94) ÎN CĂUTAREA SUFLETULUI PIERDUT
1) Pentru inimă există farmacia inimii. Pentru suflet nu există nici o farmacie ; și nici un spital. Și atunci, în ochi, în creier sau în inimă...? Unde ți-e sufletul, ca bolnav fiind să-l prinzi, să-l legi, pentru că nu vrea ca un copil speriat să stea la injecție, și să-i faci o injecție ca să-l tămăduieşti de-atât urât, de-atât amar și inimă albastră ? Nu poți să știi unde ți-e sufletul, cum arată și să-l întrebi franc dacă-ți este prieten și dacă emoțiile, gândurile și sentimentele, obsesiile pe care le ai tu de-o viață sunt ale lui, sau ale cui, și unde se duc, unde se duc toate...? E sufletul tău prietenul tău închis în tine, se joacă el cu sentimentele și gândurile tale ca un copil închis de părinți în casă stând trist și privind melancolic la fereastra ochilor tăi de atâtea ori în lacrimi ? Sau sufletul tău e un copil obraznic, un Chucky cu părul măciucă și dinții ascuțiți, cu pantaloni scurți cu bretele, plini de petice, pe care de mic ca pe-un tâlhar îl iei de pe drumuri și-l crești la casa ta iar lui când îi vine mai bine te lasă și pleacă ieșindu-ți din gura agoniei morții, ca un abur care fuge de tine rupând pământul în goana după aur a izbăvirii prin înaltul cerului către Dumnezeu ? O, ai vrea să-ți ții sufletul în mână ca pe-o vrabie, sau ca pe-o privighetoare să-ți ciripească în palmă cu trilurile-i minunate atât de potrivite și bune de umplut adâncul umbros al pădurilor răcoroase în canicula verii, cu atâta frumusețe și vrajă amestecată cu clipocirile apelor izvoarelor cristaline cu ape repezi peste care cad frunze și crengi ! Sufletul tău nu e decât frumusețea pădurii și adâncul ei plin de taine, frumusețea munților și a mărilor, a florilor și a vieții. O, ai vrea să-ți recuperezi sufletul, să-i extragi copia din păduri și din munți, să-i extragi originalul din tine și să-l ții bine, să-l închizi undeva într-o cameră, într-o ladă și să arunci sau să înghiți cheia, s-o pierzi, s-o distrugi să nu ți-o găsească nimeni când Dumnezeu va porni cu dubele cu girofare în căutarea sufletului tău furat și păstrat de tine să nu-ți mai scape. Din păcate, nu-ți poți fura sufletul, nu-l poți recupera și conserva, Dumnezeu tot ți-l va găsi odată. Dar până atunci el rămâne închis în adâncul tău, acolo undeva în ochi, în creier sau în inimă, uneori se mai scurge prin afluenți și în alte inimi de se amestecă cu alte suflete pe aripile vântului și visului, dorului, dorinței. Dar într-o zi e atât de plauzibil și iminent ca sufletul tău să te trădeze și să plece nitam nisam din tine fără să-l poți opri și întreba : "De ce...? De ce pleci și unde te duci...?" El nu are limbă să vorbească și nici grai cunoscut, el știe doar graiul tău pe care nimeni nu-l înțelege oricum, oricât s-ar chinui sufletul tău prin semne de la fereastra ochilor tăi plânşi și dezamăgiți să-şi spună păsul și să se facă înțeles. Și rămâi neînțeles. Și atunci, dezolat că acest ambasador, sufletul tău, nu se poate face înțeles și nu te poate reprezenta ca să spună lumii vorbe și gânduri frumoase despre tine, te întorci către un om drag și privindu-l în ochi cu duioșie, sătul de tine și de sufletul tău trădător până-n gât, pleci în căutarea bucuriei pentru frumusețea unui alt suflet decât al tău, a unui suflet drag, a unui om iubit și adorat. Atât ți-a mai rămas : să iubești și prețuiești un suflet adorat de unde sigur vei fura o bucată din sufletul lui recuperată cu dor și dragoste de tine până ce va veni Dumnezeu cu plasa de prins fluturi și suflete și-ți va lua pentru El în colecția sa divină esențialul dintr-un om drag. Dar până să se întâmple această spoliere de către Dumnezeu a resurselor de dragoste cu care te hrănești din sufletul unui om drag, până când Dumnezeu îşi va împlini pofta de dramele ființelor umane de-a se iubi doar până când moartea îi va despărți cum le-a menit, tu, pentru pentru că în timpul vieții ai nevoie de vraja și dulceața acelui suflet drag, de vorba și aerul lui, de zâmbetul lui, de trilul lui de privighetoare îl întrebi : "Unde ai sufletul om drag ?" Vei ignora orice alt rost al universului, orice interes și orice emoție și te vei îmbăta de emoția dorului și balsamului sufletului cuiva drag. Ca bărbat vei lăsa casă, părinți, frați și surori, prieteni și alte interese și în clipele tale tandre de taină când vrei să plângi și descărcându-te de lacrimi să te faci una cu universul, te vei îmbăta de dorul și dulceața unei femei, vei fi descoperit și vulnerabil, îmbolnăvit de emoția apropierii ei. Și doar din priviri, fără cuvinte, căci dragostea și îndrăgostiții n-au nevoie de cuvinte, scontând acel miez imaterial incandescent care e sufletul ei, vrând să-l cucerești, să te mângâi de el ca pirații care se spală pe ochi cu bijuterii din lăzi capturate de pe corăbii, îi vei spune unei femei iubite (ca Eminescu) : "《Iubită dulce..., ah, cum nu ești să-ți mistuiesc viața, / să-ți beau tot sufletul din gura ta..., / să razim dulce capul meu, de sânul tău》...? Cum nu pot ca să intru și să simt că poate acolo în adânc ai sufletul, să-l sorb cumva prin mii de sărutări și alunecos cum e să-l iau, să-l fur și să-l țin în căușul palmelor mele calde ca pe-o vrăbiuță căzută din cuib în ploaie ? E sufletul tău în privirile acestea de drag și de rai adânc cu care mă privești ? E în zvâcnirile pieptului tău care năvalnic respiră de dor și emoție sau e în excitarea boticurilor maro ale sânilor tăi care freamătă de dorință ? Ori sufletul tău e în dorul și dulceața buzelor tale care se mușcă și freamătă, răcite de respirații intense și gemete de amor, că vor cu atâta dor să le sărut ?"
2) Ca un căutător de comori ascunse de pirați încerci să cauți sufletul unei femei și să te bucuri de acea bogăție în taina ta de tandrețe. Știi bine că sufletul e lunecos și fuge și că nu-l vei vedea în față, că nu poți să-l atingi direct, că nu-l poți săruta, că nu-l poți prinde dar încerci cu miile de sărutări cu care potopeşti o femeie pe tot trupul din cap, din încheieturi, până-n tălpi, să auzi și să simți cum sufletu-i zvâcneşte pe sub piele ca o focă pe sub gheață pândită de un urs alb, și cum ursul sare pe gheață vrând s-o spargă știind bine că acolo e ceva, și tu vrei să-l sorbi prin sărutări și mângâieri, doar te vei alege cu o urmă a sufletului femeii și a frumuseții, farmecului și vieții din ea, din trupul ei ! Ce paradox, ce zdruncin și ce dezolare a simțurilor, când sufletul unei femei dorește atât să fie mângâiat de tine, dar cum abur este, spirit este, să nu poată să fie atins, iubit și mângâiat direct de tine ci să se ascundă de tine, să se pitească de căutările tale, de sărutările și mângâierile tale pe sub pielea și tot trupul ce-l săruți și dezmierzi, să fugă în ochii ce te adoră cu dragoste, apoi când îi săruți pleoapele ce acoperă ochii el să fugă din nou prin piept, prin burtă și printre încheieturi, printre coapse să se joace de-a v-ați ascunselea cu tine... !
3) Nu știu de ce, tot frumosul și esența dintr-un om concentrat în suflet, s-a gândit să se aciueze într-un trup de carne, cu atâtea organe sensibile, cu atâtea pericole medicale, cu atâtea riscuri și vulnerabilități inexorabile, cu atâta carne sediu al tuturor bolilor ! Vrând să dai un sens iubirii și dorinței pentru un om dorit și visat, de fapt prin tot acel trup condamnat la simptomatologie, îi cauți tot ce rămâne salvat de drama terestră și imun destructurării biologice, îi cauți acea esență, sufletul ca să-l admiri, ca să-l respiri, ca să-l recuperezi și salvezi în tine undeva, în colecția de valori și frumuseți a inimii tale ca să te încânte, ca să-i adori tot ceea ce e special, divin și celest în sufletul drag, tot ceea ce dă viață acelor organe și le susțin de sunt adunate atât de riscant într-un corp moale și sensibil acoperit cu piele, al unui om iubit. Între trup și suflet nu e nici o potrivire, plesnești de ciuda că în veci nu vei putea atinge sufletul, viața, frumusețea și esența nici din sufletul tău, nici din sufletul unui om adorat, iubit, divinizat, că doar prin ferestrele ochilor lui ce-ți zâmbesc pare să vezi la post cum acel suflet se desfășoară dar discret cum este el, nu vrea să iasă la lumină, să ți se arunce în palme, apoi la piept să ți se cocoațe și să-l ții în brațe, să nu-l mai lași niciodată să plece, să-ți stea pe umăr ca o maimuțică și să rogi pe Domnul, căci originalul l-ai luat tu, să facă o clonă de suflet pentru trupul unui om drag care moare, că fără suflet nu poate trăi, iar tu fără el, nici atât ! Cum oare murind poți accepta că ai pierdut și trupul, și sufletul unui om drag și că de-atunci încolo, dacă până îți trăia mai aveai mângâierea să-i simți și guști sufletul unui om drag din priviri, din îmbrățișări, din sărutări și mângâieri, de ți-o muri îi vei privi cadavrul inert și inutil din sicriu, incapabil să-ți mai spună ceva, și îi vei privi ochii închiși din spatele cărora sufletul a fugit ca o lumină de far spart, parcă nici n-a fost !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu