Incendiul si ruinele Raiului

Un milion de ani... Atat de putin totusi... Caci un milion de ani sunt o mie de-alde o mie de ani. Adica o mie (de mii) de veri, si-o mie de mii de ierni, o mie de mii de Craciunuri, o mie de mii de Invieri Pascale si-o mie de mii de Rusalii. Atat de putin e-un milion de ani... Cinci sute de ere crestine... Cinci sute de perioade de doua mii de ani cat trebuie sa ne facem cruce si cat a trecut de cand a venit printre noi Iisus. Cu inima sus si mustind de credinta, cu o floare la ureche, noi putem rabda inca cinci sute de ere crestine... E credinta noastra stramoseasca ce n-o putem eluda odata cu moartea. Chiar daca restul nostru de viata cat mai avem de trait crestineste reprezinta abia 0,00003 dintr-un milion de ani, avem ambitia sa gandim intr-atat de departe, proiectand tabieturile noastre, visurile, fasoanele si nimicniciile noastre, credinta noastra, religia noastra, sangele si sanatatea noastra spirituala inca un milion de ani si chiar mai mult... Infinit si nerusinat de mult. Caci am privit pamantul cum va fi peste un milion de ani... Am mai vazut ceva urme de oameni, dar doar urme. Ceva din statuile presedintilor americani sculptate in munti se mai vedeau, niste urme de moloz amintind maretia metropolelor lumii, sticle de plastic si cruci de lemn de prin cimitirele noastre plutind pe oceane. Caci intr-adevar, oceanele isi vor lua partea peste un milion de ani. Omenirea crestina, de fapt toata omenirea religioasa sau nu, vor consuma trambitand credinta ori necredinta, smerenia, evlavia, milostenia ori ateismul si satanismul (ocupatii normale omenesti), si ultima resursa de energie conventionala ascunsa sub pamant in hidrocarburi. In loc sa se ocupe si chinuie cum sa nu mai consume hidrocarburile pamantului sa polueze atmosfera si sa provoace incalzirea planetei si topirea calotelor glaciare si inghitirea pamantului de ape, si in loc sa gaseasca solutii concrete de a aduce si utiliza energia direct din soare ca si-asa acesta o risipeste inutil in spatiu si nici Dumnezeu, ferit-a sfantul nu ne-a dat vreodata aceasta solutie pentru viata noastra si trairea noastra pamanteasca desi putea in Atotputernicia Sa, oamenii, dragii de ei, s-au complacut in lene. Si-n zabavnicie. Caci duminicile, in loc sa fi inventat si muncit si noi ceva, ne-am dus catinel la sfanta Liturghie. Am ascultat pilda si evanghelia expusa de preot, am mers acasa obositi de-atata stat in picioare si hamesiti de foame, am mancat apoi ne-a luat stomacul oxigenul din creier pentru digestie, si am adormit udand pernele de transpiratie si somn adanc crestinesc... Duminica se roaga si se doarme. Asa am fost invatati. Iar savantii care au muncit si duminica si-n sarbatoare, chinuindu-se cu ceva, sa inventeze spre exemplu telefonul mobil ce-l folosesc si preotii sa sune la 112, vor arde in iad. E normal si crestineste asa..., nu? Ne vor inghiti apele...! Ne va ajunge apa pana la burta, apoi pana la coate plescaind in apa de crucile facute frenetic in disperare si groaza. Credinta noastra va pieri odata cu noi. Si obiceiul crucii si toate obiceiurile speciei umane, o specie despre care se va putea spune cate ceva in istorie. Dar nu prea multe de bine. Ne vor inghiti apele si ne vor ineca chiar si cocotati pe turlele catedralelor inalte ale mantuirii neamurilor... Asa va fi peste doar un milion de ani... Apoi, vazand tragedia umana in desfasurare ce va sa vina, m-am cocotat si mai sus in modulul meu spatial si l-am fortat la limita. Sa-mi arate cum va fi pamantul nu peste un milion, ci peste o suta de milioane de ani... Atat poate aparatul meu sa arate... Si cand am privit pe monitor, stupoare...! Pamantul, total schimbat, inghitit de ape... Continentele, conturul lor, total deplasate de placile tectonice paraind sub raurile de lava, si schimbate... Europa, doar jumatatea nordica si muntii Alpi se mai vedeau ceva intre tarmuri. Restul, tara noastra, la 4000m sub fundul oceanului. Africa, cu tarmuri total zdrentuite si apa adanc intrand in continent. Sahara, o amintire sub ape. America de nord fara Mexic, peninsula Florida sau peninsula Californiei. America de sud cu toata jungla amazoniana sub ape. Australia sub ape, doar cateva insulite mici. Peninsula indiana, n-o mai vedeam nici pe ea. Peninsula Italica, cu piata de unde la Vatican in fiecare duminica se adresa Papa multimii, disparuta si ea sub ape. Antarctica topita toata. Si m-am cutremurat... Chiar asa vom ajunge cu toata credinta noastra...? Dar m-am linistit si relaxat un pic. Mi-am amintit ca noi oamenii vom fi de mult in Rai, relaxandu-ne si bucurandu-ne alaturi de Domnul, niste copii zurbagii, incurcandu-i picioarele Domnului si calcandu-i bombeurile... Muzici, festivaluri, poezie, relaxare, asta vom face in Rai, nu...? Nu vom munci nimic... Ne vom relaxa, fiecare leganand piciorul din hamacul lui serafic la umbra de palmier. Apoi Domnul va incepe sa intre la banuieli si sa transpire pe fruntea-i ingrijorata. Caci pe pamantul inghitit de ape nu vor mai fi oameni candidati la admiterea in facultatile Raiului. Oamenii si bisericile lor vor fi demult sub ape cum spuneam. Si atunci toata piata imobiliara din Rai va cadea. Un palat din Rai se va vinde pe-un pachet de tigari de foi cu aditiv. Caci nu vor mai fi investitori sa investeasca nici in palatele, nici in cocioabele din Rai, unde numai niste mascarici nebuni, si innebuniti de atata bine de o suta de milioane de ani alaturi de Domnul, adica noi fiind aceia, ne vom plimba prin Raiul depopulat si facut ruina, ca niste sobolani pe o corabie ce ia apa... Ca niste muste zburand ametite de fumul gros ce se va ridica din incendiul si ruinele Raiului...