SINGURA ȘI OBLIGATORIA SOLUȚIE ESTE DUMNEZEU

SINGURA ȘI OBLIGATORIA SOLUȚIE ESTE DUMNEZEU
  Nu am de ales și trebuie să detest lumea aceasta tot atât de înapoiată și înrăită moral și în moravuri ca și cea din comuna primitivă ori evul mediu întunecat. Privesc oameni eleganți și moderni pe străzi, politicieni, gulere scrobite, oameni de știință, oameni inteligenți și scuturați dar îi detest în masă căci tocmai se gândesc că religia și Dumnezeul lor e cel mai bun în dauna altora de altă credință care cred la fel de intolerant despre alții și îl venerează pe Dumnezeul lor ca fiind cel mai bun, urându-i visceral pe cei de altă credință și pe Dumnezeul lor aşijderi. Ura și disprețul reciproc e tot ce caracterizează mai sugestiv exemplarele biologiei, de la animale la oameni. Câinii dacă se întâlnesc pe uliță se mârâie și se rup. Mâțele se scuipă și zgârie. De ce-ar face oamenii rabat de la această regulă normală a biologiei ? Oamenii se urăsc ca și animalele. Nevrând să recunoască faptul că sunt doar animale și au biologic caracter bestial ca toate animalele, oamenii au transpus ura lor programatică în motivația și înclinația religioasă. Fiecare homo religiosus dă vina și aruncă anatema pe Dumnezeul celuilalt și îi înjură de moarte Dumnezeul mamei lui. Unele credințe măsluiesc pornirea sălbatică a urii între indivizi prin argumentul "Războiului Sfânt". De fapt, toate războaiele lumii au ca și cauză concretă intoleranța religioasă și vanitatea de a crede în Dumnezeul lor cel mai bun care statuează potrivit conceptului maniheist că dacă cineva nu este cu El și cu credincioșii Lui e împotriva Lui și dacă nu adună cu el, în Cer risipește. Tot așa spune și Dumnezeul nostru creștin ortodox, precum și Fiul Său Iisus. Un om cu frica de un astfel de Dumnezeu, pe care-l privesc cu dezgust tocmai are în cap planurile unui război și măcel ce se va înfăptui fără doar și poate într-o zi. În unele culturi religioase vei fi ucis cu pietre dacă mărturisești că ești de altă credință. Fiecare are un Dumnezeu util pe care îl frecventează după bunul plac și propria vanitate. Dumnezeul lui îi dă dreptul să fie religios și să se gândească la războaie sfinte, cruciade și pogromuri ori măcar disprețuri profunde și otrăvite pentru toți cei ce nu agreează convingerile lor vanitoase. Zeii păgâni ai romanilor i-au făcut să-i macelărească pe creștini, iar sfânta creștină inchiziție sub oblăduirea papilor vremii au ars pe rug oameni de seamă ca Giordano Bruno ori femei sărmane pe care le credeau vrăjitoare după sprânceană. De altfel, pe orice criminal Dumnezeu îl va izbăvi. Nu de aceea este pus acolo sus și nu de aceea s-a și spus acest lucru în Cartea Sfântă ? O astfel de lume și un astfel de univers precum și astfel de crude și sălbatice vietăți create de Dumnezeu îmi repugnă. Prefer peisajul pustiu de pe lună, cu munți de praf și pietre inutile dar atât de liniștite și bune ! Pământul în schimb, cu toate minunățiile și peisajele sale mirifice create de Dumnezeu și cu bestiile sale denumite oameni creați tot de Dumnezeu mă dezolează. Aceasta este Opera Lui Dumnezeu și aceștia sunt oamenii creați de El în șase zile la care s-a gândit o veșnicie ? Gândesc cu condescendență nemărginită și respect profund că Dumnezeu este prea genial și divin ca să fi scăpat pe piața universului din croiala măririi Sale un astfel de simulacru și catastrofă de lume și viață în care viermuim noi în mocirla nenorocirii și crimelor noastre. Era loc berechet pentru un Rai veritabil pe pământ și niște superbe ființe sfinte, noi oamenii, care să-L fi populat în toată regula după planurile divine și inegalabil de perfecte ale Lui Dumnezeu. Ce s-a întâmplat însă în schimb vădește și dezvăluie cea mai mare catastrofă care s-a întâmplat în posibilitățile universului, de a rezulta un Creator care să fie responsabil de gestiunea unui astfel de eșec și rebut numit lumea și viața noastră. Or nu este verosimil un Creator al răului în fapt produs în toată splendoarea otrăvită în această lume, care să fie un Dumnezeu al binelui în teorie. De aceea cel mai probabil nu Dumnezeu a creat această lume și această viață otrăvită de diavoli îngăduiți de Dumnezeu căci Bunătatea Sa nu permitea în idee să apară o astfel de lume damnată în morbul eșecului și nenorocirii. Dumnezeul cel Bun nu avea de gând să-și pedepsească odraslele create să trăiască surghiuniți și alungați din Rai odată cu primii oameni și prin moștenirea nenorocirii continuând cu toți ceilalți ce s-au născut de la Facerea Lumii și până la noi. Un Dumnezeu Bun nu avea cum să împartă virtuțile și păcatele între creaturi și să le dea libertatea otrăvită ca pe unii să-i lase să păcătuiască în voie iar altora să le dea iluminarea de a fi buni, drepți și sfinți. Dumnezeu nu putea face o discriminare atât de irațională între vietăți, de a crea un iad pentru cei păcătoși și un Rai pentru cei drepți, de a crea niște vietăți conștiente, oamenii spre a-i umple de necazuri, boli, dezastre, apoi a-i arunca în chinurile morții promițându-le fără acoperire izbăvirea într-un Rai irațional, inutil și improbabil, iar altora fără păcate să le pregătească un Rai inconceptibil. Asta demonstrează că bunătatea infinită și ireproșabilă a unui Dumnezeu nu a existat și prin urmare nici un Dumnezeu aferent. Este logic ca dacă pe celelalte planete din sistemul solar ori din alte sisteme solare unde datorită condițiilor de mediu extreme nu există nici un fel de viață și prezența unui Dumnezeu acolo ar fi inutilă, tot așa să se petreacă și pe planeta Terra, a treia de la soare, unde din cauza apropierii optime de soare clima propice a favorizat apariția oamenilor și a sensului efemer al vieții lor. Pentru atâta lucru nu era necesară prezența unui gestionar numit Dumnezeu răpit altor treburi infinit mai importante în univers și pus să păstorească și să dispună peste bubele și mucegaiul nostru. Tot ce se întâmplă tragic pe pământ, istoria pământului care e de fapt istoria care se repetă a unor crime trecute, prezente și viitoare care nu se mai termină, demonstrează mai verosimil imposibilitatea și inexistența unui Dumnezeu al Binelui. Fatalitatea actelor unor vietăți ale pământului numiți oameni nu are cum să rezoneze și rimeze cu competența unui Dumnezeu care să îngăduie și să fie dispozitor peste așa ceva, dovedind ineficacitatea sfaturilor și îndreptărilor Sale pentru inaptitudinea creaturilor denumiți oameni în a cultiva valorile divine. Viața precară a animalelor care n-au pretenția nici unui Dumnezeu, nici unui Rai sau iad al dobitoacelor, felul atât de asemănător între biologia animalelor și-a noastră, ne conduce la raționamentul că dacă Dumnezeu a creat o operă, oamenii și lumea lor, nu putea risca să se discrediteze făcându-i dintr-o carne și o biologie tot atât de vulnerabilă și perisabilă ca a dobitoacelor. De eram de sorginte divină, nu trebuia să mâncăm, să bem, să defecăm și urinăm la fel ca dobitoacele, nu trebuia să avem unghii și păr ca ele, nu trebuia să ne împerechem și să murim de foame și sete neavând de mâncare și nu trebuia ca murind să ne alterăm și să mirosim la fel ca hoiturile de câini prin bălării. Mă și mir că nu mai avem cozi când poate ne foloseau unele prehensile ca ale maimuțelor urlătoare ca să strângem de gât cu coada pe dușmanii ce ne-au încolțit și ne-au legat mâinile pe la spate. Avem în schimb boli ca și animalele. Am văzut câini tuşind ca oamenii sau chinuiți de răpciugă la fel cum au oamenii psoriazis sau zona zoster. Aceste orori ale biologiei nu avea Dumnezeu interesul să le rezerve unor còpii ale Sale denumiți oameni și făcuți după chipul și asemănarea Sa. Astfel că dacă animalele nu sunt conștiente de precaritatea condiției lor biologice iar oamenii o realizează datorită inteligenței lor, Dumnezeu nu poate fi un Creator al oamenilor inteligenți și nu are cum să fie o realitate ci doar o transfigurare și o ficțiune a inteligenței oamenilor și visul și dorința lor vie, dorul lor de mai bine. Chiar dacă noi, oamenii, suntem ființe inteligente, faptul că nu suntem perfecte ne face să ne sprijinim imperfecțiunea pe un Dumnezeu pe care L-am găsit și revendicat ca fiind bun la toate trebuințele, întrebările și necesitățile noastre la care n-aveam oricum un răspuns și o soluție. Am găsit mijlocul de a deveni fericiți. Scopul este să ne fie nouă bine și în mijlocul provocărilor naturii și vieții să nu înnebunim de singurătate și disperare ca efect conex al conștienței inteligenței noastre sub asediul fenomenelor naturii și al încercărilor vieții. Scopul de a fi fericiți scuză astfel credința oarbă într-un Dumnezeu care nu contează dacă nu există. Scopul scuză mijloacele. Astfel, pentru noi, singura și obligatoria soluție este Dumnezeu.