PĂMÂNTUL, UN MEGA CIMITIR

PĂMÂNTUL, UN MEGA CIMITIR
  Cum să privim pământul care orbitează în jurul soarelui în sistemul nostru solar dacă nu ca pe un cimitir vast însumând mii și milioane de cimitire, locul nostru de odihnă și scăparea noastră, a tuturor ? De ce să nu ne gândim la cimitirul nostru în care vom fi înmormântați ca la un loc drag nouă, tuturor, casa și stațiunea noastră de sejur veșnic ? La un moment dat vom fi concediați. Vom fi scoși din activitatea vieții cu forța la pensia morții atunci când ne va veni sorocul și nu vom mai fi buni de nimic. Inutili și expirați, niște cutii de conserve goale, vom fi aruncați la lada de gunoi a universului, în pământ, ca un gunoi ascuns sub preș. Ce vreți să facă Dumnezeu cu noi atunci când vom muri ? Să ne ridice cu tot cu hoit la cer în mare mila Sa ? Aiasta nu se poate. Doar Iisus și Maica Domnului au avut acest noroc, având sânge albastru princiar divin. Pentru ce să fi putrezit Iisus după ce a fost omorât și să fie atacat de viermi aidoma cu noi ? Spiritul de castă părtinitor al Lui Dumnezeu a avut grijă să favorizeze pe cei sfinți aidoma Lui Dumnezeu cu o soartă blândă atunci când au trebuit sau trebuie să moară. Sfinții mor liniștiți și împăcați, bucuroși chiar. Mă și mir de ce-au trebuit să se încurce și să trăiască în condițiile pământului printre noi mujicii, și să moară, s-o termine ca și noi, amarându-ne cu soarta lor dulce, comparativ cu a noastră, de rahat, amară și otrăvită ! Noi trebuie să murim și foarte frumos s-o facem în chinurile cancerelor, și trebuie să fim îngropați ca să se scape elegant de cadavrele noastre, o adevărată pacoste și problemă potențială pe suprafața pământului. Prin urmare, valea în pământ cu noi, visul frumos s-a terminat, începe neantul, asaltul viermilor, apoi al diavolilor, toate, creaturile Domnului, dragii de ei ! Chiar unul dintre noi mai inventiv să fi fost Dumnezeu și tot nu găsea altă variantă de a scăpa de cadavrele noastre inutile, decât să fim băgați în pământ, unde altundeva ? Necesitatea stringentă impunea o soluție practică și urgentă de a scăpa de aceste mizerii infecte care vor deveni corpurile noastre moarte. Cel mai la îndemână este să fim băgați, ascunși sub pământ. Astfel, Dumnezeu a făcut o favoare celor rămași vii, atât oamenilor, urmașilor noștri care ne vor plânge, prin faptul că i-a scăpat de infecția produsă de corpurile noastre moarte, cât și viermilor care le-a dat ceva de mâncare din carnea noastră putrezită, pâinea lor cea de toate zilele dată lor spre ființă de Dumnezeu, cum ne dă și nouă milogindu-ne în rugăciunea "Tatăl Nostru". Dacă această soartă e dată de Dumnezeu, noi o primim cu bucurie. De ce să ne facem probleme de ce se va întâmpla cu hoiturile noastre împuțite în întunericul sicriului când Dumnezeu ne-a dat șansa de a nu mai simți nimic, nici o durere și scârbă după moarte, fie ea și scârba de corpul nostru alterat ? Morți fiind, nu mai simțim nimic din oroarea ce se produce în corpul nostru. Viermii pot mușca din noi în voie și după mare foamea lor, că nu vom mai simți nimic. Mulțumim Lui Dumnezeu că ne-a scutit de a simți și după moarte durerile și scârba putrezirii ! Vom reporni în noi mașinăria durerilor când vom fi deportați în iad ca și suflete. Corpurile moarte și infecte se vor odihni, fericitele ! Trebuie să fi fost groaznic ca durerile cancerelor noastre să persiste și după moarte. Corpurile se vor odihni alterându-se în voie, iar sufletele vor lua în primire durerile pogromurilor din iad. Cu stoicism și răbdare, avem timp o veșnicie să suferim din nou acolo, în instituția chinului și oprimării, iadul. Doar suntem suferinzi de profesie, așa cum am fost o viață. Nu trebuie să ne mâniem pe Dumnezeu, ci trebuie să-i mulțumim că murind, corpul nostru a scăpat de dureri și de orice grijă. Chiar și de grija înmormântării. Altcineva se va ocupa de cadavrele noastre care vor umfla capacul sicriului în arșița verii. Altcineva va avea grijă de tot și de toate, noi vom fi eliberați, exonerați și lăsați să fim morți în voie acolo în întunericul sicriului, fără nici o treabă, fără nici o datorie, fără nici o grijă, așa cum am fost obișnuiți o viață. Trebile și grijile vor rămâne urmașilor noștri, iar de ei toți se va ocupa Dumnezeu. Ce frumos...! Totul, după Carte. De aceea, ca și morți, corpurile noastre vor fi fericite, păcat că nu vor putea s-o simtă, că altcineva se va ocupa de această lume de rahat și de univers iar noi vom vesnicì și lenevi în tăcerea morții, în sicriu, să fim mulțumiți și de acela. Căci nu vom fi lăsați de izbeliște să putrezim pe străzi și în bălării ca și câinii. Dumnezeu, în mare mila Sa, s-a gândit la binele hoiturilor noastre și ne-a rezervat, darnic câte un loc fiecăruia, într-o ladă numită sicriu, îngropat într-un cimitir, străjuiți de câte o cruce pe care vor sta ciorile, plouată de ploile toamnelor. Și din noi vor crește vișini și zarzări, ce vor mai planta urmașii noștri la mormânt. Apoi florile, să nu uităm florile frumoase plantate pe mormântul nostru ! Trandafiri, ochiul boului sau alte frumuseți, rupte din destinul lor floral și surghiunite să înflorească, să trăiască și să-și soarbă seva din pământul mustind de sucurile cadavrelor noastre și în tăcerea lugubră a nopților cimitirelor. Că nimeni n-a întrebat democratic florile dacă vor și ele să fie deportate și să trăiască toată viața în cimitir deasupra unor cadavre în descompunere și în preajma unor cruci inutile ce marchează ironic drama morții și dispariției noastre. Pentru ce să avem cruci la cap ca să se mai amintească și după moarte o sută de ani sau două cât va rezista cimitirul până să fie arat, de drama noastră de muribunzi și pogromul de l-am îndurat în chinurile morții, de rușinea de a finaliza atât de tragic apariția noastră în acest univers care nu a răbdat, căci se cutremura și surpa altfel, decât să ne ofere o astfel de mizerie de soartă, a vieții și a morții, ambele niște nonsensuri, de care, incredibil, s-a ocupat tocmai Dumnezeu, Creatorul universului ?...