111) DUMNEZEU TRĂIEȘTE DEPARTE DE NOI... DE CE ?

111) DUMNEZEU TRĂIEȘTE DEPARTE DE NOI. DE CE...?

  1) Limita e cerul. De aceea trebuie cucerită. Prin luptă se dobândește totul în lumea noastră făcută de Dumnezeu ca și cadou pentru noi scos din neantul universului, prin luptă trebuie să cucerim și dobândim toate beneficiile ce ne vor aduce un dram de fericire și satisfacție, prin învingerea dușmanului și-a celor ce nu ne înțeleg și ne vor răul trebuie să răzbim în acest colț de univers și-n această lume în care nu vei avea nimic prin smerenie, prin cumințenie și prin pace așa cum ne îndeamnă ceremonios Dumnezeu și nimeni nu zice că n-are dreptate. Dar ceva sau cineva, viața dură și brută ne-a învățat că prin rațiune și acțiune pașnică ai numai de pierdut. Adică vezi clar că fiind pașnic, blând și smerit pierzi totul pe lumea asta, dușmanii râd, exultă de fericire jucând țonțoroiul pe nefericirea ta și tu rămâne să câștigi totul doar pe lumea cealaltă, adică a morților înviați. Deci până la lumea cealaltă a fericirii și satisfacției, pe lumea asta trebuie să protestăm și milităm pentru dreptate și drepturi. Căci salariile se câștigă prin greve, femeile, sucindu-le mințile iar dacă nu vor, răpindu-le ; apoi cu timpul ele te vor iubi și vor vedea că ai avut dreptate, nu trebuie să fii prea frumos ca să le fii pe plac, trebuie să fii ca bărbat, și oricum ești oleacă mai frumos decât dracu'. ; și astfel, femeile te vor iubi mai ales când le vei dărui și copii, vei fi bărbatul visurilor lor când copiii tăi vor suge laptele lor. De venea altul înaintea ta și le cucerea, tot așa din întâmplare cum spune și Topârceanu, ele, femeile tot așa l-ar fi iubit, dându-i aceleași sărutări de foc ce ți le-a dat și ție. Deci beneficiul și satisfacția, contrar învățăturilor Lui Dumnezeu nu se câștigă prin cerșit și zăbavă, ci prin vicleșug și stratagemă astfel ca să fii cu un pas înaintea dușmanului care același lucru al înșelăciunii și uneltirii vrea să-ți facă. De aceea s-a ajuns în lumea creată de Dumnezeu pentru noi ca pacea să se câștige prin război așa cum s-a întâmplat și se întâmplă nestingherit de la Facerea Lumii. 

  2) Trebuie să alegi care variantă o vrei, aceea a ofensivei și atacului pentru dreptate ca să nu fii distrus și omorât tu primul cu dreptatea în mână, sau aceea a umilinței și smereniei și a ridicării ochilor către Cer (cum a făcut și baciul moldovean) și către ajutorul Lui Dumnezeu care niciodată nu te va îndemna la război ci întotdeauna numai la pace și la a te ruga pentru pomenirea conducătorilor tăi întru Împărăția Lui Dumnezeu și la a da Cezarului ce-i al Cezarului, căci pentru toate neajunsurile din viața asta, răsplata și compensarea ta de nădejde va fi în Cer, după moarte. Dacă vrei viața veșnică trebuie s-o plătești printr-o viață pământească de renunțări, lacrimi și dureri. Dacă nu vrei lacrimi, renunțări și dureri atunci trebuie să lupți. Dumnezeu, prin crearea lumii noastre a dat trendul luptei și al crimei : Întâi a zis să fie pământ, să fie ape, să fie întuneric, să fie lumină și evident, să fie oameni, iar dacă au fost oameni, Dumnezeu i-a inventat pe diavoli și inventându-i, automat a devenit autor moral al comportamentului, caracterului și perfidiei diavolilor când vin ei foarte determinați și cerbice și dau oamenilor gândul cel rău, ispite și tot felul de gânduri negre în capul oamenilor încât să fie criminali și să fie războaie, făcând astfel prin comparație o reclamă inteligentă și atractivă Raiului izbăvitor din Cer și lumii celeilalte unde este numai pace, numai blândețe, numai duioșie și unde are Dumnezeu astfel de afaceri pline de dulceață și candoare care atrag sufletele ca viespile la must să vină în Cer la pace și la izbăvire ! Pe când pe pământ rămânem cu crima, cu durerile, cu sinistrul și cu odioşeniile pe care și le fac oamenii unii altora ca și model și paradigmă supervizate automat de Dumnezeu cu mâna corupătoare a diavolului care nu s-a inventat singur. Căci iată, din prima eră a Facerii Lumii și în prima familie a Adamilor diavolul creat de Dumnezeu s-a amestecat și și-a vârât coada încât frații s-au ucis între ei (Cain, pe Abel) și ne-au dat și nouă exemplul că cel viclean și mai tare îl va ucide pe cel mai slab și sărac cu duhul. Așa se întâmplă totul de la Facerea Lumii în lumea minunată creată de Dumnezeu. Și astfel a zis Dumnezeu să fie bune toate și a văzut că sunt bune. De aceea, prin ce-a urmat efectelor Creației acestei lumi decurgând din semnătura Lui Dumnezeu pe întreagă această a Lui Operă numită Facerea Lumii, au fost și-or mai fi războaie și crime în veci câtă vreme vom vorbi de acest Creator la cârma lumii noastre care nu a eradicat cu milenii în urmă crimele și răul ci dimpotrivă, făcându-le perene, moștenire de îngrozire și suferință pentru noi dată de acest Creator care are în subordine atât criminalii și tâlharii acestei lumi cărora le dă putere să crească sugând lapte din țâțele mamelor lor, cât și inchiziția organelor de corupere și represiune, miliția iadului de pe lumea cealaltă. De aceea let's rock ! Să pornim la luptă prin această viață dacă prin pacea ce ne învață Dumnezeu nu se poate ! Să pornim la argumentul forței dacă prin forța argumentelor n-avem nici o șansă. Să pornim să cucerim tot ce e de cucerit ! Să încălcăm orice este interzis și trebuie încălcat. Orice este acoperit trebuie dezvelit. Orice este neștiut trebuie dezvăluit. Orice tabu trebuie învins și dinamitat. Iar dacă Dumnezeu există, trebuie căutat, iar dacă nu vrea să se arate trebuie scos din văgăuna încăpățânatei Sale discreții și arătat tuturor pentru că uman Dumnezeu trebuie explicat și desconspirat, oricine ar fi, oriunde s-ar afla, orice ar face și oricât s-ar ascunde realității după cortina Sa de vid și neverosimil. Poate vrea să ne facă bine și noi nu știm. Dar dacă stă ascuns să pornim în căutarea Lui Dumnezeu ! Dar să-L surprindem nefardat și fără uniformă, nepregătit, așa cum umblă prin casă : în trening și tricou sau în pijamale. E imposibil să-L credem pe cuvânt pe Domnul, chiar având cele mai bune și delicate intenții cu noi în laboratoarele Raiului unde vom fi niște cobai fericiți și rozalii supuși experimentelor paradisiace. Trebuie să știm ce va face Dumnezeu cu noi în Rai, oricât de bine ne-ar fi acolo,  trebuie să facem un studiu de caz să vedem ce se va întâmpla cu noi în Rai. E imposibil să fii mulțumit în Rai cu gândul unei fericiri incuantificabile și inconceptibile care ți se va băga pe gât până vei vomita probabil. Chiar și așa, în turmentarea și suficiența noastră religioasă pe nimeni nu mai interesează treburile și afacerile Dumnezeului cu noi în Cer și suntem topiți după dorul tratamentului că ne va face bine oricum, știe el ce extaz paradisiac veșnic ne pregătește prin cura de fericire paradisiacă prin care vom fi resuscitați să trăim veșnic în Cer într-un centru spa de fericire deplină cum n-am avut niciodată pe pământ după toate necazurile care ne-au lovit ! Dacă îndrăznești să faci obiecție acestei narcoze religioase a oamenilor care le generează visul lor paradisiac de bine și de fericire cel de toate zilele care constituie moda și calitatea curentă a timpului, vei fi blamat, discreditat și denumit eretic și necredincios. Aceasta pentru că voiai mai limpede și clar să știi intenția Domnului cu noi în Cer când mai logic și sănătos ar fi fost să ne-o fi explicat Dumnezeu dintâi pe litere ca la clasa întâi, înțelegerii noastre cât mai avem în creieri niște neuroni care încă n-au putrezit în pământ, inutili altcumva prin insuportabilul și veșnicul secret al inexplicabilului căruia neuronii noștri nu-i pot face față și de aceea fabulează despre lume și viață în cheia religiozității în care soluția Dumnezeu este explicarea surogat a inexplicabilului.

  3) În cuvintele noastre și pe înțelesul nostru mai potrivit era să ne fi spus Dumnezeu ce e cu noi pe lume, care e sensul nostru și la ce vom fi buni în Cer, ori la ce-am fost buni pe pământ vreodată și de ce i-am făcut umbră-ntr-o efemeră viață sfârșită oare de ce musai în agonia cancerelor, durerilor și lacrimilor noastre cele de toate zilele, a lacrimilor de durere ale celor că mor pentru că sunt omorâți de boli sau de criminali, sau a lacrimilor de fericire ale asasinilor care sunt fericiți și exultă când îi omoară pe cei inocenți pentru dreptate...? Clar, scurt și concis să ne fi spus Domnul ce e cu noi, odată pentru totdeauna și ce e cu bolile și lacrimile noastre, de ce universul nu putea să stea fără ele în ochii noștri. Cum pentru cei săraci cu duhul dovada existenței Lui Dumnezeu este însăși credința lor, pentru erudiți și oameni de știință, în formule matematice putea să fie definită și demonstrată Divinitatea, Credința și Duhul Sfânt, ori dacă nu s-au demonstrat matematic toate acestea, mai cuminte și așezat putem spune că nu e nimic de demonstrat. Super premiul Nobel pentru matematică va fi acordat când Dumnezeu va fi demonstrat de cineva, un savant și matematician nebun, prin două fracții, un radical indice 3, și-o raționalizare a numitorilor care conțin radicali și logaritmi, ca să fie mai lesne pentru noi să pricepem. Nu biserici, ci facultăți de matematică și fizică trebuiau să fie puzderie pe lume ca prin calcule și experimente precise să-l descoperim pe Dumnezeu și nu prin fabulațiile psihotice poreclite revelații religioase prin care-L percepi pe Dumnezeu, ale închipuirii minții noastre. Deși orice demonstrație poate fi relativă și sterilă așa cum în filozofie s-a demonstrat de Immanuel Kant cu argumente că Universul este și infinit dar și că totuși este finit și se termină undeva, se termină acolo unde este limita absolută, unde spațiul și timpul încă n-au ajuns și-au fost depășite la pas de măreția și voia Lui Dumnezeu. Acestea ar fi fost mai bine să ni se explice pentru Dumnezeu odată, iar Biblia să fie plină de formule matematice cu care să se demonstreze matematic cine și ce este Dumnezeu, și nu cu istoriile unor popoare antice, semibarbare, încremenite în ignoranța preistoriei lor ale căror legende scrise în Biblie ne emoționează religios și ne dau pe spate până în ziua de azi, adunate într-o carte de căpătâi pe care o venerăm numită Biblie unde se spune ceremonios de către Creatorul universului că femeia a fost făcută pentru a nu fi bărbatul singur și că ea trebuie să-i fie supusă bărbatului în taina cununiei și să-i fie el cap femeii lui cum este Iisus bisericii. Am fi vrut din timpul vieții noastre să ni se explice odată de ce această discriminare funcție de sex, adică de ce ciclul menstrual al femeii este o mizerie septică pentru care ea nu are voie în biserică și niciodată, cu ciclu, fără ciclu în altar, ci numai purtătorii de boaşe pline de spermă numiți preoți. Adică pe cinstite dacă asta este drept și altele o mie de nonsensuri gen om făcut din pământ, soare și stele făcute din baghetă magică după ce Dumnezeu a făcut mai întâi ziua și noaptea și în altă zi ulterioară soarele și stelele și a văzut că sunt bune foarte toate...! Deci ar fi trebuit să ne demonstreze însuși Dumnezeu totul franc, dacă însuși El există sau nu există, pentru a putea noi muri liniștiți și a nu mai trăi în chinul incertitudinii ori erorii nici în partea credinței, nici în partea necredinței. Ochii noștri puchinoşi se ridică spre Cer și se întreabă mereu : unde e limita ? Ochii noștri privesc obosiți și umeziți stelele pâlpâind în noapte. Mai departe nu pot vedea. Acolo e limita. Dumnezeu e dincolo de limită. Și dincolo de puterile și răbdarea noastră. Și ochii noștri înlăcrimați ne ustură privind la un cer gol în care nu-L pot vedea pe Dumnezeu pentru că nu este. Vom intra în mormânt și nu-L vom putea vedea sau atinge vii pe Dumnezeu. Ochii noștri vor obosi privind la un cer absolut gol. Mormintele noastre nu sunt morminte. Sunt ceruri înmormântate, cerurile noastre ale fiecărui mort în parte cum spunea Lucian Blaga. Dumnezeu, odată cu noi ne-a înmormântat tot cerul visurilor, emoțiilor, gândurilor și sentimentelor noastre umane și nu a avut regretul că ne-a cauzat pierderea și suferința aceasta, limitându-se să constate că ne vom mulțumi răbdători cu compensarea emoțională ezoterică și spirituală nesenzorială ce ne-o va hărăzi sufletelor de abur în Cer. Când devii după moarte doar un suflet vagabond prin Cer ce fel de senzații de fericire mai poți avea și cu ce inimă de carne zvâcnind le mai poți simți ? Inimile cu toate emoțiile lor trebuie să moară, gândurile, amintirile, sensibilitatea noastră trebuie să se evapore dintr-un trup muribund și în deriva morții, iar sufletul, când gândești că te va salva și-ți va recupera în Cer luând cu el ceva din tine, eternizând și purtând toată încărcătura emoțională ce te-a mișcat o viață, constați că va rupe pământul fugind din tine în clipa morții, drogat doar cu visul și fantezia de a se farda și dărui Lui Dumnezeu și trebuinței stilului religios cernit și fără senzații lumești naturale și normale. Luând din noi viața, deci sufletul care va îmbrăca cămașa morții loialității emoțiilor doar pentru Dumnezeu care escamotând tot ce lumesc ne-a încălzit vreodată inimile cu senzații și sentimente laice catalogate ca pierdere de vreme și deșertăciune, iată-ne cum dispune Tatăl nostru din Cer să ne terminăm și expirați să ne oferim cadavrele libere și golite de orice senzații și amintiri lumești, viermilor. Suferim această pedeapsă a morții căci așa cum evoca și Lucian Blaga într-un vers am îndrăznit să visăm, să ridicăm ochii dincolo de cer și de veșnicie, dincolo de tronul Lui Dumnezeu și să iscodim stricând toată veșnicia opacă, întrerupând-o prin clipa infimă dar atât de insolită a scurtei noastre vieți pline de visuri de fericire și întrebări fără răspuns adresate de-a surda Lui Dumnezeu. Dumnezeu care este îndelung iertător pare să ierte întrebările noastre insolente și totul. El ne iartă totul dar nu uită. De aceea este definitiv supărat pe noi și prin instinctul supărării și mândriei Sale divine rănite a ales să trăiască definitiv departe de noi și durerile noastre... Pentru ce și de ce...?