113) SCHIMBAREA SCHIMBĂRII
Din păcate, ca tot ce există în acest univers și spațiu, și schimbarea e relativă. Nu știm consecința și efectul schimbărilor la care aspirăm. Dacă s-ar ști, Ceauşescu ar fi fost bine mersi un fost senator care ar fi murit ieri sau alaltăieri de boli și bătrânețe, și nu de gloanțe, consecința schimbării de-atunci. Ar trebui să ne fie rușine că, de un sfert de secol, cu mânuțele noastre otrăvite am votat aceleași mizerii de atâția ani, ciuma atâtor politicieni care s-au rotit atât la cașcaval și ne-au furat, ne-au omorât și s-or roti în veci, puși de blestematele noastre mâini în urne, cu votul nostru tâmpit să aducă schimbarea. De multe ori, schimbarea e catastrofală. E un rău necesar pe care-l merităm. Merităm soarta pe care o vrem. Și sicriul, atât de important, pe care-i împovărăm pe alții să ni-l aleagă înfricoșați de schimbarea ultimă de domiciliu, la ghena de gunoi, adică la cimitir. De multe ori schimbările ne produc frisoane și sunt păguboase, la fel ca și de alte ori, lipsa lor. Eu zic că nu schimbarea e soluția, ci schimbarea schimbării. Și nu schimbarea schimbării, ci schimbarea schimbării, schimbării, schimbării. Vine Dumnezeu și face liniște și dreptate în acest vacarm. Face singura schimbare valabilă : Ne pune să trăim ca pe niște saci de boască în cazanul de rachiu. La urmă, când s-a terminat fiertura vieții, ne-a distilat. Adică a scos sufletul din noi. Strașnică schimbare !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu