A fi cel mai prost dintre destepti

Fiecare om prin definitie e prost in felul lui. Starea normala a unui om simplu nu e starea de inteligenta, de excelenta, de genialitate, nu mai vorbesc de sfintenie, caci aceasta apartine doar alesilor lui Dumnezeu, desi in invataturile Domnului se scrie ca "fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor va fi imparatia cerurilor". Astfel incat a fi prost nu-i o nefericire si un handicap insurmontabil ci mai degraba un beneficiu de care ai parte inconstient , involuntar si gratuit in startul si goana nebuna dupa aur pentru dobandirea fericirii, linistii, pacii eterne si mantuirii ca unica solutie in univers pentru om. A fi prost e in firea umana, e normal si benefic dar nu oricum. Caci fericit deplin vei fi daca esti prost numai cand nu stii ca esti prost. In momentul cand prinzi de veste ca esti prost, pierzi totul: fericirea, linistea, tot, si devii un perdant: in fapt, un prost si mai mare. Eu unul recunosc ca am prins de veste ca sunt si eu cumva un prost ca muritor de rand. Dar pentru asta sunt pierdut. A sti ca esti prost nu inseamna a fi un prost autentic si copt si nu poti fi pe placul Lui Dumnezeu. Caci prostia constienta e de fapt o desteptaciune oculta, bolnava, care da de banuit Lui Dumnezeu, caracteristici inacceptabile pentru rabdarea, etica si valorile Lui Dumnezeu, cand acesta ne-a interzis in fapt sa gandim, sa fim destepti, adica sa gustam din pomul cunoasterii binelui si raului... Ce-au castigat Adam si Eva dac-au mancat din pomul cunoasterii...? Au devenit destepti si au vazut de fapt ca sunt goi si pentru asta stiti ce-au patit, si odata cu ei si noi, o intreaga omenire, dezmosteniti si surghiuniti din vina altora din patria Raiului. Ca la armata, ororile instructiei soldatilor racani le suferim toti pentru unul si unul pentru toti. Toti pentru Adam si Eva, toti pentru prostia acestor antici barbari, ignoranti, analfabeti care nu stiau sa se iscaleasca pentru ca n-aveau nevoie, aveau totul pe gratis de la Domnul, astfel fiind totalmente iresponsabili in actiunile lor, dovada ca si-au taiat singuri din radacina norocul si ne-au molipsit si pe noi de prostia si ghinionul lor. Dumnezeu a creat intai un barbat, pe Adam, apoi din coasta sa pe Eva, dar oare facand natangiile si greseala ce-au facut acesti primi oameni, n-ajungi sa conchizi c-au fost facuti de Domnul din cel mai prost si ieftin lut, cand era atata aur, nichel si diamant in maruntaiele pamantului...? Si ne-a pus in gura si noua Domnul dinti de os care se cariaza si te dor de-nnebunesti, cand era atata crom si nichel ori platina sau bazalt tare si rezistent in adancuri... Nu stiu de ce, dar parca Domnul intentionat ne-a facut atat de lesne defectabili si inapti a suporta cumsecade si tenace vicisitudinile vietii... Nu ne-a facut Dumnezeu destepti si intelepti ci precum pe Adam ne-a facut, trebuind sa fim prosti si cuminti, adica in optica Domnului buni, drepti si cinstiti. Asa trebuia sa ramanem, fara mandrie si fara ambitii desarte, fara patimi si vanitati, imuni de orice pacate, ambitii si nelegiuiri... Sa fi fost prosti dar buni, ignoranti de elita dar drepti, intr-o lume dreapta in care nu mai gaseai criminali si hoti, si nu mai era nevoie de procurori, judecatori, perceptori, jandarmi, avocati si puscarii. Iata astfel cum reiese intelepciunea si planul genial, primordiale, ale Domnului pentru om, sa fi ramas prosti sadea dar buni la inima si copti pentru buna placere a Lui Dumnezeu... In maleficele noastre eforturi am vrut sa fim destepti, sa gandim, sa simtim, sa iubim si nu ponderat si cuminte ca prostii ci navalnic si malign ca patimasii. Am vrut sa evoluam, sa progresam, sa ne civilizam, sa acumulam, sa fim rapace si venali, sa avem, sa speram si sa visam, sa iubim navalnic, sa juisam si sa avem tabieturi, voluptati si orgasme tulburatoare si iacata c-am dat-o-n gard cu bafta noastra caci ni s-au dovedit malefice si daunatoare atatea ighemoniconuri si deziderate caci cu ele am devenit rÁãi, carcotasi, vanitosi, mandri si spurcati, hoti, violatori si sodomisti, asasini ai propriei specii, stricatori ai operei Lui Dumnezeu... Ferice de ramaneam simpli, buni si prosti cum Dumnezeu ne-a facut si ne-a vrut. Caci omul bun e omul prost, asa am vazut noi ca e-n viata, iar noi ne-am facut destepti si rÁãi, pe scarba Lui Dumnezeu... Eu unul am inteles aceasta mahnire a Lui Dumnezeu si de aceea vreau sus si tare sa fiu cel mai prost, cel mai autist si cel mai simplu, asemeni Adamului abia nascut din lut galben, ca sa fiu cel mai bun si bine primit inaintea Domnului... Dar ce ma fac, ca Satan si-a bagat coada si m-a facut sa fiu un prost care vede asta, care e constient de prostia lui..., un prost neautentic si un prost care nu mai e de soi. Astfel, Dumnezeu nu mai este impresionat de mine de vreme ce eu fac eforturi ca sa fiu prost, caci am vanitatea si dezideratul de-a vrea sa fiu macar cel mai destept dintre prosti... Nu-i o prostie si o ingamfare asta...? Caci mai cumsecade era sa fiu cel mai prost dintre prosti ca sa fiu copt si bun pentru Dumnezeu, sa poata lucra El in mine dupa bunul plac, sa nu intampine nici o ambitie desarta de-a mea si a putea Domnul mai lesne de-a face ce vrea din mine si cu mine dupa cum i-a fost planul si voia pentru toti oamenii caci adevarat s-a zis, ce mult a iubit Dumnezeu omul... As fi vrut mai degraba sa fiu cu creierul gol si spalat inaintea Lui Dumnezeu ca El sa-mi poata induce adanc si fara oprelisti starea Sa de sfintenie si bunatate... Nu mai pot fi, Doamne facut bun de tine, caci in loc sa fi ramas prost gol golu£ , eu am stricat intreg CD-ul arzand pe el o cat de mica impresie si idee ca n-as fi detot prost ci oleaca macar inteligent, sau macar cel mai destept dintre prosti... Amara si perdanta ambitie cand la Dumnezeu sistemul de valori e altul si-L pierdem pe Domnul printre degete ca pe-un albus de ou care aluneca si s-a dus... Doamne fa-ma prost din nou..., dupa cum ti-a fost voia dintai cu Adamul, caci Tu m-ai vrut prost si bun, precum si "tara ne vrea prosti" si calmi, (citat dintr-o piesa a trupei TAXI). N-ai cum si de ce si nu trebuie sa fii pe pamant cel mai destept din cei mai destepti si nici cel mai bun din cei mai buni ori cel mai frumos dintre cei frumosi. Doar duhurile bune, sfintii, ingerii, Iisus si Dumnezeu pot fi geniali si cei mai destepti si buni din cei mai buni. Si n-ai cum sa fii cel mai prost si pacatos, cel mai rau si urat din cei mai prosti, urati si rai... Doar duhurile rele, diavolul si Satan au aceste "calitati" si nimeni nu i-ar intrece vreodata, nici cel mai prost, pacatos ori rau om... Pentru oameni sunt rezervate in ordine urmatoarele doua categorii de optiuni si n-au de ales, omeneste nu poti mai mult decat sa vrei, modest, sa fii cel mai destept dintre prosti, ori dupa gust, si culmea modestiei, cel mai prost dintre destepti. Dar si asa, nu stii care-i valoarea mai mare sa te reprezinte. Caci sa fii cel mai prost inseamna sa fii pe podium pe locul intai in prostie. Ori daca esti pe locul doi in prostie inseamna ca ai medalia de argint deci esti un pic mai destept decat prostul de pe locul intai. Cel medaliat cu bronz dintre prosti e si mai luminat si destept, paradoxal, decat ceilalti prosti medaliati de pe podium... Cel de pe ultimul loc al prostilor e de fapt cel mai destept si castigat dupa logica, acum intelegeti de ce ne-a facut si ne-a vrut initial Dumnezeu prosti...? Ca sa fim astfel cei mai castigati, cei mai destepti si cei mai buni, cei mai drepti si cei mai blanzi, cei mai apti pentru Rai... Caci in Rai nu sunt destepti de drept, nu sunt genii si somitati, nu sunt ierarhii si mariri. Doar Dumnezeu e cel mai destept, cel mai bun, cel mai frumos, cel mai mare si drept. Bucurati-va cand va face cineva prost caci e o onoare, asta vine din voia Lui Dumnezeu care pentru ca e cel mai Destept si Bun din cei mai buni Áîi are la inima pe cei mai prosti si mai putin fuduli, Dumnezeu fiind gelos si mandru si nu suporta nici o competitie din partea oricui s-ar crede destept si independent de cultul personalitatii Sale, care se cheama credinta deci iubire neconditionata divina... De aceea sunt atat de trist ca asemeni majoritatii oamenilor sunt si eu prost dar fudul si n-as mai vrea sa fiu asa. As vrea sa fiu un prost si un bicisnic cat mai umil si complet, ca sa pot si eu spera o farama de coaja de mantuire cum sperati voi toti, si cei prosti si cei geniali, si cei mai acatarii decat mine care il iubiti pe Domnul cu asupra de masura... Atatia oameni geniali sunt pe lume, sunt destui oricum, oameni de o inteligenta rara, pe care-i asculti cu gura cascata cata cultura si cata expertiza au in tot si-n toate... Ei se pricep in toate si putine mai sunt pe lume lucruri la care sa n-aiba un raspuns si o opinie competenta... Nu poti sa nu admiri un jurnalist ca C.T.Popescu, cu niste comentarii atat de lustruite si pertinente, originale si simpatice..., nu poti sa nu ridici palaria in fata unui monument de cultura ca poetul C.V.Tudor, nu poti sa nu regreti mari disparuti ca Octavian Paler ori Alexandru Paleologu sau altii si altii pe care eu de prost ce sunt cum va spuneam, nici nu-i stiu si nici n-am auzit vreodata de ei. Nu ma pot compara nici pe departe eu cu acesti titani, cu aceste minti luminate, cu toti sfintii parinti, fetzele bisericesti, sporiti in credinta si morala, avangarda omenirii si reprezentantii ei de soi. Dar nu sunt trist pentru asta si pentru ca eu sunt atat de ratacit in ignoranta mea fata de ei... O ascunsa si delicioasa bucurie si liniste ma cuprinde cand stiu ca toti se inseala, toti desteptii si geniile lumii, toti invatatii, toti teologii, toti cei sporiti intru religiozitate si ale ei stralucite conduite... Simt cu fervoare in prostia mea independenta si perfect libera de orice artificiale prejudecati ale drumului drept si normal in care toti sunt angajati, ca toti sunt intr-o totala eroare si numai eu simt ca am dreptate, acolo in mocirla mea de prostie. Toti se inseala, incredibil in inteligenta lor si astfel eu exult de liniste si mandrie vazand absurdul si grotescul teatrului tuturor, in ce eroare colcaie toti sau aproape toti in etica vietii si conduitei lor. Caci etica vietii si normalitatea ei se intemeiaza strict pe o autosuficienta atitudine religioasa, de la inceputurile lumii si pana in ziua de azi si inca doua mii de ani de-acum incolo. Frica de vid, oroarea de neant face atitudinea religioasa o indispensabila habitudine si o lege a firii, a carnii. Si pentru ca s-a constatat ca aceasta carne se strica si volatilizeaza in sordida mizerie a mortii, aceasta scarba si oroare toti oamenii normali, si cei destepti, si geniile si idiotii cu o minima frica de necunoscut si-o neutralizeaza printr-o stralucita si linistitoare terapeutica: Religiozitatea, adica respectul si piosenia fata de un Dumnezeu milos si salvator care te elibereaza de dureroasa angoasa a disparitiei , inacceptabile firii umane intru neant. Nu puteam sa fim oameni limitati fizic cat si psihic si nu ne puteam permite sa nu gasim o solutie convenabila si linistitoare pentru vidul rece si intransigent ce ne succede inexorabil. Oamenii cultiva copios comoditatea in viata , relaxarea si confortul... De ce n-ar incerca si in moarte o astfel de polita de asigurare care sa neutralizeze inconvenabila senzatie a disconfortului sentimentului mortii ca accident insurmontabil...? E insuportabil firii umane sa stii ca mori definitiv, complet si fara nici o compensatie adusa inimii tremurand de frica de moarte, de volatilizare intru nimic. Oamenii nu accepta sa dispara atat de ieftin ca un pui mancat cu mujdei de usturoi si care astfel dispare ineficient sie insusi, atat ca trup cat si ca suflet... Nici o oratanie nu are nici un suflet, asa cred oamenii, chiar daca o doare si pe ea carnea cand Áîi tai gatul si-o mananci cu mujdei si mamaliguta... Doar oamenii cred ca au un suflet autointitulat ales si privilegiat, chiar daca trupul are aceleasi dureri in fata macelului, cu ale oricarui alt mamifer care defecheaza la fel ca noi... Privilegiati in viata, era musai sa fim privilegiati si mult mai egali si in fata mortii fata de tot regnul care moare si se descompune dupa aceeasi formula chimica, gazduind aceiasi viermi si aceeasi sordida putrezire in bezna pamantului... Credinta intr-un Dumnezeu ne-a salvat de orice rau presentiment si disconfort al mortii precise si universal valabila ca si o axioma matematica... In definitiv avem dreptul si libertatea sa sorbim in inghitituri mici si regulate acest decoct si potiune a credintei care ne face bine, acest bitter suedez care ne tamaduieste de orice vatamatura, si de moartea ca vatamatura suprema... Si fiindca nu puteam singuri, L-am exilat pe Dumnezeu aducandu-L din cel mai indepartat colt al universului aici in inimile noastre, util pentru noi si doar pentru noi si credinta noastra, necercetand si nesondand niciodata in sfanta-I constiinta sa fi vazut daca si El vrea sau nu avea si alte treburi mai importante prin univers de la care l-am rapit egoisti si iresponsabili doar pentru noi si credinta noastra... Dumnezeul nostru e doar al nostru si e proprietatea noastra autoatribuita de la care nu renuntam odata cu capul si cu moartea... Dumnezeul nostru bun, acest minunat Haiduc care Áîi fura mortii suprema bucurie si voluptate de-a ne extermina deplin si unilateral, era cu neputinta sa nu fie insusit si iubit de oameni cu o plenara si adanca recunostinta. Cum sa nu iubesti pe cel ce te scoate din nisipurile miscatoare ale dezastrului existential si -ti sterge fruntea transpirata de febra fricii de necunoscut...? Cum sa nu-L slavesti pe Dumnezeu ce-ti pune cu succes in operatia mantuirii o grefa reusita peste carnea arsa a inimii distrusa de incendiul fricii de moarte si intuneric al nefiintei...? Numai animalele nu-nteleg ca vrei sa le administrezi un medicament si te musca daca nu le tranchilizezi. Oamenii inteleg medicamentul cu care ne trateaza Dumnezeu, de aceea il iubesc si slavesc pe Domnul ca pe lumina ochilor, de acum si pana-n veac. Credinta e buna si e medicamentul suprem pentru muritorul de rand. Cultura si civilizatia actuala sunt tributare prin excelenta credintei si religiei cu tot ce deriva din aceasta practica: fundamentalismul si intoleranta. Intotdeauna un credincios va spune: cine nu e cu Dumnezeu e impotriva Lui, exact cum sta scris in invataturile biblie care cultiva acest antic si salbatic concept maniheist. Oamenii credinciosi sunt prin urmare asijderi de intoleranti si obscuri in simtiri: Cine nu e cu ei si convingerile lor e impotriva lor. Originea razboaielor lumii are la baza salbaticia oculta a intolerantei religioase care include prin definitie aceasta anomalie si boala nevindecabila a firii umane. Frica de moarte genereaza o convingeree religioasa inalienabila. Credinciosul uraste visceral moartea, deci uraste asemeni si pe cei ce sovaie a-i recunoaste medicamentul adecvat, credinta. E ceva firesc sa fie asa. Nu poti fi bun in ochii oamenilor decat daca ai in tine cuibarit morbul si stafilococul credintei si religiei. Nu poti fi uman si nu valorezi nimc daca nu esti virusat de prejudecatile valorilor religioase. Altfel colcai in eroare si eretism potrivit parerii comune si esti pierdut, esti malefic si prietenul diavolului, al raului, nu faci parte din casta normala a oamenilor buni, esti pierdut, esti demn de a fi dispretuit si urat de moarte. Ti se dau si incontestabile argumente si invataturi: Ti se spune ca daca nu exista Dumnezeu n-ai pierdut nimic, dar daca acesta exista, si ai tagaduit credinta, ai pierdut totul. O exemplara si meschina polita de asigurare care se uzeaza plenar de salbaticul infricosat religios. Si poti sa spui ca n-are dreptate...? In fata fricii universale omenesti fata de stihiile naturii credinta si religia sunt cel mai la indemana remediu, sunt solutia ideala atat pentru omul preistoric, antic, cat si pentru omul contemporan, dar si pentru omul viitorului, avand a vorbi inca doua trei mii de ani de Dumnezeu si medicamentul ce-L reprezinta El pentru omul constient. Privind si mai in viitor, nu stiu ce se va intampla cu umanitatea si spiritul religios peste zece mii de ani. Banuiesc ca evolutia mintii si spiritului uman vor gasi altceva, sub stringenta realitatilor curente ale viitorului ca solutie pertinenta pentru gestionarea problemelor sufletului uman si a conduitei de viata a omului secolului 121 , adica in anul 12013. Nu pot sa cred ca si atunci anii se vor numara tot de la Iisus, un erou al vechiului popor evreu, si ca nu se va gasi sub presiunea timpului un alt sistem de numerotare, fie ca va mai fi nevoie sau nu de asa ceva. Si nu pot sa cred ca omenirea nu-si va gasi un sistem de valori adecvat viitorului si va continua sa-si exercite conduita tot pe regulile religioase din Biblia actuala, o istorie a conduitelor unui popor antic, poporul iudeu, cu eroii ei, cu moravurile inerente vremurilor antice, cultivate cu atata scrupulozitate pana in ziua de azi. Nu pot sa cred in involutia speciei umane atat de evidenta incat nici dupa doua mii de ani nu a gasit un sistem de valori adecvat momentului si-si intemeiaza viata pe morala, conduita si teoriile ce-au avut niste oameni antici, in cazul crestinismului stramosii poporului evreu cu eroii de-atunci, Ioan Botezatorul si mai ales Iisus Nazarineanul, cu istoriile si filozofia lor care ne tine de cald pana azi. Atat de mare a fost robia si prigoana romana fata de poporul antic evreu, incat a fost nevoie de un Iisus revolutionar care cu geniul si sfintenia Sa sa elibereze spiritul uman de sub impilare si jug si sa-l transporte in teritoriul salvator al transcendentei, in Rai, alaturi de Tatal ceresc, caci pe pamant, sub jugul roman era de neconceput a se trai. Mai bine sa urmezi un Iisus, care-ti oferea cel putin o salvare sigura si singura de conceput, in Rai cu Creatorul Universului. Daca lumea s-ar fi facut cumva buna mai era nevoie de aceasta plapuma a sperantelor, credinta si religia, contra durerilor omenesti insurmontabile ale vietii...? Omenirea intotdeauna a fost pe picior de razboi, a fost rea si malefica cu ea insasi incat solutia Iisus a ramas atat de actuala in decursul intregii istorii care nu este, cum spunea filozoful decat povestea unor crime. Istoria trecuta este povestea unor crime. Istoria prezenta este povestea unor crime. Istoria viitoare va fi povestea unor crime. Fata de aceasta dezagreabila impresie, si acest funest sentiment, nu e de mirare de ce omenirea a ramas tributara Lui Dumnezeu si Lui Iisus, singurele fiinte bune din Univers in care poti avea incredere ca te vor elibera din mizeria degradarii si a mortii in dureri. Astfel incat Biblia nu mai trebuie revizuita. E suficient c-a facut-o Iisus odata in vechiul testament si noua oamenilor ne-a placut tare mult asa... Si acum vorbim in cadrul adunarilor noastre religioase de Isac si de Avraam, de personaje antice, de istoriile lor de-atunci, de morala si credinta lor, incat e cu neputinta a le nega si a cere Lui Dumnezeu sa ne reveleze o alta constiinta religioasa adecvata a momentului, a contemporaneitatii. Nu se poate asa ceva... Suntem tributari antichitatii si momentelor de-atunci de cand n-am mai evoluat moralmente, complacandu-ne in valorile religioase ce-am mostenit. Astazi adevarul si dreptatea e la oamenii destepti, la oamenii cu frica de Dumnezeu tributari si ei aceleiasi credinte neevoluate din antica si salbatica istorie. Sa stai si sa privesti o lume intreaga innamolita iremediabil in acest handicap te umple de-o adanca multumire dulce si amara ca macar tu nu te inseli in liota si vacarmul tuturor desteptilor lumii care oricand iti pot da o lectie de care nu mai ai nevoie. Caci ai ales sa fii prost doar pentru a nu te insela chiar daca poti avea sau nu dreptate. A nu te insela e mai dulce si suportabil decat ingamfarea ca esti destept si detii monopolul adevarului, fie el si religios. Mai bine sa ramai prost si simplu decat sa te indoctrinezi cu un adevar insondabil, cu picioare de lut si gaunos si cu mandria bolnava de-a fi sigur de ceva pe lume, fie ea si credinta intr-un Dumnezeu convenabil. Astfel, nici eu nu sunt sigur, dar simt ca toti pe-un capat se-nseala si traiesc inca intr-o lume antica si simptomatic neevoluata in civica uzantelor religioase ale momentului. Ma topesc de suferinta si dezgust in aceasta singuratate si in acest surghiun al spiritului obscurantist contemporan dar tot e mai dulce decat sa m-amestec in barbarele si salbaticele moravuri ale lumii care nu s-au cizelat in atata istorie si tocmai ce le-am amintit ca roade ca un cancer in spiritul umanitatii de azi. Astfel n-am decat sa constat cu stupoare ca toti se-nseala, stiu ca toti se-nseala. Ii privesc ca pe niste manechine fara viata, iar in mine viata fierbe dar o ponderez, intr-o lume care si-a proiectat trairea si viata vesnica nu pe lumea asta ci pe cealalta. Il amintesc aici pe Emil Cioran care intr-un interviu cu Gabriel Liiceanu se spovedea ca a umblat toata viata singur si modest pe cararile umilintei simtind cum se inseala absolut toata lumea, iar el, in singuratatea lui, simtind neajunsul de a se fi nascut al tuturor, stia, sconta, simtea, pe culmile disperarii lui, ca macar el are dreptate, iar toti ceilalti, cu totul, genii, somitati si destepti se zbat intr-o monumentala si inexorabila eroare. A te crede cel mai prost dintre destepti, ori cel mai destept dintre prosti tot e mai bun si onorabil decat sa subscrii mandriei dreptei credinte ce molipseste omenirea de azi, omul religios, bun si frumos, pe placul si pofta Lui Dumnezeu, pe care il descrie atat de graitor ilustrul filozof Dan Puric in elocinta sa...