Leac pentru tandrete

Daca m-as intalni cu o fiinta omeneasca singura, trista, uitata, neiubita de nimeni, i-as spune : Am leac pentru tine... Pentru nefericirea ta, pentru indreptarea amarului tau, pentru tandretea ta, iti dau o sarutare de indragostit. Dar nu una de aceea normala, ci una ca acelea in care iti zdrobesti buzele, iti lovesti dintii, transpiri, ametesti, uiti cum te cheama, uiti teoriile savante in care erai experta si treci deodata o punte si te vezi dincolo intr-o poiana de padure, poiana indragostitilor fara varsta. Dupa aia, nu stiu... acolo oamenii nu mai au minte. Si-o pierd. Traiesc o voluptate, traiesc un amor, singurul de care au avut parte in viata lor, apoi se trezesc, transpirati, obositi, cu hainele sifonate, isi rad in barba de ce vartej de minune a putut sa li se intample la varsta asta, si se aranjeaza un pic, iau autobuzul si pleaca acasa parca relaxati, parca obositi, nici ei nu stiu, dar parca fericiti. "Daca sunt oameni fericiti pe acest pamant, pentru ce nu urla, pentru ce nu apar in strada sa-si strige bucuria in tipete nebune si neincetate ? De unde atata discretie si atata rezerva ?" Stiu de unde... De la legile fizicii care si-au bagat coada si in tandrete, si in amor. Fericirea lor se traieste in surdina, discret, cu usile incuiate. De asta iti spun... Iti propun un sarut virtual, mai apasat si ametitor decat unul adevarat. Si mai de neuitat. Caci se poate. E un fel de terapie si medicament homeopatic ce nici nu stiai ca exista si nu are efecte adverse. Iti propun un sarut total de tandrete. Dar sa inchizi usa, sa tragi draperiile, sa inchizi telefoane, tot. Sa-ti rupi buletinul, sa-l arunci la gunoi, las' ca-ti scoti altul de la politie... Numai cardul sa-l lasi teafar. Si inima. Si ochii care au ramas la fel ca la 20 de ani, aceeasi cautatura, de asta multi recunoscandu-ne dupa ochi. Iata am raspuns tandretii si tristetii tale. Cu o terapie prin tandrete pe care o stiu numai eu...