72) CREDINȚA OAMENILOR, O AMBIȚIE EXTRAVAGANTĂ A LUI DUMNEZEU
1) Există planete care printr-un hazard, printr-un joc fatal al gravitației sunt aruncate de stelele mamă în afara sistemului lor solar, sau scapă singure dezertând pe veci din ceea ce alții (dar nu ele) ar simți că e fericirea orbitării monotone într-un sistem solar care nu le mai prinde. Și noi oamenii vrem uneori să părăsim un sistem care nu ne mai prinde și nu ne reprezintă. Și devenim rebeli, singuri și mulțumiți cu această singurătate, chiar dacă nefericiți. Căci între a fi fericit și mulțumit omul preferă a doua variantă care-i mai sănătoasă în dauna unei fericiri care nu poate exista pe un fundament de nemulțumire. Nenorocul nostru ca ființe vii, care ne face să simțim durerea, deci suferința și nefericirea, este că suntem vii și conștienți, chiar dacă mici și vulnerabili, spre deosebire de planete și stele care sunt moarte și inconștiente, chiar dacă atât de mari și durabile în acest univers în comparație cu noi.
2) Deodată, scăpând de gravitația inexorabilă și toxică a soarelui lor, și de orbitarea monotonă și invariabilă în jurul autorității lui intransigente, unele planete se trezesc de a doua zi dezertate în spațiul extraplanetar fără de orbită și fără de rotație în jurul nici unui soare, fără zi și noapte, fără nici un anotimp și fără nici un an, gonind singure și rebele în frigul absolut al vidului interstelar, cu aceleași stele mereu neschimbate pe cerul nopții, fără de zori de zi și fără de apus, fără de ieri și fără de azi și fără de mâine... Expulzată în infinitul rece și negru, acea planetă exilată în veșnicie fără timp și fără ani, devine, neavând de ales, fericită..., devine liniștită..., căci scapă cel puțin de nedreptatea și sila morții și dezintegrării odată cu terminarea combustibilului soarelui ei suveran care va exploda într-o zi, insensibil, impasibil, înghițindu-le fără milă pe toate planetele orbitând cuminți și cu vise de izvoare cristaline curgând printre frunze și crengi prin adâncurile pădurilor lor virgine... Deodată..., în infinit... O planetă liberă, fără viață și fără moarte, fără țel și cu amintiri inutile... ; cu o singură amintire doar : aceea a aruncării sau autoaruncării din sistemul solar și a anului și lunii când s-a întâmplat acest cataclism cosmic... Timpul, oprit în loc, căci anii, lunile, zilele și orele nu mai există la planetele scăpate de pe orbite și care nu se mai învârt în jurul nici unui soare ca să mai existe răsărit și apus. Cu ceasul la mână vei vedea că el funcționează dar nu se mai face dimineață ; va fi veșnic noapte ; și orele vor trece inutil pe ceasul tău. Ora aceea când ai văzut soarele apunând ultima dată și definitiv, va fi ultima. Luna aceea și anul acela vor fi ultimele... Veșnic înghețate în timp și memorie, același an și aceeași lună, fără de viață și fără de moarte, fără tinerețe și fără bătrânețe, cu ceasuri care merg în gol și nu mai măsoară nimic...
3) Fiindcă în univers domnește legea dezordinii, a întâmplării și entropiei, de la norii de pe cer care iau forme neregulate și întâmplătoare, nesimetrice și dezordonate, de la crengile copacilor care cresc cum le vine, fără vreo simetrie calculată și fără vreo estetică aparte creată ordonat (căci creația înseamnă pe fond un sistem ordonat), și până la toate stelele pe cer care sunt ca și cum ar fi aruncate vraiște ca niște bobi de fasole albă pe cer și nu puse într-o simetrie și ordine geometrică după un plan arhitectural, numai un noroc și întâmplare a făcut ca pământul nostru să se țină de orbita soarelui la o distanță optimă astfel încât viața și credința noastră în Dumnezeu să fie posibile. Puteam printr-un hazard al întâmplării să nu mai avem șansa să ne naștem pe pământul nostru cel de toate zilele care a făcut posibilă viața și credința într-un zeu și domn suprem al tuturor zeilor numit Dumne(zeu). Puteam să ne naștem, deci să fim alungați de Domnul tuturor zeilor așa cum ne-a alungat El din Rai, dar pe un alt pământ, pe o planetă moartă, expulzată de întâmplările și legile fizicii de pe orbita soarelui, și sunt, cum spuneam, cu duiumul astfel de planete dezertoare în spațiul interstelar, și puteam să fim trăitori în acel loc, să nu mai știm niciodată de un Dumnezeu și nici El de noi. Nici Dumnezeu nu mai știe de rostul acestor planete uitate, fără ani, fără anotimpuri, fără oameni, fără viermuirea lor, fără vanitatea lor, fără religia și credința lor, fără ambiția de a se mândri că a lor credință și religie e cea mai bună, împreună cu Dumnezeul aferent, din cele peste două sute de religii ale pământului. Întâmplător, aceste credințe și religii sunt prin definiție contrare și diferite, beligerante și antagonice ca și popoarele aferente, și asta explică de fiecare dată furia unor popoare asupra altora, războaiele și neînțelegerile care vin în primul rând din mândrii și motivări religioase. Cum îndrăznești tu de altă credință care nu crezi în Dumnezeul meu să-mi spui mie că Dumnezeul meu e păgân, că datinile și obiceiurile mele religioase sunt păgâne și obscurantiste și că eu împreună cu întreaga mea comunitate suntem niște rătăciți ? Din mândrie și motivare religioasă se dă cu atâta satisfacție și emulație în capul altuia, ca să se învețe minte să nu-ți mai blasfemieze Dumnezeul. Și toate acestea s-au chemat ura între popoare și sămânța și motivarea din umbră a tuturor războaielor și zaverelor omenirii care explică cum nu poți tu să suferi pe altul de altă credință și obiceiuri decât tine și cum l-ai strânge de gât de plăcere, să se învețe minte să nu te mai sfideze.
4) Toate acestea sunt posibile numai pe pământ, pe un pământ cu climă temperată, pe pământul nostru numit Terra, a cărui ciocnire cu o altă planetă, Theea, în trecutul imemorial a făcut încât axa Terrei să se încline într-un fel, astfel încât să nu fie pe aceste meleaguri nici un iad de flăcări, nici unul de ger năprasnic cum este pe toate celelalte planete de care știm noi. Astfel încât când tot universul e atât de toxic și inospitalier vieții și când numai o întâmplare aleatorie de eroare de ecliptică interplanetară care a făcut ca planeta noastră să se ciocnească cu Theea și să-şi încline axa de rotație încât să apară clima temperată și anotimpurile și toți oamenii dintotdeauna pe care-i știm noi, în rândul cărora ne numărăm fiecare, toți acești oameni cu credința lor regională și neabătută în Zeul suprem, Domn al tuturor zeilor care a făcut acest univers, aceste galaxii și acest sistem solar, toți acești oameni firavi și vulnerabili în fața provocărilor și condițiilor extreme ale universului, nu sunt decât o pasiune cu totul întâmplătoare și o ambiție extravagantă a Lui Dumnezeu. Căci trendul în acest univers nu este armonia, ordinea și viața ci este catastrofa și condițiile extreme, improprii vieții ființelor a căror sănătate, iubire, fericire este atât de vulnerabilă, periclitată și imposibilă în tot universul și chiar și pe acest pământ cu climă temperată, nu mai vorbim de spațiul cosmic cu condițiile și radiațiile extreme pe care le împrăștie toate stelele, unde nici Dumnezeu nu are ce căuta, pentru că nu rezistă, nu ar rezista gravitației nici unei găuri negre care atrage și curbează inclusiv lumina. Sau poate că Dumnezeu, fiind doar un spirit, rezistă condițiilor extreme ale universului dar și-a făcut o specializare de a fi gestionarul ființelor acestui pământ cu climă temperată. Și nu știm de ce nu ne-a dat de știre Dumnezeu ce treburi a mai avut prin restul universului, prin celelalte locuri total extreme și inospitaliere vieții și existenței. Toți extratereștrii, au rămas secretul stupid al Lui Dumnezeu pentru noi.
5) Prin urmare dacă un Dumnezeu viu al vieții care a creat tot acest univers total impropriu și inadecvat vieții, în totală contradicție cu excepția care a favorizat-o pe pământ și dacă nu a creat binele suprem și Raiul pe acest pământ pentru ființele numite oameni, Rai care nu poate rezista decât în acest loc cu climă temperată și propice vieții din sistemul solar, orice altă variantă pe care o știm noi, e pură legendă și alegorie, iar noi, cu toții cum am spus, dac-ar fi să fim creați de o putere numită de noi divină, nu suntem decât o pasiune întâmplătoare și o ambiție extravagantă a Lui Dumnezeu, ca să nu spun că pentru faptul că nu suntem aidoma de buni și perfecți ca și Creatorul, suntem de fapt un şpan și un rebut al planurilor Sale. Ar mai fi varianta ca Dumnezeu nici să nu existe. Și atunci tot acest univers extrem și impropriu vieții, împreună cu excepția nefericită a vieții dramatice a oamenilor pe acest pământ, se explică ușor și logic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu