DUMNEZEU TRĂIEȘTE DEPARTE DE NOI... DE CE...?

19) DUMNEZEU TRĂIEȘTE DEPARTE DE NOI. DE CE...? ( REACTUALIZAT )
 
  Limita e cerul. De aceea trebuie cucerită. Prin luptă se dobândește totul în lumea noastră, într-un univers și-o lume în care nu poți să răzbeşti prin pace. Ceva sau cineva, viața dură și brută ne-a învățat că prin rațiune și acțiune pașnică ai numai de pierdut. Pierzi totul pe lumea asta și câștigi totul pe lumea cealaltă. Trebuie să alegi care variantă o vrei, dar numai una din ele. Amândouă nu se poate. Dacă vrei viața veșnică trebuie s-o plătești printr-o viață pământească de renunțări, lacrimi și dureri. Dacă nu vrei lacrimi, renunțări și dureri atunci trebuie să lupți. Dumnezeu, prin crearea lumii noastre a dat trendul luptei și al crimei : Întâi a zis să fie pământ, să fie ape, să fie întuneric, să fie lumină și evident, să fie oameni, iar dacă au fost oameni, Dumnezeu i-a inventat pe diavoli și a dat vina pe ei ca să le dea oamenilor gândul cel rău și să fie criminali și să fie războaie, făcând astfel prin comparație o reclamă inteligentă Raiului izbăvitor din Cer și lumii celeilalte unde este numai pace și unde are Dumnezeu afaceri ! Crima ca și model supervizat de Dumnezeu cu mâna corupătoare a diavolului a fost din prima eră a Facerii Lumii și în prima familie a Adamilor unde frații s-au ucis între ei și ne-au dat nouă exemplul că cel viclean și mai tare îl va ucide pe cel mai slab și sărac cu duhul. Așa se întâmplă de la Facerea Lumii în lumea minunată creată de Dumnezeu. Și astfel a zis Dumnezeu să fie toate și a văzut că este bine. De aceea au fost și-or mai fi războaie și crime câtă vreme vom vorbi de acest Creator la cârma lumii noastre, creator care are în soldă inchiziția și organele de corupere și represiune, miliția iadului. De aceea let's rock ! Să pornim la luptă dacă prin pace nu se poate ! Să pornim la argumentul forței dacă prin forța argumentelor n-avem nici o șansă. Să pornim să cucerim tot ce e de cucerit ! Să încălcăm orice este interzis și trebuie încălcat. Orice este acoperit trebuie dezvelit. Orice este neștiut trebuie dezvăluit. Orice tabu trebuie învins și dinamitat. Iar dacă Dumnezeu există, trebuie căutat, iar dacă nu vrea să se arate trebuie scos din văgăuna încăpățânatei Sale discreții și arătat tuturor pentru că uman Dumnezeu trebuie explicat și desconspirat, oricine ar fi, oriunde s-ar afla, orice ar face și oricât s-ar ascunde realității după cortina Sa de vid și neverosimil. Poate vrea să ne facă bine și noi nu știm. Dar dacă stă ascuns să pornim în căutarea Lui Dumnezeu. Dar să-L surprindem nefardat și fără uniformă, așa cum umblă prin casă : în trening și tricou sau în pijamale. E imposibil să-L credem pe cuvânt pe Domnul, chiar având cele mai bune și delicate intenții cu noi în laboratoarele Raiului unde vom fi niște cobai fericiți și rozalii supuși experimentelor paradisiace. Trebuie să știm ce va face Dumnezeu cu noi în Rai, oricât de bine ne-ar fi acolo,  trebuie să facem un studiu de caz să vedem ce se va întâmpla cu noi în Rai. E imposibil să fii mulțumit în Rai cu gândul unei fericiri incuantificabile și inconceptibile care ți se va băga pe gât până vei vomita probabil. Chiar și așa, în turmentarea și suficiența noastră religioasă pe nimeni nu mai interesează treburile și afacerile Dumnezeului cu noi în Cer și suntem topiți după dorul tratamentului și curei paradisiace prin care vom fi resuscitați să trăim veșnic în Cer într-un centru spa de fericire deplină cum n-am avut niciodată pe pământ. Dacă îndrăznești să faci obiecție acestei narcoze religioase a oamenilor care le generează visul lor paradisiac cel de toate zilele care constituie moda și calitatea curentă a timpului, vei fi blamat, discreditat și denumit eretic și necredincios. Aceasta pentru că voiai mai limpede și clar să știi intenția Domnului cu noi în Cer când mai logic și sănătos ar fi fost să ne-o fi explicat Dumnezeu înțelegerii noastre cât mai avem în creieri niște neuroni care încă n-au putrezit, inutili altcumva  prin insuportabilul și veșnicul secret al inexplicabilului căruia neuronii noștri nu-i pot face față și de aceea fabulează despre lume și viață în cheia religiozității în care soluția Dumnezeu este explicarea surogat a inexplicabilului. În cuvintele noastre și pe înțelesul nostru mai potrivit era să ne fi spus Dumnezeu ce e cu noi pe lume, care e sensul nostru și la ce vom fi buni în Cer, ori la ce-am fost buni pe pământ vreodată și de ce i-am făcut umbră-ntr-o efemeră viață sfârșită, de ce musai în agonia cancerelor noastre de toate zilele...? Clar, scurt și concis să ne fi spus Domnul ce e cu noi, odată pentru totdeauna. Cum pentru cei săraci cu duhul dovada existenței Lui Dumnezeu este însăși credința lor, pentru erudiți și oameni de știință în formule matematice putea să fie definită și demonstrată Divinitatea, Credința și Duhul Sfânt, ori dacă nu s-au demonstrat matematic toate acestea, mai cuminte și așezat putem spune că nu e nimic de demonstrat. Super premiul Nobel pentru matematică va fi acordat când Dumnezeu va fi demonstrat de cineva, un savant și matematician nebun, prin două fracții, un radical indice 3, și-o raționalizare a numitorilor ca să fie mai lesne pentru noi să pricepem. Deși orice demonstrație poate fi relativă și sterilă așa cum în filozofie s-a demonstrat de Immanuel Kant cu argumente că Universul este și infinit dar și că totuși este finit și se termină undeva, se termină acolo unde este limita absolută, unde spațiul și timpul încă n-au ajuns și-au fost depășite la pas de măreția și voia Lui Dumnezeu. Acestea ar fi fost mai bine să ni se explice pentru Dumnezeu odată, iar Biblia să fie plină de formule matematice cu care să se demonstreze matematic cine și ce este Dumnezeu, și nu cu istoriile unor popoare antice, semibarbare, încremenite în ignoranța preistoriei lor ale căror legende scrise în Biblie ne emoționează religios până în ziua de azi, adunate într-o carte de căpătâi pe care o venerăm numită Biblie. Am fi vrut din timpul vieții noastre să ni se explice odată totul franc, dacă există sau nu există Dumnezeu, pentru a putea muri liniștiți și a nu mai trăi în chinul incertitudinii ori erorii nici în partea credinței, nici în partea necredinței. Ochii noștri puchinoşi se ridică spre cer și se întreabă mereu : unde e limita ? Ochii noștri privesc obosiți și umeziți stelele pâlpâind în noapte. Mai departe nu pot vedea. Acolo e limita. Dumnezeu e dincolo de limită. Și dincolo de puterile și răbdarea noastră. Și ochii noștri înlăcrimați ne ustură privind la un cer gol în care nu-L pot vedea pe Dumnezeu pentru că nu este. Vom intra în mormânt și nu-L vom putea vedea sau atinge vii pe Dumnezeu. Ochii noștri vor obosi privind la un cer absolut gol. Mormintele noastre nu sunt morminte. Sunt ceruri înmormântate, cerurile noastre ale fiecărui mort în parte cum spunea Lucian Blaga. Dumnezeu, odată cu noi ne-a înmormântat tot cerul visurilor, emoțiilor, gândurilor și sentimentelor noastre. Dumnezeu ne-a pedepsit să murim căci așa cum evoca și Lucian Blaga într-un vers am îndrăznit să visăm și să stricăm toată veșnicia opacă întrerupând-o prin clipa infimă dar atât de insolită a scurtei noastre vieți pline de visuri de fericire și întrebări fără răspuns. Dumnezeu care este îndelung iertător pare să ierte întrebările noastre și totul. El ne iartă totul dar nu uită. De aceea este definitiv supărat pe noi și prin instinctul supărării și mândriei Sale divine rănite  a ales să trăiască definitiv departe de noi și durerile noastre... Pentru ce și de ce...?