INUMAN

 7) INUMAN
 Privește prietene o bătrână cu ochii plânşi în fața reporterului TV, o pensionară care avea un apartament, era creștină și cuvioasă și ea ca tot omu' cu frica lui Dumnezeu și mergea regulat la biserică la sfânta liturghie dar într-o zi fiindcă a semnat un act, perfect validat de notar și de judecători, înlocuitorii Lui Dumnezeu pe pământ, care au stabilit că a avut discernământ când a semnat actele șarlatanilor, i s-a luat casa de potlogari, căci tocmai asta a semnat... Casa ei de-o viață a vândut-o gratis nenorociților cu promisiunea că va fi îngrijită și înmormântată, și acum trebuie să rămână în stradă sau la azil căci așa au decis judecătorii, înlocuitorii Lui Dumnezeu pe pământ... Îți place această poveste...? Dacă încă nu, atunci mai privește cum cad avioane, imaginează-te căzând într-unul din ele, imaginează-ți că ți se dărâmă în cap la cutremur tavanul tocmai tencuit de tine cu hărnicie și cu cheltuială... Îți place...? Dacă încă nu, atunci îngrozească-se carnea pe tine când judecătorul spune "vinovat" și tu știi că n-ai omorât pe nimeni, că n-ai furat nimic, altcineva, hoțul sau criminalul exultând în taină că ai luat tu țeapă... Priveşte-te din senin scuipat sau furat de hoți pe stradă sau în tramvai, de ultimii zece lei ce-i mai aveai în buzunar... Imaginează-te în mașina personală, la care mai ai multe rate de achitat, ducându-te la mare în sejur cu familia și un nenorocit cu un bolid intrând frontal în tine cu 160 km/h, apoi trupurile voastre sfârtecate, întreaga ta familie scumpă strivită ca niște gândaci pe murdarul asfalt, și aparatul foto sfărâmat, care n-a mai apucat sa facă poze din vacanța voastră de vis... Privește numai Holocaustul evreilor... Privește atrocitățile comise de torționarii comuniști, de Nikolski și Vişinescu din "Memorialul durerii" al Luciei Hossu Longin de la TVR din anii '90... Privește tortùrile comise în negrul ev mediu de inchiziție în numele Crucii și al lui Iisus împotriva nefericiților suspectați de eretism și vrăjitorie... Gândeşte-te că în timpul țipetelor de durere și groază ale fiecărei victime batjocorite sub ochii Lui Dumnezeu, El, Dumnezeu EXISTA și îi vedea pe toți : și pe cei batjocoriți și pe călăii lor și avea ochii cel putin triști și plânşi... Privește pe Dumnezeu cu ochii plânşi și privește durerea acelor oameni oprimați și chinuiți sub îngăduința Lui Dumnezeu și ți se va pune un nod în gât căci nu vei mai înțelege nimic... Privește orice schingiuire sau nedreptate comisă pe fața pământului și acceptă fără să înțelegi de ce pentru a trăi deplin aceste crunte orori oamenii au fost dotați cu simțuri vii și cu carne și suflet ca să sufere atât de crunt și dureros...? Gândeşte-te dezamăgit și stupefiat că asta a fost alegerea lui Dumnezeu pentru oameni, dintre infinitele posibilități mai suportabile și umane pe care le putea oferi universul dacă și Dumnezeu ar fi vrut să ne sincronizeze cu universul dar în schimb singura și cruda variantă disponibilă pe care Creatorul tuturor a oferit-o oamenilor într-o inexorabilă austeritate în economia Lui divină pentru funcționalitatea sistemului a fost asta care este, genocidul și batjocura asta insurmontabile, încât orice vis mai frumos pentru bucuria vieții, orice închipuire mai umană și suportabilă pentru existența omenirii ți-ai imagina, ai fi privit intolerant și intransigent, insensibil și cu dispreț cel puțin, ca un eretic și demn exemplar de pedepsit, când erau atâtea alte posibilități mult mai umane, fezabile și mai rezonabile în posibilitățile creaționiste suportate de realitatea, legile fizicii și universului și posibilităților lor practice. Dumnezeu n-a uzat de ele... A uzat de cea mai precară și perdantă variantă pentru noi în conjugarea verbului "a fi ". Durerea ne e scrisă pe frunte programatic ca un stigmat perfid. Dar nu ai nici o șansă să disperi și să plângi. Lacrimile s-ar usca pe obraji, neștiute de nimeni ca și cum n-ar fi fost și orice lacrimă verși poate fi folosită împotriva ta. Privește lacrimile și durerea ta și a oamenilor ca ceva bun, demn de primit și înghițit cu un stoicism și o răbdare iovică, căci toate s-a zis în Cartea Sfântă că au fost bune din câte s-au creat de Dumnezeu... Imaginează-ți durerea tuturor acelor oameni oropsiți și schingiuiți, asumă-ți-o, trăiește-o întreagă pe propria piele și apoi încearcă din răsputeri s-o pui în balanță cu dictonul divin: "Fericiți cei prigoniți pentru dreptate..., fericiți cei ce plâng..." etc și-ți va rămâne un nesfârșit și nemângâiat gust amar oricât de îngăduitor ai fi... Apoi gândeşte-te la alt dicton divin care spune: "...Că așa de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat chinului și suferinței pe propriul Său fiu Iisus..." și vei simți, măcar cu mărginita minte și inimă ce știi că o ai, cum conceptul de filantropie nemărginită a Lui Dumnezeu pentru Opera Sa rămâne un concept steril, jenant, ridicol, inexplicabil și nedrept. Binele lumii Lui Dumnezeu rămâne o fantasmă autentică, un ideal neîmplinit, un îndepărtat vis inaplicabil speciei umane, la nivel clar, limpede și matematic, când însuși Dumnezeu a ales să fie oricum altfel decât limpede, clar și matematic. Taina și discreția irațională a Lui Dumnezeu, în adâncul minții noastre ne irită și ne repugnă acut. Mult mai confortabil sufletește vorbind ne-am fi simțit dacă Dumnezeu ar fi aparținut unei mulțimi raționale și reale și nu unei mulțimi vide și atât de indefinit complexe și inconceptibile. Astfel fiind datele triste ale problemei, te gândești : Jertfa ce-a făcut-o Dumnezeu sub îngăduința Sa cu Fiul Său Iisus nu rămâne imperfect sugestivă pentru tot omul de rând sufocat de prea multe dureri și încercări și astfel prea scump și inutil plătită de Îndureratul Iisus pe cruce...? În capul nostru mărginit de oameni așa cum limitați și intenționat ne-a facut Dumnezeu, a încolțit iată ideea unei nedreptăți cosmice programatice ce s-a împărțit inuman peste nefericita omenire care numai atunci ar fi fost exclusiv și perfect răspunzătoare pentru eșecul perpetuu și inexorabil ce i se întâmplă la nivel de specie, absolut numai atunci când s-ar fi născut singură omenirea, evoluând din bacterii și pitecantropi cum a spus Darwin... Știm însă că oamenii au fost făcuți de Dumnezeu și numai Dumnezeu s-a născut singur, sfidând toate legile fizicii și ale universului, El născându-se în afara unui timp și spațiu primordial care ar fi fost prea mici și precare, timide pentru mândria Lui Dumnezeu pentru a-L precede, care după aceea au fost create, timpul și spațiul de Dumnezeu, după ce mai întâi S-a făcut pe Sine din nimic, în nici un timp și în nici un spațiu, frizând nonsensul absolut și încălcarea tuturor legilor posibile ale universului... Nu știu ce-a câștigat Dumnezeu creându-Se pe Sine, universul și lumea oropsită în tragedia umană inevitabilă și ineluctabilă. Nu știu ce satisfacție și beneficiu a simțit Dumnezeu când a ales pentru El, pentru univers și pentru lume verbul "a fi" , conjugat pentru El într-o manieră a bunei șanse și a privilegiului absolut, iar pentru omenire într-o manieră a malşansei, într-o precaritate și un dramatism pe care lumea le trăiește până la paroxismul și doza explozivă a intensității. Numai vietățile Raiului sunt scutite a sorbi până la drojdie din paharul otrăvit al ororilor și vicisitudinilor existenței. Casta de paria ai lumii terestre este etern damnată de Dumnezeu la discriminarea acută corespunzătoare rânduită de logica divină a Lui Dumnezeu privită prin optica Lui și inumană privită prin optica noastră, a robilor Săi amărâți. Lumea oligarhică a vietăților Cerului sub patronajul Lui Dumnezeu, lume transcendentă din care aspirăm și noi să facem parte după ce raposăm într-o zi, ne este inamică și ne disprețuiește prin definiție copiind la indigo pe Dumnezeu care nu se obosește mai mult a ne simpatiza și căuta în gură. Totul ne e potrivnic în această lume de mizerii, ura Lui Dumnezeu față de noi bolboroseşte ca un vulcan noroios iar dovada e că nu Raiul viu și incontestabil a fost pregătit logic, simplu, uzual și practic pentru noi și carnea noastră vie, ci pământul cu ororile și mormintele lui, cu mult loc întins pentru cimitire, după care urmează în același ton iadul cu niște orori și nonsensuri ale suferinței supreme și mai mari. Nimic n-ar fi avut Dumnezeu de pierdut dacă stătea cuminte în neantul și neființa Lui din care a purces dar a ales să se creeze și să ne creeze și pe noi sărmanii ca și cobai perfecți ai experimentelor Sale creaționiste ce ne-au umplut de necaz și ne-au condamnat la un univers rece și perfect inuman. Dumnezeu, declarându-se ab initio Atotputernic, care-a ales să facă primul pas în acest univers poartă răspunderea morală incipientă a tot ce a urmat, a tot ce a fost și este bun și rău. Sursa binelui în această realitate este Dumnezeu. Sursa răului este diavolul care nu a apărut singur ci ca efect al preocupărilor experimentului creaționist divin al omenirii. Efectul advers al bunelor intenții ale Lui Dumnezeu în Creație a apărut ca urmare a irezistibilului vis și plan al Lui Dumnezeu de a nu se putea abține și a face și scorni totuși ceva. Binele și răul au un unic autor inițial, Dumnezeu, care nu s-a putut abține să facă o spărtură în neant din care au urmat mai apoi toate : un potop concret de rele și o iluzie a binelui ulterior, neapărat ulterior. Raportul logic de cauzalitate e clar : Din cauza lui Dumnezeu există binele și răul, extazul și agonia, sănătatea și cancerul, florile proaspete și ofilite, oamenii (îndurerați sau fericiti), Raiul și iadul. Exclus orice alternativă mai practică, avantajoasă și valorică pentru condamnații la moarte care sunt oamenii care sunt tot ce a iubit Dumnezeu mai mult încât pentru mântuirea lor a dat morții pe singurul Său fiu Iisus. Totul a fost prevăzut, dispus, hotărât de Dumnezeu. O lingură de bine turnată de Dumnezeu într-un ocean de rahat nu împiedică miasmele tragediei noastre să ne asfixieze viața și totul definitiv colorându-ne cerul vieții în nuanța maronie a scârnăviei vieții noastre cea de toate zilele. Nici un vis despre Rai și mântuire nu tulbură mirosul fetid și insolubil al tragediei vieții noastre. Totul este inuman și sângeros. Să închidem ochii și să murim rugându-ne în dureri de cancer. Mai bine nu ne putea fi... Mai rău da ! Să mulțumim Lui Dumnezeu pentru un rău mult mai mic pe care ni l-a hărăzit în mărinimia Sa. E tot ce a putut face pentru noi.