DECESUL LUI DUMNEZEU TRANSMIS ÎN DIRECT

DECESUL LUI DUMNEZEU TRANSMIS ÎN DIRECT
Mai trebuie un ultim caz de terorism, un ultim caz de decapitare a unui nevinovat, un ultim război ce poate începe în orice zi de-acum înainte, un nou Hitler de care nici o epocă n-a dus și nu duce lipsă, un ultim caz de condamnare a unui nevinovat printr-o eroare judiciară a unui judecător rânduit de Divinitate pe pământ, un ultim caz dintre aceste orori și atrocități trecute, prezente și atât de iminente și potențiale pe acest însângerat pământ de copii care mor părinților și părinți care mor copiilor și putem conchide lejer și natural că nu se poate cu așa ceva, deci nu există Dumnezeu ! E cu neputință ca un Dumnezeu al binelui și milei desăvârșite, creatorul tuturor văzutelor și nevăzutelor, al omului căruia i-a dat și i-a împrumutat milă, minte, inimă, suflet și rațiune, al universului, galaxiilor, sistemelor solare, planetelor și al pământului nostru, opera capitală a Lui Dumnezeu, să îngăduie și să rabde pe suprafața lui atâta exploatare a omului de către om, atâtea genociduri și pogromuri, atâtea orori și atâtea tragedii întâmplate atâtor ființe de la animale tăiate în abatoare și până la oameni oprimați în lagăre ori nedreptățiți și oprimați metodic într-o viață de mizerii, e cu neputință ca un Creator în idee milos și filantrop să fi îngăduit și să îngăduie atâta sânge și atâta chin cu fruntea senină și o floare la ureche și să fluture omului denumit homo religiosus în față speculația tristă și aserțiunea că nu aceasta e viața pustiită de sânge și orori, nu aceasta e fericirea și binele etern ci o cu totul altă poveste, nu lumea asta e bună ci o altă lume, lumea cealaltă, în care oamenii, manipulați programatic și loviți sistematic și irecuperabil în tristul lor destin, cred simptomatic și de nevoie și frică, ne având altă mângâiere și altă speranță în marea de amar a vieții decât visul pustiu de dragoste și mântuire și devotamentul morbid și credința într-un Dumnezeu, oricare ar fi El, oricum martor autoexonerat al tuturor relelor ce ni se întâmplă perpetuu și inexorabil de la Facerea Lumii încoace. Tot de atunci, din primul moment al Creației cutia Pandorei răului a fost deschisă, diavolii risipiți și presărați pe pământ printre noi, sabotori ai noștri și ai operei Lui Dumnezeu încât ne întrebăm la ce bun așa ceva și la ce bun exemplul și sperietoarea iadului și chinurilor veșnice dacă din startul Creației oamenii nu se pot organic dezbăra de rău și păcat, și nu pot fi practic determinați hotărât la îndreptare, încât în șir izvodesc gânduri și fapte malefice și toate păcatele prevăzute în Îndreptarul Divin sunt metodic înfăptuite conștient ori nu în orice zi, trecută, prezentă și viitoare ? Mai trebuie un ultim exemplu de rău pe pământ, un ultim cutremur sau inundație devastatoare, mai trebuie un ultim caz de ebola, ciumă, holeră, lepră, arme chimice, nebuni kamikaze care se aruncă în aer în mall-uri sau metrouri, ca să realizăm că nu sub îngăduința unui Dumnezeu al milei și dreptății se petrec toate aceste orori ci mai degrabă în lipsa unuia apărător și degrabă protector. De la Iov încoace fiecare suntem câte un frate al lui care răbdăm mai mult sau mai puțin din încercările iovice la care suntem condamnați de către Dumnezeu în amarul acestei vieți care ne-a fost mai degrabă dată ca un mijloc al cărnii prin care să simțim pe viu durerile, încercările și dramele cărnii noastre, decât ne-a fost dată viața ca un beneficiu prin care să fi simțit bucuria vieții și nu scârba și chinul ei de orice zi și noapte. Să mai verse cineva o singură lacrimă, chiar nou născut să fie și poate fi de ajuns să ne dăm seama definitiv dezamăgiți că nu există Dumnezeu. El se poate crea din bunătatea ta sau a mea, pe când noi din bunătatea Lui, niciodată ! Proba practică a timpului și a istoriei ca și calendar al unor crime inevitabile trecute, prezente și viitoare dovedește acest trist lucru, că noi suntem singuri în marasmul nostru. Ori abia dacă nu există Dumnezeu El poate fi exonerat și iertat pentru crima de-a fi îngăduit atâtea crime, trecute, prezente și viitoare ! A mai vorbi de Dumnezeu sau cu Dumnezeu cocoțați pe un munte de cadavre din care al nostru poate fi ultimul dar nu cel din urmă, e o jicnire la adresa ideii teoretice și conceptului de Dumnezeu. A nu-ți pune nici o întrebare în legătură cu starea sau nestarea Dumnezeului care patronează și e vinovat moral de originea lumii și a măcelului ce a fost și va mai fi dovedește că lumea, religioasă sau atee împreună cu crimele și ororile ei e rezultatul evoluției alambicate a inteligenței speciei umane. Iar Dumnezeu e evoluția dusă la extrem a creierului limbic, reptilian, care mai întâi a devenit inteligent, apoi inevitabil religios. Și nu e ultima etapă a evoluției minții umane. Cine știe ce monstruoase realități va mai croșeta viitorul cu evoluția minților umane. Bine că nu vom apuca un astfel de trist viitor în care cine știe, putem asista la superevoluția minții umane și astfel ori la decesul Lui Dumnezeu transmis în direct, ori la nașterea altuia și mai grozav ca Cel al nostru ! Cutremurător ! Mai bine în mormânt și mâncați de viermi ca pe la noi, cum ni se întâmplă de la Facerea Lumii și până azi și mie și ție, nefericitule, decât să apucăm vremurile cumplite viitoare, mai sângeroase sau nu decât ale noastre !