O, BRAD FRUMOS CU CETINA TOT VERDE ( REACTUALIZAT)

26) O, BRAD FRUMOS CU CETINA TOT VERDE (REACTUALIZAT)
 
  Dacă lumina ar fi neagră, atunci întunericul ar fi alb, ziua ar fi întuneric căci lumina ar fi neagră de la soarele negru, iar noaptea când soarele negru ar apune ar începe să se crape de ziuă, ar fi întuneric alb, senin, evident cu stele negre pe cer, negre și ele ca soarele care abia vom aștepta să apună ca să risipească întunericul zilei să-l tai cu cuțitul... Cine spune că așa ceva n-ar fi posibil în univers ca o realitate fantastică pe care n-ai cum s-o schimbi după voință ci doar s-o accepți și aștepți cum aștepți pe Dumnezeu și bătrânețea, bolile, spitalul, acest ultim sanatoriu funest unde vei trăi cea mai tulburatoare senzație a vieții, un orgasm negativ în care nu vei mai putea vedea căci lumina va începe să devină întâi gri apoi neagră ca tăciunele ; de-atunci înainte, trăindu-ți agonia morții pe patul de spital, simțurile vieții te vor părăsi, lumina se va stinge pentru tine devenind neagră cum am spus și murind încet, încet vei începe să trăiești o voluptate amară care e moartea în dureri de cancer fără să-ți mai pese de dureri căci se vor trezi în corpul tău decedat alte simțuri, simțurile morții ; astfel întunericul sicriului nu va mai fi o problemă căci va deveni alb. Răpus de această perversă îmbolnăvire a morții în care simțurile ți se vor inversa făcându-ți din zi noapte și din noaptea morții zi în care vei putea în sfârșit să-L vezi pe Dumnezeu clar ca lumina zilei cu orbitele goale ale craniului în întunericul sicriului, inert de orice putere și voință de-a dispune de tine te vei lăsa manipulat de ciocli și pus ca o pungă de gunoi inutil și nereciclabil la ghenă în sicriul la care visezi cu scârbă de-o viață, în sicriul ieftin din lemn de brad, brad frumos cu miros de rășină care acum crește în pădurile din munții Carpați, cu veverițe în el care adună semințe de conuri de brad și sar jucăușe pe ramuri... O, brad frumos cu cetina tot verde, o, bradul meu de veci, câți ani ai acum când sângele-mi pulsează încă prin vene și n-am făcut încă anevrism de aortă ori accident vascular, când sunt încă atât de firav de viu și te visez ca pe-un dulce dușman fără vină și care vei fi tăiat și vei muri din cauza mea, ca să mă îngroape cu tine, amândoi cu inima retezată, eu cu inima de carne retezată de infarct, tu cu inima de lemn retezată nemilos de drujbă...? Mă simt, o, bradule, dator de veci și rușinat în fața ta, căci mai trist decât mine ești când știu că-ți aștepți cuminte soarta de-a muri pentru mine de-atâtea ori : ori să te facă cherestea pentru masa și casa mea, ori să te taie de tânăr pentru cinica mea vanitate de-a-mi deveni brad împodobit de Crăciun, cumpărat din piață de la speculanți cu 100 de lei, ori să te facă scânduri pentru sicriul meu și să-ți bată cuie în carnea ta de lemn ca să mă-nchidă etanș între scândurile tale să nu pot să mă fac vampir sau zombi și să ies din pământ speriind lumea, ci să rămân captiv acolo în sicriu și să produc mulți viermi de care tu, o, bradul meu frumos să disperi nevinovat de viermii mei cei neadormiți de care te rog să mă scuzi, care te vor chinui atât pe tine, cât și pe mine... Cu ce te pot eu consola, o, bradul meu frumos, prietenul meu de veci...? Dau tot, odihnă la loc cu verdeață de unde-a fugit toată întristarea și suspinul, pentru un singur hatâr și o singură dorință ce-o am la Bunul Dumnezeu : Să-mi facă întunericul din sicriu alb și luminos, atâta îi cer eu. Atunci când tuturor li se va stinge lumina în sicriu și nu vor mai vedea nimic cu ochii lor morți, nici măcar pe Dumnezeu la care s-au rugat o viață turbând de această pagubă și dezamăgire postumă a dispariției Lui Dumnezeu în întuneric, întunericul meu să fie luminos, să-i înnebunesc de derută pe toți morții păgubiți de Dumnezeu, și pe viermi, și pe sfinții și diavolii deveniți șomeri în Cer după dispariția normală a Lui Dumnezeu datorită întunericului normal al morții tuturor, poate așa ne vor lăsa în pace cu toții, atât pe mine cât și pe tine, o, bradul meu frumos cu cetina tot verde...!