CAND CIMITIRELE VOR DISPAREA, FIIND INUTILE

Eu zic ca se apropie ziua cand cimitirele vor disparea, fiind inutile... Pentru ca toate semnele te duc cu gandul catre aceasta concluzie... Nu e lumea minunata dupa cum spune si Louis Armstrong...? Cat geniu si stralucire a pus Dumnezeu in lumea noastra cea a muritorilor de rand e lesne sa vezi... Din tarana ne-a facut Domnul sufland duh de viata peste noi si in tarana a menit sa ne transforme intr-un final... Genial... Fiecare cu boala lui, tanar sau batran, intr-o zi va raposa in durerile cancerului ori strivit de o masina pe trecerea de pietoni, dandu-si obstescul sfarsit, beneficiind de rugaciunile preotului care se va ruga (eventual plictisit) pentru iertarea pacatelor noastre primindu-si ortul de la dragii nostri inmarmuriti de plans si durere pentru moartea noastra, in cele mai multe cazuri dupa o lunga si grea suferinta... Vom fi adusi in biserica, in sicriu, schimbati la fata, vineti sau negri, cu vata in nas, pantofi noi, picioarele legate si mainile incrucisate pe piept cu crucea intre degete si lumanarile arzand la capatai, triste si ele si plangand si ele de mila noastra ceara pe jos... Vom fi astfel prohoditi, si bine pomeniti inaintea Domnului pentru a fi bine primiti in Imparatia Sa, la loc cu odihna si cu verdeata de unde-a fugit toata intristarea si suspinul nostru. Apoi vom fi coborati in groapa, in plansetele sfasietoare ale dragilor nostri... Se va pune capacul sicriului, se va face un intuneric sa-l tai cu cutitul apoi vom auzi, boc, boc ! cum vor bate cuiele de 8. Liniste se va face, in sfarsit liniste si pace (in aparenţã) caci viermii vor face larma si bairam mare cu noi , mici copii la inceput, viermi mici, puişori, sugari de ţâţã din trupul nostru, vor creste si se vor educa in noi ca intr-o gradinita, apoi gimnaziu, liceu si facultatile lor pana se vor face mari, viermi de nadejde pusi de Domnul cu un SCOP sa lucreze in noi, caci la Dumnezeu totul are un inteles, un sens si un SCOP. Mort fiind vei ofta macar cate odata pe secol zicand: "Adio suflet drag, si blestemat, desfata-te tu in maririle Raiului slujindu- L pe Domnul si priveste la trupul ce te-a incalzit ca pe-un sarpe la sân si te-a gazduit la bine si rau o viata si care ti-a fost peieten, cum se dezintegreaza in mizeria mortii, a sicriului si a cimitirului...!" Toti mortii ofteaza macar cate odata in veac, in liniste si discreţie sa nu-i auda nimeni sa se sperie de strigoi... Asta se intampla cu noi de la Facerea Lumii. Dar incet, incet, peste o mie sau doua de ani, Domnul va randui sa se schimbe totul. Atunci pline vor fi bisericile de oameni ingenuncheati, drumurile pana la biserici, pe kilometri intregi de cozi vor fi pline cu oameni ingenuncheati si cu ochii plansi si obrajii afundati de smerenie in noroaiele drumului, toti se vor pocai si se vor minuna, spunand: "Dumnezeu este Domnul si s-a aratat noua..." Dar nu asa pur si simplu, nu batand din palme se va arata noua Domnul, ci va face Dumnezeu o schimbare subtila si radicala pe pamant, nefiind nevoie, caci poate e prea devreme sa se coboare de pe-acum pe pamant si sa vina cu slava printre noi, nevrednicii si pacatosii... O va face cel mai devreme abia dupa cel puţin doua mii de ani, cand omenirea in sfarsit si fiecare credincios va afla de viu, in carne, oase si cele sase simturi, fiecare pe pielea lui dulceata fiintei Lui Dumnezeu si a Slavei Sale. Astfel, radiind de fericire si pocainta intr-un cor de 14 miliarde de oameni, dupa doua mii de ani, omenirea va face legatura... Nedumeriti de ce incep sa le dispara mortii din groapa, cu milioanele in fiecare an, nedumeriti de ce cimitirele dispar unul cate unul de nu mai ai unde sa ingropi un mort, oamenii vor face legatura... Acolo unde era mormantul tau, sarmane prieten, va fi camp de flori exotice cat vezi cu ochii, sau o padure adanca cu copaci seculari, aer curat, tare si racoros de padure si mii de pasari frumos ciripitoare... Pe locul mormantului tau, topit si disparut ca din senin, va fi o iarba verde si moale in acea padure, unde la picnic vor sta doi indragostiti, spunandu-si toate cele, mana-n mana, gura-n gura... De asta spun sa nu te miri prietene cand dupa doua mii de ani de stat amortit si sarman in groapa ta in lugubrul si mizerabilul sicriu vei auzi prin intuneric iar, boc-boc... Nu vor fi alte cuie, va fi Insusi Dumnezeu care va ajunge, dupa atatea miliarde de morti salvati, in sfarsit in Carne si Oase si la mormantul tau si va bate emotionat in capacul sicriului... Boc...boc... De fricaã vei tace chitic... De frica si sila a doua mii de ani de mizerie in sicriu... Nu va trebui sa faci nimic, caci va smulge Dumnezeu capacul sicriului, cu degetele ranite si batatorite de atata munca de smuls capace de sicrie din morminte... Deodata nu vei suporta atata lumina dupa doua mii de ani de bezna... Iti vei pune scheletul palmelor peste orbitele goale dar lumina de afara tot va patrunde printre oasele tale... Atunci Dumnezeu iti va spune cu o voce negrait de frumoasa si nemaiauzita...: "Ia-ti oasele de pe ochi, deschide ochii si priveste-ma...!" "Doamne minunat..., Tu esti...?"...Si va zice iar catre tine Domnul: "Ia pocalul asta de aur si bea...! E sufletul ce se intoarce la tine si ti-l daruiesc din nou sa-l bei dupa atata arsiţa in sicriu... De doua mii de ani sta in genunchi in Rai, plange si se roaga pentru tine al tau suflet... Pentru Rai si pentru Inima Mea e nepotrivita o atat de negraita durere... Toti s-au rugat pentru suflet, dar nici unul pentru trupul ce cu drag l-a gazduit o viata... E sublim ce vad in acest suflet al tau, nemangaiat dupa doua mii de ani in Rai in care toti au huzurit, numai al tau suflet s-a tanguit pentru dreptate. Iar Eu mântui negreşit pe cei ce mor pentru dreptate... Atata durere in al tau suflet si neodihna a suferintei in Rai e insuportabila si pentru Mine... De asta zic tie, muritorule de proofesie, vino sa traiesti cu totul in Rai, unde ochi de muritor n-a vazut atata sfintenie...! Ia-ti scheletul, dezmorteste-ti oasele si sa mergem la Drumul Vesniciei...!"........ Astfel va vorbi Domnul si cu tine, prietene, cand iti va veni randul sa-ti smulga capacul sicriului peste doua mii de ani... Mai ai de rabdat pana atunci, in mizeria mormantului, in mizeria vietii si a mortii... Sa multumim deci Lui Dumnezeu in avans nu numai pentru painea cea de toate zilele ci si pentru ziua cand scheletele se vor agãţa de mantia Domnului ca niste curnuţi si vor zbura oricum la cer cu Domnul, astfel ca cimitirele vor disparea, fiind inutile, cã la Dumnezeu totul e posibil dupa cum stiati si voi.........