RAIUL PE PĂMÂNT (REACTUALIZAT)

63) RAIUL PE PĂMÂNT 

  Iisus se naște-n fiecare an... Doamne-ajută...! Iisus se naște în nimbul sfințeniei și în extazul închinătorilor Lui, Doamne-ajută...! Iisus moare-n fiecare an de Paște, Iisus moare spre-a se naște-n fiecare an de Crăciun iar noi ne naștem spre-a muri în fiecare minut într-o industrie a morții cu foc continuu și atât de prolifică. Nu suntem excelențe, sfârșitul ne e dramatic și sordid, făcuți de un Dumnezeu care s-a jucat plictisit cu lutul, care nu a avut un plan al perfecțiunii similar divine pentru noi. Ni s-a dat impresia și infatuarea unui creier cu circumvoluțiuni mai multe decât la dobitoace, în care să încapă înalta misiune și datorie a credinței și religiei și în care să încapă Dumnezeu, felinarul stradal în jurul căruia, nu avem de ales, ne învârtim noi oamenii, ca niște fluturi și țânțari avizi de lumină. În creierul nostru credem că putem să concepem și depozităm totul, infinitul și pe Dumnezeu, în creierul nostru pândit de aceleași riscuri și vulnerabilități existențiale ca la tot regnul animal. Nu suntem animale ? Cozile ne-au căzut dar ne speriem ca animalele de dușmani mai feroce decât noi. Spre deosebire de animale, nefericitele, noi avem în creiere un Dumnezeu, profesiunea noastră de credință. Oricând o bâtă în cap face să dispară instantaneu credința și Dumnezeu cazați atât de confortabil între legăturile neuronale ale creierului nostru religios. Cum facem un accident vascular cerebral devenim legume și vegetăm ca ele, adică intrăm în normalitate, în normalitatea legumelor care nu și-au conceput niciodată un Dumnezeu. Nu poți răbda, privind un om precipitându-se pe tema teologică atât de erudit și pasional pe scena socială, să nu-l despoi de învelișul de piele și să nu vezi ce are în interior, cărnurile acelea crude, realitatea aceea nudă de abator, care toate unite într-o scârboasă și firavă adunare te fac curios cum dintre mațele și cărnurile acelea pline de fecale și sânge cu trombi sau diabet se poate autoemana un suflet candidat la Rai după care Dumnezeu e dependent topit a și-l revendica pentru ocultul scop al Raiului care de aceea a fost creat, pentru a fi populat cu aburul sufletelor noastre, o nebuloasă de abur în care Dumnezeu găsește și îi dă un rost și o durabilitate pe lumea cealaltă, când n-a putut ori n-a vrut s-o facă pentru cărnurile noastre bolnave pe lumea asta. Constatăm astfel o ruptură iremediabilă între carnea noastră și liantul ei sufletul care nu știu cum se simte atât de bine între infecțiile și durerile ei, nu știu de ce ține morțiș sufletul să trăiască în interiorul tragediei medicale a corpului nostru, nu știu cu ce-l ajută seva și sângele nostru plin de sida sau leucemie, nu știu cum poate rezista o viață în aceste traume medicale, pentru ca la urmă s-o șteargă tiptil în Rai uitând totul ca să ne lase să murim în pacea bătrâneții agonizante pe patul de spital, să murim atât de molcom și tăcut, atât de insignifiant pentru Univers, într-o zi, odată, bătrâni (dar nu obligatoriu) și bolnavi (sigur !). O, sufletele noastre fericitele, vor scăpa de infernul putrefacției trupurilor noastre de nevoie băgate în atâtea sicrie, căsuțele noastre dragi de veci pe care nu știu de ce nu le iubim molipsindu-ne cu ura pentru sicrie și pentru moarte, de la sufletul care pleacă cu coada între picioare din șandramaua trupului nostru care pică ! O, sufletul nostru fericit care nu ne iubește tragedia vieții și trupului nostru cu toate că de acolo vine și iubește disperat doar pe Iisus care moare-n fiecare an de Paști spre a se naște de Crăciun, spre bucuria noastră, Doamne-ajută, iar noi, într-un simptomatic dar bun și creștinesc extaz cădem în transă în fiecare an, ca niște consumatori de etnobotanice, invariabil, neobosiți, neschimbați, și spunem vajnici : Iisus s-a născut... Doamne-ajută...! Nouă, chiar acum de zilele Crăciunului ne-a murit un prieten în accident de mașină, zdrobit de fiare contorsionate, probabil dacă se ruga mai mult la Iisus veșnicul cu promptitudine și punctualitate născut simbolic în fiecare an de Crăciun și mort de Paști și spunea în fiecare minut, cum spun călugării cei mai aprinși în credință rugăciunea de suflet : " Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mântuieşte-mă pe mine, păcătosul...", nu murea în accidentul ăla stupid în care o domnișoară superbă, de altfel bună creștină, de 20 de ani, cu un Touareg 4x4 cumpărat cu sudoare din muncă grea și cinstită, a intrat puțin pe contrasens și a sfărâmat puțin țeasta prietenului nostru bun creștin și cu frica Lui Dumnezeu, tocat între fiare ca o carne pentru sarmale de Crăciun...! Doamne-ajută...! Iisus s-a născut și anul ăsta, invariabil, precis și la aceeași dată, de peste două mii de ani, falnic și triumfător, iar noi, oile Lui care ne paşte de 2015 ani, paștem aceeași iarbă amară și avem limba verde de clorofila și mătraguna simulacrului nostru de viață, și ochii inexpresivi ca ai oilor, ridicați în de altfel fierbinți rugăciuni ori de Paști ori de Crăciun... Doamne-ajută...! Prietene, du-te la doctor, nu vezi că ți-a ieșit o gâlmă sub piele...? O fi cancer, mai știi și tu...? Caută-te, du-te și dă șpagă la doctor, că doctorii noștri care ne trebuiesc atât de mult să ne taie și să ne scoată tumorile, sunt neapărat cu arginți, și nu neapărat din vina lor ci din vina conducătorilor care n-au alocat buget suficient sănătății, că au furat și ei puțin din banul public pentru copilașii lor,  conducători pentru mântuirea cărora la sfânta liturghie preoții cu crucea-n frunte ne îndeamnă pios să ne rugăm, chiar dacă spurcații ne taie în draci salariile. Nu e o problemă astfel că doctorii și vracii noștri sunt cu arginți căci ne rămân, pentru sufletul nostru, singurul care contează pentru credincioşenia noastră, sfinții din cer, ei ne rămân. Iar ei, slavă Domnului sunt doctori fără de arginți și astfel nu mai contează că până la ei murim pe capete de cancerele noastre... Sfinții, doctorii cei fără de arginți din cer au treabă acolo în Rai o grămadă... Perfect...! Acolo ne vom vindeca de cancer. Căci cine mai are în cer nevoie de tratament și chimioterapie...? Dar cine știe, acolo în Rai, poate de atâta mâncare bună și leneveală în hamacele serafice toți fac gută și colesterol și trebuie tratați gratuit bineînțeles..., căci în Cer, cum spuneam, doctorii sunt fără de arginți și banii sunt un nonsens. Oricum, în Cer doctorii fără de arginți au treabă de nu mai prididesc și e normal să fie așa, treaba lor este în Cer și nu pe pământ unde-avem atâta nevoie de ei, unde-avem de toate : și cancere și buba neagră cu care ne blestemăm unii pe alții, avem și noroi și stele, și-nchisori și libertate cum spunea poetul Adrian Păunescu și deci toți felcerii Cerului uită și nu le mai stă gândul la nenorociții care mor cu zile și în chinuri prin spitale jalnice, ori părinți de copii, ori copii cu părinți distruși cu toții unii de moartea altora... Noroc că în fiecare spital care se respectă există câte-o troiță, un colțișor de Rai pentru îngenuncheat și de plâns cu lacrimi amare pentru dragii noștri care mor, să le dea Dumnezeu sănătate și lecuire în cer barem... Doamne-ajută...! Murim într-o veselie de cancer și inimă, călcați de tramvai ca Nicolae Labiş ori tăiați în treizeci de bucăți de tren între firele liniei ferate,  sau spulberați pe zebră de mașini cu șoferi preoți beți cărora li s-a spus la învestire : "vrednic este..." de episcopi prea fericiți. Ce mai contează că pe nevinovatul pieton l-a făcut afiș pe zebră mașina aceea blestemată care l-a călcat și pe el și pe nepoțica lui din căruț pe care tocmai o scosese la plimbare...!? Să vezi ce mai plânsete și răcneli pe mama ei că și-a pierdut și soțul și unica fiică cu care greu a rămas însărcinată și în dureri a născut-o cum a poruncit Domnul...! Și cât se chinuise să rămână gravidă...! Ce de rugăciuni și câtă evlavie către Dumnezeu care a ascultat rugile fierbinți și a învrednicit-o pe credincioasă cu un prunc ! De-acum nu va mai putea naște căci i-a spus doctorul obstetrician asta. Iar ca să mai rămână grea de la duhul Sfânt, nici vorbă, cu toate că Dumnezeu a demonstrat că poate lăsa o femeie gravidă doar cu duh sfânt și să rămână și fecioară. Extraordinar ! Buna creștină de-acuma nu mai poate-avea copii că au tăiat-o ăştia de i-au scos ovare, uter și trompe, sâni, tot din ea că făcuse cancer de col uterin,  de ovare și de sâni, i-au tăiat ambii sâni...! Și câți bani a dat la doctorii cei cu arginți, numai să scape...! Doamne-ajută...! Se moare în draci pe-aici pe la noi, nu contează că ești muscă strivită cu pliciul ori om rugător fierbinte Domnului, cu suflet și inimă, cu lacrimi, dureri și temeri, cu sentimente și trăiri...! Pe când în Cer se dansează menuete la balurile din palatele de cleștar ale Raiului, până-n zori... La fel murim cu toții, bicisnici și insignifianți, inutil, precum tot atât de inutil trăirăm... Cine mai are nevoie de bonomia sfinților doctori fără de arginți din Cer când aici ne macină bolile și amarul și ne mănâncă musca de vii în durerile cancerului și de suferință ni se înnoadă lacrimile și sângele în barbă, cu salarii și pensii tăiate, furați la vot, dați afară de la servici, în șomaj sau plecați afară, sclavi pe plantația spaniolă de căpșuni, sau dați afară din casă, executați silit cu mobilă și copii scoși afară pe scările blocului...? Dar în fiecare an de Paști sau de Crăciun noi spunem extatici într-o frenezie religioasă : Paște fericit, sau Crăciun fericit...! Doamne-ajută...! Se geme mult când doare cancerul de care mori, numai morfina te mai liniștește nițel și nici aceea până la capăt că boala, celulele canceroase, virușii se pun capră pe tine și sug, sug, se hrănesc tot mai copios din tine, mulțumind Lui Dumnezeu pentru carnea ta fragedă, pâinea lor cea de toate zilele, carnea ta canceroasă... Ce genial, cum a dat Dumnezeu tuturor ceva să mănânce, și țânțarilor și muștelor să te mănânce de viu când gol ești uns cu miere și ești legat de un cactus în deșert de teroriști religioși fundamentalişti...! Ce plan genial a avut Dumnezeu ca tuturor să dea ceva de mâncare, hienelor să mănânce de vii antilopele gnu din câmpia Serengeti, bolilor să roadă din tine copios, și nu se moare astfel de foame în univers dacă ești îndelung rugător și răbdător ca Iov ori sărac ca Lazăr, ori bacterie și virus fără minte...! Că nu contează..., totul e să crezi... Doamne-ajută...! Pentru ajutor ne rugăm noi, pentru sănătate, spor în casă și iertarea păcatelor când ne călcăm în picioare la cozile de sărbătorile Sfintelor Moaște ori să luăm lumină de Înviere și să luăm apă sfințită din butoaiele de la biserica Izvorul Tămăduirii... Și dacă se îndură Domnul și de noi, suntem norocoși pentru a noastră mântuire... N-ați privit câinii cum tremură la injecție, cu ochii oblici și pioşi, mari și injectați de groaza necunoscutului...? Așa trăim și noi toată viața, dârdâind să nu fim dați de-a valma focului veșnic de hotărârea irevocabilă a Judecătorului Suprem la Înfricoşătoarea Judecată, un Judecător cu miliarde de dosare, să nu uităm și de extratereștri și lumile lor, că și ei sunt caprele Domnului, dacă noi suntem oile Lui, pe care le paşte pe planete îndepărtate la milioane de ani lumină de noi... Un Judecător este Domnul, cu miliarde de dosare de mântuire la subsoară, care cu drept de recurs, care definitive și irevocabile, un Judecător prea aglomerat încât de aceea tremurăm ca și câinii, au nu ne va arunca Domnul dintr-o scăpare divină, cu atâta treabă, în focul gheenei cel nestins pe vecie...? Noi aici pe pământ,  de această groază a morții, și ca o frondă între înfricoșații muritori ce suntem, am abolit pedeapsa cu moartea... În Cer, după ce Domnul, spintecând vidul interstelar cu degetul Său,  dă cu degetul plin de inele divine cât niște sori de mari, după ce face semn în jos, nu mai ai nici o șansă..., ești pierdut, ești condamnat pe veci la MOARTE și la iad... Iar tu, condamnatul la moarte de Domnul, trebuie să spui eroic și demn ca un gladiator Domnului : " Robul ce va muri aici și acum pentru tine, te salută Doamne " Nimic nu-L va mângâia pe Dumnezeu mai mult în orgoliul Său de a fi Șef peste voința și destinul nostru. Să mori pentru Dumnezeu și să fii condamnat la iad e drept, deoarece în Cer nu există erori judiciare fie Domnul cât de obosit și plictisit și supraîncărcat cu atâtea dosare ale noastre, dar dacă Domnul nu vrea să delege pe nimeni, El neavând cum să iasă la pensie, ce să facem...? Ne rugăm unui Dumnezeu Judecător al nostru suprem, bătrân cât lumea și cât universul, care nu vrea să iasă la pensie astfel că noi bucuroși vom zice mulțumesc pentru toate, ori de-o trebui ca menajere în cel mai bun caz să spălăm veșnic de smoală la fund, că se murdaresc mereu, pe plozii diavolilor din Gheena, ori de vom fi condamnați la fericire, bunăstare și lene veșnică, să veșnicim în plăcere într-un orgasm continuu în cluburile cele mai selecte din Rai... Nimic obositor nu trebuie să faci acolo în Rai... Totul e relaxant, nici mușchii nu ne vor mai fi de folos, vom înțepeni uneori poate în hamacele din Rai de atâta lene, dar cum ne-om foi, va trebui să ne mișcăm totuși, să nu înțepenim de-atâta bine, pe şest să ne mișcăm să nu i se pară Domnului cumva că-i ieșim din cuvânt, să nu i se năzare Judecătorului Suprem, ori vreunui Sergent de-al Lui pus de planton să ne vegheze cu ochiul sever, de dormim ori nu în prânzul mare, de ne autosatisfacem ori nu sub păturile din cazărmi ori prin wc-urile Raiului, să ne vegheze veșnic în Rai cum și ce facem, cum și ce lenevim, cum și ce ne distrăm și relaxăm după poruncile și muncile de rupere de oase ce le-om primi acolo bucuroși în Rai... Ce fericire să nu faci nimic în Cer, ci cel mult să cânți ode de slavă, spre disperarea unor sfinți poate care vor arunca după tine cu ce-apucă, enervați că îi plictisești cu aceiași psalmi și isonuri, de-o veșnicie, că de plictiseală și tu nu mai pui sentiment, ci cânți mecanic în Rai, cu voce ori afon, ode de bucurie serafice, când nimeni avizat nu le-aude măcar, Domnul fiind veșnic plecat la muncă la Tribunalul de pe lângă Înalta Lui Curte, judecând, judecând, judecând..., condamnând vajnic și neobosit la Rai sau la iad, niciodată terminând programul, veșnic la post, că nimeni, niciodată nu va apuca să-L vadă pe Dumnezeu la pensie și să nu fie judecat cu aceeași baghetă magică cu care pe toți muritorii îi va damna Dumnezeu ori la usturimea suferințelor iadului ori la orgasmele deliciilor din Rai... Că de ești dat în Rai ca sfinții sporiți, prima dată ai un orgasm, dar mult mai profund, evident, dar un orgasm și o nirvana spirituale, ce credeați ? După aceea cică în Rai mai sunt de trăit de vreo șaptezeci de ori câte șapte senzații din astea, care de care mai înnebunitor de plăcute... Pe când, de ești condamnat la iad când te plesnește Domnul cu biciuşca Lui Sfântă peste ochi pentru pârdalnicul de rău ce-ai fost, calculează și tu, înmulțește și tu o cumplită durere de măsea cu o mie și pune în inima ta amărâtă să sufere atâta chin și amar, ca să vezi cum e în iad... De asta oamenii se bucură atât de deliciile și splendorile Raiului... De asta tânjesc toți pe-un capăt să se ducă La Domnul unde-i bine și sunt orgasme și nirvane pe ramuri să le culegi, că mere nu mai sunt ioc, merii sunt cu merele stricate căzute pe jos, nu mai ia nimeni de frică... De groaza morții și veșnicia ei, de urâtul acesta, de această imensă rușine ce-o pățim de murim pe cale și cu zile și în chinuri și suferințe, toți vor la Domnul unde-i bine, nu-i întristare și nici suspin și totu-i verde... Toți vor să-și ia revanșa și coaja de pâine uscată și mucegăită dar unsă cu fericire paradisiacă din popota Raiului, și să exulte de extaz și bucurie în Cer după nenorocirile de le-au trăit în viață, ori puține și sălcii bucurii pământene. Că de ți-a plăcut să trăiești în viață, normal că îți rânjește mustața sperând că așijderi de-o fi și-n Cer... Gurmanzii vor mânca toată ziua, vor mânca, își vor băga degetul pe gât, vor borî, își vor linge din nou voma de pe jos și iarăși vor mânca alte și alte bunătăți paradisiace pline de grăsimi și chiar de vor face colesterol, nu se vor îngrășa, vor avea o siluetă de invidiat, săracii se vor sătura și ei de ciozvârtele începute și aruncate de sfinți rotofei și rumeni pe sub masă, urâții, leproșii și buboşii vor fi sărutați pe gură pătimaș și totuși platonic când de Dumnezeu însuși, iar când El este plecat, de amoreze sfinte nurlii și vor fi drăgostiți de acestea cum n-au fost ei în viața lor, în platonice și spirituale gemete eterne de plăcere, hoții sau criminalii, nu toți, doar unii mai bogați și interlopi ca și la noi aici pe pământ vor fi scăpați pe bacșiș gras de chinurile iadului de corupți sfinți ce vor mai face câte-o furăciune din buzunarele doldora de bunătăți și diamante de plăceri ale Îngerilor Cerului. Toți în Rai o vor duce oricum bine când toți după rugăciunile pioase și smerite ce le aduc Domnului, așteaptă și vor o repetare și desăvârșire a vieții ce avutără de trăit aici pe pământ... De ce oameni, înălțați capul atât de insolent și sus către Rai să-L tulburați pe Dumnezeu cu visurile voastre meschine și venale...? De ce oameni nu visați pe pământ ca în Cer și nu vedeți în fiecare semen de-al vostru un adevărat Dumnezeu pe care să-l respectați și cinstiți, și cu care să fiți bun și blând și altruist și mărinimos și cu inima plină de dragoste cum vreți s-o aveți pentru Dumnezeu...? De ce oameni, omorâți în chinuri un semen de-al vostru nevinovat care nu v-a făcut nimic, iar pe Dumnezeu care e plauzibil chiar să vă damneze la iad și să vă omoare numai pentru că v-a sunat mobilul în biserică ori ați fluierat din greșeală acolo îl priviți ori cu o bucurie ori prea mare, ori cu o ură prea mică, niciodată suficiente pentru tot ce aveți de tras în viață din vina voastră, ori a Lui Dumnezeu care v-a condamnat la acest univers și cel puțin e coautor, e vinovat moral de ordinul dat de a apărea viața voastră cu greșeli de voie sau fără de voie, neputincioasă oricum standardelor irecuperabil inumane divine ? De ce oameni n-ați făcut Raiul pe pământ și nu vreți să trăiți aici așijderi și în aceeași manieră cinstită și dreaptă ca în Rai, nefiind nevoie decât de un om, de primul dintre voi care să se înscrie voluntar și să probeze și încerce dreptatea, bunătatea și sfințenia pe propria piele aici și acum și fără de dorință de răsplată căci chiar asta ne cere Dumnezeu și nu ne-ar cere expres să vrem s-o facem abia în Rai...? Era timp, era vreme destulă de 2015 ani de când s-a născut Iisus ca prin faptele voastre bune să-L fi convins pe Iisus să rămână aici pe pământ ca și conducător al nostru, nemaifiind nevoie să alegem președinți nepotriviți sau susținuți de foști politicieni și guvernanți corupți. Să fi făcut astfel, oameni buni încât să-L convingeți pe Iisus să nu mai moară inutil pe cruce și să nu mai plece inutil într-un Rai steril și neverosimil ci să rămână alături de noi, să-L fi invitat și rugat din suflet să rămână, să ne facă o lume și o viață de vis, precum în Cer așa și pe pământ ! Că sigur rămânea Iisus, aici printre noi și alături de durerile noastre dacă erați buni, drepți, cinstiți și blânzi precum El. Și nu mică v-ar fi fost mirarea când la bunele referințe ale Lui Iisus pentru voi, Dumnezeu Însuși s-ar fi hotărât să vină să locuiască în mijlocul vostru, da, la bloc ca și voi la confort 2, la etajul 4 debranşat de la încălzirea centrală și cu acoperișul prin care plouă, cu ligheane puse în apartamentul Său sfânt ca să adune picăturile de ploaie, în 25-30 mp., căci mai bun Mareșal ca Dumnezeu care să coboare camaradereşte în tranșeele noastre pline de sânge și noroi și să mănânce alături de oameni, soldații lui, aceeași fasole înghețată din gamelele turtite de război, mai bun ca un astfel de Dumnezeu nu veți găsi, oricât ați căuta în cer și pe pământ. Dumnezeu este un popular Mareșal care e în stare să doarmă în tranșee cu soldații Lui și să mănânce conserve expirate cu soldații Lui, căci Dumnezeu n-are nevoie de confort și comoditate. El însuși e confortul... Confortul minților și sufletelor voastre leneșe și fără de caracter oameni ce sunteți, căci jinduiți în Cer ceea ce nu vreți să faceți pe pământ cu nici un chip chiar de vă stă în putere căci stați cu mintea numai la lumea cealaltă... Puteați să eradicați toate bolile... Să găsiți remedii, medicamente, poțiuni.  Puteați să vă numiți tineri și să vă simțiți sănătoși până la 89 de ani bând toată viața în loc de rachiu și bere, bitter suedez ori ceai amar de pelin, iar ficatul vostru dansa de plăcere și sănătate... Deveneai adolescent abia la 120 de ani, iar la 147 trăiai prima iubire și primul amor cu iubita ta tânără de 145 de ani, cu nici un fir cărunt în cosițele ei... Mureai când erai bătrân, abia la 298 de ani, căci atât trăiau oamenii primordiali ai vechiului testament, începând cu Matusalem după cum știți. Deci Dumnezeu ne-a dat un model. Nouă ne-a stat gândul numai la Rai și la lumea cealaltă. În loc să facem greva vieții și a morții ca să-l forțăm pe Dumnezeu să vină pe pământ, prin religia noastră noi am statuat că El trebuie să locuiască musai în Cer și în Rai pentru folosul nostru postum. N-am vrut să trăim aici și acum, n-am ieșit în răzmerițe cu pancarte pe străzi să manifestăm Domnului pentru aducerea cazarmamentului din Rai pe pământ. Ne-am adunăm smeriți în fiecare an de Paști să luăm lumină la Înviere și să fim mulțumiți rămânerea definitivă a Lui Dumnezeu în Cer să ne dea întâlnire acolo când bucuroși l-om privi emoționați cu orbitele goale ale craniului după moarte. Noi n-am vrut Raiul pe pământ când oamenii de știință găseau ce să ne dea de mâncare să trăim sănătos și fără E-uri, medicii mai vârtos ar fi lucrat la sănătățile noastre, bolile demult le-ar fi concediat, să se ducă-n bejenie în iad să mănânce pe diavoli de cancer... Ați fi trăit oameni, trei veacuri de bucurie a vieții dacă ați fi vrut să faceți Raiul pe pământ...! Așa, neinspirați, ați alungat Raiul și pe Dumnezeu în cer și ați făcut iadul pe pământ când le puteați avea pe toate cele bune aici, și să-L votați pe Iisus ca Prim Ministru, iar pe Dumnezeu ca Rege. I-ați speriat și alungat cu relele voastre și ei s-au dus sus în Cer și în mințile voastre unde mai au o șansă la existență, unde erau să se ducă...? Rugați-vă cu lacrimi de sânge la Dumnezeu și la Iisus și chemați-i să se-ntoarcă pe pământ, să trăiască printre voi, să fiți și voi la fel de buni ca Ei, dar așa tare mă tem că rugându-vă la Ei tot cu-aceleaşi vanităţi, mofturi și hachițe ca pân-acum, să nu cumva ca Dumnezeu sau Iisus să fi respins apelurile voastre enervați și plictisiți, iar voi să tot vorbiți în gol cu Dumnezeu la telefonul Lui închis de mai bine de 2015 ani, visând bicisnici la Raiul din Cer, risipind definitiv șansa unică și irepetabilă de a face cu mânuțele voastre Raiul pe pământ.