16) DISPĂRUT DIN CIMITIR

16) DISPĂRUT DIN CIMITIR

  1) Tot încerci să-L cauți pe Dumnezeu și mai mult ca sigur ți-L imaginezi undeva sus, în cer, printre stele : unde în alt loc ? Cuminte și obosit, după ce îți faci rugăciunea îți cobori ochii din cer și spui că nu e treaba ta să știi ungherele cosmosului unde se ascunde de ochii tăi și de lume acest Dumnezeu. De aici începe a se rupe filmul judecății tale care nu mai îndrăznește să treacă dincolo de limite și dincolo de înțelegere când vezi că cel mai strașnic argument că Dumnezeu nu poate fi găsit și nu este o valoare verificabilă a lumii acesteia a evidenței și realității este că te lovești de un impediment. Impedimentul rațional care te împiedică să-L sesizezi pe Dumnezeu în mulțimea posibilităților reale este că acest Creator declarat al întregului univers cu miliarde de galaxii nu avea cum să se cantoneze să fie guvernatorul suprem al acestei lumi regionale a noastră măruntă de la marginea unei galaxii, nu avea cum să fie intendentul de serviciu specializat a avea grijă și gestiona soarta unor indivizi numiți oameni apăruți întâmplător pe scoarța acestei planete, feriți întâmplător și protejați de noroc de iminente cataclisme cosmice și având astfel posibilitatea să evolueze biologic și social pe Terra ca indivizi numiți homo sapiens. Acești homo sapiens doar datorită unui asteroid care a căzut absolut întâmplător în Golful Mexic și a ucis dinozaurii acum nu știu câte sute de milioane de ani, au scăpat a fi mâncați în masă de tiranozauri și au fost în stare să-şi croiască o soartă favorabilă pe pământ, implicit producătoare de religie și zei, prin ADN. Ok, oamenii au avut și au dreptul moral și antropologic al cultului unui zeu suprem care oferă soluții morale omului firav și limitat și îi dezleagă enigmele de nezlegat despre natură și univers dar asta nu înseamnă că omul actual, ca specie tocmai evoluată din acești homo sapiens scăpați de la extincție de dispariția dinozaurilor, vânătorii lor preferați, poate din această postură efemeră și minusculă de specie salvată de clopoțelul evenimentelor cosmice aleatoare, să se adreseze Creatorului întregului univers cu rugăciuni de interes mărunt, stupid și egocentrist de tipul să le dea pâine să mănânce în fiecare zi, făcând pleonastica eroare să creadă că are rost să ceri Creatorului pâine când sistemul digestiv ni l-a pus Creatorul în noi tocmai ca să digere pâine, fără de-a condiționa prezența pâinii în stomac de milogeala unei rugăciuni formale și inutile adresate pe această temă Creatorului stomacului oamenilor care are nevoie prin plan divin de pâine ; și atunci de ce să i-o ceri Creatorului fără să-L jignești că știa și el ce să facă cu tine și cu foamea ta ?

  2) Atât de mult au răbdat oamenii de foame încât n-au mai suportat și au început să-L jignească și irite pe Dumnezeu cerându-i pâine. Foamea trece peste abilitatea fină de a constata ca ființă inteligentă numită om că nu trebuie să-i ceri Creatorului stomacului tău un produs deja asigurat prin program divin. Nu e asigurată pâinea tuturor săracilor pământului, toți creații ale Lui Dumnezeu ? A ! Dacă nu e asigurată această pâine absolut pentru toți oriunde și oricând, de la eschimoșii din Arctica până la copiii scheletici și muribunzi de inaniție ai Africii negre,  nemijlocit și necondiționat,  atunci NU EXISTĂ Creator, după un silogism logic și simplu al judecății.

  3) Oamenii însă nu se complică cu silogisme și raționamente logice și-L scutesc pe Dumnezeu din curtoazie de aciditatea silogismelor și întrebărilor lor retorice demolatoare. De aceea trebuie să înțelegi psihologia umană că are dreptul universal uman a se ruga și a face apel perpetuu la ajutorul divin chiar dacă rațiunea nu te poate face să înțelegi și să crezi că întreaga viață a unui pământean (DIN LUMEA ASTA) trebuie să fie un ciclu neîntrerupt de cerșetorie și milogeală pisăloagă adresat Creatorului din orice motiv și sub orice pretext, totul formulat într-o acțiune supranaturală numită credință și o știință ocultă numită religie.

  4) De ce nu-ți inspiră nici un fel de încredere această religie ? Pentru că Dumnezeu nu a avut cum a se fi plafonat și mărginit prin mijlocirea ei dispusă ca instrument oamenilor, la gestiunea insignifiantă a oamenilor lumii acesteia, când miliarde de galaxii și treburi cu adevărat importante și copleșitoare în univers L-ar fi putut răpi pe Creator definitiv și total pretenției umane de-a le fi lor tătuc bun, păstor și iubitor din Cer. Dumnezeu nu este pentru lumea asta pentru că în primul rând, nici El, nici Fiul Său Iisus n-au lăsat nici o amintire, nici un izvor istoric, nici o semnătură, nici o însemnare, ori o urmă de mână pe pereții unei peșteri cum au făcut oamenii preistorici din neolitic ; și slavă Domnului, cât ar fi putut lăsa dacă ar fi vrut sau mai bine zis dacă ar fi existat ! În mod cu totul irațional Biblia și evangheliile nu poartă semnătura olografă și efigia Lui Dumnezeu pe copertă ci sunt produsul alegoric al unor scribi antici mai dezghețați la minte decât ignoranța cotidiană a momentului, dar tot atât de obscurantişti încât să creadă că scriind o Biblie și niște evanghelii pot reproduce în ele cuvântul olograf al Lui Dumnezeu.  Dumnezeu putea să aibă încă de la Facerea Lumii adresă de Facebook, adresă de domiciliu, un ID serios și clar ; și cine L-ar fi oprit ? ; dar nu are, în afară de adresele unor nebuni ce se dau drept Dumnezeu sau Iisuşi pe Facebook ;

  5) Dumnezeu putea să locuiască pe pământ și să aibă cel mai mare palat imperial într-o țară undeva, care-o alegea El în care să-şi fixeze reședința și palatul cu sute și mii de hectare de grădini și fântâni arteziene, cu alei pentru biciclete și role, și cu program de vizitare pentru public, și nu are asemenea palat decât în Cer, atât de departe de noi, de timp și de răbdarea noastră pierdută de-a aștepta să-L vedem pe Dumnezeu taman după ce murim. Dumnezeu putea să fie șeful tuturor judecătorilor de pe pământ ca să judece El toate pricinile, evitând atâtea erori judiciare ale înlocuitorilor Lui Dumnezeu pe pământ, judecătorii actuali, și iată că avem nevinovați băgați în pușcării și criminali care se leagănă în hamac în libertate scăpați pe insule în paradisuri exotice cu bani furați din salariile noastre, salvați în ofşoruri din paradisuri fiscale ; evident că o lume în care se întâmplă așa ceva nu putea să fie o lume făcută de Dumnezeu care mai putea spre exemplu dacă exista, să fie Doctorul șef în carne și oase al tuturor doctorilor de pe pământ ca să ne tămăduiască pe toți de toate bolile incurabile, evitând să murim tineri de cancer, de ebola, de SIDA, de foame, de mal praxis, de inimă rea etc, eu însumi având un tată mort pe masa de operație la 32 de ani că i s-a băgat sânge dintr-o altă grupă sanguină în 1967. Unde e Dumnezeu însă ? În singurul loc rămas plauzibil, adică în Cer, acolo unde se simte în elementul Său și unde se ridică ochii noștri triști și injectați de suferință și nedreptăți ca să-L caute avizi pe Dumnezeu cu ochii înlăcrimați de dureri și agonii sperând ca măcar în Cer să-L găsească pe acest Dumnezeu, nădejdea celor fără de nădejde și iluzia terapeutică a celor disperați. Și într-adevăr, conform dorinței lor, oamenii au toate șansele să-L găsească pe Dumnezeu pitit în Cer după nori și după stele unde-i așteaptă pe toți să le dea mântuirea, pacea, liniștea și viața veșnică, cum nu a catadicsit niciodată să aducă pe pământ printre oameni unde e evidența și nevoia, ci doar în Cer și în Rai unde e doleanța, visul și minciuna.

  6) Deci Dumnezeu, neavând nici o adresă, nici o coordonată GPS și nici un ID terestru, nu e pentru lumea asta, ci cel mult pentru lumea cealaltă, o lume psihotică, rezultat al evoluției inteligenței umane care a generat visare și utopie ca produs strict al neuronilor creierelor umane. Deci dacă Dumnezeu e un produs și un fenomen electrochimic ce ține strict de nanoelectricitatea și chimia creierelor umane și inteligenței lor, s-ar putea ca Dumnezeu să nu existe nici pe lumea cealaltă, ci să fie numai niște elemente chimice din tabelul lui Mendeleev pitite și combinate în capul nostru ca să determine reacții de visare paradisiacă ce produc vedenii și relaxare în închipuirea omului, vedenii și simțăminte etichetate cu numele de Dumnezeu. Dumnezeu și religia sunt stări umane explicate medical, psihologic și psihiatric dar aceste explicații reci și exacte nu convin și repugnă credinciosului, așa cum nu ți-ar conveni să știi ce anatomie sângeroasă ai în tine văzându-te disecat pe masa autopsiei pe care medicul taie cu fierăstrăul din tine și îl plesnește sângele tău în ochi pe masca de medic legist, ca să scoată acele burduhaie care toate adunate purtau numele tău și îți dădeau titulatura mândră de credincios.

  7) Prin credință noi eludăm tristețea biologică dezagreabilă și sangvinolentă care rezidă în noi și vrem să negăm că suntem produsul unui regn animal care a evoluat atât de mult încât l-a formulat pe Dumnezeu transpunând în El toate acumulările valorice superioare ale creierului uman. Astfel, noi facem din Dumnezeu o persoană distinctă, când nu e decât exponentul teoretic și oniric al calităților noastre umane caracteristice. Potrivit acestor calități, oamenii au respect pentru valori, ei înșiși fiind o valoare, cea mai mare valoare a evoluției speciilor. Din cauza acestui respect generic, oamenii se exteriorizează în perfecțiunea unui manechin imaginar cu aura corespunzătoare divină și îi pun numele frumos de Dumnezeu. De aceea plini de respect, oamenii îi acordă Lui Dumnezeu dreptul să-şi ia în stăpânire singura lume posibilă unde poate activa, cea din Cer unde prezența Sa e verificată și autentificată de conexiunile neuronale din creierele oamenilor ce au generat un produs numit credință. Cel mai bine e să crezi în Dumnezeu ; și în lumea Sa de aceea mai bună și mai dreaptă, cu cât este postumă, tardivă, neverosimilă și mincinoasă și cu cât viața aceasta reală e mai grea și dramatică.

  8) Minciuna religioasă spusă frumos mângâie mai mult decât un adevăr arid și sec al ateismului care nu aduce satisfacție și mulțumire prin brutalitatea și sinceritatea lui nudă. Minciuna credinței e mai suportabilă moral și uman decât adevărul sec și rece al ateismului care te lasă dezorientat în spațiu și timp, căzând în gol, fără nici un reper decât cel al umanității pure, floare rară, căci puțini oameni reușesc să fie buni și morali, pașnici și smeriți și fără îndreptarul moral fictiv numit Dumnezeu. Oamenii sunt limitați prin constituția lor biologică și în consecință în psihologia lor vulnerabilă au nevoie în gândire și simțire de proteza salvatoare a credinței căci moral, medical și terapeutic, din punct de vedere psihiatric avem nevoie să credem în exemplul moral și pașnic al Lui Dumnezeu într-o lume bestială în care selecția naturală a speciilor face ravagii și în specia oamenilor, nu numai în specia animalelor. De aceea, pierind ca și animalele în echilibristica evoluției noastre sociale și biologice,  Dumnezeu e singurul care ne poate recupera cadavrele învinse de viață și ne poate scăpa să cădem ca prăzi pustiului, urâtului și neajunsurilor existențiale normale în tot regnul animal. Animalele nu visează și nu sunt atât de inteligente și imaginative ca oamenii și de aceea nici nu pot avea un Dumnezeu și un Rai al găinilor făcute borș sau al porcilor făcuți cârnați. O, și câtă dreptate ar avea toate animalele sacrificate de noi să aibă un Dumnezeu salvator de la pieire, dar nu au căci le lipsește inteligența și prin urmare visul de a-L fabrica pe Dumnezeu între sinapsele neuronale cum au făcut oamenii. Noi oamenii, din orice înfrângere a vieții facem o victorie cu ajutorul Lui Dumnezeu. Doar nu degeaba suntem inteligenți... Frumos, nu ?

  9) Religia și Dumnezeu sunt cea mai tare poveste izvodită de oameni din cauza inteligenței lor întâmplătoare. Astfel, Dumnezeu e singurul în stare să ne mobilizeze către pace, înțelegere, concordie între oameni de ACEEAȘI CREDINȚĂ. Când însă credința ta e diferită, când plin de mândria religiei tale privești disprețuitor și iei peste picior toate religiile, peste două sute la număr, precum și dumnezeii și credințele atâtor alte seminții și popoare de pe acest pământ diferite ție și neamului tău, zicând că toți sunt păgâni și nebuni, așa cum zic și ei de altfel despre tine, atunci e evident să constați că motivul tuturor disputelor, războaielor și nenorocirilor omenirii e că toate popoarele îşi varsă din instinctul lor religios reciproc nervii unele pe altele scriind astfel istoria crimelor, cea pe care o știm și noi din manuale, când otomanii au năvălit ciclic asupra creștinilor iar aceștia din urmă prin cruciade năvalind la schimb asupra necreştinilor, neadmițând nici unii că există un alt Dumnezeu, o altă religie, alte reguli canonice religioase și o altă credință a dușmanilor care îți îngână, îți scuipă și îți iau în râs Dumnezeul și credința ta strămoșească.

  10) Când te doare capul și nu mai știi ce să crezi, trebuie și e mai înțelept să faci ce face lumea : să bătătoreşti și tu la rândul tău calea bătută a credinței în care te-ai născut ; asta pentru ca să-ți salvezi neuronii, cei doi neuroni pe care-i mai ai buni, să nu facă scurtcircuit și să eviți să fii aruncat de haidamacii gărzilor divine în fundul iadului. E mai înțelept așa, să fii fricos și să te temi de Dumnezeu și Judecata Sa Înfricoșătoare, cum te învață Biblia, adăpostit perfect în credința și religia ta, ca o broască trăind toată viața în credința ei, la loc sigur într-o fântână secată de unde nu contează că Dumnezeu a fugit de claustrofobie și s-a dus pe lumea cealaltă. De când a plecat pe lumea cealaltă, aici pe pământ Dumnezeu e un personaj evadat, o resursă morală în penurie dispărută și inutil căutată. Acolo, pe lumea cealaltă Dumnezeu e ca peștele în apă, e în elementul Său și ne așteaptă pe fiecare cu tolba plină de bunătăți paradisiace din Rai unde e atâta frumusețe și determinare în noi toți să gonim nebunește către Cer, către Dumnezeu, către Nimic.

  11) Ce suntem noi credincioșii dacă nu niște maratonişti în goana noastră nebună după aur, după aurul mântuirii și izbăvirii unde psihiatria și personalitatea noastră se rezolvă și se conservă cel mai bine în mediul propice al iluziei din Cer, unde altundeva ? Iluzia credinței noastre e mai umană, mai caldă, mai aproape de pielea noastră decât mediul arid al evidenței goale de orice urmă de divinitate a cosmosului rece, plin de explozii și cataclisme cosmice, mediu incontrolabil prin gigantismul și extremismul fenomenelor naturii, unde un fenomen supranatural numit Dumnezeu, speculat de inteligența unor nimicuri numiți oameni nu are nici o șansă în acest univers haotic și rece, plin de gravitația unor găuri negre năucitoare care curbează și atrag în gravitația lor extremă până și lumina, chiar și timpul. Ce să caute astfel Dumnezeu într-un cer suficient de periculos și ostil chiar și pentru El și cum să fi făcut Dumnezeu un univers atât de cataclismic și un pământ cu atâta lavă și cutremure prin măruntaie când Dumnezeu este o dulce și liniștită entitate ? Cum fiind în sine tiparul stabilității, armoniei și păcii poți să crezi că Dumnezeu putea și vroia să creeze un univers atât de cataclismic și un pământ atât de ostil vulnerabilității umane ? Dumnezeu n-ar rezista nici propriilor creații căci Dumnezeu fiind lumină nu ar putea scăpa de iadul gravitațional al nici unei găuri negre care L-ar deturna din destinul Său, L-ar curba din traiectoria Sa de lumină rectilinie prin univers și L-ar sorbi pe Dumnezeu definitiv în hăul extrem gravitațional de unde nu i-ar mai da voie să iasă niciodată de acolo. Astfel, e explicabil de ce Dumnezeu s-a retras în inima caldă a oamenilor, în creierul lor imaginativ, singurele locuri prielnice din univers unde are toate șansele și trăiește bine mersi alături de oameni, se adună cu ei în biserici și mănăstiri, le închide ochii tuturor pe patul de moarte și le este lor Duhovnic și doctor de suflete de la Facerea Lumii cu un succes infailibil.

  12) Am înțeles ce este cu Dumnezeu și de aceea Îl iubesc atât de mult căci întrunește în Sine toate conceptele prețioase, superioare și valorice ale omenirii descrise doar printr-un nume. Dar nu am pretenția deșartă, antibiologică și antinaturală să mă salveze Dumnezeu din cadavrul meu, să rezist universului, morții și normalității și să cutreier cosmosul în calitate de suflet în bejenie dat dispărut din cimitir.