121) ÎN RAI NU E DE GLUMĂ : E RUPERE DE OASE
Cu credința nu-i de glumit, după cum știți... Secolul al XXI-lea va fi religios sau nu va fi deloc. Fără credință oamenii devin bestii cu chip de om și se comportă ca atare fiind lupi unii pentru alții, în stare să-și distrugă Pământul și pe ei înșiși... Cu credință oamenii devin tot bestii cu chip de om căci îți vor zice : "Dacă nu ești cu Dumnezeul meu, ești împotriva Lui și dacă ești împotriva Dumnezeului meu ești împotriva mea ; deci dacă nu-mi ești prieten îmi ești dușman și trebuie să-ți dau în cap primul ca să nu mi-o iei înainte". Iată de fapt cum în această deviză stă nararea întregii istorii sângeroase a omenirii sub domnia oricărui dumnezeu ar fi păstorit-o. Dacă-ți pui mintea cu credința, ești fericit acolo în limitele și încartiruirea subiectivă a oricărei religii... ; acolo, în staful sfinților și credinței tale, sub domnia Dumnezeului tău ești deosebit de fericit și de mulțumit, adică Dumnezeul tău și nu al altuia pe care îl dezavuezi căci e păgân în optica ta, are grijă să-ți dea garantat acea cotă de satisfacție și fericire cu cât ești mai pravoslavnic și stoic să stai o viață-ntreagă la coada fără început și sfârșit a credinței și tânguirii după Dumnezeu și după Rai. Asta ne trebuie tuturor : Rația de credință și de Dumnezeu pentru care trebuie să stăm o viață întreagă la coadă vajnici, sperând că va mai băga și mâine și iarăși poimâine Dumnezeu marfă din merindele Sale pentru nefericiții care se calcă în picioare să primească o pâine de toate zilele, o bucățică de sfințenie și o sticlă de agheazmă. Eu stau și mă-ntreb cutremurat ce-ar deveni această gloată religioasă cu obstinație dac-ar afla că Dumnezeu scârbit de mărunțișul și efemeritatea insistentă a rugăciunilor lor s-a retras cu rațiile lor de sfințenie și mântuire în pustiul Lui singur și nefericit ca un părinte neînțeles de niște plozi zănatici...? Ar turba toți în spume, și dintr-o dragoste efemer și sforăitor etalată în tot ceasul, ar ajunge să-L urască toți cu venin pe Dumnezeu că le-au luat visul searbăd și obstinat după acel etern concediu din Rai și nu vor mai ajunge niciodată acolo să-și trăiască odihna, relaxarea și lenea eternă... Plictisit și iritat de atâtea rugăciuni și ode insistente și insolente care i se adresează de miliarde de credincioși, Dumnezeu poate spune scârbit într-o zi : "La naiba cu voi ! Cum credeți că aș fi avut chef să mă creez eu însumi vreodată, să ies din dulcea pace a neantului ca să dau ochii cu voi când știam cu ce miorlăială subiectivă și agasantă veți veni de mă veți linguşi în atâtea insolente petiții și rugăciuni efemere cu care îmi veți tulbura și irita singurătatea ? Nu am cheful a vă asculta stupidele și măruntele doleanțe și să fiu deranjat din treburile cosmice ale universului ca să fiu intendentul vostru mărunt și obscur de serviciu la magazia voastră de materiale ca să vă dau după mărime toate izmenele și cele ce mai aveți de trebuință conform rugăciunilor cu care mă înnebuniți. Pentru atâta lucru nu făceam efortul de a mă naște din nimic mai înainte de toți vecii cum spuneți despre mine toți cei credincioși și nici pe alții nu lăsam să mă facă, ca să nu aibă cârcotașii necredincioși a întreba retoric cine m-a făcut. De hatârul vostru, credincioși ori nu, o specie de maimuțe primate inteligente dintr-un sistem solar dintr-o galaxie din miliardele de galaxii, care și-au inventat două sute de dumnezei diferiți și beligeranți care să vă învețe pe fiecare ura și disprețul față de alții și dumnezeul lor, pentru atâta lucru nu se merita a face eu însumi încercarea de a mă naște din nimic ca să devin bunul vostru iubit și odorul vostru de preț pentru care să vă bateți și să-mi pătați reputația cosmopolită". Acest model de protest și manifest generic al Lui Dumnezeu ar trebui să descurajeze pe oricine ar avea veleitatea, buna plăcere și ambiție de a se intitula Dumnezeu și a-şi lua acest rol ingrat în serios căci după cum se vede, a fi Dumnezeu nu-i o bucurie îndată ce trebuie să vezi că trebuie să-Ți pierzi timpul divin cu o omenire.
Să fii cel mai milos Dumnezeu, cel mai iertător și cel mai puțin sever, cum poți răbda să nu le iei Raiul zăbavnicilor sălbatici care își zic oameni și credincioși și care își închipuie că veșnicia le stă la îndemână prin simplul gest al unei închinăciuni după care vor și au pretenția să acceadă în Rai unde vor avea relaxare eternă, să nu facă nimic, să îi domine acut lenea iar acesta să fie un principiu încetățenit și în Rai la fel cum au trăit de generații pe pământ spurcându-l cu lenea și balele lor plictisite, cu lipsa lor de dăruire, cinste, bunătate, hărnicie, calități necondiționate de nici o răsplată divină pentru că numai așa sunt vii și autentice...? Nu să-L șantajezi toată viața pe Dumnezeu scoțându-i ochii și amintindu-i mereu rugăciune după rugăciune să-ți dea mântuirea (adică tolănirea în hamacurile Raiului într-o lene și mai așezată și perfectă decât aici pe pământ), arătându-i slugarnic și cinic cât ești tu de bun venerând dumnezeul și religia ta și cât de rătăciți și păgâni sunt alții cu dumnezeul și religia lor spurcată. Proba autenticității omeniei tale nu e neapărat să ai o atitudine religioasă sine qua non ci e să trăiești în pace, cinste, corectitudine, armonie alături de semenii tăi din toate națiile și din toate semințiile, având principii și scrupule ca și cum nu ar exista nici un Dumnezeu, nici al tău, nici al altuia, necondiționând bunătatea ta intrinsecă de răsplata nici unui stăpân linguşit. Căci odată ce ai un stăpân tot un vierme rămâi, fără demnitate și fără caracter, iar viermele, omida ce poate să facă decât să-și mănânce și distrugă copacul și speranța, cum au făcut oamenii cu pământul și cu Dumnezeu, jicnindu-L crunt cu simulacrul de habitudine de-i zic credință-n El ? Căci Dumnezeu trebuie să fie unul singur, nu două sute câte religii sunt, iar fiind atâtea religii în vogă, fiecare cu pretenția sa de supremație, ideea nobilă de Dumnezeu unic cade în ridicol și inadecvare cu atât mai mult cu cât fiecare dumnezeu regional domnește peste ceata lui de credincioși și își revendică unicitatea și supremația. Să fii un Dumnezeu unic și să asiști neutru din Cerul tău unor asemenea sporovăieli și diferende religioase câte sunt în această omenire, înseamnă să te compromiți impardonabil atât pe tine ca Dumnezeu, cât și ideea nobilă de Dumnezeu. Cum poți să fii Dumnezeu și să fii sensibil și receptiv la o credință oarbă, mercantilă, din interes și fără caracter a oamenilor care sunt loiali principiilor Lui Dumnezeu numai condiționându-L să nu-i uite, să aibă milă de ei în colțișorul de Rai promis...? Ce vor să facă în Rai, pentru Dumnezeu toți oamenii...? Ei cred că va fi o veșnică relaxare acolo, un veșnic festin, un neîntrerupt bairam sub auspiciile îngăduitoare ale lui Dumnezeu...? Dac-ar fi să existe un Rai, acolo ar trebui să fie muncă devotată și cinstită cum nu a fost pe pământ. Raiul nu ar trebui definit generic ca un loc al relaxării și al odihnei veșnice ci un loc al unui model de veșnică și leală trudă întru principiile binelui și construcției, cum nu a fost pe pământ. În Rai ar trebui să fie dreptate, bunăstare, sublim și beatitudine... Iar pentru asta în Rai va fi nevoie de sârguință și rupere de oase, de muncă voluntară și fără de răsplată cum nu a fost pe pământ... Dacă oamenii n-au realizat acest paradis pe pământ neavând forță, pricepere și bune intenții, cum își închipuie că va privi blând Dumnezeu în sfântul Rai dansul si reverențele împiedicate ale unor zăbavnici și ageamii ce stau la Curte numai cu solda promisiunilor sejurului etern de lene în Rai...? După mine, ceea ce se-ntâmplă azi pe pământ e o disoluție dinăuntru a omenirii, a incapacității sale de luptă și muncă întru slujba binelui și dreptății... Nu sunt acestea concepte divine...? Ei bine, ele nu sunt posibile pe pământ ; de aceea s-a inventat un Rai ca răbdarea oamenilor să nu explodeze văzând că într-un univers și lume inventate de Dumnezeu atât de sângeros și periculos, nu-i cu cale a trăi binele și fericirea. Dar nu-i vinovat Dumnezeu pentru inaptitudinile și zăbăvnicia oamenilor... Fiind Dumnezeu atât de îngăduitor, le-a dat netrebnicilor cheile pe mână și le-a dat Libertatea totală iar ei n-au știut ce să facă cu ea... Au otrăvit pământul și cu lucrul și cu gândul... De aceea cu aceste "calități" nu poți spera admitere la examenul Raiului... Căci toți vor fugi ca potârnichile când vor afla că e rupere de oase în Rai, că e râvnă și neîntreruptă muncă în Rai pentru o bucățică de pâine unsă cu mierea mântuirii Lui Dumnezeu... La această Facultate atât de grea a Credinței în Dumnezeu o mulțime de aspiranți sunt dar puțini sunt autentici și meritorii în faptele lor... Au ajuns până acolo încât să-și ia o poliță de asigurare în caz că n-ar exista Dumnezeu și spun cinici : "Dacă crezi în Dumnezeu și El nu există, n-ai pierdut nimic... Dar dacă nu crezi în Dumnezeu și Dumnezeu există, ai pierdut totul..." Ce Stăpân nu s-ar cutremura auzind că slugile şuşotesc și clevetesc pe la colțuri că dacă El ar fi mort, n-ar pierde nimic, decât c-au stat toată viața cu speranța spulberată că vor putea deschide odată cămara unde-şi ține El bogățiile și lua și ei ceva...? Neîndoielnic că așa nu mai poate trăi omenirea...! Cu obiceiurile barbare pe care le au, mulți trebuie să moară și nu-i păcat căci Dumnezeu însuși amenință pe toți de la Facerea Lumii cu apocalipsa și sfârșitul lumii... Să mai dea Dumnezeu un Potop, nu știu, o fi bine sau nu... Cert e că în Rai tot mai puțini au certe aptitudini și merite să intre... De aceea Dumnezeu ca să nu rămână nedrept de singur acolo sus în Cer și acea facultate a Raiului și mântuirii să rămână goală și inutilă, trebuie să dea tuturor o șansă la examenul Raiului și să-i facă pe toți locuitori harnici și devotați ai acelor tărâmuri ale dreptății..., să îndrepte un eșec care s-a făcut aici pe pământ : oamenii lăsați în libertate ca vacile în lucernă... De aceea cerem ajutor Domnului să mai îndrepte ceva pe acest pământ dacă mai merită deranjul și să nu uite că puțini sunt cei care cred că în Rai nu e de întins de lene, nu e relaxare și concediu..., e muncă și rupere de oase, muncă fără plată și cu totul voluntară întru triumful binelui, dreptății și fericirii, concepte pe care Dumnezeu nu le-a îngăduit pe pământ cu nici un chip...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu