Sa simti iubirea Lui Dumnezeu ca pe-o emotie coplesitoare

Ce conteaza ce prilejuri gasesc oamenii pentru a gasi motive de fericire, de beatitudine si pace...? Cand sentimentul de fericire si extaz vine datorita unei emotii coplesitoare pe care-o simti pozitiva fiindca asa vrei si poti tu sa simti, nimic nu mai conteaza in calea acestei fericiri... Emotia coplesitoare a iubirii divine e un sentiment cu atat mai profund si pertinent pentru oamenii care savureaza aceste trairi cu dependenta, necesitate si placere... Nu conteaza de unde si cum vine iubirea si sentimentul ei profund care te copleseste... Cand simti iubire, o simti total, profund si neconditionat... Iubirea e urciorul care se umple mereu de la sine cu apa vie intr-un sat unde toate fantanile sunt secate... O femeie indragostita isi iubeste alesul neconditionat si pana la capat... Chiar daca el, in cinismul lui o paraseste pentru una mai frumoasa si tanara... Aici putem vorbi de o emotie coplesitoare a iubirii pe care o simte acea femeie care nu stie ca incalzeste un sarpe la san... Neconditionat il iubeste, total si pana la capat... A vorbi insa de o emotie coplesitoare a iubirii divine e fortat si prea mult spus cand stim cu regret ca iubirea divina e eminamente CONDITIONATA... Daca femeia inselata care iubeste profund si-ar ierta si primi din nou la pieptul ei zvacnind de dragoste oricand pe netrebnicul barbat care-o tradeaza, iubirea Lui Dumnezeu se impiedica la tot pasul de orice tradare si rabat i-ai face de la a-L adora continuu, exclusiv si febril... Nu poti inceta a-L iubi pe Dumnezeu ori nu poti pondera si face recenzia si critica acestui sentiment fara a simti cum iubirea divina a Lui Dumnezeu pentru tine ingheata si se volatilizeaza, parca nici n-a fost... Cine spune ca nu face pacate cu carul in fiecare zi, metodic, constant si din neputinta omeneasca...? Cum putem forta pe Dumnezeu sa ne iubeasca totusi in aceste grele conditii iar noi sa mai fim imbatati de extazul emotiei coplesitoare a simtirii iubirii lui Divine si sa plangem pentru asta, sa plangem recunoscatori pentru dragostea Lui Dumnezeu atat de capricioasa si plina de conditii insuportabile omeneste...? Daca nu-i dedici exclusiv Lui Dumnezeu toata viata, energia si orice sentiment si pulsatie a inimii tale esti pierdut si vaduvit de orice iubire divina a Lui Dumnezeu... Daca nu esti cu Dumnezeu esti impotriva Lui, asta e decretat in intreaga biblie in acest concept maniheist de sorginte salbatica unde nu exista toleranta... Calugarii incearca fara precupetire sa evite aceasta tragedie, pierderea iubirii divine a Lui Dumnezeu si astfel afurisenia si anatema Lui, dedicandu-si Lui cu ochii inchisi intreaga viata si oferindu-I-se ca servi umili pentru vecie intr-o seductie simptomatica si irationala... Ce mai conteaza ratiunea cand doar ce-am spus ca in dobandirea extazului se accepta toate mijloacele si drogurile de prizat... Ei, monahii, cei sporiti intru credinta, stiu ca Dumnezeu in iubirea Lui divina pentru oameni traieste in ascuns capriciul de a fi negresit coercitiv cu oricine nu-i respecta metodic poruncile ori cauta a i le comenta, si incurabil gelos cu cine nu-I ofera toata atentia si iubirea angajata, nestirbita... Mama noastra Eva, a fost aruncata ca un pet pe data din Rai numai pentru ca a vrut sa fie tandra cu iubitul ei oferindu-i din iubire un mar rosu, aromat si gustos( numai de forma, ca un exponat nevandabil) caci Dumnezeu nu ingaduia inexplicabil o singura muscatura sa ia nimeni si sa se bucure de acea dulceata si savoare creata pentru nimic, cu simturile gustative perfect inutile taman date de Dumnezeu prin proiectul Creatiei omului... Ca au gustat, greu au pacatuit, caci au fost aruncati pe pamant in chinuri si scarba de catre Dumnezeu... De atunci a trecut mult... Atat de mult... Si oamenii atat de sublimi sunt incat si astazi simt cu fervoare emotia coplesitoare a iubirii Divine, punand in paranteze, trecand cu vederea, neintuind monstruozitatea rusinii blestemului si ororii deportarii din inutilul Rai de catre intransigentul Dumnezeu, iubitor de oameni... De atunci traim pe pamantul care ne este inchisoarea noastra de maxima securitate, ori o cazarma cu regim sever de instructie de unde nu ne mai liberam decat intre patru scanduri, chinuindu-ne pe-aici intr-un simulacru de-a fost botezata viata de Domnul, plangand cand de tristete, cand de bucuria coplesitoarei emotii a iubirii Divine.......