AM FOST FĂCUȚI DIN PĂMÂNT... DE CE...?

20) AM FOST FĂCUȚI DIN PĂMÂNT. DE CE ? ACEASTA-I ÎNTREBAREA ( REACTUALIZAT )
 
  Acest pământ care ne dă totul : viața în lipsuri uneori și moartea în dureri totdeauna... Acest univers care ne dă ce a mai rămas : Pe Dumnezeu, Tatăl nostru și deportarea în plăcerile Raiului, condamnați la fericire veșnică alături de Domnul care ne e speranța noastră scontată înaintea durerilor morții și împlinită mulțumită îmbrățișărilor ei otrăvite... Acest univers al morții ce ne promite totul în transcendent și ne ia totul în concret adică unica noastră mobilă, trupul nostru firav și bolnav, pluta noastră din bambus legată cu liane, rătăcită pe talazurile turbate ale mărilor de-amar ale vieții și la urmă ne pierdem și sufletul, căci plecând pe lumea cealaltă el nu mai este al nostru, este altceva și altcineva, ne e aproape ostil, are altă treabă, are creierul spălat ca să uite de mizeria cadavrului din care a plecat, preocupat cu chestiunile mirobolante paradisiace... Condamnați la mizerie și descompunere pe pământ, furați în cele din urmă și de trup și de suflet,  aruncați într-o groapă sordidă, nici n-apucăm să știm de ce-am trăit, să înțelegem ceva din acest trai în care suntem condamnați la o mizerabilă realitate într-o frântură de univers și o fracțiune infimă de timp numit timpul vieții. Pentru acest inconvenient vine Dumnezeu și ne dă consolarea supremă să nu mai fim triști că ne e mizerabilă viața, să nu disperăm că suntem bolnavi, căzuți la pat și murim căci suntem salvați și consolați pe lumea cealaltă. Există o satisfacție a amărăciunii, a bolilor și durerilor lor atroce când știm că totul se va sfârși în clipa morții și urmează fericirea veșnică. Secretul acestei fericiri autentice este să te minți cu acest basm frumos, să taci și să înghiți în sec chiar dacă simți că nici pe lumea cealaltă nu e o scofală când n-avem nici un fel de date concrete despre ce urmează să ni se întâmple decât speculații servite de teoria religioasă care are același drept să speculeze în eroarea credinței precum și tu ai dreptul să te înșeli în eroarea necredinței tale. Fericirea vine din eroare, din sentiment, nu din claritate și rațiune. Cei ce au rațiunea și mintea în inimă, credincioșii, obțin de la viață fericirea scontată și programată. Cei ce se îndoiesc de această narcoză a visului paradisiac dezvoltă imunitate în inimă pentru așa ceva și își imaginează și ei o realitate mai plauzibilă a tot ceea ce pot simți, anume că suntem condamnați la veșnicie în Cer într-o promisiune speculativă indescifrabilă și insondabilă, de aceea insuportabilă a Raiului și mântuirii care ne e prezentată ca supremă terapie posibilă, incompatibilă de fapt cu aptitudinile noastre practice în univers. Inapți a ne face lumea și viața frumoase pe pământul de humă, e stupid a crede că vom avea virtuți și calificări mai acătării pentru univers și Rai. Vii sau morți, n-avem nici o șansă oricum. Nici un premiu, nici o satisfacție, nici o consolare de nădejde ci doar condamnare inexorabilă fie la boli, sărăcie, apoi moarte, pe pământ, fie la un sejur prea sofisticat și dulce,  morbid, diabetic pentru forțele noastre, bugetul aptitudinilor și bagajele abilităților noastre sărace, în Rai. Suntem dramatic excrocați de către duhurile cerului, asistenții medicali generaliști în operația Înfricoșătoarei Judecăți a Lui Dumnezeu, prin extracția frauduloasă din noi ca pe niște măsele bune, extracția cu forcepsul morții a sufletului nostru scos cu de-a sila din noi, a sufletului nostru reprezentând tot ce aveam mai vulnerabil, sensibil și bun în noi ca să fie dat silnic ca bir veșnic veșniciei opace și insondabile, Raiului și sfinților Lui Dumnezeu ca să se joace cu noi în Cer ca pisica cu motoceii. Înșelați de lipsa de demnitate și personalitate a sufletului pe care l-am încălzit o viață la sân ca pe un șarpe care ne va părăsi imoral lăsându-ne în singurătatea putreziciunii mizerabile în sărăcia tinei, el, sufletul se va duce la veșnica și fericita petrecere din Rai, imoral, infidel, materialist, cinic, delaționist, necredincios nouă, interesat doar de mercantilul și meschinul câștig al mântuirii și izbăvirii egoiste și exclusiviste care se cultivă într-un iureș în învăţăturile religioase pe care le avem. O, suflet detractor și fără de scrupule, care ai fost predestinat și programat de voia Domnului să pleci instantaneu din mine, extras cu de-a sila din mine cu forcepsul morții, trădător și inopinat extras în clipa morții dintre coastele mele și din creierul meu oropsit și jignit de insulta și decadența ruginei morții, blestemat să fii a trăi într-o nesfârșită și de aceea insuportabilă, imposibil de dulce și diabetică fericire alături de Dumnezeu și duhurile insipide ale Raiului, câștig și privilegiu pe care cinic și egoist nu vrei să-l împarți cu nimeni, sufletule, vădindu-ți rapacitatea și venalitatea lipsei de caracter și fair play și răspunzător veșnic că ai uitat de cel mai trist ca tine zbătându-se sedat în otrăvurile vieții în cămașa de forță a putreziciunii pe un pământ pustiit de ciocoiasca și imorala promisiune a coerciției Apocalipsei ca soluție finală...! Hălăduind și vagabondând astfel orfani de vreun noroc și șansă rezonabilă prin coclaurile universului atât ca morți cât și ca vii, ajungem la concluzia că suntem ca specie făcută de Dumnezeu,  ciuca bătăii de joc a universului, care ne jignește de moarte prin tratamentul inuman ce-l primim ca ființe vii. Ca să nu înnebunească de acest amar și angoasă, omul credincios este nevoit să prizeze un antidot care să neutralizeze disperarea evidentă a firii și neajunsului de a fi. Antidotul este Dumnezeu. Apelul la Dumnezeu și chemarea obsesivă a miluirii și ajutorului divin sunt supremul surogat de fericire și cea mai tare morfină contra durerilor vieții și morții. Sofisticări și rezerve prea multe de genul cugetării libere sau sceptice ori ateiste sunt contraproductive omului înfricoșat și bolnav de viață și de moarte, deci de Dumnezeu. Ştiindu-ne slăbiciunile nici Dumnezeu nu catadicseşte să ne onoreze cu un tratament mai special demn de o specie și entitate inteligentă a universului care s-a vrut a fi omul. Dumnezeu știe că nici noi nu cerem mai mult de la noi înșine și ne dă după năravul și cugetul nostru precar atât de puține favoruri pe pământ, atât de puține și ieftine drepturi și atât de draconice îndatoriri religioase. Pâinea noastră cea de toate zilele e o iluzie să credem că-i un favor dat unei specii inteligente și privilegiate de Dumnezeu atâta vreme cât lipsa ei ne aduce moartea prin înfometare ca la orice jivină necuvântatoare și ruptă de foame, când omul, necesarmente după denumirea de specie superioară și dăruită de Domnul în idee cu virtuți și calități pe măsură, ar fi trebuit să fie și în fapt o formă de viață selectă și superioară, privilegiată a universului, nedependentă de pâine până la culmea consecinței lipsei ei, inaniția, și ar fi trebuit să aibă abilitatea și virtutea de a nu putea muri de foame, de a se hrăni doar ca o specie superioară, inteligentă, nu cu pâine, cartofi, fasole sau carne care ridică colesterolul și te omoară, ci cu specii superioare și inepuizabile de energie ar fi trebuit să ne hrănim, cum ar fi lumina și căldura solară sau cu curent electric, cum funcționează și ipad-urile, navetele spațiale, farfuriile zburătoare, modele superioare de organizare a tehnicii și materiei, cu care Dumnezeu a fost mai generos nedându-le conștiința de sine și necesitatea morții biologice, durerea cât și plăcerea, foamea, cât și ghiftuiala, neinspirându-le nici regretul suferinței și morții, nici necesitatea relaxării prin voluptățile mântuirii într-un cimitir vesel care e Raiul. Mă simt jignit să-mi fie foame și să n-am ce mânca, să-mi fie asta o problemă a existenței și să slăbesc rămânând costeliv ca niște porci de la un combinat porcin în insolvență care rod gardurile de foame. Mă simt jignit și de reversul medaliei, să mănânc și să mă îngraș ca o morsă sau să devin și mai rău, un super obez din aceia prezentați la tv, de trei, patru sute de kg. , având obezitate morbidă. Privind un om superobez și agonia sa, privind un om orb sau surdomut din naștere, privind un paraplegic în scaun cu rotile, sau un copil autist și paraplegic plimbat de mama sa în cărucior punându-i batistă la barbă ca să nu-i curgă balele,  privind un om adesea nevinovat condamnat la moarte sau la ardere pe rug sau la decapitare, îl văd pe Dumnezeu cum își ascunde în căptușeala ruptă a mantiei Sale divine, ca să n-o vadă nimeni, lucrarea de doctorat numită Facerea Lumii la care a luat nota patru. Aș fi avut pretenția să fiu și să rămân om, adică să nu mi se poată îmbolnăvi sângele și să fac leucemie, să nu fac puroi și abcese la măsele, să n-am sângele roșu ca al porcilor sacrificati de Ispas, ci cumva de un roz sidefiu ori altfel, potrivit statutului meu de rudă cu Dumnezeu odată ce-i zicem toți Tatăl nostru care este în Ceruri ; iată de aceea aș fi avut pretenția firească să nu mă doară dacă mă înjunghie cineva ca pe lighioane, să nu țip de durere și groază ca ele, să nu defechez scârbos balegă și băşini ca orice lighioană care are rât, coarne sau gheare, să nu mi se-mpuțească hoitul ca la oricare pisică moartă prin șanț, să fiu diferit de tot ce nu are inteligență umană superioară de sorginte divină, care m-a făcut să dezvolt în minte și inimă credință, religie și Dumnezeu, calități și virtuți prin care automat și necondiționat ar fi trebuit să capăt o garanție practică și eficace că sunt o creatură privilegiată în fața riscurilor și mizeriilor existențiale, deoarece am credință, am Dumnezeu, sunt superior, sunt cumva din același aluat cu Dumnezeu, Creatorul tuturor. Aș fi vrut să nu pot fi împușcat cu pușca de vânătoare cu alice la fel ca mistreții, și fiind făcut de Dumnezeu după chipul și asemănarea Sa ar fi trebuit să pot să-mi scot singur alicele și gloanțele din piept și să râd amuzat de dușmanii îngroziți care nu mă pot împușca și răpune, să am pieptul nu din carne ci din kevlar, cel mai dur material din care se fac veste antiglonț și se securizează papamobilul, să am dinții din crom, nichel, aur, platină și argint care fierb inutil în fundul pământului, iar dinții noștri de os se cariază și ne dor în draci pentru că au fost făcuți de Dumnezeu inexplicabil și incredibil așa de lesne stricăcioşi din os, singurul material dur, pândit de riscul osteoporozei din care a catadicsit cârpaci Dumnezeu să ne facă... Nu era mai bine să fiu prin molipsire genetică de la Dumnezeu, puternic și dumnezeiesc, invulnerabil și rezistent ca însuși ruda mea genetică Dumnezeu care m-a făcut după chipul Lui, ca să simt pe pielea mea și indubitabil că sunt făcut de Dumnezeu, după chipul și asemănarea Sa cum mi s-a spus, meditând constructiv și mândru prin urmare la aceste virtuți divine...? Ori constat că omul superior chiar dacă face poezii ori invenții de tot soiul ori compune psalmi și rugăciuni fierbinți și sublime către Dumnezeu, o face cu un creier care va putrezi insignifiant într-un cap cu nimic superior căci creierul visător de Rai și Dumnezeu se va volatiliza și topi alterându-se într-o clisă continuu degradabilă până ce va dispărea și ea mâncată de bacterii ori râme dintr-o tigvă ce va rămâne goală și rânjită în bezna coşciugului ca orice tigvă de jivină risipită prin deșert. Am ceva sfânt în mine și trebuie să fiu mândru de asta dar sunt frate de regn și carne cu orice necuvântatoare, cu porcii, cu câinii sau maimuțele cărora nu le-au trecut prin cap vreodată a-şi lua tălpășița într-un rai al maimuțelor sau al porcilor după ce vor fi făcuți cârnați de Crăciun... 98,7% din codul genetic uman e identic cu al cimpanzeului care are aceeași carne ca mine, aceleași organe, aceleași senzații de foame și sete, de instinct sexual, instincte și deprinderi similare, de a vâna, folosi unelte, de a face ambuscade si a-şi bate rivalii (să vezi numai cum bate cu bățul cimpanzeul, urmăriți pe National Geografic, ori să vezi numai cum se masturbează maimuțele la grădina zoologică. Nu fac și oamenii așa ?). Privind un schelet de om deshumat poți zice: "Iată un fost fiu care-a avut un Tată Divin Creator, ce-a fost și ce-a ajuns săracul..." Suntem doar niște animale religioase inadmisibil de visătoare, prea visătoare, prea pretențioase și insolite a accesa veșnicia cu un singur click numit credința în Dumnezeu, prea nedemne de pretenția sorgintei manufacturii divine, ori crezând prostește că suntem rezultatul a așa ceva. Suntem pe deasupra și lași deoarece nici nu ne-a trecut prin cap vreodată să îndrăznim și să pretindem mai mult de la Creator, să ne cerem drepturile de urmași și copii ai Tatălui nostru care este în Ceruri. Potrivit acestor drepturi ar fi absolut normal și firesc nu ca să nu murim, ok, să murim, deși nici asta n-ar fi trebuit ca și plămade ale Lui Dumnezeu ce suntem, dar ar fi fost absolut normal ca murind să ne luăm scheletele în Rai, să ne ridicăm cu tot cu trup la Rai,  uite-aşa ar fi trebuit să pretindem acest drept de la Dumnezeu, să nu lăsăm nimic pe jos, os din os divin să veşnicească și putrezească ieftin și mizer în negrul pământ... Nu era mai bine măcar să ne rugăm de Domnul să nu murim lăsând carne din carne divină să se transforme în glod cu râme și larve de cărăbuş...? Nu are nici un rost și nici o justificare să ne fi făcut Dumnezeu din glod. Căci glodul e suma materiei organice moarte sedimentată în milioane de ani pe plăcile tectonice din piatră ale pământului. Pământul, huma, lutul sunt materie organică veche, păduri, plante, corpuri putrezite împreună cu toate materiile fecale găinățate de specii de la Facerea Lumii, transformate toate într-o clisă care a devenit pământul ce-l arăm. Am fost făcuți de Dumnezeu din pământ care conținea și căcat vechi de dinozaur ori de alte lighioane ? Extraordinar ! Evident că Dumnezeu ne putea face doar dintr-un gând de-al Său ori din ceva mai prețios și select, mai superior și rezistent și mi-e greu să cred că a luat o mână de noroi care i-a venit mai repede la îndemână și ne-a făcut copii ai noroiului de-a pururi și implacabil, când foarte lesne putea sufla duh de viață peste un mănunchi de flori, ori un pumn de diamante, ori safire, ori rubine, ori altă frumusețe și tărie ori altă materie extraordinară a pământului ori chiar a universului cu posibilități practice infinite și să ne zică nouă Domnul abia atunci și astfel oameni iar doar astfel noi să fi fost mândri că ne numim oameni religioși ; doar astfel avem toate motivele să purtăm acest blazon al mândriei religioase. Constat însă că Dumnezeu făcându-ne din pământ și obligându-ne să intrăm tot în pământ, ne-a jignit de moarte și nu și-a dat seama. Poate nu s-a gândit că ne simțim jigniți de moarte ca specie inteligentă și divină că putem băga de seamă că am fost făcuți din lut, adică din căcat străvechi amestecat cu hoituri putrezite vechi și materie vegetală descompusă, frunze și copaci, buruieni și plante preistorice putrezite și  transformate într-o clisă numită lut. Am fost făcuți de Dumnezeu din sărăcie și avariție divină sub atâtea pretenții de excelență și creativitate divină. Din petice, din paie, din pământ, din materiale second hand, din scârnăvie am fost făcuți. Apoi ni s-a băgat în cap că trebuie să ajungem în Cer, în Rai, mă rog, nu hoitul nostru făcut din nămol și căcat al epocii jurasice, ci produsul acestui hoit, sufletul... Iar ceea ce a rămas în urmă, în groapa mormântului să se facă din nou pământ, să ne putrezească carnea și scârnăvia în noi, să fim dați la dărac, destrămați ca niște cârpe, ca niște chirpici divini făcuți din lut și paie și stricați de ploaie, să se împlinească astfel porunca divină, să intrăm în pământ, să ne facem din nou pământ pentru ca alți demiurgi să aibă materie primă să facă și ei oameni din lut. De ce acest nonsens și precaritate creaționistă...? Aceasta-i întrebarea...! Doamne, din inima și gându-Ți măreț am ieșit noi așa...???  Doamne, astfel cum ne-ai făcut poate ți-ai confundat inima și mintea creatoare cu un zgârci. Și așa am ieșit și noi : Niște zgârciuri cu pretenția nemuririi.
Cu această infectă recuzită ne prezentăm în fața Domnului, credincioși, cu temele religioase făcute,  mândri și exuberanți drept candidați perfecți la nemurire. Mai este loc în Cer și pentru noi, pentru oricine. Dar am fost făcuți din pământ... Groaznic matrapazlâc !