INCURSIUNE FRAUDULOASĂ ÎN RAI

Incursiune frauduloasa in Rai
   In existenta noastra pamanteasca noi oamenii avem placuta bucurie de a constata prezenta unui Dumnezeu Atotputernic care in bunatatea si marinimia Sa ne acorda un deplin liber arbitru, o totala libertate de-a ne implini si realiza ori de a ne rata complet in aceasta lume sau in lumea cealalta deopotriva, fiecare dupa puteri, vointa si optiuni. Nu este vorba de noroc. In marea-i marinimie ne da Dumnezeu si noroc uneori dar stim din viata si din experienta ca intotdeauna norocul ni-l facem si noi cu mana noastra, caci Dumnezeu ne da dar nu ne baga si-n traista. Dumnezeu ne da undite sa pescuim dar nu pesti. Mandri de acest ajutor divin primit multumim Lui Dumnezeu pentru toate darurile primite, daruri oricum otravite caci nu ne e de nici un folos libertatea nici de a ne implini, nici de a ne rata atat in lumea asta cat si in cealalta. Caci bogatii nu-si pot lua cu ei toate realizarile si bogatiile in cer iar virtutea saraciei a celor amarati si saraci e o apa de departe cu care nu-si pot stinge focul nenorocirii si amarului de aproape. Pentru toti, ramane speranta mantuirii, iarasi un cadou otravit, un alcool fara grade care totusi imbata pe toata lumea muritoare, de frica, de necesitate biologica, leac paliativ pentru patologia sufletelor si trupurilor noastre condamnate la universul rece, inuman, periculos vulnerabilitatilor si fricilor noastre insurmontabile pentru care-am gasit un Dumnezeu atoatevindecator in acest univers de regula din cale-afara de ostil neputintelor noastre biologice. In rest a dat Dumnezeu sa fim bogati sau saraci. Asta e totul si se pare ca nu mai vrem nimic pe acest taram al vietii ci doar de moarte ne agatam si de doctoria vindecarii si relaxarii de pe lumea cealalta. Astfel din viata facem o parodie si o bagatela ce o gestionam ca un lucru ieftin si inutil, bucuria si scopul practic si imediat al vietii ne sunt improprii si straine caci din moarte facem un țel si un vehicul catre asteptata sarbatoare perversa si irationala a mortii aducatoare unica de mantuire. Si totusi, paradoxal, cu speranta mantuirii inoculata patologic in sensibilitatea noastra, ne pare pe fond rau ca murim, ca ne dezintegram si o terminam cu tot ce-am avut, dorit si simtit si tremuram plangand ori de mila mortii noastre ori de a celor dragi. Daca murim ori noi, ori cei dragi noua, de moarte buna, nimeni nu este vinovat, nici macar Dumnezeu, singura autoritate care gestioneaza calificat doar moartea noastra, un pur stagiu formal de uzat,singurul izvor de viata viitoare, iar de viata noastra Dumnezeu e preocupat doar adiacent si precar dandu-ne doar painea noastra cea de toate zilele si sanatate cat sa putem ingenunchea si sa ne putem ruga pentru iertarea pacatelor ca atribute fara de care Facerea Lumii si a noastra nu aveau efectul urmarit de Dumnezeu in noi, acela de a fi cersetori de profesie de mila divina caci nu a ingaduit si oprit sistematic Dumnezeu posibilitatea de a nu face noi pacate si greseli ci intai de a pacatui si apoi de a cere iertare, apoi cine stie de-om avea noroc la Infricosatoarea Judecata la indulgenta Lui Dumnezeu de-a prinde un loc, cine stie, in ultimul vagon clasa a treia al Expresului de Rai, un taram al promisiunii pure artificiale si nu al experientei palpabile, verificabile, rationale si logice. Nu exista logica si certitudine in devenirea din Rai ci doar speranta in genunchi intr-o inimaginabila salvare ce e cu atat mai otravita cu cat nu stim cum apreciaza Dumnezeu in inima noastra de-i meritam sau nu iertarea cu imimile noastre pline de pacate trecute cu meticulozitate in mercurialul din Cartea-i Sfanta a Infricosatoarei Judecati. Pana atunci, plini de pacate, toti tinem la pielea noastra si zicem ca suntem oarecum buni si vrednici de mila Lui Dumnezeu. Toti ne mangaiem pe crestet cu acest deziderat si ne vedem frumosi in oglinda, nimanui nu-i e greata si sila de sine insusi si nu se pedepseste si autoflageleaza singur spre a scuti pe Dumnezeu de-o sarcina gretoasa si obositoare de la-nceputul lumii de-a pedepsi programatic si inexorabil pe toti cei ce-i vede răi. Naparci otravitoare ori boboci simpatici de rata cu puf galben, criminali sau calugari piosi, toti si toate au instinctul de conservare si vor o sansa la existenta si la viata, oamenii avand in plus splendida maladie a obedientei fata de un Dumnezeu ca unealta si mijlocitor unic pentru eternul dezirabil dupa firea omului concediu din Rai. Tot ce avem sigur e deocamdata uzarea stagiului vietii mizerabile, generatoare de moarte pentru toti, indiferent cum, bogati sau saraci. A fi bogat ori sarac iata motive de adus multumiri Lui Dumnezeu cata vreme bogatia si saracia in egala masura sunt rezultatul demersurilor Lui Dumnezeu in gestionarea destinelor noastre iar specializarea Sa de la Facerea Lumii a fost sa faca o spartura inutila in neant, sa framante lutul murdar al pamantului abia creat si sa ne faca pe noi oamenii dupa chipul si asemanarea Sa, bogati ori saraci, hoti si criminali ori sfinti parinti sporiti intru piosenie si credinta, toti tributari degringoladei de-a fost denumita viata aducatoare de absolut declin si crepuscul spre teritoriul inexorabil al sfarsitului deplin si promis al mortii ca ratare completa a visului frumos al Lui Dumnezeu despre oameni. Bogatie sau saracie toate trebuie sa le primim cu bucurie de la Cel ce imparte in univers dreptatea si totul chiar daca aceste diferente intre oameni ne fac sa ne uram visceral intre noi, fiecare dupa statut, bogatii dispretuindu-i pe saraci iar saracii blestemandu-i pe bogati pentru norocul si opulenta lor nerusinata. Dumnezeu care ne dramuieste destinele diferit, facandu-ne si bogati si saraci aduce astfel intre noi o inechitate sistematic inacceptabila si nedigerabila pe care nu o putem depasi si ne imparte de la inceputul lumii in tabere diferite si etern beligerante. Nu scapam nici un prilej astfel de a ne ucide unii pe altii regulat, istoria lumii trecute, prezente si viitoare fiind de fapt istoria unor astfel de crime infaptuite sau in proiect. Desi trebuie sa ne iubim unii pe altii, sa ne iubim prietenii, sa ne iubim dusmanii, sa le intoarcem obrazul sa ni-l palmuiasca de o mie de ori, in realitate ne uram programatic ca si animalele, ceea ce si suntem, si asta pentru ca Dumnezeu ne-a facut (se spune din fericire) diferiti unii de altii, dar biologic nefericit, aidoma animalelor. De aceea, fiind animale, avand biologic aceleasi tare si caracteristici anatomice, aceleasi reflexe si zestre similara genetica ne comportam ca si animalele, pana nu demult fiind canibali ca si vechii salbatici din Noua Guinee. Facem razboi, ura de rasa si ne uram si dusmanim unii pe altii, jocurile insele sunt prilejuri de conflict caci si la carti si la table si la fotbal luptam disperati contra cuiva in dorinta patologica si barbara de a ne invinge rivalul pentru a sarbatori pe cadavrul lui victoria si a fi mandri ca suntem astfel campioni. Fericiti si mandri de demersul nostru barbar de luptatori si campioni, ne sabotam si omoram cu satisfactie caci asa ne-a setat Dumnezeu instinctele in corpurile de carne biologic identica intregului regn animal, oameni sau animale fiind, urand, dusmanind si dispretuind tot ce nu suntem noi, tot ce miroase relativ altfel decat hoitul nostru. Constiinta umana, bunatatea, blandetea, piosenia, inteligenta si dezideratul la paradis si sfintenie sunt doar visuri si fantezii in vuietul vremii noastre ce ne tine captivi in incartiruirea si constrangerea regnului animal de natura eminamente salbatica. Fiind prin voia Lui Dumnezeu un astfel de soi de animale denumiti pretios oameni suntem din start vaduviti si limitati, instrainati, indepartati definitiv de idealul paradisiac oricat de evlaviosi si credinciosi am fi in invocarea noastra ineficace si inutila a ajutorului unui Dumnezeu caruia in schimb îi e scarba a se compromite sa se arate si sa traiasca logic printre noi daca tot ne-a facut pe noi aidoma Lui si pamantul si nu îi e sila de Opera Sa, a locui in ea, acest ghetou cazon si fara confort, acest grajd nefericit in care oamenii put ca porcii atat moral cat si fizic. Or astfel, e de inteles de ce Dumnezeu nu se incurca a locui printre noi si moravurile noastre imputite, in lumea noastra neispravita, acceptand exclusiv si cel mult sa ne ia eventual in Rai intr-o zi imemoriala si de neconceput si doar cu sufletele caci trupurile ne put a oameni. Suntem doar animale din jungla, fara Dumnezeu si nimic mai mult si suntem identic feroce ca jivinele, de aceea si interesele noastre fiind mereu antagonice, ceea ce unii iubesc altii urand de moarte, ceea ce unii scuipa altii lingand cu placere. Si mereu bucuria vietii ce-i pentru unii, scarba e pentru altii. Dar in general bogatia si nimicnicia vietii o iubesc toti, bogati ori saraci, este visul tuturor, confortul este necesitatea tuturor, banii fac bine tuturor, toti se roaga Lui Dumnezeu pentru spor in casa. Avem piese muzicale ( "I want to be a billionaire" de Travis Mccoy) sau romane cum ar fi "Adolescentul" de Dostoievski in care se vede atat de bine latura arivista a omului, dependenta de visul bogatiei. A fi bogat e un privilegiu pe care ti-l poate acorda Dumnezeu ca sa devii bogat, ca sa-ti satisfaci toate trebuintele ce-ti fac din pustiul de viata un vis si din visul imposibil o viata. Toti au de castigat de la Dumnezeu: bogatii pe pamant si saracii in Cer. E tentant sa fii bogat pe pamant dar asta e limita si pretul de platit al bogatului : El va scrasni din dinti de durere in iad. E tentant sa mostenesti Raiul dar intri acolo doar daca ai fost sarac lipit, deci daca ai scrasnit din dinti in viata de dureri, lipsuri si amar. In orice tabara esti viata oricum ti-e irespirabila si constiinta strepezita privind spectrul pretului otravit platit de ai sau nu ceva in viata asta, o nefericita caricatura a unui plan frumos ratat al Lui Dumnezeu. Oricum, cu acest stigmat al ratarii toti viseaza la confort, relaxare, calatorii: bogatii sa inconjoare pamantul, saracii sa-l eludeze evaporandu-se de pe el cat mai goi, mizerabili, bolnavi si bicisnici, conditie sine-qua-non pentru relaxarea exclusiv postuma si iritant de insondabila a Raiului. Vazand asa disolutie si complicatie existentiala toti se multumesc cu ce au, nu-si mai bat capul, unii cu imparatia cerului (bogatii), altii (saracii) cu imparatia pamantului. Astfel toti isi vor vedea de interesul lor marunt, bogatii sa-si manance bogatiile, saracii, atat de cuminti si inocenti sa le viseze si proiecteze exclusiv in Cer. Nimeni nu va indrazni si altceva si nu-si va putea depasi handicapul dorintelor si bucuriilor meschine si marunte ale vietii. Astfel, orice bogatas al acestei lumi va gasi cu cale ca e normal sa isi poata permite a cheltui oricat pentru a-si trai viata cum se spune, cat mai confortabil si dulce. Nu conteaza banii pentru bogati, bogatii îi au oricum indestulator prin grija Lui Dumnezeu care a lasat ca saracii asociati prostimii sa dea bani iar bogatii asociati desteptilor sa-i ia, intr-un algoritm malefic intotdeauna cu sens unic: de la saraci catre bogati si niciodata invers. Nu ca unii sau altii ar merita mai multi bani pentru indestularea pamanteasca. Vorbim in sens pragmatic de numarul banilor de pe piata de capital care sunt mereu aceiasi. Vedem din viata cum toate tarile muncesc si fac bani iar Elvetia îi ia in banci si traieste cu ei. E lege a firii data de Dumnezeu si vedem ce se intampla din practica vietii de la Facerea lumii ca numarul banilor dupa un proces legic dispus daca nu de Dumnezeu atunci de cine?, e apanajul si privilegiul acumularii cu precadere la bogati prin orice mijloace, specula si crima, inselatorie de regula, iar saracii sa fie intotdeauna tapii ispasitori pagubiti metodic pecuniar intr-o nevoie disperata irealizabila de bani, dupa voia Lui Dumnezeu fara de a carui stire nimic nu se misca pe pamantul mercantil, opera rebutata a Lui Dumnezeu de vrem ori nu vrem sa vedem aceasta catastrofa cosmica, pamantul si lumea de mantuiala facute in sase zile, de care intregului univers îi e rusine si jena. Vedem asadar ca nu e de nici un folos bogatia bogatilor caci ea e doar pentru aceasta lume si ahtierea dupa ea nu e tot ce ne cere Dumnezeu cand El ne cere saracie la superlativ, smerenie si blandete, virtuti aducatoare de bogatie exclusiv doar pe lumea cealalta uzand neaparat de inexorabila moarte. In van adunam averi, placeri si conforturi pe pamant caci ele Îl manie pe Dumnezeu si ne departeaza irecuperabil de Slava, legile si indreptarile Sale. Astfel, nu putem fi ai Lui Dumnezeu caci ne spune Domnul binecunoscutul concept maniheist : "Cine nu e cu mine e impotriva mea si cine nu aduna cu mine in cer, pe pamant risipeste". Deci nu putem merge in Rai cu atat mai mult cu cat mai dulce ne-ar da Dumnezeu viata pe pamant, dulceata aceasta, bogatia, norocul, fiind o otrava ce ne pricinuieste necaz etern inevitabil. Ci mai degraba trebuie sa suferim si pagubim intentionat in viata alegand de buna voie virtutea iovica a necazului si saraciei pentru a castiga simpatia nestirbita a Lui Dumnezeu si vesnicia si a le imbraca precum niste haine potrivite dar otravite, dupa mofturile si ighemonicoanele noastre desarte. Oricat am fi de frustrati de aceasta nesansa, nu putem lua si conserva nici un zambet, nici o placere, nici o emotie, nici o bucurie a vietii de pe pamant cu noi in Rai, ori macar in groapa sa ne mai lumineze si indulceasca macar trei zile funesta mizerie a sicriului depus la capela. Caci pentru a mosteni cu nadejde Raiul filiera-i stiuta: Trebuie sa murim mai intai completamente si definitiv si dupa tot tipicul: Nasterea intai in durerile mamei, bolile mizerabile ale copilariei: oreion, cor, gripa, purtati de mama in brate prin spitale, lipsa jucariilor vazute prin vitrine cu plansul disperat si dojana si urecheala parintelui, dramele pubertatii, ale adolescentei cand nimeni nu se mai intelege cu noi, prima dragoste a tineretii intotdeauna spulberata si fara speranta, nunta si casatoria nepotrivita, ratarea profesionala, somajul, divortul, pensia mica, moartea parintilor sau a unui copil calcat pe trecerea de pietoni, divortul si dramele copiilor, azilul, imbolnavirea, tensiunea, diabetul, prostata, cancerul de col uterin sau san,alzheimerul, decrepitudinea, ramolismentul, sectia de urologie, neurologie, cardiologie, oncologie, pampersii pentru adulti, cancerul, morfina, agonia, asfixierea, caderea pe capul copiilor, moartea in spital, biletelul la degetul piciorului pe masa de autopsie,frigiderul, morga, sicriul, capacul, cioclii, groapa, cuiele, preotul, ortul popii,pamantul, intunericul, viermii, femeia platita sa vina sa ne tamaieze mormantul patruzeci de zile, pomana de patruzeci de zile... Iata toate mizeriile ce trebuie sa ni se intample si sa induram pentru a ajunge catinel in Rai dupa pohta ce-am pohtit intr-o viata de rugaciune. Nimeni n-a indraznit vreodata sa viseze si sa spere ca poate fenta si eluda toate aceste mizerii de-au fost denumite viata pentru ca apoi sa se duca in Rai cu o floare la ureche, neatins de morbul acestor scarbe ale vietii cu care ne-a cadorisit exuberant Dumnezeu in splendida-i Creatie ce ne-a ingrozit simturile. De-am fi fost programatic fericiti in viata cum sunt sfintii in Cer, Raiul si mantuirea n-ar mai fi avut sens, am fi fost sfinti de vii pe pamant si fericiti, am fi avut totul aici dupa voia Lui Dumnezeu fiindca asa ar fi vrut El sa ne faca din start si nimic nu L-ar fi impiedicat in Atotputernicia-i, numai de-ar fi vrut intr-o clipa si o zi de inspiratie divina si lipsa de mizantropie, in una din cele sase zile ale Creatiei sa ne faca sfinti fara de cusur si fara de nenorociri pe pamantul norocit ca Rai autentic si posibil, dupa care Dumnezeu se putea odihni in ziua a saptea ori niciodata, avand in vedere ca un Atotputernic e putin plauzibil sa aiba nevoie de odihna oaselor ca oamenii. Saturatia si lehamitea omeneasca fata de toate aceste grozavii au ajuns la o limita si de aceea a sosit ziua cand trebuie spart acest blestem al simulacrului vietii si mortii noastre si al drogarii cu medicamentul visului odihnei si mantuirii eterne in Rai, ca sa vedem cu ochii nostri de muritori de a pus Dumnezeu ori ba un sens vietii si mortii noastre deopotriva de desarte ori pur si simplu s-a jucat plictisit cu noroaiele pamantului de-am iesit noi oamenii de pe urma framantarii unui boț de lut tarat din start de meteahna ratarii, denumit Adam. Tot ce trebuie sa facem sa spargem acest balci al timpurilor, aceasta comedie macabra, aceasta enigma si blestem denumit viata si moarte, mantuire in Rai ori pedeapsa in iad, e o calatorie in Rai, un desant, o incursiune frauduloasa pe lumea cealalta ca sa vedem incapatanati pe Dumnezeu de vii de El nu vrea sa ne vada decat absolut morti in prealabil, si apoi zburand catinel in Rai, jucandu-ne acolo ca niste copii alintati, razgaiati, total dependenti de cordonul ombilical al Lui Dumnezeu, in gradinita Raiului, acest de fapt cimitir vesel. Exista deci o posibilitate de a calatori in acest cimitir vesel, Raiul, in timpul vietii noastre. Sa vedem si sa simtim de vii mediul serafic cu care ne incanta si ne incita la speranta Dumnezeu. Sa calatorim in Rai fara voia Lui Dumnezeu, fara acordul Lui prealabil, incognito, de capul nostru, eretici si nebuni, cand deci putem totusi forta norocul sa ajungem in Rai pe cai oculte si nepermise de Divinitate. Trebuie intai sa aflam unde e Raiul de fapt. Stim prin deductie ca Raiul trebuie sa fie acolo unde e si Dumnezeu caci e specialitatea Lui Dumnezeu sa gestioneze Raiul. In general se admite ca Raiul nu e pe pamant de regula ci undeva in cer atat de bine ascuns de Dumnezeu precum El Însusi este, ca sa nu poata nici un savant trasnit calatori acolo cu vreo masinarie diavoleasca eludand regula de baza a accederii in Rai doar prin mijlocul mortii ca si conditie sine-qua-non dictata implacabil de Dumnezeu. Daca nici telescopul spatial Hubble nu a putut detecta nici o urma a Raiului in imensitatea cosmosului nu inseamna ca Raiul nu poate exista fizic undeva in spatiu. Ori in spatiul cunoscut, ori in cel necunoscut. Ori in acest univers, ori intr-un univers paralel la care stiintific si fizic oricum nu putem avea acces. Doar ca o nefericita si ultima concluzie de rezerva putem admite ca Raiul nu exista. Dar pentru a avea succes in cautarea noastra noi procedam ca in matematica prin metoda reducerii la absurd si presupunem ca Raiul exista. Tot ce a vazut si fotografiat Hubble, ultima galaxie de la un milion de ani lumina departare, sunt lumi reale sau care au fost iar raza lor abia acum luci vederii noastre precum vorba poetului. Poate ca Raiul e la un metru mai departe de bataia puternicului telescop spatial. Si astfel, chiar si luminii, fotonilor, cea mai rapida stihie a universului, i-ar lua un milion de ani sa calatoreasca pana acolo si s-ar plictisi pe drum de atata goana nebuna prin spatiu. Nu inseamna ca sufletele noastre ale raposatilor subsemnati se vor plictisi vreodata in goana nebuna catre Raiul de la marginea universului. Dumnezeu ajuta prin metodele Lui, stiintifice sau nu, ca sufletele noastre sa ajunga acolo in cel mult o saptamana si chiar se putea si mai repede de n-ar fi trebuit sa poposim pe drum la toate cele 24 vami ale vazduhului pentru controlul de la fiecare, potrivit cu pacatele noastre. Oricum, sa lasam sufletul cu calatoria lui postuma lansandu-se la Rai ca un paianjen profan si ignorant ce tese zelos o panza de paianjen pana la luna, si sa cercetam stiintific posibilitatea calatoriei noastre temerare in timpul vietii pana la Rai. Precum vedem, e o problema de distanta si implicit de timp pentru a ajunge la Rai cu hoitul nostru in toata splendoarea, in calatoria noastra incognito, facand pe Dumnezeu sa-si faca cruce cand ne va vedea deschizand ezitanti si emotionati poarta Raiului si intrebandu-L ce mai face si amintindu-i ca are vreo sapte miliarde de apeluri pierdute de la raposatii de noi si alte cateva miliarde de la cei dinaintea noastra... A ajunge incognito la Rai e o posibilitate stiintifica. Iata cum: Priviti o masa de biliard cu bilele aferente colorate si lucioase: Daca postavul mesei nu ar fi perfect neted si bilele asijderi, acestea cu greu ar putea avea o traiectorie rectilinie in drumul lor lovite de tac. Priviti o oglinda perfect stearsa cu un prosop moale sau sticla ochelarilor pe care-o stergem cu carpa aferenta din tocul ochelarilor. Daca privim la microscop masa de biliard, bilele, oglinda si lentilele ochelarilor vom vedea mari neregularitati pe suprafata lor, crevase, munti si văi microscopice care scapa celei mai perfecte slefuiri. Orice materie are aceste mici neregularitati care scapa acuitatii si observatiei noastre in prima instanta. La fel și timpul. El nu este perfect liniar si cuminte asa cum vedem și simtim noi ca trece. Daca asa cum am vazut, calatoria in Rai e o chestiune intai de moarte prealabila a corpului nostru din care doar sufletul pleaca, aceasta chestiune o lasam cum a formulat-o Dumnezeu si luam in calcul calatoria incognito fizica in Rai, care e o chestiune cel putin de distanta. Prea departe e Raiul ca sa putem ajunge in timpul vietii noastre in el chiar de-ar vrea Dumnezeu sa ne ofere darnic acest privilegiu cel putin odata, demonstrativ. Distanta pana la Rai nu ne permite fizic s-o strabatem chiar de ne-ar pune Dumnezeu un motor cu de doua ori viteza luminii cand stim ca viteza luminii e maxim ce se poate atinge in acest univers, asa a lasat Dumnezeu. A depasi viteza luminii inseamna nu numai a calatori foarte departe in spatiu dar si in timp. Calatorind cu maxim viteza luminii calatoresti inainte si in timp, in viitor. Depasind viteza luminii, dupa calculele lui Einstein, incepi sa manipulezi si comprimi pervers timpul si sa calatoresti in trecut. Vei ajunge undeva in trecutul tau, sa te vezi fața-n fața si sa-ți faci cu mana tie insuti ca sa lesinati amamdoi de emotie ce ti-a fost dat sa vezi. De asemeni poti calatori la momentul cand parintii Tai s-au cunoscut si jucandu-te malefic cu soarta Ta il poti trage de maneca pe tatal tau sa o ia intr-o zi pe ulita cealalta, sa nu se mai intalneasca cu mama ta si tu sa nu te mai nasti. Sau daca esti nervos pe tine ce criminal ai putut sa fii in viata, poti calatori in trecut frumusel, te poti apropia tu din viitor de tine din trecut si sa-ți tragi un glont in cap sa scapi lumea de crimele ce urma sa le faci cu fapta, cu cuvantul sau numai cu gandul, ca sa nu mai intri la puscarie pe viața si sa spui dupa aia ca-ti pare rau. Dar omorandu-l pe cel ce-ai fost tu, cum vei mai fi ajuns in viitor ca luand o nava ce depaseste viteza luminii sa ajungi in propriul trecut, sa iei un pistol și sa-ți pui capat de te bate remuscarea c-ai fost criminal si te caiesti? Nu te poti căi prin manipularea legilor Lui Dumnezeu ca sa eviti un pacat pentru care Dumnezeu te va pedepsi negresit. Ce-ai omorat, omorat ramane desi Dumnezeu la cat e de milostiv ai o sansa sa te ierte cand nici tu insuti nu te poti ierta meritand cel putin sa te scuipi in ochi intalnindu-te pe tine pacatosul din trecut. Calatoria in trecut este imposibila deci din cauza paradoxurilor demonstrate la intalnirea față-n față cu tine insuti. Dar calatoria in viitorul tau este posibila dupa cum voi demonstra in continuare, sa te vezi batran si bolnav, decrepit sau teapan in sicriu, ori chiar odihnindu-te in Rai la loc cu verdeata, ori plouandu-ti cu smoala in cap in iad, dupa caz. Pentru a calatori in viitorul tau, la Rai sau la iad, e totuna cu a strabate distanta uriasa pana la marginea universului unde sunt aceste lagare, Raiul si iadul, intr-un timp mult mai scurt, infinit mai scurt decat ti-a fost dat sa ai disponibil de la Dumnezeu de trait. Inseamna a micsora si comprima atat de mult distanta asta incomensurabila, prin a pacali si manipula timpul care impreuna cu distanta, spatiul si materia fac un tot tributar si inseparabil acelorasi legi ale fizicii. Timpul e ca si materia, ca si masa de biliard si bilele : are mici neregularitati care trebuie vazute, uzitate si speculate, chiar daca nu le vedem aparent cu ochii nostri obositi cu dioptrii multe. A pune timpul si spatiul la microscop in drumul nostru experimental catre indepartatul Rai si a vedea secretele lor seducatoare nu e decat o chestiune de laborator si de pionierat. Cineva tot trebuie sa faca aceasta descoperire, un alt Einstein, Newton sau Hawking apartinand unor indepartate timpuri. Pana atunci noi nu suntem decat niste hominizi abia descoperind focul si cremenea purtand in interiorul organelor noastre sexuale osmoza si proiectul embrionar al geniilor viitorului. In linistea si clarobscurul laboratorului spatiului si timpului trebuie sa cercetam, sa marim totul la microscop, cand vom vedea o minuscula gaura si neregularitate in spatiu sau in timp. Cine va avea curaj, ca un Frankenstein neinteles se va inghesui prin acea gaura in spatiu sau timp si își va da drumul in ea, pana la marginea universului, acolo unde e Raiul si Dumnezeu, va plia cu alte cuvinte spatiul si timpul eludand distanta uriasa, calatorind dupa cum se stie printr-o asa numita gaura de vierme perfect posibila dupa calculele fizicii. Nu ramane decat sa gasim un vehicul, un mijloc practic prin care sa calatorim distanta uriasa cat este pana la Rai avand disponibil doar timpul vietii noastre ori chiar mai putin ca sa ne ajunga sa ne intoarcem si inapoi sa spunem ce-am vazut. Distanta uriasa pana la Rai n-o putem niciodata scurta. Tot ce putem face e sa scurtam si modificam timpul acestei calatorii din aceasta ecuatie distanta, spatiu, timp. Si timpul se poate invinge calatorind cu o masina a timpului care din fericire exista langa noi pe pamant si nici nu bagam de seama. Exista masini ale timpului pe pamant sau in apropierea lui, precum si in spatiul cosmic la distante enorm de mari ca sa nu le putem niciodata utiliza din nefericire si sa murim de necaz ca nu ne-a facut Dumnezeu mai puternici spre a le accesa. Voi cita comentand in continuare dintr-o demonstratie stiintifica a lui Stephen Hawking, savantul paraplegic in scaun cu rotile, ca sa intelegem ce inseamna masinile reale ale timpului: Toata lumea a auzit de GPS (Global Positioning Sistem). E o retea de 31 de sateliti artificiali care se invart in jurul pamantului la o inaltime considerabila de unde pamantul se vede ca o sfera albastra nedesenata in nici o carte Sfanta de-a trebuit noi oamenii sa descoperim asta singuri sau poate cu ajutorul Lui Dumnezeu care a dat minte unora. In interiorul satelitilor timpul ruleaza mai rapid decat o face jos pe pamant. De ce? Nu stim aceasta cauza. Stim numai efectul care i se-ntampla timpului. In satelitii GPS se afla cate un ceas atomic care masoara trecerea timpului foarte precis. Aceleasi tipuri de ceasuri atomice de pe pamant sunt potrivite odata cu cele de pe sateliti si functioneaza extrem si identic de precis cu toate. In schimb, ceasurile de pe sateliti in fiecare zi o iau inainte fata de cele de pe pamant si nu ca ar fi defecte. In fiecare zi ceasurile de pe sateliti castiga in avans o treime de miliardime de secunda. E foarte putin dar sistemul este corectat automat la nivelul satelitilor pentru acest avans. In caz contrar aceasta diferenta mica ar cauza intregului GPS probleme mari de pozitionare putand crea erori de coordonate de de noua km pe zi.Acest lucru ar putea crea doar haos GPS-ului facandu-l inutil. Problema nu e in ceasuri. Ele ruleaza mai rapid deoarece timpul insusi ruleaza mai rapid in spatiu la sateliti decat o face la suprafata pamantului. Si motivul pentru acest lucru extraordinar este masa pamantului. Cu cat e mai greu un obiect, cu atat atrage in jurul lui timpul sa treaca mai incet. Cu cat nu suntem influentati de masa unor obiecte si suntem in spatiu, timpul trece mai rapid, curge mai repede, ca un râu fara obstacole. De fapt nu ca se scurge mai repede ci de fapt acel timp masurat cu ceasul de pe sateliti se scurge real.Anormal si incetinit e timpul care se scurge la suprafata pamantului. Daca vrem sa vedem exemple stiintifice reale de sfarsit al lumii nu trebuie sa asteptam sa ne dea Dumnezeu nici o apocalipsa. Sfarsitul luminii exista in multe locuri din univers, evident la mare departare de noi, bunaoara chiar in galaxia noastra. Vorbind de sfarsitul lumii si a tot vorbim despre sfarsitul timpului. Caci dupa cum am vazut din experienta satelitilor, timpul accelereaza la ei, si mai corect spus timpul e incetinit pe pamant datorita gravitatiei lui care ne tine prizonieri acestei situatii. Gravitatia pamantului e mica fata de gravitatia soarelui in preajma caruia timpul ar trece si mai incet daca am fi acolo si nu ne-ar parjoli. Dar exista corpuri gigantice in univers a caror gravitatie in comparatie cu a pamantului si a soarelui sunt cosmarul extrem al imaginatiei. Nu vreti sa stiti ce fel se comporta timpul in preajma acestor corpuri. El, timpul, nu numai ca incetineste extrem. Dar se opreste cu totul in loc. Se sfarseste pur si simplu. Ceasurile se opresc. Gaurile negre sunt monstrii care opresc timpul in loc si îl ucid. In imensa lor masa si gravitatie gaurile negre, foste gigantice stele prabusite si comprimate in ele insele atat de extrem, incat o lingurita din masa lor cantareste cat pamantul intreg, explodate intr-un inimaginabil cataclism fata de care si urgia iadului ar pali, atrag totul in abisul lor intunecat: materia, lumina si chiar timpul pe care-l opreste si îl elimina. Nici Dumnezeu nu are nici o putere acolo caci Dumnezeu e o entitate care se manifesta intr-un suport de timp disponibil si real si nu poate exista in afara timpului din masinile de oprit timpul ale gaurilor negre, adevarate obiecte scapate de Dumnezeu de sub controlul Facerii Lumii, lucru care nu ni l-a spus si nu ni l-ar spune vreodata crezandu-ne atat de prosti, neispraviti, nevrednici si lesne de manipulat intr-o viata imposibil de cazona dupa cum ne cere nonsalant si exuberant sa aducem multumire si slava ca s-a murdarit El, Domnul pe maini de lut sa ne faca tocmai asa. Nu ne-a spus ca timpul in anumite conditii poate accelera, alteori poate incetini, iar alteori se poate opri si sfarsi, continuand sa existe in alte locuri, ca aici pe pamant, pentru a putea sa ne rugam, sa ne inchinam si sa ne punem fruntea de evlavie si cainta in noroi, in aceasta stresanta si inuman de ilogica supunere si urzicatoare pocainta in lagarul si ospiciul universului care se numeste lumea facuta de Dumnezeu in șase zile. Dupa cum stim, pe toate le-a facut Dumnezeu bune. Si precum vedem, singurul lucru pe care nu l-a putut face si l-a gasit deja facut a fost TIMPUL (care-l gazduia intr-un cadru si pe Dumnezeu). Astfel incat de aceea poate timpul se comporta atat de ciudat, ca nu a fost facut de Dumnezeu, singurul fenomen al universului care nu a avut cum sa fie creat de Dumnezeu deoarece exista asteptandu-L pe Dumnezeu să se creeze intai pe El si apoi lumea. Un alt exemplu mai aproape de noi care sa ne releve distorsiunea timpului functie de locul unde ne aflam este piramida din Giza, Egipt ce cantareste 40 milioane de tone. La fel ca pamantul, ea prin masa ei mai incetineste inca un pic timpul fata de cat o face pamantul astfel incat daca am alerga in jurul piramidei cat de tare putem și am pune cronometrul, aceeasi cursa o vom incheia intr-un timp mai scurt in alt loc decat unde e piramida si alergand aceeasi distanta cu aceeasi viteza. De asemeni si cel ce alearga in alt loc decat in jurul piramidei ar fi mai batran cu aceasta diferenta mica dintre cronometre. Diferenta intre cronometre nu e mare dar asta pentru ca piramida pe langa gaura neagra cronofaga e un nimic. Aceasta distorsiune a timpului deschide posibilitatea calatoriei reale in timp, in viitor, deci implicit invingand distante uriase care altfel ne-ar fi fost inaccesibile. Daca vrem sa fim nemuritori trebuie sa gasim posibilitatea de-a ne afla macar in preajma daca nu in interiorul unei adevarate masini a timpului care e gaura neagra care este ceva cu adevarat extrem si potrivit scopului nostru si este o autentica masina de calatorit mult in viitor, deci o masina de intinerit de fapt. Cea mai extrema si apropiata gaura neagra se afla chiar in centrul galaxiei noastre Calea Lactee la o distanta de 26.000 ani lumina de noi trebuind sa ne imaginam cate secunde sunt in 26.000 de ani si sa le inmultim cu 300.000 de km cat face o raza de lumina intr-o secunda. Distanta pana in centrul galaxiei deci îți da frisoane. Chiar cu viteza luminii zburand, si tot iti trebuie 26.000 de ani, adica 13.000 de epoci crestine, de la nasterea Lui Iisus si pana la noi cand a trecut doar o epoca. Mai raman 12.999. Cu viteza luminii Intr-o secunda ajungem deci la luna. Iar la soarele nostru in 8 minute. La Cea mai apropiata stea, Alfa Centauri cu aceasta viteza ametitoare ajungem in 4 ani. Iar la gaura neagra din centrul galaxiei, cel mai greu si voluminos obiect din intreaga galaxie ascuns de un nor mare de gaz si stele, ajungem in 26.000 ani calatorind cu o viteza ca si cum ai inconjura pamantul de sapte ori intr-o secunda. Ca sa va imaginati, masa gaurii negre este cat masa a 94 milioane de sori cum e al nostru, soare care iarasi pe langa pamant este ca o minge de fotbal pe langa o boaba de mazare. Traim pe o boaba de mazare si ne incalzeste o minge de fotbal ca asa a facut si a lasat Dumnezeu. Asa masa enorma a gaurii negre e zdrobita si indesata in interiorul ei sub efectul catastrofic al gravitatiei extreme care o incorseteaza iremediabil facand-o cel mai periculos si extraordinar obiect al galaxiei. Cu cat te-ai apropia de gaura neagra cu atat gravitatia e mai mare. In apropiere nici macar lumina nu mai poate scapa curbandu-se si fiind supta in interiorul acelui iad negru indiferent cat de drept ar luci dupa legile fizicii. A mai ramas timpul care nu poate scapa iar in interiorul gaurii negre timpul sub efectul masei si gravitatiei extreme face singurul lucru care i-a mai ramas sa-l faca: incetineste pana la ultima consecinta cand se opreste. Astfel, nici macar Dumnezeu nu mai are sens in interiorul gaurii negre cata vreme nu mai e timp sa-l cuprinda. Gaura neagra e un pericol si un dusman pentru Dumnezeu dar se pare ca nici El n-a stiut cand a creat totul ce urmari periculoase si insurmontabile poate avea nobilu-i gest al Facerii tuturor vazutelor si nevazutelor. Materie, lumina, timp, Dumnezeu, toate sunt vulnerabile si pot deveni captive suferind efectul dramatic al apropierii gaurii negre, aceasta sfera de intuneric de 75 milioane km in diametru in care Dumnezeu de si-a pus vreodata mana e musai ca a ramas definitiv captiv acolo, suferind din pacate acest cosmic accident, fiind explicabil de ce nu L-am vazut niciodata cand chiar ca n-ar fi avut nimic de ascuns de ochii nostri vii si doritori de El, sa vina, sa vina, sa vina odata, dar cu pace si nu cu reprimări de despot și zbir. Evident ca de-am ajunge in preajma gaurii negre, si noi oamenii n-am mai imbatrani sub efectul timpului franat la extrem de gravitatia extrema si ea. Neimbatranind nu facem altceva decat sa calatorim mult in viitor, deci in timp, si implicit in spatiu, eliminand distantele uriase, inselandu-le, calatorind prin mijlocirea acestei extraordinare masini naturale de calatorit in timp si beneficiind de incetinirea la extrem a timpului. In imaginatia noastra bogata am putea intr-o zi calatori la gaura neagra buclucasa cu o nava spatiala nemaipomenita a viitorului si am putea profita si beneficia de aceste efecte teribile ale incetinirii timpului. Ajungand in vecinatatea gaurii negre cu aceasta extraordinara nava a timpului prin sfidarea legilor fizicii lasate de Dumnezeu trebuie sa avem mare grija sa evitam sa depasim orbita acestui extrem corp diavolesc, altfel nava noastra ar fi supta si inghitita definitiv de intunericul si supergravitatia acestui monstru si cronofag al timpului si a tot. Dar pe orbita-i suficient de departata, la 45 milioane de km, viteza mare de deplasare a navei noastre ar trebui sa pazeasca nava sa fie inghitita inauntrul acestui iad. Fiecare inconjurare a orbitei cu viteza ametitoare de 300.000 de km pe secunda ar dura 8 minute, dar pe pamant s-ar inregistra 16 minute, dublu, sub efectul gravitatiei, imensitatii si greutatii colosale a monstrului negru care ar comprima timpul pentru noi franandu-l nemilos si incetinindu-ne imbatranirea si degradarea corpului nostru, iar pentru rudele noastre de pe pamant timpul ar curge normal cum o facea si pentru noi inainte sa plecam in aceasta teribila si diavoleasca aventura. Iata cum nava si echipajul ar calatori de-a dreptul in timp. Daca ar inconjura gaura neagra 5 ani incontinuu, 10 ani ar trece pe pamant la cei ce-i asteapta acasa, rude, cunostinte, copii, parinti, frati, surori care ar imbatrani cate doi ani pentru fiecare an al tau petrecut pe nava spatiala. Tu ai calatorit in viitor folosindu-te de legile fizice ale Lui Dumnezeu cum nici nu-si imagina El vreodata. Dupa ani si ani de croaziera in spatiu echipajul ar reveni la un viitor pamant cu tot ce e pe nava, cu ceasurile ramase drastic in urma, nu minute si ore ci ani, zeci si sute de ani cand poti avea neplacuta surpriza sa nu mai gasesti pe nimeni in viata, toti fiind trecuti la Domnul demult, cu multi ani in urma, copiii tai care au devenit moși si babe dandu-si demult obstescul sfarsit si nici macar cimitirele ne mai existand, demult fiind arate cu plugul prin grija autoritatilor locale care vor trebui sa faca loc intins pentru ogoare si constructii aruncand la caini si la halda de gunoi a orasului toate oasele, scheletele, scandurile si sicriele putrezite, tot ce odata au fost inmormantati si prohoditi ca dragi ai tai sub cruci inutile si ridicole. Dar gaura neagra fiind atat de departe, practic exista imposibilitatea de a calatori in timp sub efectul masei si gravitatiei ei. Din fericire exista un alt mod de a calatori in timp cu viteza foarte mare. Cu un tren special construit pe pamant pe o perna magnetica intr-un tunel vidat construit cine stie de ce savanti si tehnicieni nebuni ai vremii. Pe aceasta pista acel tren super rapid ar putea calatori in jurul pamantului transformandu-se intr-o masina a timpului extraordinara, gonind catre viitor, ireversibil. La bordul trenului toti pasagerii au doar bilet one way, doar catre viitor, ne mai putandu-se intoarce inapoi stiindu-ti copiii ca vor muri, mai batrani decat tine. Tu vei avea posibilitatea sa calatoresti in viitor cu acel tren dar nici chiar asa nu-i simplu caci trenul va trebui sa atinga viteza luminii si sa nu se desprinda de pamant sub efectul fortei centrifuge inconjurandu-l de sapte ori pe secunda, caci atat inseamna 300.000 km pe secunda, viteza luminii. Si mai ales, exista pericolul ca tot ce atinge viteza luminii sa-si mareasca greutatea de milioane de ori. Asa spun calculele si fizica. Un fir de par din capul tau ar cantari cat o piramida. Trenul insusi ar atinge greutatea lunii gonind cu viteza luminii. Cam periculos, dar atunci s-ar intampla ceva extraordinar la bordul trenului. Timpul va curge extrem de greu la bord in comparatie cu cei ramasi pe loc sa urmareasca pe monitoare si laboratoare circulatia trenului. Va fi aceleasi efect ca si la calatoria in apropierea gaurii negre, chiar mult mai mult. Totul pe tren este in miscare lenta sub efectul vitezei extreme: bataile inimii, ale ceasurilor, respiratiile noastre imbatranirea, oxidarea si degradarea celulelor noastre. Limita de viteza chiar de-am vrea sa gonim mai repede cu trenul nu poate fi depasita. Oricat am accelera viteza luminii n-o s-o putem depasi. Este maximumul vitezei din univers. Dar si asa e suficient. Caci daca pe graficul de plecare a trenului din gara este scris ca trenul a plecat la 1 ianuarie 2014 ora 12.00 si daca cei ramasi pe pamant in gara la biroul de dirijare a circulatiei vor iesi la pensie si vor muri si acestia vor preda stafeta copiilor, nepotilor si stranepotilor lor, la un moment dat acestia din urma vor constata ca trenul circula de 100 de ani pana pe 1 ianuarie 2114. Monitoarele din tren vor indica faptul ca a trecut doar o saptamana si data este 8 ianuarie 2013, orasului 12.00. Pasagerii din tren ar trai doar o saptamana circuland in jurul pamantului cu viteza luminii iar pe pamant ar trece 100 de ani. Si asta datorita efectului extraordinar de incetinire a tot ce exista pe trenul circuland cu acea viteza ametitoare si inimaginabila. Totusi acel tren ar fi imposibil sa-i fie imprimata acea viteza. S-ar dezintegra. S-ar prabusi sub propria greutate care ar creste exponential cu fiecare mie de km de acceleratie, la fel si noi am plesni sub greutatea care ne-ar creste fiecaruia mai mult decat muntele Everest dezintegrandu-ne si umpland de sange si maruntaie ferfenitite vagoanele trenului groazei, spre bucuria Lui Dumnezeu care va exulta satisfacut de nerozia noastra. Din fericire mai exista pe pamant un ultim mod de a atinge si experienta viteza luminii. E ultimul mod posibil pentru a vedea viteza luminii la lucru. Este vorba de acceleratorul de particule din Geneva Elvetia. Intr-un tunel circular construit prin grija unor savanti si oameni de stiinta este eliberat un flux de mii de miliarde de particule electrice accelerand de la 0 la 90.000 km pe ora intr-o fractiune de secunda. Cand se invart in acel tunel circular ei sunt accelerati la frecventa de 11.000 ori pe secunda. Numai aceste particule electrice pot suporta aceasta viteza de rotatie. Cand aceasta viteza se atinge cu particulele accelerate in tunel, aceste particule incep sa atinga 99,99% din viteza luminii. Cand acest lucru se intampla, particulele incep sa calatoreasca in timp. Astfel ca daca particulele s-ar roti incontinuu un an intreg in tunel cu viteza ametitoare a luminii, o singura zi ar imbatrani efectiv particulele electrice cand cu adevarat ele au calatorit in timp facand intr-o zi de viata a lor 100 de ani de-ai nostri, zburand o zi instantaneu in viitor si gasindu-ne deja morti. Aceste particule electrice au primit denumirea de mezoni pi. Ei sunt intr-adevar calatori in timp real de viata. Din pacate corpul nostru de carne nu este facut de Dumnezeu sa reziste asemeni mezonilor la viteza extrema a luminii. Daca am fi rezistat unei asemenea viteze oricum era inutil caci ar fi fost imposibil de realizat un vehicul si o propulsie pentru viteza luminii cu nivelul nostru precar si limitat de tehnologie, cand noi inca ardem petrol, adica trecute vieti de copaci, plante și animale sedimentate si transformate in carbune si petrol in milioane de ani in maruntaiele pamantului. Cel mai rapid vehicul din istoria omenirii a fost naveta spatiala Apollo 10 ajungand la viteza de 37.000 km pe ora sau 616 km intr-un minut. Vi se pare mult? In doua minute cu viteza asta survolezi o tara ca Romania si mai prinzi si ceva din Ungaria. Pentru a calatori in timp atingand viteza luminii trebuie sa nu facem 616 km pe minut ci 1.232.000 km (de 2000 de ori mai mult) in acel minut cu o enorma si extraordinara naveta spatiala. Si a accelera de la zero la viteza luminii ar dura extrem de mult oricum. Dupa 8 minute de acceleratie cu o parte din aceasta viteza mai avem mult pana sa ajungem la soare. Dupa o saptamana am ajunge la gigantul de gaz, planeta Neptun. Dupa doi ani de accelerare s-ar ajunge la jumatate din viteza luminii. Doi ani mai tarziu s-ar atinge 90% din viteza luminii si nava noastra se va afla in afara sistemului nostru solar la 45 de mii de miliarde de km de pamant. Abia atunci nava ar incepe sa calatoreasca in timp. Pentru fiecare ora pe nava, doua ore ar trece pe pamant. O situatie similara cu nava care a orbitat in jurul masei si gravitatiei imense a gaurii negre. Dupa abia inca doi ani de acceleratie continua nava noastra va ajunge la 99% din viteza luminii. Astfel ca acum se schimba situatia timpului. Daca cu doi ani in urma tot accelerand, o ora la bordul navei erau doua ore pe pamantul lasat in urma, acum, cand am atins viteza luminii, o zi la bordul navei egal un an pe pamant. Strasnica intinerire a noastra, cadoul dat noua de timpul stâlcit de viteza luminii. Astfel o excursie la marginea galaxiei cu viteza luminii a navei noastre ar dura 80 de ani si noi am incepe sa calatorim in timp, in a patra dimensiune. Nu v-ar place o asemenea excursie? Relaxati-va. Nu se poate inca. Suntem abia la inceput,intr-o barbara epoca de piatra dominata insurmontabil de obscurantismul si fanatismul religios de toate felurile, cu nonsensurile, dogmele si crimele aferente. Si am reusit abia sa acceleram doar mezonii pi la viteza luminii. Poate peste doua sau zece mii de ani vom reusi cu ajutorul Lui Dumnezeu mai mult. Vom ajunge in calatoria noastra prin cosmos cu viteza luminii vii la Rai. Vom bate respectuos la poarta si vom intra timizi spre disperarea Lui Dumnezeu care va lesina in masa cu tot cu sfintii din Rai, facand cu totii o semipareza care se va vindeca in cele din urma tot cu ajutorul medicamentelor, branulelor, si fiolelor de novocaina si dopamina aduse cu noi pe nava in dar de pe pamant, bune pentru orice stopuri cardiorespiratorii divine,pentru insanatosirea Lui Dumnezeu,pentru concordia si prietenia noastra sincera cu Dumnezeu, cu toate duhurile si sfintii Raiului facand spume de ură și dispreț pentru calatoria noastra venetica pana la Ei, pentru incursiunea noastra frauduloasa in Rai, cu viteza luminii. Ca daca Dumnezeu n-a vrut sa vina la noi dupa logica si normalitate, ne-am dus noi de vii la El din prea multa iubire. Ca daca n-am putut vedea Raiul decat dupa moarte si nici atunci sigur, iata ca am procedat la escaladarea cu forta a Raiului procedand ca la razboi: Cand forta argumentelor nu e suficienta, se impune argumentul forței, chiar și pentru a-L descoperi si vedea cu forța pe Dumnezeu si al Sau Rai. Ceea ce-am vazut in incursiunea mea frauduloasa in Rai e un mister, Dumnezeu mi-a înnodat limba astfel ca nu va pot spune. Atat va pot spune ca in univers e un mare vid, un mare intuneric si un mare ingheț. Cu ochiul liber Dumnezeu nu se vede nicaieri, pare ca nu exista si n-ar avea nici o ratiune sa existe. Pentru mine asta nu conteaza. Pentru mine Dumnezeu nu există sau n-ar trebui sa existe pentru altceva decat pentru doua motive: unul este sora mea, iar al doilea este mama mea care tocmai ce-a murit pe 1 decembrie 2013 si a scris undeva pe un petic de hartie urmatoarea rugaciune: " IUBITE-VOI DOAMNE, VÂRTUTEA MEA. DOMNUL ESTE INTĂRIREA MEA ȘI SCAPAREA MEA ȘI IZBĂVITORUL MEU...!"