74) A DORMI E OBOSITOR PENTRU MINE

74) A DORMI E OBOSITOR PENTRU MINE
 
  1) De ce nu dorm...? Pentru că sunt liber să stau treaz... Pe când nu sunt liber să nu  mor și să spun fără griji : "Nu mă puteți omorî cu un cuțit, cu pistolul sau cu bâta, nenorociților ! Sufletul mă va apăra de moartea prin somn, de moartea de boli, de accidente, de asasinate sau de bătrânețe. Nu mă puteți omorî căci sufletul nu mi-l veți putea atinge niciodată cu gloanțele și cuțitele voastre și vă va arăta degetul !". Nu putem să spunem asta. Nu putem conta pe sufletul nostru că ne va apăra de primejdie și necaz. De fapt, știm că sufletul nostru abia așteaptă să murim ca să fugă și dezerteze din noi, mâncând pământul, acolo unde știe el mai bine.

  2) De fapt sufletul nici nu poate și nici nu vrea să ne apere în fața morții. Sufletul zboară cu prima ocazie din corpul răpus. Nu ne putem omorî reciproc definitiv și după dulcea răzbunare, noi și dușmanii noștri. Chiar de dușmanul ne va sfărâma țeasta iar noi îi vom străpunge inima cu pumnalul, sufletele ne vor scăpa și habar n-avem noi cum întâlnindu-se pe lumea cealaltă sufletele noastre și-ale dușmanilor vor începe altă mârâială, alte lupte și dispute veșnice ale sufletelor veșnice și ele. E logic să credem așa, că Raiul cât și iadul sunt pline de lupte veșnice, de răzbunări și armaghedoane ale sufletelor noastre și-ale dușmanilor căci e atât de logic să crezi că dacă ceva scapă din tine și s-a numit sufletul tău el nu va rămâne indiferent și blând cu dușmanul cu care se va întâlni cu rolele pe aleile Raiului, și crezi tu că va încerca să-i dea o lecție și un pumn în bot pentru că dușmanul te-a băgat într-un sicriu înainte de vreme !

  3) Am fi tentați să credem că sufletul după ce murim va fi alter egoul nostru, fratele nostru, apărătorul nostru, avocatul nostru din Cer, ce ne va face dreptate și ne va răzbuna după câte am pătimit pe pământ. Ei bine, nu va fi așa ! Sufletul, care e-n capul nostru acum, de regulă în electricitatea din creier, am fi uimiți să vedem că nu seamănă deloc cu noi, că nu mai are obsesiile și gândurile noastre, credințele și sentimentele noastre care vor rămâne parțial doar în admirația și amintirea puținilor prieteni și dragi ai noștri. Restul, tot ce credeam noi și tot ce știam se va pierde ca un curent electric dintr-un cablu furat de hoți de la calea ferată. Pe când sufletul nostru, fugind din noi în clipa morții nu va păstra nimic din simțirea noastră. Se va goli de noi și se va pregăti exclusiv pentru relația eternă cu Dumnezeu. Ce-i va mai trebui sufletului nostru gândurile noastre pământești, emoțiile și simțirile noastre umane pe care nu dă doi bani la sfatul Lui Dumnezeu care spune că toate sunt deșertăciuni ? El, sufletul nostru va fi altcineva. Și va avea alte priorități. El se va împăca cu sufletele dușmane în Rai, este voia Lui Dumnezeu. Nici câtă vreme este în noi sufletul nu ne e mai acătării. El ne parazitează creierul pe care-l îmbrobodeşte și-l face un prozelit de-al lui și atunci și creierul spune ca sufletul și îi place ce-i place lui : toate plăcerile vieții ! Cum tot ce ne place în viață e dăunător pentru corp, de la suflet ni se trage drama, de la sufletul care ne-a învățat creierul să ne placă toate euforiile : euforia vinului, a mâncării gustoase, a fumatului, a drogurilor, a dragostei năbădăioase și a tot felul de plăceri și fantezii și vicii dăunătoare pentru corp. Creierul zice : "Vreau să mă-mbăt !" Ficatul răspunde : "Văleleu, iară mi-a dat ăsta de lucru să-l scot beat mort de sub masă și să-l fac om teafăr a doua zi !" Singura răzbunare a ficatului pe creier pentru beție e durerea de cap de a doua zi care se drege și se scoate tot cui pe cui, e găselnița creierului mai deștept, care se drege tot cu o bere, tot cu un vin și tot așa o viață-ntreagă. Tot creierul mai zice, învățat de suflet : "Vreau să iubesc, vreau să mă-mbăt de dragoste, de vin, de viață, de tot !" Și o viață-ntreagă te pune creierul să iubești și să-ți placă la mângâiat și la sărutat. Și unii mai pătimași care nu se mai satură, tot vor fi prinși în pat cu altcineva și va fi vai și-amar de ei ! Iată ce ne face sufletul, prin reprezentantul lui, creierul, numai pocinoage ! Degeaba îndemnat de sufletul entuziast din creier îi vei spune nitam nisam unei femei nurlii și râvnite (ai curajul să-i spui ?) : "Te iubesc, te ador, vreau să fac dragoste cu tine, cu tot ce ai tu mai frumos, cu sufletul tău, pitit în creierul tău, în inima ta, în farmecul tău ! Ce pot să fac ca să ajung la sufletul tău, la bogăția și la frumusețea ta, să mă spăl pe ochi cu ea, cum se spală un căutător de comori cu șiraguri de perle și diademe cu safire și diamante găsite în peșteri ascunse de pirați ?" Nu vei putea face nimic ! Ca să ajungi la sufletul acelei femei, ca un bondar îndrăgostit de polenul florilor, va trebui să-i mângâi și iubești trupul acelei femei, cum pătrunde bondarul cu trompa adânc în floare, lucru care de regulă nu se poate oricând și oricum ai vrea. Vei fi privit ironic, vei fi dojenit, dacă nu pălmuit pentru îndrăzneală. Și n-ai vrut decât îndrăgostit de frumos și de eternul feminin să faci cunoștință cu sufletul celest și nemuritor al unei femei făcând dragoste cu ea ! Care femeie te crede ?! De multe ori ajungi pe alte căi, prin aer, călătorind prin nori și pe vânt, ajungi la sufletul unei femei. Dar când să te bucuri de ea, de frumusețea ei, când să faci dragoste cu ea, constați că nu-i a ta. E a altuia. Și atunci pleci liniștit acasă cu creierul făcut varză și sufletul care-ți spune : "Boule ! Te credeam mai deștept ! Unde-s cele o mie, măcar o sută de femei care mi-au plăcut și nu le-ai putut iubi ?!"

  4) Avem în noi pitit un suflet care nu moare zice-se. Nici nu doarme. Visează. Atunci îl simțim mai bine și știm că e în noi și se alintă noaptea visând ceea ce-i place lui și nu-i dăm noi și el atunci ne umple capul cu visurile și fanteziile lui și pentru că nu are lacrimi plânge și suspină în somn cu lacrimile noastre ori râde sau bâiguie cu vocea noastră și face ce vrea cu noi. După care, când ne trezim transpirați și obosiți de coșmar și de vis, sufletul tace chitic, se duce la culcare căci nu suportă ca un liliac lumina zilei și prozaismul dur și anost al vieții, doar noaptea o suportă și nu doarme și de aia toată ziua suntem mahmuri de vis și n-avem chef de muncă.

  5) Nu poți să-ți prinzi noaptea sufletul, să-l vezi în toată splendoarea și să-l iei la întrebări să-ți spună ce mai face și cum stă de-o viață în tine ascuns și nu vrea să iasă să bea o bere cu tine și să-l întrebi : "De ce nu poți suflete, de ce nu poți sau nu vrei să mă aperi de moarte și de ce nu-mi pui vestă de protecție contra gloanțelor, cuțitelor și jignirilor de la dușmani și de ce când mor eu tu scapi și fugi mai abitir din mine rupând pământul și spălând putina și mă lași cu curul în drum să mor cu zile sau în somn cum se întâmplă uneori să sfârșească omul ?" Căci fără să simți măcar, nici nu știi cum el, sufletul își ia tălpășița din tine și dezertează la ceas de seară ori de zi, indiferent, și tu îl ții în tine o viață și-l încălzești și hrănești cu sângele tău iar el pleacă egoist în Cer la Dumnezeu cum îi e în caracter și nu-ți trimite nicicând măcar o scrisoare, o felicitare din Rai, ceva. Nimic ! Doar visuri pustii de dragoste, visuri de Rai și visuri de Dumnezeu ! Cu asta te potopeşte o viață-ntreagă sufletul tău.

  6) Dac-ai putea, prefăcându-te că dormi, să-ți pândești sufletul cum iese din tine la ceas de seară la visat și să-l prinzi de coadă și să-i spui în țipetele sale că nu vrei să-i faci rău, și să-l ții grijuliu în palmă cum ține un copil un pui de vrabie prins și să te joci cu el dându-i semințe și apă din capace de borcan ! Dar nu poți să-ți prinzi sufletul și să vorbești cu el prietenește la o bere, nici când ești treaz, nici când dormi, nici când mori.  Și atunci rămâi trist ca după un prieten ce nu te mai iubește și nu vrea să te vadă, dar care culmea, e-n tine !, în cap, în ochi sau în inimă și iese doar noaptea la furat de visuri, visurile lui, dar parcă ale tale. Și atunci cine suntem noi, cu sufletul nostru cu tot ? Suntem sufletul nostru, sau suntem carnea noastră netrebuincioasă folosită și în final golită de el când evadează din noi loviți de gloanțe, de cuțite, de jigniri,  de boli sau de moarte bună ?

  7) Suntem gravizi de-o viață cu el, cu sufletul nostru care se află în cap, în inimă sau în ochi. Și nici măcar nu știm ce naștem când murim, căci în ziua când murim, noi murim la nașterea sau la renașterea sufletului nostru, el atunci se naște pentru veșnicie zice-se și se cărăbăneşte sus la Cer în căutarea Lui Dumnezeu și a Raiului. De aceea de vrei să pleci la vânat după al tău suflet, doar noaptea ai șanse când el iese la visat și prefăcându-te că dormi, să-ți prinzi îndată sufletul, să-l ții de aripi zbătându-se și să-l întrebi : "Cine ești ?! Cine ești mă ?! Tu ești eu ? Ori eu sunt doar trupul de carne, iar tu ești un vagabond, un venetic nepăsător, fugind din corpul meu ca dintr-o corabie părăsită de tine suflete în clipa greului și-a morții, ca un mare șobolan laș ce ești,  ce-şi lasă la greu copiii și corabia ce se scufundă în clipa dramei omului numită moartea pe care de-o viață ca biet om ești obligat să trăiești cu ea în conștiință și în gânduri ?"

  8) Acum înțelegeți de ce e bine ca noaptea uneori să nu dormi și să stai la pândă după sufletul tău care iese din ascunzișul din tine noaptea după ce adormi, la visat, ca liliecii... Cum îi stă în fire e foarte posibil ca sufletul tău, avid de Cer și de Dumnezeu să-ți iasă pe gură când sforăi, că nu mai suportă visând, horcăielile tale de-o viață, și pleacă și te lasă să mori naibii în somn, căci moartea e pentru tine cadoul de final, iar Cerul și Raiul, cadoul pentru suflet, când curios cum e sufletul tău ca o pisică, nu va ezita să te părăsească fără regrete noaptea prin somn sau la fiecare boală mai incurabilă,  să încerce să-l deschidă cadoul din Cer, în fiecare noapte când dormi și când sforăi cu strigături, și să te lase naibii că nu mai suportă, și să-ți zboare pe gură din inima prinsă în colivia coastelor, ca un canar dintr-o colivie deschisă. Căci sufletul tău nu suportă carnea ta și inconvenientul ei, moartea care e soră cu somnul tău și sufletul tău știe toate astea dar ține pentru el și nu-ți spune și ție că în fiecare noapte când dormim ne predăm morții de vii și trădării sufletului dezertor la care nu ne-am așteptat nicicând. Atunci, când dormim liniștiți suntem pândiți de suflet ca să iasă din noi și de moarte ca să ne înhațe hoiturile, căci morții cu coasa nu-i trebuie sufletul ce o viață se fardează pentru Rai. Morții îi trebuie doar viața noastră, carnea noastră ca să ne-o defecteze și ca să ne-o curme, doar pulsul și respirațiile noastre care îi dau palpitații și grețuri morții și de aceea moartea cu coasa îți ia viața, ușor lepădată și abandonată de suflet care doar se folosește de viața ta, de căldura ta, de sângele tău și doar se fardează o viață-ntreagă, viața ta care ți-o fură ca să se fardeze pentru Rai și pentru rendez vous-ul cu Dumnezeu.

  9) În noaptea asta n-ai murit, slavă Domnului, căci moartea are mereu o grămadă de treabă, coasa-i e tocită de atâta seceriș dar ea nu că nu a vrut să te ia prin somn când ai dormit azinoapte, a fost doar prea ocupată în noaptea asta cu alții și are brațele pline de cei nefericiți ce le-a venit rândul și le-a sunat ceasul acum, înaintea ta. Așa că moartea ne lasă să dormim liniștiți și astăzi, și mâine probabil (Atenție ! Să nu promiți nimănui că nu mori mâine !), până când ne-o veni rândul la coasă și nouă, numai buni și macerați cum ne amână și pregătește ea. Și noi dormim liniștiți fără să ne preocupe că era cât pe ce în fiecare seară să-i atragem atenția morții să ne secere și pe noi dacă nu era atât de ocupată să ia gâtul la alții mai potriviți și copți în seara aia pentru secere.

  10) Pentru ce să dorm și să simt moartea și sufletul cum  mă pândesc pe la spate să-mi dea țeapa vieții mele în somn ?, pe când sunt liber la dulcea senzație a insomniei când vezi cum moartea și sufletul pitiți pe după perdele își rod unghiile și nu te pot face în seara aia cum voiau, că dau de ochii tăi holbați, și tu ai, așa cu ochii roșii de nesomn satisfacția și libertatea să nu dormi și să mai amâni pofta nesățioasă a morții de tine ! Când n-oi mai putea sta treaz, o să cad într-o parte ca firul efemer de iarbă sub coasa secerătorului. Dar astăzi nu dorm. Sunt prea ocupat cu insomnia care chiar și-aşa, e o armă prea slabă contra poftei morții de tine dar e cea mai accesibilă și la îndemână. De aceea, libertatea la insomnie e o plăcere și o satisfacție gândind că pentru o clipă efemeră și vană îi dai țeapă morții care numai fiindcă are atâta treabă mereu te iartă de atâtea ori dar nu te uită. Sunt liber să nu dorm deci să ies temporar din raza otrăvită a pândei și ochiului sticlos al morții. Sunt liber să nu dorm deci să nu mor ACUM dar nu sunt liber să promit că nu voi muri mâine... Insomnia e singura libertate prin care furi cât mai mult timp conștient morții care oricum te fură în final de toată viața și toate emoțiile pe care le-ai avut de te întrebi ce-ai avut de câștigat trăind și dormind aproape jumătate din viață ?
  11) Ce-ai câștigat dormind și visând în cele mai multe cazuri urât, coșmaruri negre după care răsufli ușurat când te trezești transpirat ? Somnul, fratele morții e cel mai perfid dușman care din viața și-aşa scurtă pe care-o avem ne fură mai mult de o treime din ani. O altă parte din timp o petrecem la wc înjurând de constipațiile sau diareele ce ne chinuie mațele și ne umplu toaletele de mirosul fetid care iese din noi, vlăstare divine, copii ai Lui Dumnezeu, căcăcioşi de profesie, abandonați de Tatăl nostru din Cer în orfelinatul împuțit al vieții. Încă o parte importantă din timpul vieții o petrecem plângând și suferind de durerile bolilor prin spitale sau de alte amărăciuni și dureri sufletești și trupești. Unii, încălcând legile își petrec o parte din timp în închisori, o invenție inadecvată a societății umane deoarece din închisoare nimeni nu iese reeducat și cumințit cum se dorește programatic ci mai abitir se înrăieşte și pregătește pentru răzbunare iar toți ceilalți contribuie prin impozite la a-i finanța traiul în închisoare, adică la a-i finanța ura și răzbunarea și răutatea care vor deveni și mai crunte după închisoare. Unii intră voluntar în închisoare pentru că se dă regulat de mâncare și au o alocație mai mare decât alocația unui copil, și au un adăpost sigur pentru iarnă iar dacă ai furat patru milioane de dolari și statul nu i-a recuperat de la tine că nu mai are cum, e chiar un lux pentru tine și se merită să stai pentru asta trei, patru ani în închisoare și nu trei sute de ani cum primesc hoții în unele state ce sunt mai realiste în aplicarea unor pedepse exemplare. Din luna de concediu la care ai dreptul prin contractul de muncă, șeful îți dă numai cincisprezece zile că nu sunt oameni și nici nu se mai angajează, că bugetul de salarii este prea mic. Numai femeie să nu fii căci deși Domnul spune că ne face pe toți, El nu suportă munca de jos și pune femeile, bietele să crească în burta lor acele creaturi pe care Iisus le vrea pentru El pe toate, îndemnând în Cartea Sfântă : "Lăsați copiii să vină la mine", neîntrebându-le și pe femei dacă vor să fie gravide și să nască în dureri cum s-a decretat în Constituția Cerului, Biblia. Dacă o femeie are trei, patru copii, cel puțin trei ani îi pierde cu sarcina și problemele ei care orice pot fi dar nu o fericire. Căci dacă femeile sunt supuse la un viol sau incest, ele oricum trebuie să nască acele creaturi care dacă au apărut e sigur semn că așa a rânduit și îngăduit Domnul, fiind păcat de un avort pentru care oricum Dumnezeu se supără iremediabil. După ce se nasc, creaturile Domnului și ale Lui Iisus trebuie alăptate și șterse la fund și cine să facă asta dacă nu tot femeile cu mâinile lor, cu sânii lor, niște sarcini și complicații biologice periculoase și lesne vulnerabile, puse și rânduite în plus pe pieptul femeilor de Domnul, atât de iminente cancerului de sân, rânduit și el de același bun Dumnezeu ? Bărbații au cam fost scutiți de aceste mizerii ale maternității, lor li s-a dat exclusiv un scop copulator, de împreunare, de montă, că atâta pot și ei să facă în nașterea unui copil, să-și frece boaşele și mădularul între picioarele unei femei chinuite de soartă și de Dumnezeu ca în dureri să nască.

  12) Ce ne mai rămâne astfel din viață, nouă oamenilor, bărbați și femei, după ce gustăm răbdători din ciorba vieții plină de otrăvuri ? După ce dormim aproape jumătate din viață, după ce plângem și suferim de boli și dureri și inimă albastră alt sfert de viață, ne mai rămân vreo cinci ani de viață în care putem să fim iubiți și prețuiți de foarte puțină lume numărată pe degetele de la o mână și să iubim pe foarte puțini oameni în general în zadar și fără speranță astfel încât acești cinci ani de relativă fericire ne sunt molipsiți și ei de nesfârșite lacrimi și doruri fără amintire și fără speranță, cele mai adânci doruri cum spunea Lucian Blaga. Dacă mai avem timp mai râdem uneori dar de cele mai multe ori râdem mânzeşte căci nu e râsul nostru, e râsul unor creaturi condamnate la univers și la neajunsul de a se fi născut cum spunea Emil Cioran. Trăind aceste orori ale firii și acest simulacru de viață, cei mai mulți oameni privesc somnul ca pe unicul mijloc prin care putem să uităm și să înșelăm relativ și ineficace toată drama noastră. Punem capul pe pernă, sau pe tetieră în tren, unii adorm obosiți la volan și astfel prin somn facem un armistițiu cu durerile, cu supărările, cu moartea care ne va căuta preocupată altă dată când are timp și vom fi și noi mai copți să ne ia gâtul cu coasa, adică să fim bolnavi incurabil și nu obligatoriu bătrâni. Cei care mor prin somn pare că sunt cei mai fericiți căci le joacă feste morții când cea mai mare satisfacție a urâtei cu coasa e să ne privească în ochi când murim, în ochii larg deschiși și injectați de agonia sfârșitului atunci când treji și cu reci transpirații gemem de durerile cancerului, dușmanul nostru cel din urmă.

  13) Pentru ce mai râdeți vreodată voi oameni, lesne muritori când râsul vostru o irită pe moarte și pe Dumnezeu, ultimii doi martori și singurii suspecți ai genocidului și sfârșitului nostru inexorabil ? Pentru ce să dormi și să încurci și să dai astfel emoții morții cu somnul tău odihnitor și izbăvitor când moartea te vrea de viu să te omoare mai în chin și mai în agonie iar Dumnezeu pare mai mulțumit să suferi ca Iov cât mai mult și cât mai amplu și stoic, și să fii mai sărac ca Lazăr ca să-ți probeze credința nestrămutată în El ? Astfel, cel mai indicat și normal e să te faci frate cu insomnia, Dumnezeu n-are nimic împotrivă dacă stai cu scobitori la pleoape și astfel să-i dai țeapă somnului, dușmanul tău, fratele morții tale, cel din urmă dușman, pe care chiar de nu poți să-l învingi îl poți cât mai mult încurca și amâna și să stai în fața Lui Dumnezeu, cel din urmă prieten, treaz și pregătit pentru agonie și moarte în chinuri, cea din urmă trădare a celui mai bun prieten și Tată, numit Dumnezeu. Astfel că acum înțelegeți de ce a dormi cred că e inutil și contraproductiv și e tare obositor pentru mine.