Sufletul...? Un curent electric ce se propaga wireless

Ce sunt eu de fapt...? Sunt doua ligheane de carne si oase, unul de slanina si mate si vreun bidon de 8 l de sange si tot felul de lichide, urina, limfa etc. Daca le aduni pe toate la un loc iti va da suma a ce sunt real. Nimeni n-a putut vreodata mai bine ca Dumnezeu sa adune toate aceste produse de abator, sa le lege intre ele si sa le sufle duh peste ele astfel incat sa se miste, sa faca zgomot, sa rada, sa planga, sa se bucure si ingrozeasca de viata cat si de moarte... In fapt se pare, asa simt eu, ca sunt nu numai trei ligheane de carne si-un bidon de sange ci undeva acolo intre ele, un liant care le leaga se numeste sufletul meu... Ar fi sunat oribil si insuportabil ca noi oamenii sa fim numai trei ligheane de carne putrezibila fara o electricitate pura care s-o legitimeze si sfinteasca, electricitate care se numeste suflet se pare. Aceasta carne care sunt, adunata maiastru de Dumnezeu pe un arac care e scheletul meu, iata ca dintr-odata isi ia permisiunea de la univers sa creada ca are un suflet care-o sfinteste si purifica de tot ce e gretos, funest si dezolant daca ne gandim ca in urma cu niste ani eram doar o prada, carne de mancat pentru dinozauri, ori tigri cu colti de sabie. Norocul omului modern e ca are un suflet ce nu mai face din carnea omului doar carne de vanat ci o carne cu totul speciala, mandra de visul si simtirea de-a avea un suflet, o electricitate ca toate electricitatile, curent electric si tensiune, diferenta de potential dintre doua puncte ale unui camp electric... Asta e sufletul...? Electricitate...? Atunci, cand intrerupi contactul electric al unui curent printr-un simplu intrerupator, becul se stinge, poti sa pui mana pe fire daca nu atingi si firul de masa si nu simti nici un curent. Curentul dispare, el nu mai exista. Daca da trenul peste un biet om care vrea saracul sa se sinucida si il sfarteca la viteza de 140 km/h cu locomotiva de 125 t imprastiindu-i carnea pe 1200 m, un picior aici, capul printr-o balta in sant si vreo cateva mate agatate pe sub locomotiva pana in depou, atunci sufletul lui a fugit ca electricitatea din firele smulse. Mormanul de carne vie de sub locomotiva nu mai are suflet... Abia de aici omul s-a salvat de la nebunie si angoasa cand a crezut ca electricitatea sa din corp, sufletul dupa moarte, vor continua sa se propage fara suport fizic, sfidand legile fizicii astfel incat moartea a devenit un accesoriu suportabil de purtat pentru om in brelocul de chei... Ce e mai linistitor decat sa crezi ca dupa ce-ai odorizat cateva clipe din spatiu si timp cu mofturile si ighemonicoanele tale avute in viata, odata ce mori, povestea ta si a nimicniciei tale in spatiu si timp nu se termina ci dainuie si inca vesnic langa un Dumnezeu tot mai surmenat si agasat de pretentiile tuturor ligheanelor de carne umana din aceasta lume... Mormane de carne frumos organizata in trupuri, cu suflete mirobolante care se intrerup si dispar ca electricitatea atunci cand loveste trenul sau cancerul, avand toate pretentia ca se propaga wireless prin aer pana la Dumnezeu cand vine accidentul... Si de-acolo, trai pe vatrai, in cosmos undeva, alaturi de un Dumnezeu tot mai surmenat de miliarde de suflete care il acceseaza instantaneu revendicandu-l si blocandu-l hulpavi de la toate treburile care asteaptau in univers o rezolvare... Atat de mult e acaparat si blocat Dumnezeu ca un site catre care sosesc miliarde de sms-uri, incat nici pe pamant nu mai poate face nimic... Dumnezeu e in soc anafilactic, lovit chiar de pretentiile umane. Animalele sunt inocente. Ele n-au suflet si nu-i cauzeaza Domnului nici un rau. Trupul lor nu are suflet, cel putin nu distingem sufletul unei vite din carnea de mici gustosi... Doar oamenii cred ca electricitatea si sufletele lor razgaiate se pot propaga prin aer fara fire conductoare. Dar ca sa-si inventeze aceasta posibilitate practica sa le mearga tramvaiele ori trenurile si troleibuzele fara fire electrice n-au catadixit... Ne chinuim cu petrol, ne terminam ozonul si atmosfera, duminica nu muncim si mergem frumusel la liturghie si cam asta e toata povestea, tot ce putem sau vrem... Nici Dumnezeu nu mai rade... Fruntea-i e brobonita de sudorile regretului... Nu merita Domnul un astfel de tratament din partea noastra... Caci, iata : Totul a inceput a fi irespirabil... Totul e o disolutie, totul a scapat de sub control, trebuind sa fii alienat sa crezi ca e normal si inevitabil ca ceea ce se intampla sa se intample la infinit, si ca asta e lumea si opera Lui Dumnezeu in toata splendoarea ei ori ca Dumnezeu ar vrea sa uite totul ascunzand acest gunoi sub pres printr-o apocalipsa... Nu face Domnul asa ceva... El e Gentleman... Altfel va repara El totul, mai elegant si mai frumos... Dar pana atunci trebuie sa credem ca nu asta-i lumea... Daca nu asta, atunci care-i...? A... Uitasem... Bineinteles, lumea cealalta, plina de suflete umane ce transcend, ce se propaga ca un curent electric fara de fire conductoare pana la Rai... Ce frumosi sunt oamenii... Dar sublimi sunt si paianjenii care fiecare incearca in viata sa de arahnida sa intinda o panza pana la luna... Asta-i credinta lor... Si mor ca si noi oamenii facand asta... Numai ca ei nu au suflet... Noi da...