67) PUTEREA LUI DUMNEZEU SAU INUTILUL DUS LA EXTREM
1) Pentru ce Dumnezeu este atât de puternic, având universu-ntreg pe deget ca pe un inel și creând galaxii ca floricelele de porumb în ceaun la un semn al puterii și voinței Sale ? Este Dumnezeu atât de puternic încât mișcat emoțional de rugăciunile noastre de miluire să se pună a lupta cu toate bolile și beteşugurile noastre, cu stihiile, cutremurele și inundațiile, cu dușmanii ce ne împresoară și amenință viața neîncetat ? Puterea Lui Dumnezeu e o forță într-adevăr mare. Orice forță are rolul și virtutea de a se opune și învinge o altă forță contrară, mai mică și de sens opus. Cu forța Sa imensă, Dumnezeu nu se joacă, nu face integrame sau lego, nu pierde timpul, El chiar face și desface sisteme solare, planete și galaxii, populații de extratereștri de care nu ne-a spus niciodată în Cartea Sfântă, lumi neștiute așa cum ne-a făcut și pe noi la un moment dat, și iată puterea Lui Dumnezeu cât de mare este și cât de plenar se manifestă ! De la sorii pe care-i mută pe cer, la munții pe care-i înalță și surpă pe pământ, de la blocurile dărâmate la cutremur, până la inundațiile și tsunami-urile devastatoare, de la incendiile în care pier oameni și până la trăsnete de care sunt loviți ciobani răzleți cu turme pe câmpii, de la râurile care curg mișcate de puterea Lui Dumnezeu și inundă sate întregi, până la mormolocii și țânțarii purtători de malarie care viermuiesc în ochiurile de bălți și până la noi și cărnurile noastre degrabă betege de care Dumnezeu are grijă numai la rugăciunile exprese ale noastre, să le dea sănătate, tămăduire și îndestulare, și nimic nu scapă de controlul și puterea Lui Dumnezeu... Nimic, nici mișcarea cozii unui mormoloc, nici o chiorăială de mațe din burta noastră nu scapă de controlul și scanarea, de puterea Lui Dumnezeu. Așa suntem noi obișnuiți să credem, ăsta e adevărul care ne place și ne mângâie vanităţile și nimicnicia ! Știm că suntem sub lupa și computerul tomograf al Lui Dumnezeu, iar noi le zicem milă și grijă și ne bucurăm de grija ce ne poartă Dumnezeu din burta mamei și pană ne dăm duhul bătrâni pe patul de spital sau pe patul de boală de acasă, sub puterea și iubirea nețărmurită a Lui Dumnezeu. Dumnezeu este prea mare și puternic chiar și pentru planete și sori iar pentru noi măreția Sa nu se poate pune într-un raport rezonabil. Căci atât de mare e Dumnezeu încât chiar să vrea să ne sărute, ne-ar înghiți și dezintegra pur și simplu cu toată buna Lui intenție, ca un uragan căruia nu-i poți declara dragoste căci te va spulbera cu sărutul lui care rupe copacii și smulge acoperișurile caselor.
2) Ce e Dumnezeu pentru noi altceva decât o locomotivă de mare putere și viteză pusă să tragă vagoanele noastre de jucărie încărcate cu puf și pene de pernă, care sunt păsurile și viețile noastre efemere pe care Dumnezeu nici nu le simte cu forța și puterea Sa imensă trăgând universu-ntreg pe șine ? Bineînțeles că din micimea noastră de puf Îl simțim pe Dumnezeu atât de măreț, agățându-ne de mantia Lui ca niște curnuți de lâna oii care paşte indiferentă pe imaș ? Pentru Dumnezeu nu suntem decât niște paraziți, lipitori, căpuşe, remore dependente de sângele și sfințenia Lui, și sperăm că ne poate auzi strigătele și rugăciunile noastre, ca și cum noi oamenii am putea auzi strigătele și văicărelile bacteriilor și jegului pe care-l dăm jos la baie. Bacterii suntem pentru Dumnezeu și nu contăm. Dar noi ne lăsăm în grija Lui Dumnezeu ca să scăpăm, egoiști, vanitoşi, subiectivi și zăbavnici de orice grijă și complicație a existenței, cât mai ales de frica morții. De aici umanitatea extrage un mare beneficiu de fericire, inegalabilă și ineficace prin altă metodă decât cea religioasă. Cât de fericit și împlinit poți fi când spui ca om cu frica Lui Dumnezeu că neabătut crezi din toată inima ta în puterea și grija Lui Dumnezeu pentru tine ! Pare că nimic nu este mai frumos și înălțător pentru inima ta pustiită de necazuri dar în schimb sfințită și plină de credință, o stare sufletească balsamică, o strălucită compensare pentru inimile rănite de viață. Când crezi în Dumnezeu și în mila și ajutorul Lui, o emulație, o pace interioară se lasă ca o ploaie de flori de cireși peste sufletul tău și peste toate întrebările și incertitudinile tale, și nu se mai vede nimic, ca o ceață peste vârful munților care nu se mai văd cât de înalți și abrupți sunt. Astfel, nu mai există bariere în calea credinței tale, scopul vieții tale, sensul existenței tale fiind să crezi în Dumnezeu și să fii fericit, ca să ai totul, să fii asigurat în fața universului, când Dumnezeu, după ce ți s-a eliberat certificatul de deces, semnează pentru tine pe certificatul tău de fericire, pe biletul tău de intrare în Rai și tu poți să stai comod și liniștit pe locul vieții ca un pasager făcut comod pe bancheta cu loc rezervat în trenul care duce la moarte poreclită viață veșnică.
3) Cine crede în Dumnezeu și în puterea Lui e om cuminte și smerit în trenul care duce la moarte, aleluia ! Când ești om și ești credincios ori necredincios, oricum ești alcătuit din miliarde de celule care vor seca și putrezi și te vor duce inexorabil la moarte, apoi nimic, absolut nimic, vid, întuneric, neant. Vor trece secole întregi și nici o râmă nu-ți va mai trece printre coaste pentru că ești la doi metri sub pământ unde nu prea e oxigen și nici urmă de râme și de Dumnezeu care nu se complică cu gropile noastre infecte și lugubre. Mort fiind, când și când îți va mai trosni câte o scândură la sicriu, odată la 45 de ani, putrezind și ea și surpându-ți pământul de deasupra plin de scaieți și dărâmându-ți crucea, putrezită și ea, înnegrită de ploi și murdărită de găinațul ciorilor și cucuvelelor din cimitir. Neantul și vidul își vor lua rolul în serios și ne vor scuti, cadavre fiind, a mai venera pe Dumnezeu din sicriu, pe Dumnezeul Cel de afară care e o putere supremă, inutilă, bântuind sub formă de controlor peste mormintele noastre, peste cadavrele noastre și scheletele noastre în cimitir, venind apoi în vis și în gând mângâietor rudelor noastre îndoliate de noi, pentru ca toți vii și urmașii noștri să depună mărturie ce mare și puternic e Dumnezeu, cât de mare și sublimă e puterea Sa de peste tot și de niciunde, a Dumnezeului care are oroare de moarte, de gropi și de cadavre, dovadă că a ales pentru sine să trăiască veșnic în Cer ca într-o farmacie curată și având oroare de mizerie, de cadavre, fiind antiseptic până la paroxism, lăsând moartea și transformarea în cadavru doar pentru noi, copiii Lui. Astfel, Dumnezeu a ales să nu ne înalțe la cer, pe noi, copiii Lui cu tot cu trupul putrezit și plin de boli, viermi și bacterii, extragând numai SUFLETUL din noi, esența, aburul, curentul electric, singurul de care are nevoie în industria Sa divină din Cer, singurul curent electric care poate exista fără un conductor, sufletul nostru fericit și trădător care pleacă la bine și la huzur în Cer, lăsându-ne pe cap cadavrul pradă viermilor cei neadormiți. Carnea noastră, vai de ea, să știi că te vei înnegri și altera ca o banană, ca o mâncare stricată aruncată într-o ghenă de gunoi poreclită coşciugul nostru peste care se aruncă flori și pământ ! Dovada că Dumnezeu ne urăște programatic carnea e că ne-o bagă sub preș, în cutii antiseptice, o aruncă gropilor și uitării, de bine ce bucuros de reușită și exuberant tocmai ne-a făcut-o din lut. Dar, cadavre fiind, Dumnezeu nici nu știe cât ne vom liniști în sfârșit în mormânt încetând să hrănim cu carnea noastră toate bolile pe care Dumnezeu le-a proiectat în geniu-i creator în laboratoarele Sale creaționiste și care-au tras de noi o viață-ntreagă și pe care Dumnezeu le-a inventat după o veșnicie de gândire în planul Său numit Facerea Lumii. Vom putrezi liniștiți în bezna din sicriele noastre și ne vom lecui și de ateism, și de credință și de Dumnezeu și de boli și durerile lor. De crezi ori nu crezi în puterea Lui Dumnezeu, același destin mizerabil și totodată fericit îți așteaptă și paşte carnea, ce acum o tot îmbăiezi și masezi cu șampoane și creme parfumate ; dar în întunericul fără aer al sicriului la care niciodată nu vrei să te gândești serios, carnea ta, cadavru iminent acum, proaspăt îmbăiată și masată și dată cu tot felul de creme revigorante și balsamuri va deveni gunoi, și va putrezi ca un gunoi în tomberonul numit sicriu care are o cruce pe care e scris numele deşeului depozitat, cu datele de valabilitate care sunt anul nașterii și al morții.
4) Să stai la o coadă de douăzeci de metri la un magazin de pompe funebre să-ți cumperi din timp un sicriu și o cruce din lemn de brad, ieftine, e tot ce poate fi mai logic, realist și de bun simț în lumea inventată de Dumnezeu. Pentru că ăsta e viitorul, scopul suprem, asta te-aşteaptă pe veci și asta e șansa ta în acest univers, să-ți faci startul către Cer dintr-un cadavru aruncat într-un scriu, și să zbori apoi sub formă de suflet în Cer, unde peste tot suflă ca un crivăț siberian puterea Lui Dumnezeu, în care oamenii cuminți și credincioși, sedați cu puterea credinței cred în ceva sfânt de sus din Cer, căci nu concep un cer gol de sfințenie, plin numai de stele mute, clipind fără sens și îndepărtate. Pentru toate acestea și pentru multe altele pentru care Dumnezeu poate fi chestionat cu întrebările noastre insolente și retorice, putem să ne punem sătui, obosiți și inutil întrebarea : Oare putea face Dumnezeu și altfel lumea, viața, omul, cu puterea Sa vestită ca să fim și noi un pic mai fericiți și nu veșnic înecați în oceanul încercărilor și dramelor vieții noastre ? Și nu să fim condamnați la univers și ororile lui, ci să fim mângâiați pe suflete și inimi de dulcea realitate a unui univers blând care vedem că nu există, când doar Dumnezeu există cu mare forța Sa pitit în cel mai ascuns și negru colț al universului, definitiv departe de noi cei de după sârma ghimpată, cățărați pe ea și urlând de durere și dor de Dumnezeu, cu flăcările iadului pârlindu-ne fundurile și conștiințele... Căci de mici ne consumăm irecuperabil timpul vieții în frici de dezastre, împilări, orori, care ne umplu viața de dramatisme insurmontabile și ne consumă și ne risipește tuturor toată șansa noastră de fericire în ofuri și lacrimi de sânge în tot timpul vieții : De la pruncul care plânge învinețindu-se când simte în ce realitate crudă a fost expulzat barbar din pântecul cald al mamei, și până la bătrânețea înfrântă și executată pe patul de spital. De la copilăria și tinerețea pierdută în șaisprezece ani de școală în care ești pus să înveți atâtea formule matematice și informații inutile, din care nici măcar 2% nu reprezintă tot ce ți-ar putea fi util și eficace în viață și activitate, restul fiind pierdere irecuperabilă de timp și de instruire ca să te vezi inapt și neinstruit în fața provocărilor reale ale vieții, în fața escrocilor care te vor face pe la spate, care te vor fura de bani, în fața dușmanilor care știu să-ți dea cu pumnul în față și să-ți învinețească ochii și spargă dinții, sub puterea Lui Dumnezeu care te îndeamnă afabil să întorci și celălalt obraz la pălmuit și scuipat ; de la George Bacovia care spune : "O, liceu, cimitir al tinereții mele, cu pedanți profesori și examene grele...", și până la maturitatea în care după 35 sau 40 de ani de muncă ți se fură o parte din pensie pentru care dacă nu ai cunoștințe și rude judecători nu poți s-o recuperezi față de alții care au și pot ; ori, sub puterea Lui Dumnezeu să constați în ce piesă dramatică te distribuie creatorul tău, când în plină forță de muncă ești dat afară și făcut șomer, cu toate studiile superioare ce le-ai făcut și diplomele de merit pe care le-ai luat în școală ; și ești lăsat pe drumuri în custodia unui Dumnezeu care contrariat și obosit de toate dramele omului se odihnește duminica, se spală pe mâini cu spirt de noi și spune, ca o vedetă care fuge de paparazzi și de microfoanele reporterilor, că nu El e vinovat de așa ceva, ci noi oamenii în deșertăciunile noastre pentru că suntem păcătoși ! Și pleacă Dumnezeu mai departe ofuscat, făcându-şi cruce și scuipând în sân, cu dosarele noastre doldora în servieta-i burdușită, periindu-şi și dându-şi cu clor și spirt sandalele călcând pe drumu-i, plin de scârnăviile și balele sărutărilor și evlaviei noastre, în corul osanalelor noastre și a credinței noastre fierbinți până la moarte și doar până acolo, a credinței noastre efemere în puterea prea mare și inutilă a Lui Dumnezeu, deoarece toată drama noastră nu e numai până mâine după amiază la ora cinci, după care gata ! Ororile vieții noastre sunt pentru totdeauna, le lăsăm moștenire copiilor și nepoților noștri, toată viața ți-o vei murdări și consuma în necazuri și neajunsuri sub îngăduința și puterea Lui Dumnezeu și promisiunea Lui expresă că pentru toate astea vei fi despăgubit, când vei ajunge în Rai cândva după moarte, mai precis la Sfântul Așteaptă. Apoi ca să fie tot răul și drama noastră completă, ai cea mai mare șansă să ajungi în fundul iadului. Căci vama a optsprezecea din cele douăzecişipatru de vămi ale văzduhului prevede că dacă te-ai masturbat vreodată, nu vei intra în Rai. O, ce minunată e dreptatea, judecata și puterea Lui Dumnezeu, când constatăm că Raiul e plin de călugări și oameni care nu s-au masturbat niciodată deoarece știau că e interzis în vama a optsprezecea, care nu au preacurvit, care au avut doar poluții în somn, testiculele li s-au revoltat și au vărsat periodic conținutul de spermă care dacă stă prea mult în epididim și nu e eliminată periodic pentru a face loc alteia noi, se alterează ca orice produs biologic și produce infecții ale sângelui, septicemii sau afecțiuni urologice. Nu pentru alta, dar doar cel puțin pentru că te-ai masturbat, pentru că ai făcut dragoste cu iubita ta înainte de cununie, pentru că ai pipăit-o în locuri rușinoase și ea te-a pipăit așijderi, toate acestea fiind consemnate de Dumnezeu în Cartea Sfântă ca sodomii, iată așadar, pentru toate acestea și tu vei da socoteală în vama a optsprezecea a văzduhului când vei muri prietene și cel mai probabil vei ajunge ca noi toți în fundul iadului și nu vei vedea pe Dumnezeu la lucru și pe tronul Lui de aur și lumină al Împărăției Sale celeste, nu vei vedea binele divin și Raiul și puterea splendidă a Lui Dumnezeu cu ochii tăi vii cum călugării, episcopii și preafericiții au privilegiul s-o facă ! Raiul nu poți să-l vezi nici cu ochii de om viu, nici cu orbitele negre ale tigvei tale, fostul tău cap plin de creieri îmbălsămați de fierbinți rugăciuni.
5) Vei fi orb în Rai, chiar dacă-ți va fi bine, pentru că nu vei mai avea ochi, din tine doar sufletul orb va pleca la Cer iar ochii ce odată au văzut în culori vor rămâne să putrezească în orbitele craniului tău prin grija Lui Dumnezeu care s-a asigurat să nu fie văzut vreodată nici pe această lume, nici pe lumea cealaltă. Amară deziluzie când ai să constați acest neajuns al orbirii din Rai, și nici n-ai murit încă să vezi ce te mai așteaptă acolo în acel loc al fericirii eterne ! Poate o eternitate de bine, poate una de rău. În mâna și puterea Lui Dumnezeu stă destinul nostru, atât în lumea aceasta, cât și în cealaltă, așa am ales noi să credem odată pentru totdeauna. Visând așa frumos, sau urât, călătorim ațipiți și ciufuliți, ca niște țărani mergând la prăşit pe bucată în căruța scârțâind a vieții, trăind oricum și din plin drama vieții noastre. Drama noastră umană e eternă călătorind cuminți și îmbălsămați de puterea credinței, de puterea Lui Dumnezeu în trenul care duce la moarte. Călătorind pe șinele universului în marfarul care duce la moarte, drama noastră umană e insignifiantă prin contrast și e eternă, la fel de eternă și mare ca puterea exagerată, disproporționată, inutilă și jenantă a Lui Dumnezeu peste toate mărunțișurile și încercările vieților noastre de efemeride. Prea mare e pentru noi puterea Lui Dumnezeu. Astfel, Atotputernica divină nu e pentru noi, robii Lui Dumnezeu, decât inutilul dus la extrem, în trenul care ne duce la moarte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu