IUBIND, SUNTEM BARBARI

19) IUBIND, SUNTEM BARBARI
Despre marile invazii de popoare migratoare din Europa din secolele V-XI, ați citit desigur în cărțile de istorie. Barbarii aceia năvăleau, prădau, ucideau pașnice popoare care își vedeau de viața lor, le luau totul cu japca, pentru că ăsta era modul normal de viață al barbarilor, prădăciunea aducându-le satisfacția și bucuria vieții lor. Pe de altă parte, cei jefuiți nu aveau altă alternativă decât să se supună barbariei și cruntelor pogromuri și prădăciuni la care erau supuși fortuit. Astăzi, în epoca noastră modernă credeți că suntem departe de acele barbare vremuri funciarmente...? Nu vă bucurați prea copios că sunteți contemporani erei democrației, a zborurilor spațiale, internetului, computerelor și altor minuni din ziua de azi... În fapt trăim încă surghiuniți și proscrişi într-un crunt ev mediu la fel de barbar ca în antica istorie căci și azi se moare de barbarie, de genocid, războiul cu urgiile lui face ravagii și printre ființele de azi ca și dintotdeauna și nu contează de vei fi fost jefuit și lichidat acum o mie de ani, ori azi în epoca zborurilor spațiale..., drama ta personală e aceeași, scrâşnetul din dinți de durere e același, încât stai și te întrebi uluit : au chinuita asta omenire, unde și când avea-va vreo scăpare și mântuire, alta decât cea speculativă de pe lumea cealaltă...? În geniala ei imaginație, omenirea asta chinuită și prădată a găsit răspunsul : Perfecta autosugestie : Accederea în Rai, credința și un Dumnezeu de serviciu răpit definitiv și de conivență universului de omenire pentru uzul vieții oamenilor și vanităţilor lor... Acest gând comun al omenirii, credința, dus până la ultima consecință și limită a voinței e eficace salvator și e unica mângâiere a omenirii chinuite de dramele care au venit odată cu viața... E unica soluție ca să poți suporta a trăi în acest viespar de durere care e viața noastră... Nu luați în râs, căci soluția Raiului dă rezultate eficiente, efectul placebo e asigurat, ca să nu te simți inexorabil asfixiat de tragedia care se cheamă viața ta în durere... Crede în salvarea ulterioară, neapărat postumă, crede din toată inima ta în Rai și mântuirea care ți-a fost servită ca unică variantă și te vei vindeca, ca un canceros cu chimioterapie și apoi morfină, caz real petrecut și popularizat în mass media, care prin autosugestia dusă la extrem a adus practic vindecarea de de leucemie sau alte metehne... Totul stă în capul nostru... Dacă comandăm creierului să creadă că ne vom vindeca, el va ordona activitatea organelor din corp spre perfecta vindecare... Nu e creierul ordinatorul nostru suprem...? Din două sute de ani cât suntem programați biologic să putem rezista în timp cu carnea noastră, noi nu putem trăi decât 70-80 de ani, pentru că așa credem noi cu creierul nostru că la 70 de ani s-a cam terminat viața și că urgiile și barbariile la care am fost supuși în viață ne uzează și distruge efectiv cu zile. Astăzi, popoarele migratoare au apus și noi trăim în democrație și oarecare bunăstare și suntem aproape fericiți având mai ales implantat în adânca noastră ființă gândul mântuirii și vacanței eterne în Rai... Dar nu vă faceți iluzii că nu trăim totuși în mijlocul unui ev mediu barbar, căci chiar acolo trăim fără de scăpare, chiar dacă nu suntem prădați și spintecați de vii de săbii antice barbare... Chiar dacă stăm confortabil pe un fotoliu și tastăm cu ighemonicon pe o tastatură și un mouse wireless la computer, tot suntem barbari... Măcar iubind, tot suntem barbari... Căci a iubi înseamnă a supune și-a prăda şi-nseamnă să fii barbar... E tandră, convenabilă, sublimă și frumoasă forma de-a supune și jefui pe cineva, de a-l deposeda și jefui de sentimentele pe care vrei să ți le dedice, de a-l manipula să facă din tine o pasiune și să-și piardă timpul cu tine cum așijderi și tu vrei s-o faci și să iubești ceea ce prazi în numele nobil și ipocrit al iubirii... Căci iubind vrei febril și insațiabil să ai tot ce are ființa iubită, vrei s-o consumi și să te saturi de ea, jefuind-o astfel fără drept de apel de tot ceea ce ea are mai bun și tu nu ai... Ce contează dacă un om nu te iubește și nu te vrea...? Tu-l iubești cu totul, tu vrei să-l consumi și să-l prazi cu totul, ignorându-i opiniile și voința, ignorând și blestemând orice impediment stă în calea poftei tale de iubire și prădăciune... Oamenii, nemaiavând azi ce prăda și asupra cui năvăli și pe cine supune barbar, s-au apucat de iubit cu o patimă și pasiune similară dacă nu identică vechilor barbari... Nemaiavând ce prăda, azi iubim... Iubind suntem barbari... Dar e barbaria cea mai dulce prin care poți supune pe cineva și cea mai plină de valoare... Credem în această valoare pentru că nu ne-am gasit altă soluție și alternativă în disoluția și neagra perspectivă a morții sau vieții fără de gust, sălcie, în care numai iubirea și Raiul ne mai dau puterea de-a respira acest toxic și irespirabil aer al surogatului ce ne-a fost intitulat viața... Astfel, nu mai conteaza că iubind suntem barbari... Astfel suntem absolviți de orice vină în măsura în care suntem total inconștienți și lipsiți de discernământ de răul pricinuit ființelor iubite... Și în fond, iubirea la rândul nostru e unica formă de barbarie în care ne place să fim jefuiți... Suntem fericiți să dăm tot și să pierdem tot pentru iubire. Și adevărata iubire începe de acolo de unde pierzând tot pentru ea nu mai aștepți nimic în schimb. Mereu mizăm și plusăm mai mult iubind decât am merita să primim la schimb. Acest altruism face iubirea frumoasă. Căci ce e mai frumos decât să compari inima ta care risipește iubire, cu un ulcior din care apa curge și nu se mai termină...? Astfel, nu mai contează dacă a iubi înseamnă a prăda și nu mai contează dacă a fi iubit înseamnă a fi prădat. Iubiți și prădați, barbarilor...!