95) CREDINȚA OAMENILOR, O AMBIȚIE EXTRAVAGANTĂ A LUI DUMNEZEU (REACTUALIZAT)
Există planete care printr-un hazard, printr-un joc fatal al gravitației sunt aruncate de stelele mamă în afara sistemului lor solar, surghiunite pe veci din ceea ce alții (dar nu ele) ar simți că e fericirea orbitării monotone într-un sistem solar care nu le mai prinde. Deodată, scăpând de gravitația inexorabilă și toxică a soarelui lor, și de orbitarea monotonă și invariabilă în jurul autorității lui intransigente, se trezesc de a doua zi dezertate în spațiul extraplanetar fără de orbită și fără de rotație, fără zi și noapte, fără nici un anotimp și fără nici un an, gonind în frigul absolut, cu aceleași stele mereu neschimbate pe cerul nopții, fără de zori de zi și fără de apus, fără de ieri și fără de azi și fără de mâine... Expulzată în infinitul rece și negru, acea planetă exilată în veșnicie fără timp și fără ani, devine, neavând de ales, fericită...devine liniștită... căci scapă cel puțin de nedreptatea și sila morții și dezintegrării odată cu terminarea combustibilului soarelui ei suveran care va exploda într-o zi, insensibil, impasibil, înghițindu-le fără milă pe toate planetele orbitând cuminți și cu vise de izvoare cristaline curgând printre frunze și crengi prin adâncurile pădurilor lor virgine...
Deodată..., în infinit... O planetă liberă, fără viață și fără moarte, fără țel și cu amintiri inutile... Cu o singură amintire doar... : Aceea a aruncării sau autoaruncării din sistemul solar și a anului și lunii când s-a întâmplat acest cataclism cosmic... Timpul oprit în loc, căci anii, lunile, zilele și orele nu mai există la planetele scăpate de pe orbite și care nu se mai învârt în jurul nici unui soare ca să mai existe răsărit și apus. Cu ceasul la mână vei vedea că el funcționează dar nu se mai face dimineață. Va fi veșnic noapte. Și orele vor trece inutil pe ceasul tău. Ora aceea când ai văzut soarele apunând definitiv va fi ultima. Luna aceea și anul acela vor fi ultimele... Veșnic înghețate în timp și memorie, același an și aceeași lună, fără de viață și fără de moarte, fără tinerețe și fără bătrânețe, cu ceasuri care merg în gol și nu mai măsoară nimic... Fiindcă în univers domnește legea dezordinii, a întâmplării și entropiei, de la norii de pe cer care iau forme neregulate și întâmplătoare, nesimetrice și dezordonate, de la crengile copacilor care cresc cum le vine, fără simetrie și vreo estetică aparte și până la toate stelele pe cer care sunt ca și cum ar fi aruncate vraiște și nu puse într-o simetrie și ordine geometrică, numai un noroc și întâmplare a făcut ca pământul nostru să se țină de orbita soarelui la o distanță optimă astfel încât viața și credința noastră în Dumnezeu să fie posibile. Puteam printr-un hazard al întâmplării să nu mai avem șansa să ne naștem pe pământul nostru cel de toate zilele care a făcut posibilă viața și credința. Puteam să ne naștem, deci să fim alungați de Domnul din Rai pe un alt pământ, pe o planetă moartă, expulzată de întâmplările și legile fizicii de pe orbita soarelui, și sunt cu duiumul astfel de planete dezertoare în spațiul interstelar, și trăitori în acel loc să nu mai știm niciodată de un Dumnezeu și nici El de noi. Nici Dumnezeu nu mai știe de rostul acestor planete uitate, fără ani, fără anotimpuri, fără oameni, fără viermuirea lor, fără vanitatea lor, fără religia și credința lor, toate o pasiune cu totul întâmplătoare și o ambiție extravagantă a Lui Dumnezeu...!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu