17) REBUTUL NUMIT OM

17) REBUTUL NUMIT OM

  1) Nu poți să-ți așterni niște gânduri în scris, ceva,  sperând că o să fie citite și mai mult decât atât, înțelese sau acceptate de toată lumea. Nici tu nu te poți înțelege perfect pe tine însuți, de multe ori te plictisești de tine, ca să ajungi uneori să spui ca Alexandru Philippide într-un vers, că te-ai săturat de tine până-n gât. Cât despre alții, oricum nu-ți place și dezavuezi pe fond ceea ce simt și gândesc ei. Așa suntem noi oamenii : sistemul nostru imunitar are reverberații din nivelul biologic, către nivelul spiritual ; și ceea ce nu gândim și simțim noi înșine, mai mult sau mai puțin ne pare străin și nu ne place, respingem. Atunci cum ai putea pretinde să înțeleagă alții sau să accepte ceea ce gândești și exprimi tu ? Oricum, aici e mai degrabă o chestiune zoologică : Nici o broască de pe lac nu are vanitatea de a aștepta de la surate să-i înțeleagă filozofia mesajului orăcăitului. Dacă broaștele pe lac au dreptul și libertatea de-a orăcăi pe mal toată noaptea cât le țin gura aia mare, tu de ce n-ai face-o la nivelul tău uman ? Ce inhibiție ai avea ? Textele mele sunt un efort timid de a formula ceea ce înțeleg și ceea ce nu înțeleg, de a mă elibera astfel prin iluzia că odată ce-am formulat și spus un gând, o idee, m-am descărcat de o suferință, de o râie, de o boală care urlă în om, care se cheamă a gândi și a întreba ; și nu a întreba oricum, ci a ști că nu poți avea și primi un răspuns mulțumitor sau nu, de la nimeni. Dar totuși, e mai bine să te descarci prin scris. Oricât și-ar iubi copilul din burtă, nici o mamă nu și l-ar suferi mai mult de nouă luni în ea. Așa că scrisul e ca o naștere : e prilej de eliberare. Gândul scris, problemele și întrebările fie ele și retorice odată formulate rămân o probă că ai ieșit din condiția precară de animal nesimțitor și ai trecut la o etapă superioară prin care știi, chiar dacă n-ai dreptate, că afirmându-ți și susținându-ți gândul măcar ai încercat satisfacția de a realiza că potrivit credinței tale toți se înșeală și numai tu ai dreptate. Nu există o dreptate etalon universală ci există atâtea dreptăți câte opinii sunt, există dreptatea fiecăruia ; altfel ai vedea numai sinucideri din onoare când toți ar realiza într-un târziu că n-au avut dreptate potrivit cu ce prostii cred și ce erori de gândire și acțiune pot cultiva cu pasiune și erudiție. Așa că toți au dreptate în contrariile lor, nu ? Potrivit acestui concept, chiar dacă relativ, am dreptul să cred în șansa de-a fi înțeles și acceptat de cineva, de-a mă potrivi într-o comuniune de idei și opinii cu alții, de-a simți simpatia lor față cu ideile mele ca o frondă și încurajare care te remontează continuu în atmosfera de regulă aridă și seacă dintre oameni în care nimeni nu se suferă cu nimeni. Există o satisfacție că ai formulat și descărcat din tine niște obsesii și niște idei iar cineva citindu-ți maculatura, există șansa să înțeleagă și să simtă cum ai simțit și tu. Există o plăcere a scontării gândului că și alții sunt de aceeași opinie cu a ta, greșită sau nu, și există bucuria că sunt de partea ta, în dauna altora cu opinii exact contrare care te blamează pentru asta. Hei ! Trăim pe pământ, nu în Rai unde toate opiniile coincid și  toate gazelele se dezmiardă pe câmpii în tandrețe cu haita de lei care cască și n-au gând a mânca ficat și plămâni de gazelă ci flori de nuferi paradisiaci eventual. Dar așa e în Rai. Ne întoarcem însă în iadul de pe pământ unde în continuare avem de vizionat un grozav film horror numit viața omului și avem a comenta ce impresii ne lasă.

  2) Nu știu de ce mă iluzionez să cred că scriindu-mi gândurile,  deschizând o poartă în mintea și cugetul meu, ceilalți vor catadicsi mai mult decât să se plictisească să reziste a privi adânc în mine plictisiți, ca într-o fântână părăsită, când știu bine că nimeni nu se simte bine decât a se privi pe el și în el și nimeni nu se simte bine decât cu el însuși, eventual cu una, două persoane dragi, care atenție : nu e obligatoriu să-ți împărtășească sau să-i împărtășești toate opiniile.  Nimeni nu suportă decât opinia sa și prejudecata sa pentru că așa e lumea : miros de mâncare bună dacă-ți vine de la bucătăria altcuiva, acea mâncare îți pute iar ceea ce tu însuți faci la veceu, acela, culmea, îți miroase mai frumos decât mâncarea vecinului, în orice caz, nu-ți pute.

  3) Prin urmare scrierile mele sunt un orăcăit de broască pe lac și prin ele îmi marchez zoologic teritoriul, sper că nu vă supărați. Dacă nu vă supărați atunci mai am curaj să vă spun că prin aceste texte vă propun o variantă de analiză răspicată, simplă, rațională, de urgență într-o lume în care cel mai mare mister pe care vă propun să-l disecăm, e acela al iraționalului și metafizicii obositoare a chestiunii religioase în al cărei hățiș lumea este afundată și nici măcar nu știe, și unde te pierzi cu toate întrebările tale umane capitale care sucombă în arealul mistic ca un motan curios căzut într-o fântână.

  4) Cum poți trăi vreodată și să reziști să nu-ți pui la modul capital toate întrebările insolite și fără răspuns cu care te provoacă viața și întâmplarea că ai apărut în posibilitățile practice ale acestui colț de galaxie ? Cum poți prefera răspunsurile prefabricate gen grădiniță de copii prin care se spune că soarele a fost făcut ca să fie luminătorul zilei și luna și stelele, luminătorii nopții și au fost făcute ca accesorii ale pământului după ce MAI ÎNTÂI Dumnezeu a făcut PĂMÂNTUL ? Adică fiind făcut de Dumnezeu prima dată, pământul a apărut în orice caz înaintea stelelor și lunii, luminătoarele nopții cum se spune la Cartea Sfântă iar omul a fost făcut din noroiul pământului, pe care Dumnezeu l-a cocoloşit, iar acest noroi când Dumnezeu a suflat din plămânii Săi acel duh sfânt peste el, a prins deodată viață și inteligența de-a conştientiza infinitul și a compune nocturne pentru pian... Cum poți crede aceste alegorii puerile ? Ai în schimb dreptul, plăcerea și satisfacția mândriei să le crezi, după formula aceea în care spuneam că fiecare are dreptate să creadă în stupizenia și eroarea sa. Dar cum poți fi teolog erudit licențiat și să plusezi în asemenea nonsensuri jenante marcate în versete numerotate, în care un personaj interesant numit Dumnezeu nu le neagă în clar în Biblie, ba încă le afirmă și întărește să le credem și noi, sub pedeapsa anatemei, să credem că stelele sunt niște felinare ale nopții și sunt făcute DUPĂ CE S-A FĂCUT PĂMÂNTUL, ca și accesorii terestre ? Ah ! Omul de rând care n-a studiat astronomia și nici teologia nu are absolut nici o vină să creadă varianta mai facilă a teologilor care e scrisă în Biblie deci apostilată de Dumnezeu ; omul de rând procedează normal, natural, ia calea cea mai ușoară și accesibilă a credinței în Dumnezeu, cum curentul electric dacă găsește o cale mai scurtă face scurtcircuit. Religia deci este normală și în regulă, deci cum să nu creadă omul de rând în Dumnezeu și pentru ce să-şi mai pună întrebări nefolositoare practic despre divinitate ? Răspunsurile pentru omul religios și chestiunea vieții și a morții sunt deja tranșate în Cartea Sfântă, și atunci fie că ești religios, fie că nu, fiecare are dreptatea sa și deoarece fiecare are o dreptate, TOȚI se înșeală, acesta e raționamentul prin care deducem că și credința în Dumnezeu, și ateismul sau scepticismul sunt niște plăceri subiective private cu scop terapeutic consolator moral, nu de vindecare.

  5) A primi răspuns la întrebări retorice e o satisfacție umană indiferent că-ți vorbește Dumnezeu sau cugetul liber de sceptic sau ateu. Scepticismul față de credința religioasă nu e o fericire și nu e o mulțumire ; e de fapt o strepezeală a simțurilor căci a pune întrebări fără răspuns și a aștepta în zadar ca Dumnezeu să-ți răspundă e o satisfacție inversă, schiloadă, un surogat de satisfacție neagră, usturătoare, chiar dramatică, când îți dai seama cât cu interogația ta insistentă umilești acest univers care nu știe ce să-ți răspundă și intimidat tace, și tace nepermis de mult deși conține un Dumnezeu care e răspunsul tuturor răspunsurilor și soluția tuturor soluțiilor, și totuși nu-ți poate răspunde provocărilor tale insolite interogative normale și naturale și tace ; tace și Dumnezeu, tace și universul și atunci ești numai tu răzvrătit în acest univers încât te miri și te întrebi de ce nu există Dumnezeu dacă se vorbește atât de mult și pasionant despre El ?
 
  6) Nu v-ați plictisit de un Dumnezeu care tace de acolo de sus din Cer și ne face doar cu mâna de-l visăm în vis, și nu coboară aici pe pământ între noi să comunice interactiv cu subsemnații într-o lume a comunicării directe terestre în care avea toate posibilitățile și oportunitățile practice, tehnice și tehnologice să călătorească un milion de ani lumină din reședința Sa celestă să se facă cunoscut direct aici la noi, în cel mai mare stadion sau palat construit vreodată, iar noi să ne înghesuim buluc ca la moaşte ca să aplaudăm cerând bisuri prestației divine ? Pentru ce a fost nevoie ca Dumnezeu să ne vorbească doar prin suportul artificial al lumii celeilalte din care în loc să comunice direct cu copiii Săi alungați din Rai pe pământ, se ascunde după file roase de ceasloave și biblii antice reeditate ?

  7) Cine poate avea șansa de a înțelege ceva vreodată din hățișul informațional pus la dispoziție nouă de Dumnezeu în coordonatele acestei existențe terestre ? Cine poate avea șansa de a fi la rându-i înțeles vreodată de cineva ? Singuri suntem printre oameni, muți și surzi așa cum este și Dumnezeu cu noi iar dialogul dintre noi oamenii e la fel ca dialogul dintre oameni și Dumnezeu,  un dialog al surzilor interactiv pentru că toți avem vanitatea de-a vorbi, cu toții vorbim și nimeni nu ascultă cum a spus Eminescu.

  8) Textele mele sunt un apel extrem și imposibil la rațiune, un punct de vedere dezgolit de prejudecăți conceptuale supranaturale artificiale, un punct de vedere simplu și direct bazat pe datele concrete palpabile ale actualității directe, un punct de vedere al unui om simplu dar nu simplist, nu doborât și neobligat la ignoranță și misticism într-o lume terifiată de frica de Dumnezeu ca de un boier despot și ciocoi al ținutului, într-o lume la fel de înapoiată moral, spiritual și deontologic, identic antichității și evului mediu, dacă nu preistoriei. Nu se cunoaște că au trecut o mie sau două mii de ani de-atunci din antichitate măcar. M-am născut în secolul douăzeci al civilizației și tehnologiei ? O, ce ghinion pe capul meu ! Căci și în acest secol sunt posibile orori existențiale, nedreptăți, pe care slabii mei neuroni le-au văzut și înțeles, iar Dumnezeu n-a avut premoniția și previziunea să oprească nu neuronii mei a percepe și înțelege efectul dezastrelor umane ale speciei din care fac parte, ci mai degrabă a stopa cauza factuală care produce aceste dezastre, astfel ca neuronii mei să nu mai aibă prilej să le înțeleagă și motiv de protest pentru asta. Neuronii omului nu înțeleg cum de e posibil așa ceva, cum cu atâta univers și cosmos în jur disponibil, crearea vieții și lumii nu a fost un succes divin, ci dimpotrivă, un fiasco !? Când încă în acest secol în numele Dumnezeului meu scuip și disprețuiesc dumnezeul altuia numai fiindcă îl consider păgân și rătăcit și de aceea fac războaie numite sfinte omorând efectiv pe cei ce-mi jignesc Dumnezeul, se cheamă că sunt un antic barbar, deci un proiect eșuat al Lui Dumnezeu, o eroare creaționistă. Dacă așa fac și oamenii de azi ca și cei din antichitate, ca și cei din preistorie, dacă moartea, crima și nedreptatea n-au dispărut din actualitatea și evenimentele umane curente așa cum s-a întâmplat neoprit pe piața actualității din toate timpurile, omul ca și specie umană azi e la fel de precar evoluat, ignorant și barbar ca și omul preistoriei și antichității, prigonind pe cei de altă credință și opinie cum au fost romanii care au prigonit creștinii sau creștinii care au făcut cruciade împotriva lumii musulmane. Ce spectacol funest și sângeros uman privește Dumnezeu placid din înaltul cerului și cum de rabdă să se mai întâmple atâtea rele, cu toată reparațiunea paradisiacă pe care o propune teatral și ultimativ, care nu este o soluție ci un paliativ silnic și jenant ?

  9) Textele mele sunt o soluție de avarie în a înțelege și formula, siderat și oripilat, așa cum înțeleg și percep eu cu simțurile mele slabe și precare puse de Dumnezeu în capul meu faptul că se întâmplă această dramă umană existențială ireparabilă și inexorabilă în condițiile în care Dumnezeu propune în mod ridicol moartea poreclită viață veșnică, ca și reparațiune postumă și nu a actualității. Textele mele sunt un apel la rațiune pură dezbărată de prejudecăți de orice fel care sunt stricătoare de înțelegere, de pace și armonie între oameni și popoare. Textele mele propun pacea ca soluție, ca argument și credință religioasă ultimă, pacea de dragul păcii, omenia de dragul omeniei, iubirea de dragul iubirii, cinstea de dragul cinstei, nu fiindcă cineva ne-ar pedepsi amarnic dacă nu credem în aceste frumuseți și calități de credință și simțire umană care nu se pot realiza decât scoțând din priză dispozitivul care produce viruși în sistemul omenirii : exclusivismul și mândria religioasă.

  10) Am scris aceste texte și pentru a mă elibera de întrebări și ca un test ca să observ cât se va scandaliza lumea de opinia neconformă și neortodoxă, de opinia care demolează clișee și vechituri conceptuale ruginite de mii de ani. Unii, puțini, au încercat să mă contracareze cu citate corespunzătoare din scrierile religioase. Să fie sănătoși ! Eu oricum le-am declarat dragoste și faptul că-i apreciez doar ca buni samariteni, nu că sunt încântat de gândirea lor în cheie religioasă, pentru mine o eroare și o vechitură conceptuală. Progres, umanitate, rațiune și civilizație ? Pentru asta trebuie scos din priză ștecherul vechiturilor conceptuale. Nu este religia mea, care este dușmană de principiu altei religii, o vechitură conceptuală ce mă dezumanizează și mă face să-mi urăsc și disprețuiesc dușmanul de religie și implicit de opinie, să fiu astfel un misionar model al promovării ideilor subiective religioase beligerante prin concept ?

  11) Textele mele sunt un mic ghid practic de pace, iubire, prietenie, cinste, rațiune, înțelegere și civilizație între oameni făcând abstracție de religie, nu indiferent de religie, ci în pofida tuturor religiilor care sunt apendicele artificiale crescute genetic de-acum în creierul și ADN-ul oamenilor, care produc agenții patogeni ai mândriei religioase de sine deci implicit ai urii și disprețului de tot ce nu ești tu. Pentru a scăpa de această meteahnă a creierelor, omul trebuie să-şi scoată din minte ștecherul prejudecăților (recte religioase) în care s-a născut și să pornească de nevoie a cuceri singur calea, adevărul și viața, chiar dacă pare imposibil, chiar dacă este imposibil. Religia propune dimpotrivă, un personaj auxiliar, alegoric, inactual, supranatural care să fie calea, adevărul și viața. Pare frumos, pare că nimic nu este incorect aici. Dar ce ar fi incorect când omul ar realiza că nu altcineva venit din mit și rămas cu obstinație în mit este adevărul și viața, ci omul însuși dezbărat de toate vechiturile morale și spirituale sub efectul cărora avem de la Facerea Lumii lumea și viața precară plină de nedreptățile și dramele umane ce ne asfixiază ca specie de atâta amar de timp sub ochii unui Dumnezeu întotdeauna atent la toate și care are un plan divin pentru toți ? Are ? Aceasta-i întrebarea !

  12) Cu lumea și viața asta se laudă Dumnezeu că a făcut o lume și o viață ? Ori cu reparațiunea morală și consolarea de pe lumea cealaltă ? Toți suntem sătui de nedreptățile acestei lumi și vieți și de amăgirea tardivă și inutilă a vieții viitoare. Aceasta este lumea și viața, Opera de căpătâi a unui Creator de care auzim numai laude și vorbe bune ? Mulțumesc frumos, eu chiar sunt fericit cu această viață printre micile mele drame comparativ cu dezastrele și tragediile monumentale ce le suferă umanitatea și cei mai triști ca noi, inexorabil de la Facerea Lumii încoace !
  13) Textele mele propun o pistă pentru aflarea cauzelor pentru care suntem nefericiți și împinși în această fundătură antropologică în care programatic nu putem fi fericiți decât pe lumea cealaltă cum ni se aruncă cu pedanterie religioasă peste față aceste învățături să le înghițim pe nemestecate și să le înțelegem în noduri, când nu au nimic de înțeles. De ce pe lumea cealaltă a morților și neființei să fim fericiți și eliberați și nu acum și aici când avem atât de acut nevoie, când suntem atât de vii ?

  14) Textele mele sunt un protest extrem și radical în limbaj și concepție în sensul întrebărilor celor mai profunde și răspicate adresate Creatorului care mai mult ca sigur niciodată nu-şi va ridica ochii din documentele Sale să se uite peste ochelarii Săi cu dioptrii de curcubeu la nimicul ce ești dacă nu protestezi și nu faci panaramă în mod insolit, dar pașnic, civilizat și cuminte, cum fac eu. Dacă strămoșii noștri nu luptau murind ca proștii pentru noi și nu făceau panaramă la vremea lor, astăzi țara noastră se chema Turcia, Germania sau Rusia. Nu știu până când, dar deocamdată se cheamă România. Și în această țară atât de încercată suntem liberi să bem un șpriț sau o bere iar femeile noastre nu sunt obligate să umble cu cârpe pe ochi și pot să şofeze și să divorțeze, ceea ce pe meleaguri aflate la trei, patru, cinci mii de kilometri de noi n-o pot face.

  15) Textele mele sunt un apel la valorile care permit asemenea dulci libertăți și altele o mie ce îndrăznim natural să le visăm într-o țară care-ți permite a vorbi și visa, vecină cu o lume de la patru, cinci mii de kilometri în care aceste libertăți și drepturi ale omului uneori sunt rarități. Dacă textele mele sunt grele și imposibile, e maxim ce am putut simplifica întru triumful rațiunii pe care și sărmanul meu creier, dintr-o întâmplare că nu m-am născut autist, a avut șansa să opteze și să raționeze. Cum era și de așteptat, eu cu gura mea mare am ocazia cu brio să trec în extrema disprețului cu care dragii mei semeni și buni samariteni vor catadicsi să mă onoreze zicând că elucubrez și aduc blasfemii Lui Dumnezeu. Ce puteau să zică și oamenii ? Au dreptate, nu ? Nu-i nimic. Nici eu nu sunt mai acătării. Și eu sunt ca și oamenii : plictisit, plictisitor, vanitos, enervat, enervant. Dar măcar prin aceste scrieri m-am eliberat dându-mi la figurat cu pumnii în cap a pagubă văzând și înțelegând din ce specie defectă de creaturi fac și eu parte și ce rebut a rezultat, numit om, din mâinile creatoare ale Lui Dumnezeu.