ZIUA FRUMOASĂ DE AZI CÂND PLECĂM LA PICNIC

ZIUA FRUMOASĂ DE AZI CÂND PLECĂM LA PICNIC

  De ce suntem triști și bosumflați că trebuie să plecăm mâine la muncă, complet răpiți și deturnați unui azi reconfortant în care credeam și care se sfârșește după ce venim de la picnic când adormim, când mâine trebuie să ne sculăm morocănoși, despărțiți de siguranța și certitudinea unei clipe prezente ce ne mângâia azi, apărați aici și acum de necunoscutul unui mâine ostil și provocator...? Ne mângâiem sufletele și viețile în siguranța unui azi plutind pe o pace relativă între războaiele și ororile suferite de omenire ale trecutului și cele ale viitorului. Citind din istorie, văzând filme despre ororile războiului, despre masacrele petrecute pe timpul lagărelor naziste de acum șaptezeci de ani, ni se pare imposibil uman și privind prin prisma iubirii Lui Dumnezeu pentru oameni, când aflăm și vedem cum erau aduși oamenii cu marfarele morții în lagărele de la Auschwitz, Treblinka, Birkenau, Sobibor, etc. , cum erau dezbrăcați la piele, femeile tunse, li se luau bijuteriile, trimiși la o magazie unde se zicea că e baie, unde în țipete și urlete de groază și agonie și chemând pe Dumnezeu în ajutor, de fapt erau gazați de naziști cu un gaz letal, apoi cadavrele, unele cu tatuaje mai frumoase erau jupuite și se făceau abajururi de lămpi și umbrele din pielea lor pentru naziști, apoi erau adunate de-a valma cu roabe și cotigi și băgate în cuptoare unde era foc continuu, luni și ani de zile, împrăștiind în nările deținuților rămași vii puși la muncă, mirosul și fumul de carne arsă. Trăim în pace de șaptezeci de ani, noi cu copiii noștri, noi, copiii și nepoții disperaților de atunci torturați în lagărele morții, trăim înconjurați de armate care se înarmează până-n dinți și ni se pare neverosimil ca fundul nostru să poată fi luat într-o zi la șuturi de cizme de ofițeri dușmani iar copiii noștri care țipă și plâng să fie loviți cu palma peste gurile plânse... Cum de putem fi atât de liniștiți și atât de încrezători în ziua de azi și de mâine, rostind după tipic rugăciunea Tatăl Nostru cum rosteau și deținuții acelor timpuri, trezindu-ne cu chef de viață dimineața, exuberanți, împlinindu-ne nezdruncinați tabietul de a bea o cafea tare și a fuma o țigară sau două la cafea, luând cățelul și coșulețul cu merinde să plecăm la picnic cu mașina, neștiind că într-o zi când tocmai deschideam portierele mașinii să ne așezăm picnicul într-o poiană, un pluton de militari ne-ar putea opri, ne-ar putea lua mâncarea și băutura din coșuleț, pe copiii care se vor rățoi la ei îi vor plesni peste bot, pe nevasta care țipă o s-o tragă de păr, iar ție o să-ți tragă câteva șuturi în burtă și testicule țipând să urcați în mașina pregătită să vă ducă în lagăr iar acolo să vă dezbrace în pielea goală, copii, fete, femei, băieți și bărbați, vecini, prieteni și colegi de-ai tăi, și să vă plesnească cu biciul să intrați mai repede în camera de gazare... ? Se spune că și preoți au fost luați și chinuiți astfel în lagăre. Unii rezistau stoic prigoanei și schingiuirii, când li se smulgeau bărbile, se rugau cu lacrimi de durere și sângele curgând pe piept Lui Dumnezeu, rezistau o zi, o săptămână, o lună, un an ; dar într-o zi, spun unii cum au auzit pe unii preoți schingiuiți, mai slabi în credință, privind către cerul plin de fumul de la crematoriu zicând scrâșnind printre dinți : " Câine ești, nu Dumnezeu !..." V-am spus toată această poveste apropo de ziua frumoasă de primăvară de azi când plecăm la picnic cu toți făcându-ne voioși selfiuri și poze de grup la picnicul din poiană pentru a le pune pe Facebook, și nu auzim cum alături de noi, pe alte coclauri, în cazărmi soldații se bărbieresc și se ung cu funingine pe față, își curăță și ung mitralierele cu ulei iar noi petrecem la picnic, mai gustând un mic, mai un pahar de bere, mulțumind Lui Dumnezeu pentru pace și pentru pâinea cea de toate zilele. Când or să vină soldații și o să vă dea cu șutul în burtă, să nu disperați ca unii preoți înjurând pe Dumnezeu... Să vă rugați la El, singurul răspunzător atât de pacea cât și de războaiele omenirii, singurul care le poate aduce, singurul care le poate opri în plânsetele noastre de posibili deținuți de război de pe o zi pe alta.