TRATAT PLICTISITOR DESPRE RAȚIUNE ȘI PACE
Să fim serioși ! Nu e mai bine să stăm la umbră cu o bere în față și să înjurăm șeful sau guvernul ? Și totuși, după ce bem berea și înjurăm șeful, cred că a venit timpul să ne ridicăm hoiturile și cineva din noi să să scrie ceva, un manifest, să facă ceva folositor în sprijinul rațiunii și păcii, al bunăstării tuturor. De ce râdeți zicând că sunt cuvinte mari ? Nu ne zbatem în eșec din lipsa unor ambiții, idei și cuvinte mari la care nu îndrăznim ? Nu e chiar așa greu ca fiecare să scrie un tratat despre excelență în domeniul său. Ca niște picături chinezești, micile excelențe ale fiecăruia în domeniul său vor alimenta fluviul marilor succese ale unei țări. De pildă eu mă pricep la trenuri și a venit vremea să scriu un tratat despre viteză, punctualitate, eficiență și calitate la compania feroviară de transport de călători unde șeful m-a angajat. Pentru ce să-l înjur pe șef ? Nu mai bine îl ajut să constate că a venit vremea să nu mai frecăm mangalul, să murim pentru idealuri fiecare la locul său de muncă și că nu e un capăt de țară să mori și să te bați pentru o idee, pentru o cauză, pentru un mai bine ? Chiar mă pricep cum se poate ieși din viteza melcului la transportul feroviar de călători român. Și cine se crede manager și nu stă de vorbă cu mine care deși nu sunt decât un mecanic de locomotivă bătrân, nu știe ce pierde. Pentru că eu trec totul întâi prin filtrul rațiunii pure. Cine nu știe ce înseamnă rațiune pură să-l citească pe filozoful german Immanuel Kant, chiar dacă va adormi după prima jumătate de pagină. Și eu m-am plictisit după o pagină și mi-am spus : Ce naiba ? Eu nu sunt stare să formulez un tratat ? Iată, vreau să vorbesc mai limpede și clar decât filozofii despre un tratat al rațiunii și păcii. Rațiunea și pacea sunt cele două Cenuşărese ce sunt ținute ostatice când ar putea face furori pe piața actualității umane. Nu că rațiunea și pacea ar fi prea căutate, ele fiind îndeobște plictisitoare și monotone, când prostia, confruntarea, harța și războiul au un succes colosal în agenda actualității umane. E foarte frumos și pasionant să înjuri și să iei capul la dușmani, umblând călare cu el în paloș pe ulițele satului în ochii îngroziți ai localnicilor care privesc îngroziți ascunși după garduri. E foarte cool să fii victorios, să fii campion, să joci dușmanul între picioare și să-i dai o lecție la câți nervi și draci ți-a făcut până acum. Divertismentul nostru cel mai natural este să luptăm contra a ceva sau cineva, să învingem, să reducem la tăcere și la umilință, să dăm dușmanul cu capul de pereți, să dăm o lecție usturătoare celor care ne calcă pe nervi. Toate jocurile și sporturile sunt o confruntare în care dacă pasiunea ar continua la infinit ca și o normalitate și un punct culminant natural, am avea vărsare de sânge ca și un efect normal, cum aveam pe vremea gladiatorilor care se luptau pe viață și pe moarte. Noi nu vrem numai să ne învingem partenerul de fotbal, de șah, de table sau poker. În fapt am vrea să-l învingem până îl știm mort, până îi luăm toți banii și tot ce are, până îl ascultăm cu urechea dansând pe cadavrul lui de looser învins. Dacă nu știe să joace, așa-i trebuie. Cine l-a pus să se pună cu noi ? A vorbi despre rațiune și pace e o pierdere de vreme într-o lume în care de mici copii ne pregătim pentru confruntare, învățăm să jucăm jocuri și să le câștigăm în dauna partenerilor noștri de joc care vor suferi cu capul călcat de bocancul nostru victorios. Copii noștri sunt specialiști în jocuri de lupte cu tancuri, bazooka și alte mitraliere sofisticate, toți vrând să omoare ceva, să împuște, măcar un dragon ceva, un mistreț sau o căprioară, un iepure amărât. Atunci nu e stupid să vorbim despre rațiune și pace când ne pregătim de mici pentru confruntare, panaramă și război ? Nu ne place nouă să mergem la vânătoare organizată cu câini și gonaci și să împușcăm mistreți și urși și să mâncăm friptură de labă de urs ? Toți tremurăm de nervi, vrem să spargem pahare și farfurii, să dărâmăm mese și să batem cu pumnul în tejghea cerând chelnerului îngrozit o bere. Nu știu de ce dacă stai de vorbă cu oricine și îl străpungi cu razele analitice ale privirilor tale curioase întrebându-te cine este, ce hram poartă și ce are în cap și inimă, vei constata la toți cel puțin o grimasă, un gest, o nemulțumire, o silă, un protest pe chipul lui zborşit, acrit și scandalizat care te va privi circumspect ca un câine care începe să mârâie. De cine îi e silă acelui om ? Pe cine ar vrea să strângă de gât și să omoare răzbunându-se de nedreptatea ce l-a nedreptățit irecuperabil ? Toți suntem niște exemplare jignite irecuperabil și de aceea suntem niște criminali virtuali potențiali sub atuul și scuza că nu facem crima virtuală din pasiune sau distracție ci din necesitatea că vrem să ne facem dreptate și să ne răcorim răzbunându-ne astfel pe un dușman care nu ne-a suferit și înghițit niciodată și pe o soartă haínă cu care Dumnezeu și zânele Lui ursitoare ne-au pricopsit la naștere. Astfel, nimănui nu-i convine și nu-i place de nimic și de nimeni ! Ne uităm după colț atenți și în ochii oamenilor din instinct sfredelind în retina lor cu bănuiala să vedem nu e un licăr de ură și dispreț în ochii ce ne privesc ? Toți bănuim pe cineva sau ceva din umbră care râde de noi și handicapurile noastre, care ar vrea să-şi bată joc de noi și însușirile noastre, să ne pună piedică, să ne răstoarne solnița de sare în cafea, să ne dea în final cap și să ne desființeze odată, că prea l-am enervat. Omul e o mașinărie vie de război specializată în instinctul de conservare potrivit căruia se luptă cu tot și toate și devine un specialist, un tratat și o fabrică de paranoia, de inamiciție, de nemulțumire și dezgust prin definiție și dacă toți și-ar scoate din cap ura, protestele, amendamentele, înjurăturile, sila și amărăciunea ca să le expună pe tarabe la un târg al dezamăgirilor, iadul cu peisajele lui în flăcări ar fi cel puțin mai frumos și mai blând. Nu poți să nu constați chiar cu o minte pusă de Dumnezeu așa firavă, precară și defectuoasă în capul tău pe care atâtea pericole medicale îl pasc oricum și de aceea o poate lua razna oricând, cum acești extratereștri din care și tu faci parte inventați de Dumnezeu numiți oameni nu sunt deloc niște succese tehnice în sine, niște cazuri închise și rezolvate ca un triumf din punct de vedere anatomic, psihic, psihiatric, psihologic, sociologic, cultural, etic, moral, cultural, etc. înșiruirea putând continua la nesfârșit ; și altfel constați că privind omul ca pe o Operă de căpătâi a Lui Dumnezeu cu care se mândrește atât de fastuos a fi populat pământul și lumea, ai de-a face de fapt cu tot felul de bestii, imbecili și idioți, canalii, lichele și loaze care sunt exact o oglindă în care să nu fie cu supărare, și tu te vezi și ești etichetat de alții, exact la fel. De ce să-mi pară rău că sunt un tâmpit împreună cu tine prietene, noi și cu toate neamurile noastre proaste, când și noi credem la fel despre semenul nostru care crede la fel despre noi, arătându-ne cu degetul mare ridicat vulgar în sus, nervos și sictirit pe noi, nevoie mare ? Astfel, nici un succes și nici o excelență nu ni se potrivește în sine ca și blazon de raționalitate, seriozitate și pace al speciei inteligente crescute din homo sapiens, decât talentul că știm ca nimeni alți extratereștri din univers să ne jignim și să facem mișto savuros unii de alții și e o minune cum din mijlocul acestei specii cosmice de extratereștri miștocari, defecți și defectuoşi anatomic, psihic și psihologic în sine, mai avem timp să vorbim uneori despre concordie și pace. Dar pentru că așa ne stă în fire să abandonăm, nu ducem la absolut gândirea și visul nostru la pace. Concordia și pacea ne irită căci sunt pentru cei fleşcăiți, nu tari și vajnici luptători ca noi, învățați să zburăm pe șapte cai. Toți suntem idioți și numai fiindcă știm că Dumnezeu ne-a făcut, nu înnebunim de rușine. Nici nu se cunoaște cum fiecare din noi pe cât suntem de suferinzi funciar de aceste metehne ale ratării noastre ca specie, suntem în schimb capabili să percepem și concepem în imaginația și dezideratele noastre ascunse perfecțiunea care numai pe umerii noștri ar sta frumos ca o haină bine croită ; pe umerii dușmanului ar sta ca naiba. Totuși, așa dușmănoşi, troglodiți, vulgari, grobieni și mujici cum suntem, dar fuduli nevoie mare, avem în tărtăcuța de cap o sclipire slabă și pe moarte de a visa la perfecțiune și pace, ideal pe care nu-l vom atinge și de care nu vom avea parte niciodată. Defecți în formă și realizări suntem atât de perfecți în fond și căutări spirituale încât e de neînțeles cum nici chiar Dumnezeu nu a reușit să împace și îmbine în noi visul și idealul utopic virtual cu realitatea faptică dezolantă a unor căzături și rebuturi morale ce suntem de fapt, ca să fi putut și noi despre noi înșine și faptele noastre să spunem că suntem un succes divin, o marcă înregistrată reușită a Lui Dumnezeu. Aiurea ! Cu atâtea proteste și înjurături pe capul nostru, cu atâtea înjurături și imprecații cu care poluăm și aglomerăm aerul din jurul nostru, mai putem fi noi numiți un proiect reușit, oricine ne-ar fi creat : o evoluție naturală sau un Dumnezeu supranatural ? Dumnezeu creator să fii, n-ai putea rezista unui asemenea aflux de simptomatologie antropologică a creaturilor din subordine care se înjură și porcăie toată ziua ca la ușa cortului odată ce le-ai creat crezându-le desăvârșite ca și tine, când constați la ele atâta prognostic de boală psihică a răutății funciare ca neajuns funcțional acut care caracterizează specia ! Eu cred că și Dumnezeu s-a săturat să mai creadă că iadul este pentru noi o soluție de penitență și îndreptare și stă cu capul în pumni gândindu-se cum să-şi îndrepte greșeala de-a ne fi creat. De ce nu ni se potrivește rațiunea, concordia, pacea, smerenia și bunătatea ca un modus vivendi genetic prin creație și infailibil încât să ne fie imposibil să eşuăm psihic, psihologic, moral, în scrupule și habitudini cum eşuăm atât de dramatic în actele noastre încât devenim niște pozne ale firii pe care Dumnezeu fiind mai blând și patern, ne alintă denumindu-ne mai blând, doar păcătoși ? De ce nu ne place nouă oamenilor să nu mai fim niște idioți, cretini, nerozi și nu ne place să optăm pentru rațiune și pentru evidență, preferând în locul lor să ne consumăm cei doi, trei neuroni rămași liberi și sănătoși în capul nostru, cu tot felul de surogate mai confortabile cum ar fi elucubrațiile și comoditățile antirațiunii care ne fac să trăim ca ceva normal toate superstițiile și trăirile metafizice transcendentale adunate toate în capul nostru în conceptul de religie, concept supraspeculat a fi prețios, care nu definește decât rebutul antropologic care suntem cu toți cei ce ne declarăm cu smerenie robi și roabe ale Lui Dumnezeu, autodeconectați iremediabil de la rațiunea și normalitatea naturală pentru ca să fim toți cu capul în norii închipuirilor ezoterice ale minții noastre însiropate și îndrăgostite de Cer, adică de nimic ? Rațiunea e întotdeauna fără gust, savoare și confort. E explicabil de ce nu e preferată căci ea ar cere să depășim pragul alocat de Dumnezeu fiecăruia prin abonamentul gratuit numit program divin a mai mult de 3,5 la sută din potențialul creierului uman. Ce depășește acest procent se numește rațiune care provoacă dureri de cap definite ca și costuri suplimentare. Vrei să înnebunești și s-o iei razna ? Nu ! Atunci încadrarea în procentul normal alocat de 3,5 la sută rațiune îți garantează sănătatea psihică, confortul și stabilitatea psihiatrică. Filozofia și gândirea, analiza, raționamentul, creativitatea, inventivitatea, hărnicia, altruismul, bunătatea, cinstea, corectitudinea, civilitatea, etica și echitatea, toate dor și provoacă spasme și costuri suplimentare care se plătesc în neuroni vii din cei limitați alocați de Dumnezeu pe cartela minții tale. Progresul și pacea au venit când cineva a îndrăznit să depășească cota alocată de Creator de 3,5% din creier pentru gândire și analiză. Cei care au gândit și analizat serios ceva, aceia deși au inventat locomotivele, internetul sau penicilina, au murit de accident vascular cerebral sau scleroză în plăci, ori au înnebunit înainte de termen. Într-o zi cineva va inventa pacea și va învăța omenirea cum să zică "adio arme !". A mai încercat cineva numit Iisus și nu a reușit. Și bineînțeles, cine va mai încerca, acela va fi și el răstignit la rându-i dacă nu va înnebuni singur înainte. Cât mai putem să lâncezim la umbră cu o bere în față înjurând șeful, e păcat să pierdem această plăcere făcând pe eroii martiri și revoluționari. Disoluția constă chiar în lipsa unora din aceștia. Căci în loc să se ducă la ștrand, la cârciumă sau la biserică, unii nebuni vor sta să scrie tratate filozofice plictisitoare despre rațiune și pace, întrebând pe Dumnezeu cum de tratatele Sale despre același subiect sunt atât de sublime încât nici nu sunt luate în seamă de oameni, total ineficiente atâta vreme cât avem războaie mondiale, atentate, tâmpiți, bandiți, idioți, orori și bestii la șapte mii de ani de la Facerea Lumii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu