REBUTUL NUMIT OM

33) REBUTUL NUMIT OM

  Nu am scris aceste texte sperând că o să fie citite și mai mult decât atât, înțelese. Poate că nu înțeleg eu ceea ce simt și gândesc alții. Atunci cum aș putea pretinde să înțeleagă alții sau să accepte ceea ce gândesc și exprim eu ? Oricum, aici e mai degrabă o chestiune zoologică : Dacă broaștele pe lac au dreptul și libertatea de-a orăcăi pe mal toată noaptea cât le țin gura aia mare, eu de ce n-aş face-o la nivelul meu uman ? Textele mele sunt un efort timid de a formula ceea ce înțeleg și ceea ce nu înțeleg, de a mă elibera astfel prin iluzia că citindu-mi maculatura, și alții înțeleg și simt cum am simțit și eu. Nu știu de ce mă iluzionez să cred că deschizând o poartă în mintea și cugetul meu, ceilalți vor catadicsi mai mult decât să se plictisească să reziste a privi adânc în mine plictisiți ca într-o fântână părăsită, când știu bine că nimeni nu se simte bine decât a se privi pe el și în el și nimeni nu se simte bine decât cu el, nimeni nu suportă decât opinia sa și prejudecata sa pentru că așa e lumea : miros de mâncare bună dacă-ți vine de la bucătăria altcuiva, acea mâncare îți pute iar ceea ce tu însuți faci la veceu, acela, culmea, îți miroase frumos, în orice caz, nu-ți pute. Prin urmare scrierile mele sunt un orăcăit de broască și prin ele îmi marchez zoologic teritoriul, sper că nu vă supărați. Dacă nu vă supărați atunci mai am curaj să vă spun că prin aceste texte vă propun o variantă de răspuns răspicat, simplu, rațional, de urgență într-o lume în care cel mai mare mister pe care vă propun să-l disecăm, e acela al iraționalului și metafizicii obositoare a chestiunii religioase în al cărei hățiș lumea este afundată și unde te pierzi cu toate întrebările tale umane capitale care sucombă în arealul mistic ca un motan curios căzut într-o fântână. Cum poți trăi vreodată și să reziști să nu-ți pui la modul capital toate întrebările insolite și fără răspuns cu care te provoacă viața și întâmplarea că ai apărut în posibilitățile practice ale acestui colț de galaxie ? Cum poți prefera răspunsurile prefabricate gen grădiniță de copii prin care se spune că soarele a fost făcut ca să fie luminătorul zilei și luna, luminătorul nopții și au fost făcute ca accesorii ale pământului după ce Dumnezeu a făcut pământul și omul a fost făcut din noroi pe care Dumnezeu l-a cocoloşit, iar acest noroi când Dumnezeu a suflat a prins deodată viață și inteligența de-a conştientiza infinitul și a compune nocturne pentru pian ? Cum poți fi teolog erudit licențiat și să plusezi în asemenea nonsensuri jenante ? Atunci omul de rând care n-a studiat teologia cum să nu creadă în Dumnezeu și pentru ce să-şi mai pună întrebări nefolositoare practic despre divinitate ? A primi răspuns la întrebări e o satisfacție umană. Dar a pune întrebări fără răspuns și a aștepta ca Dumnezeu să-ți răspundă e o satisfacție inversă,  schiloadă, un surogat de satisfacție neagră, usturătoare, chiar dramatică, când îți dai seama cât cu interogația ta insistentă umilești acest univers care nu știe ce să-ți răspundă și intimidat tace, și tace nepermis de mult deși conține un Dumnezeu care e răspunsul tuturor răspunsurilor și soluția tuturor soluțiilor, și totuși nu-ți poate răspunde provocărilor tale insolite interogative normale și naturale. Nu v-ați plictisit de un Dumnezeu care tace de acolo de sus din Cer și ne face doar cu mâna de-l visăm în vis, și nu coboară aici pe pământ între noi să comunice interactiv într-o lume a comunicării interactive terestre în care avea toate posibilitățile și oportunitățile practice, tehnice și tehnologice să călătorească un milion de ani lumină din reședința Sa celestă să se facă cunoscut direct aici la noi, în cel mai mare stadion sau palat construit vreodată, iar noi să ne înghesuim ca să aplaudăm cerând bisuri ? Pentru ce a fost nevoie ca Dumnezeu să ne vorbească doar prin suportul artificial al lumii celeilalte din care în loc să comunice direct cu copiii Săi alungați din Rai pe pământ, se ascunde după file roase de ceasloave și biblii antice reeditate ? Cine poate avea șansa de a înțelege ceva vreodată din hățișul informațional pus la dispoziție nouă de Dumnezeu în coordonatele acestei existențe terestre ? Cine poate avea șansa de a fi la rându-i înțeles vreodată de cineva ? Singuri suntem printre oameni, muți și surzi așa cum este și Dumnezeu cu noi iar dialogul dintre noi oamenii e la fel ca dialogul dintre oameni și Dumnezeu,  un dialog al surzilor interactiv pentru că toți avem vanitatea de-a vorbi, cu toții vorbim și nimeni nu ascultă cum a spus Eminescu. Textele mele sunt un apel extrem și imposibil la rațiune, un punct de vedere dezgolit de prejudecăți conceptuale supranaturale artificiale, un punct de vedere simplu și direct bazat pe datele concrete palpabile ale actualității directe, un punct de vedere al unui om simplu dar nu simplist, nu doborât și neobligat la ignoranță și misticism într-o lume terifiată de frica de Dumnezeu ca de un boier despot și ciocoi al ținutului, într-o lume la fel de înapoiată moral, spiritual și deontologic, identic antichității și evului mediu. Nu se cunoaște că au trecut o mie sau două mii de ani de-atunci. M-am născut în secolul douăzeci al civilizației și tehnologiei ? O, ce ghinion pe capul meu ! Căci și în acest secol sunt posibile orori existențiale, nedreptăți, pe care slabii mei neuroni le-au văzut și înțeles, iar Dumnezeu n-a avut premoniția și previziunea să oprească nu neuronii mei a percepe și înțelege efectul dezastrelor umane ale speciei din care fac parte, ci mai degrabă a stopa cauza factuală care produce aceste dezastre, astfel ca neuronii mei să nu mai aibă prilej să le înțeleagă și motiv de protest pentru asta. Neuronii omului nu înțeleg cum de e posibil așa ceva, cum cu atâta univers și cosmos în jur disponibil, crearea vieții și lumii nu a fost un succes divin, ci dimpotrivă, un fiasco !? Când încă în acest secol în numele Dumnezeului meu scuip și disprețuiesc dumnezeul altuia numai fiindcă îl consider păgân și rătăcit și de aceea fac războaie numite sfinte omorând efectiv pe cei ce-mi jignesc Dumnezeul, se cheamă că sunt un antic barbar, deci un proiect eșuat al Lui Dumnezeu, o eroare creaționistă. Dacă așa fac și oamenii de azi, dacă moartea, crima și nedreptatea n-au dispărut din actualitatea și evenimentele umane așa cum s-a întâmplat neoprit pe piața actualității din toate timpurile, omul ca și specie umană azi e la fel de precar evoluat, ignorant și barbar ca și omul preistoriei și antichității, prigonind pe cei de altă credință și opinie cum au fost romanii care au prigonit creștinii sau creștinii care au făcut cruciade împotriva lumii musulmane. Ce spectacol funest și sângeros uman privește Dumnezeu placid din înaltul cerului și cum de rabdă să se mai întâmple atâtea rele, cu toată reparațiunea paradisiacă pe care o propune teatral și ultimativ, care nu este o soluție ci un paliativ silnic și jenant ? Textele mele sunt o soluție de avarie în a înțelege și formula așa cum înțeleg și percep eu cu simțurile mele slabe și precare puse de Dumnezeu în capul meu ca să înțeleg această dramă umană existențială ireparabilă și inexorabilă în condițiile în care Dumnezeu propune în mod ridicol moartea poreclită viață veșnică, ca și reparațiune postumă și nu a actualității. Textele mele sunt un apel la rațiune pură dezbărată de prejudecăți de orice fel care sunt stricătoare de înțelegere, de pace și armonie între oameni și popoare. Textele mele propun pacea ca soluție, care nu se poate realiza decât scoțând din priză dispozitivul care produce viruși în sistemul omenirii : mândria religioasă. Am scris aceste texte pe alt site, nu aici. Acum am făcut numai un test ca să observ cât se va scandaliza lumea de opinia neconformă și neortodoxă, de opinia care demolează clișee și vechituri conceptuale ruginite de mii de ani. Progres, umanitate, rațiune și civilizație ? Pentru asta trebuie scos din priză ștecherul vechiturilor conceptuale. Nu este religia mea, care este dușmană de principiu altei religii, o vechitură conceptuală ce mă dezumanizează și mă face să-mi urăsc și disprețuiesc dușmanul de religie și implicit de opinie, să fiu astfel un misionar model al promovării ideilor subiective religioase beligerante prin concept ? Textele mele sunt un mic ghid practic de pace, rațiune, înțelegere și civilizație între oameni, nu indiferent de religie, ci în pofida tuturor religiilor care sunt apendicele artificiale crescute în creierul și ADN-ul oamenilor care produc agenții patogeni ai mândriei religioase de sine deci implicit ai urii de tot ce nu ești tu. Pentru a scăpa de această meteahnă a creierelor, omul trebuie să-şi scoată din minte ștecherul prejudecăților în care s-a născut și să pornească a cuceri singur adevărul și viața. Religia propune dimpotrivă, un personaj auxiliar, alegoric, inactual, supranatural care să fie calea, adevărul și viața. Pare că nimic nu este incorect aici. Dar ce ar fi incorect când omul ar realiza că nu altcineva venit din mit și rămas cu obstinație în mit este adevărul și viața, ci omul însuși dezbărat de toate vechiturile morale și spirituale sub conducerea cărora avem de la Facerea Lumii lumea și viața precară plină de nedreptățile și dramele umane ce ne asfixiază ca specie de atâta amar de timp ? Cu lumea și viața asta se laudă Dumnezeu că a făcut o lume și o viață ? Ori cu reparațiunea de pe lumea cealaltă ? Toți suntem sătui de nedreptățile acestei lumi și vieți și de amăgirea tardivă și inutilă a vieții viitoare. Aceasta este lumea și viața, opera de căpătâi a unui Creator de care auzim numai laude și vorbe bune ? Mulțumesc frumos, eu chiar sunt fericit cu această viață printre micile mele drame comparativ cu dezastrele și tragediile monumentale ce le suferă umanitatea inexorabil de la Facerea Lumii încoace ! Textele mele propun o pistă pentru aflarea cauzelor pentru care suntem nefericiți și împinși în această fundătură antropologică în care programatic nu putem fi fericiți decât pe lumea cealaltă cum ni se aruncă cu pedanterie religioasă peste față aceste învățături să le înghițim pe nemestecate și să le înțelegem când nu au nimic de înțeles. De ce pe lumea cealaltă a morților și neființei să fim fericiți și eliberați și nu acum și aici când avem atât de acut nevoie, când suntem atât de vii ? Textele mele sunt un protest extrem și radical în limbaj și concepție în sensul întrebărilor celor mai profunde și răspicate adresate Creatorului care mai mult ca sigur niciodată nu-şi va ridica ochii din documentele Sale să se uite la nimicul ce ești dacă nu protestezi și nu faci panaramă în mod insolit cum fac eu. Dacă strămoșii noștri nu luptau murind ca proștii pentru noi și nu făceau panaramă la vremea lor, astăzi țara noastră se chema Turcia, Germania sau Rusia. Nu știu până când, dar deocamdată se cheamă România. Și în această țară atât de încercată suntem liberi să bem un șpriț sau o bere iar femeile noastre nu sunt obligate să umble cu cârpe pe ochi și pot să şofeze și să divorțeze, ceea ce pe meleaguri aflate la trei, patru, cinci mii de kilometri de noi n-o pot face. Textele mele sunt un apel la valorile care permit asemenea dulci libertăți și altele o mie ce îndrăznim natural să le visăm într-o țară care-ți permite a vorbi și visa, vecină cu o lume în care aceste libertăți și drepturi ale omului uneori sunt rarități. Dacă textele mele sunt grele, e maxim ce am putut simplifica întru triumful rațiunii pe care și sărmanul meu creier, dintr-o întâmplare că nu m-am născut autist, a avut șansa să opteze și să raționeze. Cum era și de așteptat, eu cu gura mea mare am ocazia cu brio să trec în extrema disprețului cu care dragii mei semeni vor catadicsi să mă onoreze zicând că elucubrez și aduc blasfemii Lui Dumnezeu. Ce puteau să zică și oamenii ? Au dreptate, nu ? Nu-i nimic. Nici eu nu sunt mai acătării. Și eu sunt ca oamenii, plictisit, plictisitor, vanitos, enervat, enervant. Dar măcar prin aceste scrieri m-am eliberat dându-mi la figurat cu pumnii în cap a pagubă văzând și înțelegând din ce specie defectă de creaturi fac parte și ce rebut a rezultat, numit om, din mâinile creatoare ale Lui Dumnezeu.