84) NI S-A SPUS SĂ NU FIM TRUFAŞI (REACTUALIZAT)
Poți să dormi în această viață...? Te rabdă inima să te culci pe-o ureche liniștit că toate sunt bune după cum ne-a spus Dumnezeu în Cartea Sfântă...? Poți respira liniștit când știi că insondabilul la care suntem condamnați îți așterne pe întreaga viață o atmosferă perfect irespirabilă de îngrijorare că nu știm pe ce stăm...? Poți să nu plesnești de ciudă și dezgust când știi că dintr-o scăpare regretabil cosmică viața asta cu gust și valoare de hoit și puroi în care totul e o disoluție ce conduce către iminența soluției morții, ți-a fost livrată ca cea mai bună și memorabilă alternativă găsită de maestrul păpușar suprem, Dumnezeu ce ne dirijează sforile și disperarea noastră scuipând pe durerile și neputințele noastre cu atâta trufie și emfază când ne pregătește pentru plata păcatelor noastre un iad cu atâția draci fără de care universul nu putea fi conceput...? În contrapondere, Raiul, o academie la care pentru înscriere îți trebuie vocație și chemare, pentru care trebuie să renunți la însăși mintea și inima ta și să le umpli în schimb cu rumegușul și euforia unui etern vis parfumat de lenevire și confort paradisiac. Astfel, Raiul această stațiune a concediului nostru etern se profilează undeva la orizontul imaginației noastre ca o fata morgana, ca o apă iluzorie la orizont într-un deșert ca toate deşerturile care e viața și lumea noastră însângerată la propriu. Undeva, în univers, o putere mai puțin trufașă și cinică, un frate sau văr al Lui Dumnezeu poate a avut o soluție mai rezonabilă pentru niscai extratereștri care poate o duc mai bine și mai rezonabil în acest univers sau în alt univers paralel de care nu știm. Nu știm nimic despre acest univers. Nu știm ce e cerul, nu știm ce e spațiul, nu știm ce e timpul, nu știm ce sunt stelele. Am fost învățați la Cartea Sfântă că cerul e un loc unde ochii și mintea noastră trebuie să alerge în căutarea doar a Lui Dumnezeu, spațiul este locul în care trebuie să ne mișcăm de acasă la biserică și de la biserică acasă, apoi de acasă din nou la biserică și de la biserică la cimitir cu picioarele înainte. Am fost învățați că timpul este meticulos rânduit într-un calendar creștin ortodox în care în fiecare zi se celebrează un sfânt din Rai și unde cu strictețe sunt rânduite posturile și delegările la pește (harți). Am fost învățați că stelele sunt luminători pe cerul nopții și nu mari concentrări de hidrogen care sub imensa presiune a gravitației atomii fuzionează nuclear de unde rezultă heliul și alte elemente cum ar fi fierul, nichelul, carbonul și alte elemente care așa au ajuns în componența pământului, din explozia stelelor după ce li s-a terminat de ars combustibilul hidrogen și împrăștierea norilor de gaz și praf stelar prezent și în celulele corpului nostru. Ni s-a spus că suntem făcuți din lut de Dumnezeu, pe de altă parte vedem că avem carbon și apă (adică hidrogen și oxigen în noi, fabricate și derivate din evoluția stelelor). Ni s-au dat ochii să vedem pământul, munții, apele, cerul, stelele și am crezut că mai rămâne să-L vedem pe Dumnezeu pe lumea cealaltă și cu asta să credem că am văzut totul. Dar nu ni s-a spus în Cartea Sfântă că tot ce vedem, pământul, planetele, stelele, galaxiile, reprezintă doar 5% din materia din univers iar restul de 95% este altceva, un element care nu se vede, un element întunecat denumit materia neagră care ține în elementul ei galaxiile la un loc să nu se dezintegreze și să o ia rara prin univers astfel încât sistemele solare să degenereze anapoda prin spațiu. Faptul că noi suntem posibili e datorat acestei întâmplări și legi a universului, care este materia întunecată, lumea zice că și Dumnezeu a pus o mână de ajutor pentru noi. Puțin probabil căci am avut o șansă la zece miliarde. Numai puțin dacă soarele nostru ar fi fost nițel mai mare și nu o stea pitică albă, numai puțin dacă entropia și haosul aleatoriu ne plasa puțin mai aproape sau mai departe de orbita soarelui, aveam să nu mai apărem niciodată noi oamenii, aveam să nu mai putem vorbi de Creație, de Facerea Lumii, de Rai și de iad, de Dumnezeu și de Satana. Dar noi am apărut din voia Lui Dumnezeu. Noi suntem făcuți nu din praf de stele, din carbon și apă ci din lut, peste care Dumnezeu a suflat duh de viață. Noi, bieții de noi am fost alungați din Rai, un loc care nu se vede cu telescopul spațial Hubble în nici o galaxie. Astfel, alungați cu cățel și purcel pe pământ trebuie să trăim în această închisoare și să visăm la Raiul dintr-un alt univers și dintr-o altă dimensiune. Faptul că trăim trebuie să-l privim ca un noroc ce de la Dumnezeu vine. Și dacă ni s-a spus că luna și stelele sunt luminătorii nopții noi de ce cârcotim că am apărut din elementele rezultate din explozia stelelor, carbon și apă ? A crede în aceste alegații științifice e eretism și trebuie să mulțumim sorții că nu mai trăim în evul mediu și nu mai putem fi arși pe rug dacă credem că pământul se-nvârte și noi nu suntem făcuți de Dumnezeu ci de legile fizicii ce au combinat și asamblat într-o lungă evoluție a materiei carbonul și apa, elementele rezultate din explozia stelelor. Ni s-a spus să nu fim trufași, ni s-a decretat să nu punem botul la toate prostiile științifice. Noi trebuie doar să ne rugăm. Să ne rugăm pentru ploaie și împotriva inundațiilor, ca Dumnezeu să oprească pentru noi apa din curgerea ei normală gravitațională, apă ajunsă pe pământ din impactul cu atâtea comete care au conținut gheață. Dar noi de ce să fim trufași și să credem una ca asta când ne e mai lesne să credem că apa a fost făcută de Dumnezeu în una din cele șase zile ale Creației ? Atenție, Dumnezeu a muncit și sâmbăta, noi ne-am permis luxul să concepem week-end-ul în care să ne relaxăm pe un munte de gunoaie al lumii noastre în care nu mai vrem să muncim. Noi avem liber sâmbăta și duminica, zile în care nu trebuie să muncim și realizăm indiguiri și reabilitări de cursuri de ape, ci trebuie să ne rugăm la Sfânta Liturghie sau la adunări împotriva inundațiilor, cutremurelor și alte urgii ale naturii. Dumnezeu ne-a dat viața ca pe un cadou. Dumnezeu ne-a dat libertatea de a face ce vrem cu viața noastră și ne-a dat liberul arbitru ca pe cel mai otrăvit cadou. Căci prin liberul arbitru suntem veșnic puși să alegem dacă să fim criminali sau îngeri, spunându-ni-se că în libertatea asta poate fi niscaiva fericire... (câteva grăunțe otrăvite aruncate iresponsabil în scârbă și dispreț visceral de Dumnezeu în troaca noastră murdară din cotețul numit viață).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu