și să nu mai cutezăm a spera de merităm sau nu favorurile divine când am spurcat lumea cu infatuările și zăbăvniciile, prejudecățile noastre, fie ele religioase sau nu !

  14) Toată simpatia pentru voi, dragi comentatori creștini, auto considerați iluminați și favorizați religios ! Mă așteptam să mă criticați, să mă combateți ofuscați și scandalizați de stilul aparent demolator al textelor mele care cel mai plauzibil vă cauzează convingerilor și prejudecăților voastre genetice religioase. Mă așteptam să formulați critici usturătoare și argumentate ideilor mele despovărate și libere de orice corset al misticii religioase care pe voi vă strânge și vă sugrumă definitiv și nevindecabil de la o gândire liberă, suportabilă și neinfluențată de simptomul și morbul bolii religioase. Nu sunteți vinovați că sunteți oameni iar religia înrădăcinată organic în neuronii omenirii a dezvoltat gene religioase care vă influențează gândirea și mintea să funcționeze ca o mașină rulând pe șosea cu frâna de mână a religiei trasă. Voi îi spuneți acesteia înțelepciune. Dacă vă place și trăiți un confort din această înțelepciune și simptomatică religioasă, eu vă respect și nu vă combat. Eu sunt liber și nu vreau să mai optez singur pentru încă o boală, boala gândirii religioase de care vă puteți dezbăra liberi, dar asta vă va ucide dacă așa funcționează sistemul vostru interior care a dezvoltat gene și un organ al credinței care pulsează sânge mistic religios în mintea și în carnea voastră. Eu cred că am spus totul în această chestiune a dialogului surzilor între om și Dumnezeu. De azi înainte nu cred că mai are vreun rost să mai bat apa în piuă în lupta asta a mea cu morile de vânt și cu tăcerea unui Dumnezeu care poate demult a murit cum spunea Nietzsche. Și atunci la ce bună a noastră credință ce cu atâta vanitate și înflăcărare o declamăm ? "Credința înseamnă să nu vrei să știi ce este adevărat" a spus filozoful Nietzsche. Iar eu completez zicând că această credință în Dumnezeu este când inconștient te minți atât de frumos spunând adevărul care îți place. Și a mai spus Nietzsche o cugetare profundă care ar trebui să ne lase pe toți treji și în reverie pe veci gânditori : "Care este adevărul ? E omul una din gafele Lui Dumnezeu sau Dumnezeu una din gafele omului ?"