77) FRATELE MAI MIC AL LUI DUMNEZEU (REACTUALIZAT)
1)
Priviți pământul, cu munții lui, cu apele lui, cu zilele cu soarele sus pe cer și cu nopțile cu lună și stele. Nu vei vedea niciodată soarele pe cer în miezul nopții și nici stelele și greierii cântând în amiaza toridă de vară. Toate au un rost și o măsură pe acest pământ, nu vă mai bateți capul să întrebați cine a făcut toate aceste minunății și cine a făcut noaptea cu lună și stele și ziua cu soare și albine și nu invers. Nu vă mai întrebați cine ține și învârte pe orbită universu-ntreg atât de precis și sigur... În șase zile pe toate le-a făcut nimeni altul decât bunul Dumnezeu, nu vă mai chinuiți capetele obosite de corvoadele vieții, vi s-au dat mură în gură toate explicațiile, toate teoriile și tot ce vreți. Vi s-au dat cărțile sfinte și vi s-a dat de Dumnezeu însăși Cartea Cărților și de Sfinții Apostoli evangheliile ca să pricepeți totul, ca să aflați adăpost minții voastre iscoditoare și s-o lăsați să rumege liniștită din tainul ce i s-a pus cu îngrijire în față, spre liniștire și consolare, spre vindecare de ispite, boli trupești și sufletești și erezii: Să urmăriți Cuvântul Domnului și tot ce a scris El și veți fi sănătoși, sănătoși tun la minte și la trup, veți fi grași și rumeni, liniștiți și împăcați și nu veți muri. Veți fi veșnici gustând izbăvirea Bunului și darnicului Dumnezeu. Eu unul, cu mintea mea îndărătnică, iarăși m-am pus să cârcotesc și să fac deranj în ora de dirigenție a Lui Dumnezeu în care toți tac mâlc și ascultă cutremurați pe Domnul și tocmai eu m-am găsit să ridic mâna scolăreşte cutezând a-L întrerupe din predarea materiei Sale, credința. Căci aș vrea respectuos să-L întreb pe Dumnezeu de nu-nțeleg, e adevăr sau minciună că există locuri pe pământ nefăcute pur și simplu de Domnia Sa cu puterea Sa magică în numai șase zile cum ne-a povestit ?
2)
Dumnezeu nu ne-a spus totul... Minciună să fie, dar am aflat că la poli unde a lăsat Dumnezeu frig și crivăț cumplit de nu pot trăi oameni închinători Lui, nu există zi și noapte așa cum ni le-a dat nouă, ziua durează continuu o jumătate de an și noaptea așijderea, soarele e sus pe cer în miez de noapte după care e-ntuneric și stele după șase luni pentru încă șase luni continuu. Acolo nu sunt oameni, robi și oi ale Lui Dumnezeu, e prea frig, iar dacă sunt, sunt atei, liberi cugetători și sceptici, nu sunt de-ai locului fiind exploratori și oameni de știință, iar dac-ar fi de-ai locului ar rămâne cruciți că în alte locuri decât ale lor ziua durează o zi atât cât poate munci omul și noaptea durează o noapte, atât cât poate dormi creatura închinătoare a Domnului. Creștinele cuvioase cu broboadă de pe la noi n-au auzit că oamenilor frigului neștiuți de pe la poli cu gheață în barbă nu le-au spus Sfinții Părinți în cărțile lor să nu mănânce carne de focă în Postul Paştelui. Ei mănâncă în disperare carne crudă când prind foci ori delfini beluga sau narvali, în disprețul postului de care n-au auzit în viața lor și mai ales fiindcă n-au fasole și cartofi să postească creștinește până la miezul nopții de Înviere când la ei la polul nord răsare soarele și stă sus pe cer cu voia Domnului încă șase luni, zi și noapte. Nu ne-a spus Dumnezeu de aceste rânduieli ale pământului, opera Lui, ne-a lăsat a cârcoti că în lucrarea Creației Sale are taine ce nu merităm a le afla și pricepe și să ne mulțumim cu puținul, sărmanul și insațiabilul surogat de știință după care de n-ar fi fost nebunii și inovatorii științei care potrivit canoanelor religioase se puteau pentru ei acolo mântui și fără scorneli și erezii drăcești, am fi fost și azi, ce-i drept bine văzuți de Dumnezeu dar tot cu arcul și săgeata la vânătoare în pădure ne-am fi câștigat existența și ne-am fi șters la cur tot cu frunze ori coceni de porumb. De n-ar fi fost nebunii, ereticii și inovatorii ca să caute singuri știința ce Dumnezeu nu a recomandat-o expres nimănui pentru mântuire, astăzi preoții, episcopii, preafericitele fețe bisericești nu ar mai fi avut telefoane mobile 4G și nici paratrăsnet la biserică, mașini luxoase, și ar fi mâncat dulceață de trandafiri cu mâna sau cu lingurița de lemn și nu de argint. Să fim bine înțeleși : Acești aleși ai Domnului, fețe bisericești din orice cult nu au nevoie de confort și relaxare, nu au nevoie să fie plătiți din munca sărmanilor contribuabili pălmaşi de rând pentru ca să le tihnească aici pe pământ, nu au nevoie să strângă dări și chete la cutia milei pentru a se mântui ei și enoriașii lor, pentru a servi lor și lui Dumnezeu. Îmi cer scuze dar și-au ales o meserie de foc continuu unde se cere numai sărăcie, smerenie și muncă fără de arginți în folosul lor și al tuturor muritorilor. Iubesc din suflet pustnicii cei sporiți în evlavie și sărăcie care stau ore întregi în prosternare cu mâinile ridicate către Cer, care se hrănesc cu rădăcini și ciuperci și care beau apă din urme de copite de cerb și care sunt buni, autentic buni așa cum a poruncit Dumnezeu, nefiind în stare să facă nici un rău sau strâmbătate semenilor cum facem noi. Pe aceștia, pe acești sihaştri îi divinizez căci ei seamănă leit cu Dumnezeu. Dar că s-a facut din sfințenie și religie o instituție cu ranguri, ierarhii și pretenții, cu bani alocați regulat de la bugetul țării deja mi se pare prea mult, deja mi se pare indecent și scârbavnic și simt că pe aceștia nu i-a facut Dumnezeu, cum nu a făcut Dumnezeu nici capelele din spitale unde se cer bani mulți și grei pe operații din partea unor doctori rânduiți de Domnul pe pământ, plătiți prost de stat și care trăiesc de fapt cu bani frumușei dați de rudele și aparținătorii disperați ai canceroşilor ori cardiacilor ciopârțiți pe masa de operație.
3)
Din mâna Domnului nu putea ieși decât ceva bun și desăvârșit și care să nu-ți lase permanent un gust amar de nedreptate și disconfort pe care-l înghiți la tot ceasul în această existență austeră așa cum se manifestă ea și cum ne-a fost aruncată în scârbă și dispreț în cotețul vieții să ne repezim la ea ca porcii la lături. Nu vedeți că toți avem un gust amar, că nu ne convine și tihneşte cu nădejde nimic din sărmana viețuire cum searbăd și exclusiv a însăilat-o Domnul și starea generală a indivizilor e de seriozitate și posăcenie, iar rictusul feței tuturor e de morocănoşenie și trădează dezgustul de mizeriile vieții, de nedreptățile ei, de ororile și barbariile ce unii le fac și alții le înghit ? Opera sublimă a Lui Dumnezeu, nu pot, în gândirea mea scârbavnică să cred că e unica variantă viabilă și că a ursit exclusiv pentru existența invenției sale, Terra și creaturile ei, o atât de austeră și crudă, mizeră soartă, praful etern și suveran al drumurilor, munții de gunoaie, mocirlele scârboase, radiațiile letale pentru bietele și neputincioasele creaturi, radiații ce vin de sus, de la mândrul Soare creat de Domnul cu atâta trudă într-o zi, cancerul de piele ce ne vine de la sfântul soare prin gaura de ozon de la poli, rezultatul greșelilor, poluării și viermuirii unei omeniri lăsată de Dumnezeu de izbeliște într-o libertate care-i este toxică și improprie omenirii, libertate inaptă oricărui ideal uman rezonabil... Să nu fi scontat Dumnezeu decadența și stricăciunile ce aveau să urmeze și infesteze bulgărele Lui de lut și efemerul și nonsensul perfect al viețuirii muritorilor de profesie ce viermuiesc bezmetic într-o implacabilă turmentare a lipsei unui sens productiv și constructiv al lucrului veșnic prost făcut pe acest pământ din care nu rezultă decât declin și moarte promisă de însuși acest sperat Bun Creator...? De ce moartea să fie lait motivul etern al religiozității și nu viața, sănătatea și triumful muncii, hărniciei și constructivității pe acest pământ lăsat nouă pe mâini de Dumnezeu? De ce nu ne-a fost inspirat sentimentul ca să trudim și slujim devotat și asiduu unui Dumnezeu în carne și oase pe acest pustiit pământ, singura dorită dar neconcludentă dovadă a existenței unui Sublim Meșter ce a creat aceste meleaguri pentru noi, iar noi să nu fi avut sentimentul otrăvit al morții, al inutilității desăvârșite în a servi cu ceva productiv acestor tărâmuri create de Dumnezeu, și să fi trăit frumos si exuberanți, motivați aici, cu același respect și râvnă cu care scontăm a trăi veșnic și exclusiv în Rai, alt tărâm creat tot de Dumnezeu, și nu a ne chinui veșnic în iad, un alt tărâm creat de Domnul care a iubit atât de mult omul încât a dat morții pe singurul Său fiu Iisus pentru mântuirea zăbavnicilor și păcătoșilor... N-am fi fost aici, în Raiul de pe pământ cel puțin tot atât de motivați și potriviți ca și în Rai, n-am fi avut tălpile mai aproape de un liman și o realitate palpabilă sperată? N-am fi înțeles noi mai temeinic aici pe pământ limba lui Dumnezeu fiindcă suntem neaoși, de-ai locului, endemici ? De ce și cum să servim mai bine în Rai, o Patrie în care nu ne-am născut și din care am fost surghiuniți generație după generație și pentru care cu greu găsim abilități temeinice și acomodări încurajatoare, iar aici pe pământ oricât ne-am propune facem doar figurație, nu suntem actori autentici, nu ni se încredințează nici o sarcină responsabilă, nu ni se hărăzesc aptitudini și idealuri când ni se spune că doar în Cer avem un rost și o finalitate de nădejde, iar tocmai pe pământul creat de Dumnezeu pentru noi n-avem nici un rost și nici o căutare, trăind aici doar pentru o competiție stupidă eliminatorie pentru Rai, într-un stagiu descurajant al unei ulterioare și inutile eliberări.
4)
S-a ostenit șase zile și ne-a dat Dumnezeu pământul ca pe un dar apoi ni l-a atribuit supărat ca pe o pușcărie în care trebuie să facem penitență și din care trebuie și putem să scăpăm doar exclusiv după moarte, simțindu-ne pe aici ca niște venetici, punându-ni-se în inimă o programatică silă și inabilitate a trăi și înțelege ceva din umilii pași ce stingheri ni-i perindăm pe aceste meleaguri fumegând de război și moarte create de Dumnezeu cu mâinile noastre. Dacă a făcut Dumnezeu pământul și oamenii, cum de ne-a făcut lesne a ne îmbolnăvi cu puterile sfârșite ale unor muritori în chinuri și nefericiți nu ne-a dat fiecăruia minte, pricepere și putere, sănătate nemijlocită și invulnerabilă pentru sarcini responsabile aici pe pământ, să lucrăm acest ogor terestru cu sârguință și devotament, sfințind prin acțiunile noastre de bună credință și activitate conştiincioasă fiecare centimetru pătrat al teritoriilor create cu trudă de acest prea puternic și Sfânt Creator, ca să cred că din mâna Sa au rezultat niște veșnici ageamii și netrebnici care fac totul pentru a se rata oricărei șanse de a accede în Sfântul Rai, toți suferind de lene nevindecabilă și vrând să aibă bogății și vacanțe interminabile, să calce unul pe nefericirea altuia pentru a fi ei fericiți, să fie sănătoși și voinici când toți fac totul pentru decadența lor și a omenirii întregi, pentru spurcarea, profanarea și distrugerea acestei nave, Pământul ce ne ține pe toți relativ răbdător și mut un timp, departe de chinurile iadului ce grabnic vor veni, și desfătările Raiului, o fantezie iresponsabilă, puerilă, morbidă și neverosimilă ! Cum nimeni sau foarte puțini ascultă cu osârdie de poruncile Domnului, suntem preveniți că moartea ne e singura răsplată otrăvită după zăbăvnicia și timpul risipit în van pe acest pământ cu iluzii și obscurantisme religioase. Cum de ne-a făcut Dumnezeu atât de slabi și nevrednici și nu ne ajută grabnic și nemijlocit să trăim, iar nu să vegetăm și viețuim fad și inconsistent după pravilele dumnezeiești inaplicabile uman, și să fim cu toții, fără părtinirea Domnului buni, curați, cinstiți și drepți asemeni Lui, să fim după chipul și asemănarea Sa nu numai ca înfățișare ci și ca aptitudini, caracter și principii, să avem toți scrupule, să fim bravi și drepți asemeni Creatorului, să nu se audă în veci că ar fi pedepsit vreunul cu chinurile iadului pentru răutate și neascultare, să nu mai fie judecători și erori judiciare pe pământ, și nici zăvoare, lacăte, pușcării, arme, masacre, înșelătorii, grade de mărire și ierarhii, toate acestea petrecându-se nesfârșit și neoprit sub privirile plictisite și supărate ale lui Dumnezeu...!?
5)
Cu ce sentiment de împlinire și satisfacție a lucrului împlinit a făcut Dumnezeu această lume atât de infinit imperfectă și nedemnă de semnătura Sa încât grozăviile ce le vedem pe fața acestui pământ întâmplându-se perpetuu, matematic și constant au născut în a mea inimă de altfel atât de iubitoare a ideii de Dumnezeu, de dreptate și sfințenie, un sentiment otrăvit al dezamăgirii nemângâiate și al negrei surprize văzând un atât de grotesc spectacol al vieții încât gândesc irecuperabil dezamăgit și văd prea evident și limpede că în fapt lumea așa cum o îngăduie Dumnezeu zi de zi, an de an și secol după secol de războaie, confruntări și orori nu e decât un rebut în toată regula, inimaginabil și neplauzibil sorgintei divine căci din mâinile Domnului nu putea ieși decât o Operă de toata bravura...! Și spre neagra noastră surpriză nu a ieșit așa. Cum să nu stai, om de carne și oase fiind, paralizat de orice sentiment al optimismului când ni s-a spus pe față că îndreptare pe lume nu-i, că lumea-i doar locașul pătimirii în care trăim cu toții inexorabil generație după generație sub osânda prescrisă a lui Dumnezeu care ne-a pedepsit pe toți de-a valma să trăim așa în chin pe pământ pentru greșeala unora care n-au ascultat niște minime reguli ce li s-au impus...? Nu mă simt cu nimic vinovat și răspunzător pentru greșeala unor impostori și iresponsabili care au fost Adam si Eva, primii oameni făcuți de Dumnezeu care trebuiau să fie perfecți. Când i-a creat nu și-a ales un lut bun Dumnezeu. I-a făcut orbi, nătângi și inapți Raiului pe acești Adam și Eva, lipsiți de scrupule și iresponsabili față de statutul atât de sfânt și măreț ce l-au primit de la Domnul ca primi oameni. Daca eram în locul lui Adam o plesneam pe Eva peste ochi și ar fi fost pentru prima și ultima dată când aș fi dat într-o femeie din convingere și datorie și nu din răutate. De asta zic : Dumnezeu nu putea crea primii oameni, acele prime două prototipuri, decât perfecți și exemplari : cum e Însuși Dumnezeu : după chipul și asemănarea Sa. Totul, tot mă face să cred că nu Dumnezeu a creat acei avortoni, Adam și Eva, niște autiști fără conștiința responsabilității locului important unde sunt. Dacă i-ar fi creat Dumnezeu pe Adam și Eva i-ar fi făcut responsabili slujbelor ce le-au primit și noi astăzi nu ne-am mai fi chinuit neputincioși și dezmoşteniți de Rai pe acest pământ. De asta spun cu toată convingerea : Se impune imperios să existe un DUMNEZEU. Nu Cel care dintr-o nemeticulozitate inexplicabilă a croit pe genunchi și mediocru o lume atât de nedemnă nici ea de noblețea Lui Dumnezeu și nici Dumnezeu de idealurile ei. Un Dumnezeu care să repare tot și să facă în sfârșit și viața și moartea suportabile deopotrivă. Ceea ce a făcut Dumnezeul Cel de toate zilele, Cel pe care-l știm, cu această lume se încadrează într-un irespirabil cras și evident. În fapt nu poți să trăiești după principiile și necesitățile cărnii ce ne-a pus-o pe oase Dumnezeu. A te bucura de vreo senzație alta decât cea eminamente ortodox religioasă e tabu și e prescris că e pierdere de vreme. A juisa și a face dragoste e o invenție a omului privită circumspect, dacă nu disprețuitor de Dumnezeu care a dat numai împerecherea iar orgasmul l-a dat nu că s-ar fi topit Dumnezeu de dragul îndrăgostiților și să le ofere un dar suprem de mângâiere și desfătare în intimitate. Orgasmul e o stratagemă a Lui Dumnezeu pentru a face speciile interesate de reproducere în ideea că nici Dumnezeu să fii nu poți avea răbdare să fabrici tu direct miliarde de indivizi, oameni și animale. Trebuie ca fiecare individ să se multiplice singur, Dumnezeu având în răspundere doar fabricarea primilor doi. După ce i-a fabricat le-a spus : "Nu mâncați mere dulci, nu știți nimic, vă vreau ascultători și proști". Orice dulceață a simțurilor cărnii e prescrisă și etichetată ca păcat aspru de pedepsit. Văzând toată această asprime cu care Dumnezeu își iubește și tratează speciile și lumea creată nu se poate decât să rămâi cu gura pungă și să gândești mai degrabă că lumea, pământul și noi toți părem a fi o eroare și un rebut involuntar și nefericit al muncii Lui Dumnezeu, o gafă a Lui cum spunea Nietzsche. Astfel, e normal că omenirea n-o mai poate duce mult așa. Prea rea s-a făcut lumea... Dumnezeu a avut grijă s-o înece pentru asta într-un potop. A ascuns gunoiul sub preș. Toți luăm aminte smeriți de ni se spune că sfârșitul lumii e-aproape. Ar fi a doua oară când Dumnezeu ascunde gunoiul sub preș. Deja e prea mult pentru răbdarea celui mai stoic și credul muritor. Nu m-aş mira de-aş afla că Dumnezeu a mai avut un frate mai mic. Când Dumnezeul cel Mare a făcut universul, i-a dat și Lui, celui Mic o treabă. I-a dat de făcut pământul și lumea noastră. Nu prea i-a ieșit încercarea… Stă în Puterea Lui Dumnezeu Cel Mare să mai repare ceva și tare mă tem că n-o va face niciodată, absolut NICIODATĂ, nu că n-ar putea dar nu vrea, normal, din dragostea pentru fratele Său mai Mic, care e mai mare decât dragostea pentru omenire…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu