SECOLUL AL 121-LEA VA FI RELIGIOS SAU NU VA FI DELOC ( REACTUALIZAT)

32) SECOLUL AL 121-LEA VA FI RELIGIOS SAU NU VA FI DELOC ( REACTUALIZAT )

                        1)  

  Secolul 121, adică prin anul 12015, adică peste zece mii de ani, va fi fără doar și poate religios, ori nu va fi deloc. André Malreaux care a spus că secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc nu a fost deloc vizionar ; el s-a uitat numai prin gard ; și n-a văzut prea departe. Încă zece mii de ani de-acum încolo lumea va fi slavă Domnului tot atât de comod și înfometat religioasă ca până acum, ori poate chiar mai mult. După a doua, a treia sau a cincea venire a Mântuitorului, că va veni la două, trei mii de ani odată Iisus cu slavă să facă dreptate și să arunce din scaune cătanele și magistrații corupți de-acum și din toate timpurile, înlocuitorii Lui Dumnezeu pe pământ ; până atunci ei și alți câțiva protejați ai societății vor triumfa mai abitir ca oricând, având pe mai departe aceleași salarii și pensii nesimțite ; ei judecătorii, dragii de ei, care l-au băgat pe Marcel Țundrea 10 ani la-nchisoare nevinovat de exemplu, și pe jurnalistul incomod Dan Diaconescu l-au înfundat cinci ani și jumătate de închisoare și încă cinci ani de interdicție de a-şi mai exercita profesia de jurnalist. Se vede că a fost inchiziție politică asta, nu ? Și se vede că Diaconescu este primul condamnat politic de după revoluție fără probe ci pe baza unei mărturii mincinoase inventate de procurori ca să iasă bine conform ordinului politic de a i se închide gura jurnalistului antisistem, cel mai virulent jurnalist pericol public maxim pentru clasa politică afundată în corupție și venalitate după revoluția din decembrie 1989. Așa cum Dumnezeu împarte dreptatea în Cer discreționar având drept de viață și de moarte asupra oricui, așa și pe pământ a lăsat Dumnezeu judecători, i-a lăsat de bună credință Domnul pe pământ să fie ei Dumnezei pe pământ și să împartă dreptatea dar mai fac și ei câte-o eroare judiciară conștientă ori nu, voită ori nu de condamnare a unor nevinovați odată pe an măcar, acolo, unii din ei, din judecători, înlocuitorii Lui Dumnezeu pe pământ,  dragii de ei. Ei bine, va termina Dumnezeu cu toate aceste strâmbătăți și va veni să facă dreptate pe pământ, nu cârcotiți că nu, iar când va veni Iisus, că tot El va veni, fidelul nostru prieten din Cer, peste zece mii de ani, să salveze a câta oară o omenire îndobitocită și înglodată în propriile tare, venalități, meschinătăți,  cinisme și răutăți, într-adevăr se va întâmpla ceva mult prea profund religios cu omenirea încât evlavia ei față de Dumnezeu și față de Cer va ajunge la paroxism. Nu vor mai fi necredincioși, slavă Domnului, după visul și pohta lui Dumnezeu și a puținilor credincioși care mai sunt acum, Dumnezeu va fi atât de prezent pe pământ în tot și în toate încât orice dubiu asupra existenței și bunătății Sale va fi inoportun, mizerabil de ilogic și nepotrivit ca 1+1=3. Dumnezeu va fi radios în conștiințele credincioșilor ca un soare, luminând și încălzind cu razele sale divine viermuiala și  vanităţile obscurantismului religios peren și endemic al oamenilor, satisfăcând cu asupra de măsură rugăciunile nesfârșite pentru spor în casă, noroc și sănătate a opt sute cincizeci de milioane de oameni cât va mai număra omenirea atunci, peste o sută de veacuri, după cele două sute de războaie mondiale care vor fi pustiit pământul, câte două pe secol, care vor fi pustiit și decimat populația cum am avut și noi în secolul XX două războaie mondiale, și după experimentele reușite de împuținare a omenirii prin reușita implementării perfide a programului "Codex Alimentarius" ce va băga sistematic în mâncarea oamenilor cuvenita otravă de E-uri pe care am început deja și noi s-o îngurgităm răbdători, credincioși și cuminți, după politica mai marilor lumii de azi și sub ochii umezi de fericire, satisfacție și mândrie ai unui Dumnezeu căruia îi place ce lume a creat zicând că sunt bune toate foarte. Peste o sută de veacuri credința va birui în sfârșit, ea va încălzi și înmuia conștiințele oamenilor cum încălzește soarele vara asfaltul să ni se-nfunde tocurile în el.  Lumina puterii lui Dumnezeu va fi peste tot suverană și nu va mai fi umbră a scepticismului și necredință nicăieri, atât de puternic va fi sentimentul religios și astfel noi nu vom mai căuta și iubi umbra și răcoarea, vom urî aerul condiționat vara căci vom căuta necontenit lumina și canicula evidenței Lui Dumnezeu care ne va răcori vara și încălzi iarna. Nu vor mai fi nevoie de argumente filozofice care să ilustreze indubitabila existență a Lui Dumnezeu, de genul : "Dumnezeu există chiar dacă nu există", înțelegând prin asta că e imperios necesar să existe chiar dacă n-ar exista, scris de Emil Cioran, sau "Dumnezeu e intervalul dintre două bătăi ale inimii tale" scris tot de Emil Cioran, cugetare care pe mulți oameni îi gâdilă azi la conștiința religioasă, și la care eu am adăugat tâmpit de răutăcios că Dumnezeu e bătăile inimii tale vii acum care va face infarct într-o bună zi, adevăr atât de verosimil, ori, potrivit unei poezii de Adrian Maniu, Dumnezeu e și intervalul dintre două bătăi ale inimii soldatului căzut pe câmp, pe care "a tăiat-o plugul în două și o sug în pace buruienile pământului". Și Dumnezeu mai e și buzele arse ale acelui soldat care i-au supt mamei sale pieptul uscat și-ntr-o zi buzele se vor face "praf de cizme călcat"... (tablou citat tot din poezia lui Adrian Maniu) . În zadar îl va căuta mama pe Ionel al ei, cu obrajii plânşi și părul despletit, prin praful drumului și buruienile câmpului fumegând de război... Nu în praful drumului și în deşertăciunile pământului se caută și se potolește setea ta de dreptate și adevăr bunule samaritean ci în Cer să ne ridicăm ochii evlavioși și pe bolta bisericii, să ne închinăm Sfintei mucenițe Evdochia, Filoteea ori Tecla, Sfântului Andrei, Ioan Botezătorul, sfinții doctori făcători de minuni și fără de arginți Chir și Ioan, sfinți pictați pe pereții bisericilor, îmbrăcați frumos în cârpe și haine antice, cu sandale de lemn și călcâie crăpate în care cântă greierii, și fără lenjerie intimă ca pe vremuri în antichitate. Toți Sfinții și cuvioșii îmbrăcați în mantii antice, cu fețe palide, moarte, fără viață și sânge în ele, pictați pe pereții bisericii, trebuie să ne fie prieteni și modele de nădejde și trebuie să-i privim cu privirea tandră și condescendentă la Sfânta Liturghie și să ne temem să fim împotriva lor și a Domnului, căci zis-a Domnul : "Cine nu e cu mine, e împotriva mea, iar cine nu adună cu mine în Cer, pe pământ risipește". Ori aproape nici unul din noi n-a trăit ororile celui de-al doilea război mondial ca să-L caute pe Dumnezeu și să-L găsească printre frații și surorile noastre loviți de bombe, strivit și El, bunul Dumnezeu sub dărâmături de bombardamente, mort, cum zicea Friedrich Nietzsche, cu capul strivit de ziduri dărâmate și cu creierii vărsați alături, mort alături de toți acei nefericiți nevinovați pe capul cărora au căzut bombele de-atunci și dintotdeauna sub îngăduința divină. De aceea, dacă din frondă cu durerea acelor nevinovați, Dumnezeul cel bun murea și El bombardat sub ziduri, și nu se mai proteja la căldurică în Rai cu toți sfinții și duhurile bune ale Raiului, dragostea noastră față de Dumnezeu care a ales din frondă și dragoste pentru noi să sufere și moară ca și noi sub bombe, era totală. Altfel, noi n-am avut de ales decât să cârcotim văzând cât de departe e Dumnezeu de noi și durerile noastre și să ne întrebăm cruciți de tragedia noastră umană : Cine este Dumnezeu ? Este cumva autoritatea Cerului care dintotdeauna a aprobat și îngăduit lacrimile de pe obraz ale tuturor oamenilor condamnați la ceea ce s-a intitulat viață ? Dacă da, atunci aceea prin Dumnezeu trebuie să înțelegem și lacrimile tinerei evreice de 19 ani, goală, înfricoșată, căreia i se tunde părul cu foarfeca de tuns oi de către naziști și e înghesuită cu baioneta în camera de gazare a lagărului nazist de la Treblinka ori Auschwitz, că nu se mai închidea ușa de câtă gloată, țipete și disperare erau înăuntrul acelor camere de gazare ale morții. Ori Dumnezeu e și scârba și disperarea deținuților din acele lagăre, cărora li se dădeau olițele pline cu căcat și pişat de la unii la alții să își mănânce și bea reciproc scârnăviile apoi li se dădeau lopeți să sape, să sape adânc, și erau împinși, scuipați, împingându-se cu buldozerul pământ peste ei de vii, printre urlete și lacrimi de durere și disperare. Dumnezeu e acea disperare, e dispozitorul din umbră și vinovatul fără vină al tuturor disperărilor și lacrimilor noastre chiar dacă nu ne-a vrut răul dar dacă sub comanda Sa la cârma universului ni s-au întâmplat atâtea orori pe cine să dăm vina, pe Satana ? O, Satana se apără și spune că îi este subordonat Domnului și că Dumnezeu e făcătorul și dispozitorul tuturor văzutelor și nevăzutelor, fie bune, fie rele, iar el, Satan nu e decât un executant. Atunci, când vedem că toți responsabilii Cerului se disculpă de tragedia umană nu avem de ales și ne întoarcem ochii când cu ură, când cu nepăsare, când cu iubire către Cel care este Cel mai sus în rang și să spunem sfârșiți și obosiți de tot și de toate că Dumnezeu e indubitabil lacrima de durere și lacrima de bucurie, Dumnezeu e sentimentul de dreptate și de nedreptate, senzația de plăcere și cea de insuportabilă și agasantă durere. Dumnezeu e nașterea noastră din pântecul mamei în dureri, sânge și sudori ale facerii, e bucuria mamei care-şi sărută pruncul, ori durerea ei când îl înmormântează cernită trebuind să renunțe la copil atunci când Iisus îndeamnă : "Lăsați copii să vină la mine" . Dumnezeu e viața și moartea noastră cuvenită ca datorie creștinească în groaznice dureri de cancer și plânsul rudelor noastre la căpătâiul nostru ce le distrugem de durere, Dumnezeu e totul, e constanta universală care intră în calculul oricărei ecuații ori inecuații ale universului verificând prin excelență dictonul scris pe banii din timpul monarhiei: "Nihil sine Deo" (Nimic fără Dumnezeu), ori pe dolari: "In God we trust" (Credem într-Unul Dumnezeu, făcătorul cerului și al pământului, a toate văzutelor și nevăzutelor...), acesta fiind crezul nostru creștin ortodox în care noi credem. Astfel, nu putem nega rolul absolut important și benefic al religiei asupra umanității (și acum fac o distincție între Dumnezeu și religie ; religie care este un concept inventat cu tot tipicul de om). Dumnezeu ca entitate e una, iar religia și credința e alegerea oamenilor, e tabietul lor bun care le face bine, e găselnița și soluția lor de avarie pentru a orândui societatea și a-i da o poleială de umanism peste niște instincte primare de pure bestii cum sunt toate sălbăticiunile din junglă care trebuie neapărat să fie compusă numai din copaci și liane. Și jungla societății umane cu închisori și biserici tot o junglă e, motiv de mândrie pentru Dumnezeu care insinuându-se la cârma universului a creat prin Creație toate junglele posibile ; și ne-a tranchilizant instinctele sălbatice de prădători cu injecția credinței, făcându-ne de fapt niște sălbăticiuni inteligente și blânde dar imprevizibil sângeroase, adică și mai grozave decât cele din pădure. Căci de bine, de rău, în lipsa a altceva mai bun care să mângâie sentimentele oamenilor religia și credința au fost singurul mijloc care a ținut unit orice popor, orice-ai spune. A fost singurul mijloc practic prin care oamenii s-au umanizat, e drept, la cea mai precară și jalnică cotă, dar totuși, de unde mai mult și mai bine dacă Dumnezeu n-a îngăduit altfel prin Facere ? Căci de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere... Prin credință astfel, de bine de rău oamenii au încetat a mai fi integral bestii sângeroase cel puțin ca oamenii preistorici barbari fără nici o credință, rămânând măcar un pic bestii cât să nu se piardă specia ; și se vede că nu s-a pierdut ; e perenă. Când s-a făcut rabat de la religie s-a ales praful de omenire. Vezi experiența comunismului ori a nazismului, unde Dumnezeu a fost disponibilizat și tras pe linie moartă, și imediat catastrofa a cuprins ca un cancer societatea văduvită de credința într-un conducător și orânduitor suprem și de domnia unui Suveran iubitor de umanitate.

                         2)

  Aveți vie în memorie, căci s-a întâmplat în timpul vieții noastre și se întâmplă drama unui popor lipsit și văduvit de Dumnezeu, poporul român de exemplu. Cum singura instituție cea mai legitimă și compatibilă cu ideea de Dumnezeu, monarhia, a fost abolită pe aceste meleaguri după 1947, cum a și început declinul românesc : Nu mai avem nici un Dumnezeu, totul s-a închis în această țară, țara noastră nu mai e o democrație ci o cleptocrație unde totul se fură, unde a fi hoț deștept e o virtute și o calitate curentă prin care se fură și s-a furat și spoliat totul, astfel că în această țară nu mai avem nici o industrie, nici o producție, nu mai avem agricultură, siderurgie, petrochimie, nu mai avem flota care era a șasea flotă a lumii, am devenit o populație debusolată, manipulată discreționar de politica globalizantă de la centrul continentului flatată de reverențele și balele conducătorilor noștri, încât sentimentul de suveranitate și mândrie națională s-a reușit să ne fie sedat și pus sub perfuzii. Acest șantaj fiindu-ne impus pentru nevoia practică imperioasă a câtorva bănuți de la centru de la cei bogați, necesari pentru bugetul mizer pentru pensii și salarii, din care s-a furat și de-acolo căci tocmai asta a fost ideea și planul hoților, încât am fost nevoiți ca popor să stăm în genunchi și să acceptăm prin decizia criminală a unor guverne vremelnice și genocidare implementarea celor mai draconice și abominabile experimente șantajist impuse din afară cum ar fi vânzarea pe nimic a bogățiilor țării, petrol, gaze, telefonie, siderurgie, chimie, CFR, căci noi n-am fost în stare să le gestionăm, atât am fost de hoți și criminali, fiind nevoiți să suportăm sub ochii noștri nepăsători eradicarea a tot, a cercetării, industriei, producției, serviciilor, astfel încât să devenim un popor de întreținuți, de bișnițari, speculanți și hoți de fier vechi din vagoane de marfă și de capace de canalizare de pe străzi, de componente electrice de la infrastructura căii ferate de au fost ăştia nevoiți să scoată trenuri din circulație că s-au furat semafoarele și cablurile electrice de cupru iar când veneai acasă constatai că nu curge apa că ne-au furat hoții noaptea apometrele de la subsol. Am devenit un popor de hoți, de leneși și de întreținuți dependenți de ajutoare sociale, de consumul tuturor produselor care ne vin dinafară, importând conștiincioși totul, inclusiv ceapă, cartofi și usturoi, astfel ca alții să aibă de muncă, iar noi să fim șomeri într-o țară bogată dar păcat că e locuită de noi, o țară la care s-a tras heblul curentului electric general și merge pe baterii care sunt din ce în ce mai descărcate, și sub comanda unor guverne vremelnice și obediente oligarhilor influenți să acceptăm genocidul și draconicele experimente sociale față de care maleficele practici ale lui Mengele, doctorul groazei nazist sunt benigne, cum ar fi că am fost singura țară europeană care am acceptat în genunchi impunerea experimentului pervers de reducere a populației lumii prin implementarea unui program de extincție lentă în masă numit "codex alimentarius" prin care ni se introduce conștient otravă în mâncare și initium în pâine să murim încet, curat, molcom și în liniște, după pohta mai marilor dregători ai lumii pentru care se roagă și preoții în biserici să-i pomenească Dumnezeu întru Împărăția Sa și să-i pomenească Dumnezeu pe toți întru Împărăția Sa, pe oameni în general, și pe hoți, că și ei sunt oameni, creaturile Domnului și astfel au devalizat și desființat o țară, România, dar nu contează, căci Dumnezeu e mare și iubitor și vrea îndreptarea păcătosului și nu pieirea lui. Numai noi păcătoșii am vrea să le stâlcim hoților și criminalilor capetele cu bucăți mari de beton să iasă must din ele, și când îi prindem la furat pe aceste creaturi ale Domnului, am vrea să-i punem să-și cioplească singuri câte o țeapă, să le introducem ușurel vârful țepei ascuțit în cur, să-i ridicăm în sus în țipetele lor de groază, apoi gravitația să-și facă treaba, să alunece în țeapă până le ajunge vârful în cerul gurii unde se oprește în gura lor țipând, căscată larg de agonia meritată a sfârșitului. Un Dumnezeu al dreptății asta trebuia să facă pe pământ cum a făcut Țepeş de trăgea până și șoarecii în țeapă care mâncau grânele poporului, și nevestele de plugari care veneau cu ițarii rupți la arat. Dacă se aplica politica și exemplul țepei am fi avut Raiul pe pământ fără a mai fi nevoie de închisori. Istoria se va repeta. Nu că nu sunt bune, dar democrația și drepturile omului vor trebui updatate pentru eficiența lor ; vor trebui desființate temporar un pic pentru reformarea și întărirea lor. De aceea țepele și moartea, legea ochi pentru ochi și dinte pentru dinte vor fi din când în când o soluție reparatorie pentru societate. Ce e mai groaznic și descurajator pentru hoți și criminali decât țipetele colegilor lor stingându-se în chinuri cu țepoiul printre mațe, curgându-le diaree și baltă de sânge jos la piciorul țepei ? Căci fiind la putere politicienii s-au înfrățit cu hoții sadea, au făcut înaltă trădare, ne-au furat țara...! Ne-au furat existența și aerul... Ne-au otrăvit mâncarea... Nici o altă țară europeană afară de a noastră sub comanda guvernelor pesediste, peneliste, pedeliste postdecembriste din țara noastră cu toți câți au mai fost pe-aici n-a fost de acord cu acest experiment criminal de otrăvire perfidă a mâncării. Doar un guvern de-al nostru s-a găsit contra unei anumite şpăgi să ne ofere ca și cobai ai Europei... (Citiți ingredientele de conținut ale mai tuturor produselor alimentare scrise foarte mărunt, știți voi de ce și veți vedea ce genocid și extincție ni se întâmplă perfid...) Ce naibii, nu vă e clar că ăştia pe care-i votați voi în draci și într-o veselie de 25 de ani și-i rotiți în toate pozițiile astfel încât din răi devin buni prin votul vostru otrăvit care apoi din buni îi face răi ca și voi și-i dă jos ca pe măselele stricate, nu vă e clar astfel că aveți conducătorii pe care-i meritați și pe care-i iubiți, fiind rude cu voi și semănând leit cu voi ? Astfel, nu mai e nimic de făcut până se vor legifera prin constituție țepele, că doar n-o ține o mie de ani degringolada aceasta și drama poporului român. De aceea înțelegeți acum de ce doar credința și speranța curată în bunul Dumnezeu ne-au mai rămas, pe care trebuie să-L iubim ca pe lumina ochilor și care ne-a dat în rânduiala Sa toate acestea, fie bune, fie rele, să le trăim cu stoicism și să bem până la drojdie paharul convingerii că nimic nu mai e valabil fără Dumnezeu, orice altceva duce într-o fundătură fără acest Suveran, nu mai putem trăi fără un Dumnezeu călăuzitor și coercitiv cu răul și răutatea ce ne domină oricum încât ne face răi irecuperabili și incurabili astfel că nici o intenție, ori rea, ori bună de-a noastră oricum nu rămâne necercetată și nepedepsită și precum în cer, așa și pe pământ oricând ți-ai putea pierde libertatea, vorba imnului PP-DD : "...Și m-am speriat când am văzut că eu / Oricând mi-aş putea pierde libertatea". Și-aşa că azi trebuie să crezi că e un noroc chior orice zi care-o mai trăiești și nu ești încă omorât la drumul mare ori din senin arestat și băgat după gratii pedepsit și prigonit pentru dreptate. Vedeți ? Doar la Dumnezeu e alinarea și speranța cât și alienarea și drogul calmant care ne îndeamnă să ne părăsim amarul necazurilor lumești și să ne lăsăm în disoluție și-n această vraiște și anarhie pământul și să ne pregătim cătinel pentru Rai, deshămând atât de la datoriile vieții cât și de la responsabilitățile vieții ce lasă praf în urma fugii noastre către limanul și terapia Raiului. "Fericiți cei ce plâng, căci aceia se vor mângâia" , iată îndemnul mobilizator care ne îndeamnă să părăsim acest pământ de crime și injustiție și să alergăm ca niște refugiați de război în exodul către Cer unde este dreptatea sau ne mințim noi frumos și terapeutic că este. Pe pământ e urgie. E dezdumnezeire. Dumnezeu a iubit regii și voievozii, sub ei România noastră a prosperat, s-a unit teritorial și a renăscut. Astăzi avem președinți suspendați în masă de popor la referendumuri dar samavolnic repuși totuși în funcție, în funcția de guvernator, de camarila personală, de oamenii aceia afiliați politic de care spuneam, puși de Dumnezeu ca și înlocuitori ai Lui pe pământ, totul în umbra țepelor dulci care nu mai vin căci de frica lor hoții au tăiat toate pădurile și nu mai are țara noastră nici păduri. Tot ce vedem azi și tot ce facem nu mai are nici un Dumnezeu căci astăzi, concediindu-L pe Dumnezeu, forfotind într-o republică debusolată, oamenii sunt amețiți și răvășiți ca albinele tulburate de ursul care rupe brutal fagurii și fură mierea. Dacă credem într-un progres și într-un modernism, unde Dumnezeu cu cărțile Sale Sfinte și dogmatica de rigoare a fost ignorat, uitat și trimis la munca de jos, o putem face dar e pe riscul nostru : Totul, acest libertinism și eretism, această libertate a creaturii, a conștiinței și a habitudinilor noastre laice de a ne ocupa cu ighemoniconuri și dulcețuri ale simțurilor noastre private, toate duc într-o fundătură pe care o cultivăm și acceptăm perdant pe riscul nostru. Oamenii prea sunt organic și biologic, ombilical învățați cu Dumnezeul milostiv cel din bătrâni, care ajută rugăciunilor oricărei bătrâne analfabete care Îl invocă și se înalță astfel prin rugăciune până la etajul superior al conștiinței Creatorului Universului care trebuie să decidă cum ajută viețuitoarelor credincioase, fie ele furnici, cerșetori ori prinți, astfel că pe Dumnezeu e imposibil ca să li-L poți scoate din cap și din viață oamenilor din carne și simțuri fără a-i îndobitoci, desființa și îmbolnăvi de moarte. Povestea cineva că unul tot îl persifla pe Dumnezeu, sau Îl vorbea de rău. Dumnezeu n-a stat cu mâna în sân : A doua zi copilul i s-a înecat cu un os de pește care i s-a înfipt în gât. De atunci acel om a devenit cu asupra de măsură de credincios, cuminte și habotnic religios. Dacă se cutremură pământul oamenii îngroziți rostesc cu părul măciucă în cap de frică rugăciunea cea de trebuință, "Tatăl Nostru". Oamenii se pregătesc și își fardează sufletul doar pentru Raiul de pe lumea cealaltă ; nu sunt pregătiți și apți pentru reconstrucția și reparația lumii acesteia și pentru altă variantă practică și eficientă decât cea obscur și comod religioasă, pentru biciul Lui Dumnezeu de a cărui frică ştiu toți, orice alt și contrar experiment ar adăuga și mai mult gaz pe foc la alienarea și îmbolnăvirea omenirii cultivând otrava ideologiilor laice și ignorând religia de la maniera strict ortodoxă în care au fost obișnuiți toți oamenii cu frica Lui Dumnezeu în sân. Ok, chiar și cu credința în Dumnezeu viața pe pământ tot un fiasco a devenit, viața pe pământ chiar cu cele mai bune intenții religioase n-a reușit decât să fie un perpetuu măcel și o oroare sub comanda unui Dumnezeu care a guvernat tot timpul peste această disoluție, fiind rege peste mizeriile și puroaiele cărnurilor noastre cangrenoase. Asta știm. Acesta a fost rezultatul practic, viața ca un măcel cu greutăți destule și în timpul monarhiei, când oamenii erau mai îndumnezeiți, măcel și în timpul republicii când toate manometrele sunt cu acele pe cota de roșu, de avarie. A fost cândva vreodată bine, în afară de leagănul călduț din Rai din care cu mânie am fost lepădați de Dumnezeu,  ori fi-ne-va vreodată așijderi de bine în afara Lui fiind trăitori pe acest pustiit pământ...? Nu vedeți că nu se poate...? Nu vedeți că nu puteți trăi și respira decât în cheia religiozității și obscurantismului religios nereformabil care vi s-a hărăzit de acum și până în zece mii de ani într-o religie nereformabilă și cu un Dumnezeu incorijibil și incontestabil, bun numai pentru a îndrepta și cârpi găurile din chiloții tuturor rugătorilor ? Vreți libertate ? Vreți democrație ? Vreți egalitate și fraternitate ? Vreți fericire ? Vreți să trăiți sănătoși, comod, decent și suportabil ? Nu vedeți că nu se poate și orice privilegiu din acesta se plătește scump din altă parte și înțelesul, dulceața vieții sunt tabu...? Dacă aveți idei, dacă aveți sentimente și opinii, ighemonicoane și fasoane, dacă aveți personalitate, demnitate, tabieturi și convingeri, țineți-le pentru voi, nepublicate, ca pe o literatură de sertar. Să schimbi soarta omenirii în mai bine cu părerile tale rătăcite, originale și democratice nu vei reuși. Democrația este insolubilă în dogmatica și doctrina religioasă care nu s-a mai revizuit și reformat de acum două mii și până în zece mii de ani de-acum încolo. Suntem frații de cruce și comportament, genetic identici ai anticilor de acum două sau trei mii de ani, iar bibliile, evangheliile, eroii din ele și legendele lor istorice sunt până în ziua de azi religie, crez și testament nestrămutat și pentru noi. Omenirea se simte mai bine doar cu aceste puține și antice jucării cu care s-a obișnuit sub ocupația bocancului Lui Dumnezeu care e cel mai dulce cotropitor, a cărui sclavie o iubim de moarte și o cultivăm cu pasiune... Istoria antică a poporului iudeu ne e istorie și religie, e unica valoare în care credem, noi, un popor de arieni care nu mai avem istorie religioasă odată cu abolirea zamolxianismului dacilor prin cucerirea lor de către romani și impunerea creștinismului. Șansa noastră azi de-a ne putea ruga la Domnul nostru Iisus și la Ioan, Botezătorul Său, niște străini ai orientului mijlociu și ai rasei noastre ariene și istoriei poporului nostru dac european, e un noroc și o întâmplare a istoriei antice. Știm de Iisus și credem în El doar fiindcă am fost cuceriți de conchistadorii romani care până la urmă au părăsit zeitățile și au fost obligați de împăratul lor Constantin să adopte creștinismul și ni l-au impus și nouă așa cum Ctistofor Columb a cucerit America de sud și a impus localnicilor sălbatici mayaşi și azteci păgâni catolicismul. Astfel că noi azi nu ne mai ardem morții ca dacii vechi și plângem la înmormântări ca vechii iudei punându-ne cenușă în cap ca ei, contrar religiei zamolxiene unde se râdea și se veselea la înmormântări, că a scăpat mortul de urgiile vieții. Astfel că suntem condamnați la Creștinism de două mii de ani, cum indienii sunt condamnați la hinduism și cred în Krishna, Hanuman și Vishnu, zei ai lor, etc.

                        3)

  Ocupația noastră e religia în care ne-am născut, cea strămoșească cum se zice cuminte, tot inventarul de alte valori din univers s-a închis și e tabu pentru noi care nu trebuie decât să avem credință iar nu păreri, ambiții și visuri eretice. Ce vrei să schimbi la omenire fără s-o întărâți, iriți și bestializezi împotriva ta...? Omenirea oricum trăiește sub stigmatul bestializarii, al crimei și al morții și netrebniciei, mai mult sau mai puțin conștient. Abia prin sentimentul religios mai reușim dacă nu să eradicăm, măcar să mai punem puțină morfină și frână peste acest cancer al ororilor și tragediilor vieții și al apucăturilor noastre criminale și grobiene de foști oameni de grotă. Vindecare nu se poate pe pământ ; doar calmare a durerilor cancerului vieții prin credință. Ni s-a spus ca să știm odată pentru totdeauna că doar în Cer suntem salvați. De asta am pierdut timpul pe pământ și suntem niște zăbavnici făcându-ne propria viață  irespirabilă prin lene, nemuncă, lungi vacanțe și sărbători în care nu muncim că e păcat, dar ne plângem că suntem săraci și nu avem tehnologia japoneză în care lumea muncește cu abnegație, dăruire și creativitate și duminica tocmai fiindcă în religia lor nu sunt atâtea sărbători și nu e păcat să muncești în ele ca pe la noi... Lasă că vor munci viermii cu noi și-n sărbătoare... Astfel că pe pământ, cultivând moravurile seculare aduse de suficienta și totalitara religie ce-o avem de la vechii iudei cuceriți de romani și de la romani care ne-au cucerit și pe noi, suntem doar looseri, criminali și bestii fără să vrem și fără să știm prin felul nostru natural de a fi, religios sau nu. Cultivând varianta curentă de religie, fiecare din noi înseamnă a fi un criminal și un idiot mai mic dar tot un criminal inconștient față chiar cu sine însuși și cu Dumnezeu, o ființă mult prea delicată ca să rabde și să reziste sălbăticiei umane și care de aceea se uită neputincios la noi și spune : "Toate-ți sunt îngăduite omule, dar nu toate-ți sunt de folos... Pentru ce pierzi timpul cu deșertăciuni ? Căci precum pântecul este pentru mâncare și mâncarea este pentru pântec așa și Dumnezeu este pentru om și omul este doar pentru Dumnezeu... ". Frumos spus, nu ? Ok, am înțeles acest îndemn. Dar au trecut vreo două mii de ani de la Iisus și vreo șase, șapte, zece mii de ani de la Facerea Lumii. Cultivând religia ori nu, am ajuns tot la aceleași crime și dezmăț pentru care Dumnezeu e pregătit alert și meticulos să ne zvârle la instituția iadului, o instituție care are prin voia Domnului un rost și un viitor de aur. Tot criminali am devenit după atâtea închinăciuni și mătănii bătute pios Domnului. Zicând crimă zic orice nedreptate proliferând sub stindardul ineficient al religiei curente. Rezultatul practic spune totul. Lumea noastră de orori și soluția religioasă de a nu putea potoli măcelul nostru curent aici și acum și a plasa astfel fericirea și dreptatea noastră doar pe lumea cealaltă, face din religie un medicament de calmare și nu de vindecare, ajungând la concluzia lui Marx că religia este opium pentru popor și nu bisturiu de tăiat cangrenele purulente ale vieții unde religia nu are soluții practice ci doar paliative transcendentale.
Cu cele mai bune intenții religioase în drumul nostru cătinel spre Rai sau iad funcție de voința exclusivistă divină, am ajuns la războaie sfinte și fundamentalism, cruciade și inchiziție, orori și tragedii inexorabile. Ori poate cei mai vajnici samariteni religioși cred că nu-i așa. Dar ei n-au timp și nu pot practic face ceva util și revoluționar pentru a stopa răul oricât misionarism și prozelitism bine intenționat ar face ca să-l pondereze pe Satana din ispitirea și distrugerea noastră irecuperabilă. Cultivând mai mult sau mai puțin religia, răul e făcut și e ireversibil. Religia înseamnă tot o crimă sub niște bune intenții căci înseamnă luptă și răzbunare contra forțelor răului, înseamnă armaghedon care tot un război sângeros e de vreme ce vrei să ucizi draci, să le sfărâmi țeasta și să curgă sânge negru și creier negru de diavol din ea. Înfrângând diavolul tot o chestiune de război și de crimă e și nu de pace, nu ? Chiar cultivând religia,  insesizabil și inconștient tot niște maniere criminale avem în viață și obișnuințe. Căci în viață oricum ne place crima, confruntarea, ne place lupta, dacă nu lupta, măcar jocul cu lupte de pe calculator. Și ne place să știm că luptăm să nimicim dușmanul cel de clasă, cel religios ori nereligios, antagonic preceptelor și prejudecăților noastre indestructibil religioase ori nu, ne place să fim învingători, să fim cei mai buni, ne place să-l vedem pe partenerul nostru de joc sau luptă, cel necredincios, cel barbar și ateu dupa optica noastră, înfrânt, doborât, lingându-şi rănile, bucurându-ne când pentru asta ne aplaudă Dumnezeu și bucurându-ne în sinea noastră că noi suntem mai buni, că suntem vip-uri, că suntem de-a dreapta Domnului și în părtășie cu El, că suntem pe primul loc, cu picioarele pe gâtul celui învins și necredincios, ca un leu cu labele pe bivolul ucis pe care îl mai linge pe botul umed înainte de a-i rupe din măruntaie... Oamenilor le place la nebunie să fie campioni în dauna altora. Dacă vezi că nu poți schimba pe necredincios să fie bine informat religios și bun și iluminat ca tine, atunci, ducă-se în iad, că pentru asta a inventat Domnul această instituție a torturii, spun ura și disprețul cel puțin disimulate din sufletul tău creștin....! Să-ți fie milă de cei din iad nu înseamnă că ai curajul și voința să devii haiduc și Don Quijote să te lupți cu morile de vânt și să ceri pios voie Domnului ca să te duci și să-i scapi de la chin pe păcătoși cum a făcut odată Iisus coborând în iad cu moartea pre moarte călcând. Mândria de a fi alesul Domnului îți crește în inimă ca o tumoră malignă gigant ; și asta îți ajunge ca să fii credincios și mulțumit, fără accente revoluționare religioase cum a avut Iisus.  Mândria că ești un campion al aleșilor Domnului te face tot un exclusivist, un totalitar, un monstru, un barbar și un rău. Să fii un campion, religios ori nu, tot o răutate și o crimă e. Campion înseamnă să domini și învingi pe cineva care va plânge și muri de necaz în groaznice dureri eventual. Cu fruntea sus și cu această pisică moartă în brațe te duci înaintea Domnului la Înfricoşătoarea Judecată și ții mâna întinsă după cum ai făcut o viață în credință zicând și cerșind : "Miluiește Doamne pe robul tău..." Dumnezeu însă e bănuitor și vede mai bine iataganul pe care-l ascunzi malefic și meschin la spate sub cele mai bune intenții ori inconștient. Dacă măcar ai avea minimale obiecții la admiterea personală în Rai poate ai fi mai acătării în ochii Domnului. Dacă la Înfricoşătoarea Judecată smerit îi vei spune Domnului că te sacrifici și să rămâi ultimul admis în Rai în urma tuturor credincioșilor ca să cureți mizeria inconștientă lăsată în urmă de buluceala lor religioasă, poate vei reuși să atragi privirea Lui Dumnezeu și ochii Săi triști, plânşi și plictisiți de atâta răutate a oamenilor, deci și răutate a ta, bunule samaritean... Fiecare credincios, cu pașaportul pentru Rai proaspăt parafat de Domnul are șansa de a-i spune cinstit, trist și îngrijorat Domnului că mai e o problemă. Domnul, mirat, își ridică ochelarii de pe ochi și poate privi pledoaria cinstită a unui credincios admis în Rai care nu trebuie să se bucure egoist numai pentru el și să-i spună Domnului ce gunoaie mai sunt acoperite sub preș, într-o rugăciune revoluționară, critică : "Doamne, îngăduie puțin, e cu neputință să merg încă în Rai și să știu că în urma mea o gloată se va tot duce în iad și suferință împreună cu toți cei dragi lor, de la Facerea lumii într-un malaxor continuu al genocidului și exterminării inexorabile... E cu neputință să nu existe o soluție eficace pentru îndreptarea omenirii evitând rușinoasa și inumana, antica soluție a tortúrilor iadului. Poate mai e de făcut ceva Doamne, poate a rămas ceva uitat și necercetat în urmă, dă-mi voie să mai caut eu prin praful și noroaiele drumului,  poate în toți oamenii răi mai e ceva bun și recuperabil care merită cercetat și amintit Ție spre salvarea lesnicioasă a tuturor și să nu mai fie nevoie de închisoarea de maximă securitate a iadului și de gardienii ei diavolii și șeful lor Satan...! Poate nu mai e nevoie de Satan și poate n-a fost niciodată nevoie și poate poți Tu Doamne să faci ceva, și să îngădui un recurs la recurs la recurs, de trei ori recurs la Dreapta și Înfricoşătoarea Ta Judecată, dacă nu Doamne, vom muri așa cum ne vezi și cum ne știi, mizerabili și cu chiloții găuriți în fund, vom plonja cu toții în iad în smoală opărită făcând săritura vieții noastre cu coarda de bungee jumping și hotărâți, descheiați la cămașă să sărim în inutilul și ineficientul iad..." Iată un model de rugăciune realistă și responsabilă către Dumnezeu. Atât mai putem să facem, să-i adresăm Lui Dumnezeu rugăciuni ; căci ce soluție practică să mai putem găsi noi pentru lumea noastră sângeroasă dacă nici Dumnezeu n-a găsit alta pentru noi decât "iadul și-a lui duhuri liliecii" cum spunea Eminescu, când suntem atât de irecuperabil răi...? Cu toții suntem răi și cu răul nostru mic facem răul cel mare al lumii și țării acesteia...

                        4)

  Rușine fără margini, țara care a introdus prima dată în Europa iluminatul electric stradal în orașul Timișoara nici acum nu e primită în schengen poate pe dreptate ori nu dar ne merităm soarta. Țara noastră ai cărei îngeri rebeli au inventat insulina, stiloul, motorul cu reacție, stă în genunchi la coada Europei după niște coji și luăm de prin gunoaie tot ce-au aruncat alții : trenuri și locomotive vechi, fregate și avioane F16 la mâna a treia ca să facem cu ele treabă în țara asta. Țara care a protejat Europa de otomani atâtea veacuri și a lăsat-o să se dezvolte și să-și construiască catedrale Notre Dame și palate Louvre, în dauna noastră care întotdeauna am fugit în munți de prigoană când au venit barbarii ori i-am oprit și spintecat la hotare cu țepele lui Vlad ori ținând spada lui Ştefan pavăză, a pierdut această spadă care e acum la turci la Istanbul,  trofeu și captură de război, împreună cu tezaurul nostru care-i acum la ruși și ni l-au păpat, dragii de ei. Și nimeni nu vrea s-o ia înapoi, sabia lui Ştefan cel Mare de la turci, măcar pe bani mulți, că avem cu ce plăti, munții noștri aur poartă, noi cerșim din poartă-n poartă... Țara care a scurtat al doilea război mondial cu cel puțin șase luni e pe ultimul loc la tot și la toate, în frunte cu ai ei conducători care dragii de ei ne-au condus atât de bine prin toate hârtoapele și gardurile de 25 de ani de când Ceauşescu care ne-a lăsat căile ferate pe care mai mergem și-acum, a fost omorât ca un câine. De 25 de ani oamenii aleg în draci aceiași antrenori cu aceleași echipe care ne-au scos din orice clasament posibil. O nouă speranță, o puternică alianță uselistă s-a ales mai deunăzi pentru destinele noastre votată în draci de bunii samariteni creștini... E vorba de alianța la modă cu ai ei lideri așijderi, nemaivorbind că a fost o alianță contra naturii între doctrine diferite, de frica viscerală a altor oponenți politici. Când le vor ajunge cuțitul la os oamenii îi vor arunca și pe ăştia, alegând din nou pe vechii ageamii scuipați și huliți care între timp s-au reciclat și sunt numai buni de condus și de furat viețile noastre, reinventând aceleași găști și aceleași jafuri care ne-au supt de sânge și răbdare de atâția ani. Alianța de la putere de ieri, iată a fost luată în șuturi de electorat, acum e istorie aruncată la coșul de gunoi. Peste tot ei au fost cauționați și mediatizați ca salvatorii națiunii ori măcar cei mai buni dintre cei răi. Antena 3 a lui Felix a fost în partipriu sforăitor cu ei, iar RTV-ul lui Sebastian Ghiță, cel șantajat de Vântu, a avut nu mai puține partipriuri cu puterea uselistă. Trei televiziuni și toate trei cântau același cor deşănțat al afilierii politice, ca să fim iarăși ce-am fost și să votăm până murim tot cu picioarele. E inadmisibil cât de îndrăciți sunt politicienii actuali ca în maleficele lor capete să nu mai sufere diferența de opinie și să închidă cum au închis o televiziune pur și simplu pentru că era și milita visceral antisistem și era un pericol real pentru ei și venala lor răutate și putere legitimată de votul dragilor cetățeni dreptmăritori creștini care sunteți voi, dragii de voi. Au inventat CNA, au pus în fruntea acestei inchiziții oameni de-ai lor, pohta ce-au pohtit li s-a îndeplinit, și sub această prigoană și poliție politică torționară, OTV-ul și DD au fost torpilați și otrăviți tocmai pentru că făcea disecții în direct la televizor de seara și până dimineața și arăta pe față răul care pute în această țară. E inadmisibil în această țară, unic poate în Europa, ca cenzura să fie reinstaurată brutal și perfid în anul de grație 2015 și să continue să fie închisă o televiziune, nimeni să nu mai spună nimic, încălcând articolul din Constitutie al libertății de opinie iar nimeni să nu ia atitudine fermă și să protesteze contra acestui abuz. E vorba de jurnaliști, colegi de breaslă cu DD, să protesteze față de gestul feudalist și totalitar în sine de-a pune botniță cui te critică. Jurnaliștii dragii de ei, colegi de breaslă cu DD, în loc să rezoneze cu el și să-l susțină, mai rău dădeau în el, ofuscați, dragă Doamne de circul pe care-l făcea DD cu OTV-ul lui. Mișcarea PP-DD-ului a fost învinsă de sistem pentru că îl ataca galopant din interior și "sucea" mințile românilor să nu se supună oprimării sistemului. Protestele oamenilor din stradă în urma tragediei din clubul bucureștean Colectiv erau spuse demult de un jurnalist nebun și circar care de seară până dimineața demasca toate potlogăriile politicienilor care s-au dovedit adevărate. Atunci DD pentru ce mai stă în închisoare ? Pentru ce lumea are memorie scurtă și eludează că cenzura are încă efect în societatea noastră democratică unde o televiziune, nu contează, bună, rea rămâne închisă samavolnic. Să lăsăm povestea cu amenzile neplătite de OTV la CNA, trebui ca CNA să ne amendeze și închidă pe toți cei care înjurăm puterea și jigodiile politice care au îngenuncheat această țară cum făcea șoricelul neastâmpărat, DD la OTV.   De aceea suntem răi și ne merităm soarta... Chiar și copiii noștri sunt răi căci stau toată ziua pe calculator la jocuri cu lupte și confruntări, nemaipunând mâna să citească o carte, o poezie, un vers, ori să scrie unul. Trăim într-o viață care nu e decât confruntare și meci, care să câștige și care să piardă. Chiar și șahul e un joc al confruntării revelând înclinațiile noastre războinice de răi și foști barbari, dezdumnezeiți, să ucizi regi și regine și cai nevinovați și nebuni iresponsabili, totul trebuie capturat și luat în stăpânire, totul trebuie să fie un armaghedon care va fi răpus de alt armaghedon când ura și răzbunarea se vor coace și se vor sparge înfrângând altă ură și altă răzbunare și tot așa, istoria lumii, Opera Lui Dumnezeu fiind o istorie a urii și a crimei. Iată stilul nostru beligerant și bagajul de mândrie care ne umflă pieptul și ne rup nasturii de la cămașă de mândria noastră creștinească în drumul nostru insolent către Rai... "We are the champions of the world!" este un hit emblematic al lui Freddie Mercury în care se explică grăitor bucuria și voluptatea învingătorului. În Rai nu există campioni și învingători rezultați în urma unor ostilități, lupte și confruntări care nu există nici ele acolo sus în Cer și sunt incompatibile în Rai. De aceea în Rai ne e suprema noastră nădejde, simptomatică și bolnavă, ca orice vorbire și stare emfatică a oricărui posedat de o idee fixă și tare ca un medicament prea puternic care ori te înfierbântă, ori te moleşeşte, după caz. Așa că, îmbătați cu acest dulce abur al religiei, în Rai ne proiectăm dezideratul și voluptatea personală, neputința practică a vieții,  lăsând baltă și vraiște totul pe pământ, cultivând dulcea nădejde doar în Cer și Rai, această plăcere care vine normal în capetele noastre numai pentru că n-avem puterea și abilitatea să ne făurim o viață liberă și un aer respirabil pe pământ, în muncă creatoare, devotată și responsabilă și nu în pauze și sărbători, în bogăție și îndestulare pe care le visăm doar în Cer, adică visăm la caii verzi pe pereți, vorba lui Smiley într-un cântec al său... Ne bucurăm de extaze și minuni specific paradisiace, visăm la teritorii sublime din Rai,  nespuse și inimaginabile... Dar pe pământ aruncăm gunoiul de la balcon ori îl lăsăm între tronsoanele blocurilor. Pe pământ nu ne putem dezbăra de plăcerea odioasă de a fi câștigători, ignorând sau disprețuind că pentru câștigul nostru cineva trebuie să fie perdant, să-l doară și să sufere egal de amplu la fel cum precum la vase comunicante când unul se îmbogățește, altul trebuie să sărăcească, banii fiind tot atâția, și când unul râde și e fericit altul trebuie să plângă, din aceleași motive. Oamenii nu pot nicicum egala pe pământ virtuțile și comoditatea, îndeletnicirile pe care le vor avea în Rai. Și fac pe pământ atât cât pot și ei... Mai o crimă, mai o deșertăciune, mai o faptă bună uneori. Privind lumea și viața, trebuie să avem mare grijă și să spunem ca Gheorghe Tomozei : "Atentie la cai, atenție la hamuri...! Viața-i un transport de lăzi pline cu sticle și geamuri..." Până la urmă țăndări se vor face toate în drumul nostru către Rai... Privind acest circ, te-ntrebi siderat și poți să-i adresezi Domnului o respectuoasă rugăciune : "Ai fost în stare Tu Doamne să dai drumul pe piață așa cum este acestei izvodiri care se cheamă lumea și viața noastră și să ne faci pe noi înșine așa cum suntem și cum am ajuns, împresurați de diavoli, machiavelic inventați și ei cumva într-o zi de Tine, Făcătorul tuturor văzutelor și nevăzutelor...? "
  Nu disperați... Mai avem zece mii de ani de credincioșie și zăbăvnicie, de nașteri și îngropăciuni, de rugăciuni și de orori, până în secolul o sută douăzeci și unu, anul 12015. Mai departe nu știu ce va fi. Poate se va relua toată povestea odioasă de la capăt... Dar atunci știți ceva...? Dați-mi voie să iau vreo doi pesmeți și o boccea și să plec în bejenie prin univers să-L caut singur pe Dumnezeu, să vă las naibii pe toți și să-L găsesc singur pe Dumnezeu, poate într-un loc în care să pot respira și eu din aerul Lui o gură de aer curat și neviciat măcar de mofturile religioase ale lumii și să las definitiv în urmă pe pământ o lume de care mi-e rușine. Știu că e inutil să plec în căutarea fericirii și dreptății în Cer unde nu voi da decât de o lume inutilă de îngeri și sfinți pe care i-aş împușca cu mâna mea pentru rolul decorativ și ineficient pe care-l au pe pământ. Șeful lor, Dumnezeu a creat în stânga și dreapta cu sârg și cu spor făcând o lume iresponsabilă și o viață care este toxică prin definiție deoarece în atelierul de creație al Lui Dumnezeu nu s-a deschis fereastra de la Facerea Lumii ; și nici oamenii, normal, nu simt nevoia s-o deschidă fiind mulțumiți de atmosfera stătută a legilor religiei strămoșești în care s-au născut și care le conferă siguranță, de două mii de ani de când a venit Iisus și încă zece mii de-acum încolo când mai avem hăt vorbi de rău și nedreptate în lume. Ni se promite, prea târziu de altfel dar ni se promite reparația de rigoare pentru dragii de noi în Cer, în sfârșit alături de îngeri și sfinți de care suntem îndrăgostiți și de care mie mi-e silă căci sunt ființe înapoiate, îmbrăcați, la fel ca Dumnezeu de altfel, în aceleași cămăși antice, fără lenjerie intimă, probabil mirosind urât, încălțați cu sandale de lemn și au călcâie crăpate în care cântă greieri ce se aud tocmai pe pământ inspirând visul religios al nopților noastre de vară...