11) DUMNEZEU NU ESTE PENTRU LUMEA ASTA CI PENTRU LUMEA CEALALTĂ

11) DUMNEZEU NU ESTE PENTRU LUMEA ASTA CI PENTRU LUMEA CEALALTĂ

                      I

  1) La concursul "Vocea Universului" când Dumnezeu, cantautorul lumii noastre s-ar produce pe scenă interpretând melodia "Facerea Lumii", nici un scaun nu se va întoarce. Dacă nu credeți, dați-mi voie să argumentez prin câteva exemple ce se petrec pe acest pământ ce fac din oameni niște pozne ale firii, măcar că sunt făcuți de Dumnezeu, astfel încât din viața lor blagoslovită tot de Creator se alege o caricatură și un fiasco demn de fluierături la scenă deschisă în cazul cel mai bun. În cazul cel mai rău, din viața oamenilor, creaturile Lui Dumnezeu, se alege praful și pulberea și puțini mor de moarte bună, o însemnată parte mor în chinuri, de boli grave sau omorâți în accidente sau crime, arătând de fapt universului rezultatul concret al preocupărilor Lui Dumnezeu care-a inventat omul și trista realitate că a creat o lume și niște oameni ale căror vieți sunt sabotate discreționar de diavoli și de ghinioane încât devin niște tragedii statistice monumentale și niște drame sângeroase inexorabile încât dacă n-ar exista râuri pe pământ, lacrimile și sângele oamenilor vărsate ar putea curge fără probleme prin albii de râu secate.

  2) Să păstrăm însă iubirea pentru Dumnezeu prezervată într-un colț al inimii, pentru că nu putem renunța la ea, dar pentru a descoperi tristul adevăr că Dumnezeu de fapt NU NE-A IUBIT, să începem cu un exemplu aleatoriu din viața oamenilor și realitatea lor terestră și vom proceda ca la matematică, prin reducere la absurd. Deci să presupunem prin absurd că Dumnezeu ne-a iubit și că făcându-ne așa cum suntem de amărâți și bicisnici, îi place foarte mult de a Sa idee bună și se mândrește foarte mult cu această idee, cu Opera Sa, omul și lumea. Se mândrește Dumnezeu cu lumea pe care a potopit-o odată ? Mai degrabă cred că a fost dezamăgit, nu atât de lume, atunci pe vremea potopului lui Noe, ci dezamăgit de propria Sa realizare, gândindu-se cum ciorilor a putut crea așa ceva, o lume care să nu meargă, care să-i iasă de sub îngăduință, ordin, ascultare și supunere și să apară orice umbră de neîncredere asupra talentului și determinării creatoare divine. Dacă noi, azi numiți oameni și a noastră lume, cu atâtea nereușite ale noastre și ale lumii suntem rezultatul practic strălucit al unui talent creator al Dumnezeului nostru, mulțumesc frumos, sentimentul de dezamăgire nu e numai uman ci și gâștele poate îl realizează, râzând de noi, de oameni și de lumea lor : "ga, ga, ga !"

  3) - De ce râdeți gâștelor de noi și lumea noastră, de ce Îl mâniați pe Dumnezeu, Creatorul nostru cu găgăitul vostru enervant ?
  - Ga, ga, gaaaa, ga, ga, gaaa ! spune un gâscan mai bătrân, rău și hâtru ! 
  Ce-o fi vrând să spună gâscanul ăsta bătrân și nebun ! ? N-au minte gâștele nebune, cu toate că au simțuri foarte ascuțite și se spune că gâștele au salvat Roma, cu vigilența și atenția lor, de trupele galului Brennus care venea noaptea tiptil târâş sub zidurile Capitoliului ca să-l cucerească, dar gâștele vigilente de la Capitoliu i-au simțit pe gali și i-au alertat pe romani, prin Iunona, o zeiță în vogă a romanilor,  salvându-i. 

4) Să vedem de ce râd gâștele de oameni și lumea lor, măcar că oamenii și lumea sunt făcuți de Dumnezeu, dar cum putem afurisi gâștele când gâștele n-au minte și de aceea n-au nici un Dumnezeu, de aici judecând că doar datorită inteligenței umane Dumnezeu apare posibil și dă oamenilor încredințarea că le-a creat o lume și pe ei înșiși ? O lume nebună ne-a creat Dumnezeu și nu-ți trebuie minte multă, îți trebuie măcar ca la o gâscă vigilență și un simț al realității să vezi cum o lume și niște oameni nebuni și în veci de neîndreptat nu se explică sub manufactura unui personaj perfect, omnipotent, etalonul bunătății, înțelepciunii și tuturor abilităților în acest univers, căruia i s-a pus generic numele de Dumnezeu. Avem orbi din naștere și copii de câțiva anișori care fac cancer, avem orfani de război și familii date afară din case că n-au bani să-şi plătească întreținerea și căldura și nu încearcă să fure și înșele ca să facă bani, ci trăiesc așa chinuiți și amărâți și avem un Dumnezeu care i-a făcut pe toți și toate, e atotputernic, atotbun și are a se mândri cu efectele experiențelor Sale creaționiste prin care a condamnat o lume a ieși din neant pentru a intra în neantul unei realități dramatice și sângeroase perene a trecutului,  actualității și viitorului ?

5) Să punem lupa pe orice exemplu aleatoriu din viața oamenilor : Să luăm lumea Lui Dumnezeu, oamenii și societatea lor. Târziu, foarte târziu în istorie a binecuvântat Dumnezeu să aibă oamenii libertate,  democrație, drepturi și vot în societatea lor. Milenii și secole la rând a dominat barbaria în lume, sclavagismul, tirania, asuprirea, legea junglei, până când târziu, foarte târziu a blagoslovit Dumnezeu să aibă oamenii în lumea lor democrația și votul. La momentul de început al Facerii Lumii n-a crezut Dumnezeu în noi și în capacitatea noastră intelectuală, în nevoia noastră de democrație, libertate, egalitate, fraternitate, pentru că dacă credea Dumnezeu în noi și umanitatea noastră ne dădea aceste beneficii sociale cum ar fi democrația și votul încă de la Facerea Lumii, or chiar de atunci, Dumnezeu ne-a crezut și ne-a vrut proști, ca dovadă că ne-a și poruncit să nu gustăm nimic din pomul cunoașterii servindu-ne speculația că în caz contrar acesta este un păcat și nu ne-ar fi de vreun folos pentru că drept pedeapsă vom arde în iad. Cum am fi putut cere noi Lui Dumnezeu democrație și pace când El prima dată a dat gir crimei ori nu a oprit-o până să se întâmple când a dat putere, inspirație și gând rău nepotului său Cain, fiul lui Adam și Evei, să-şi omoare fratele Abel și apoi să-l facă scăpat nu închizându-l pe viață în pușcărie ci ferindu-l într-un exil departe în lume ?

  6) Din zorii omenirii crima a stat cu Dumnezeu la masă și a scris istoria omenirii când știm că istoria întreagă e doar istoria unor crime. Cum putem privi pe Dumnezeu producându-se pe scenă și să aplaudăm cântecul Său "Facerea Lumii" când vedem cum Dumnezeu care generic e binele și dreptatea etalon din tot și din toate a îngăduit să existe din zorii omenirii barbarismul în lume și sclavia, iubind aceste "calități" pe care voios și mândru de munca Sa ni le-a aruncat pe capul nostru în realitatea istorică în care unii a blagoslovit să fie sclavi iar alții stăpânii lor ? Prindem astfel firul sinistrei realități împrăștiată de Dumnezeu în toate zările acestui pământ și dibuim astfel că Lui Dumnezeu îi place sclavia, robia, când chiar pe noi înșine, pe noi, copiii Lui ne-a denumit robi ai Săi... Să fii Dumnezeu, să-ți faci niște copii, să vrei să îți zică Tată dar să le spui că toți sunt robi și roabe și că dacă nu ascultă vor arde în iad și vor fi torturați de diavoli negri, și dacă te ții de cuvânt și îi arzi în iad că n-au ținut post și n-au mers la biserică, toate acestea se numesc, cu toată dragostea, infanticid, nu iubire divină.

  7) Din respect pentru ideea nobilă de Dumnezeu putem crede că Tatăl nostru din Cer ne-a făcut robi și roabe și că ne-a alungat pe toți din Rai, dar din respect pentru umanitate, pentru rațiune și dreptate nu putem accepta asemenea oroare și nu putem accepta că ne-a iubit AȘA Tatăl nostru din Cer. Cum ne-a putut iubi acest TATĂ fără să ne lase nici o amintire decât aceea a visurilor noastre psihotice despre El, despre care noi zicem că ni s-a revelat, ca scuză că nu L-am văzut niciodată cu simțul văzului sau pipăitului puse de Dumnezeu în carnea noastră firavă ? Să ne arate și nouă cineva, Dumnezeu însuși, că nu putem crede că nu a avut de la începutul lumii neinspirația să n-o facă, o fotografie, ceva, un video, câteva imagini, măcar să fie filmul și mut, dar cu subtitrare, în care Tatăl nostru din Cer ne-a zâmbit părintește și în care nu a fost cătrănit pe noi copiii Lui încă din născare, când ne-a lăsat scris în Cartea Sfântă că ne naștem deja cu șapte păcate și că e supărat pe noi pentru asta și pe multe alte stupizenii numite păcate, cum ar fi acela că mănânci de dulce în post în care se moare în draci de foame în Africa neagră, în această lume de groază și sinistră în care ne-a pus, în care nu găsim în nici o arhivă, în nici o bibliotecă, în nici o peșteră sau piramidă o poză, un video, orice credibil și rezonabil ca amintire de la Tatăl nostru din Cer, cu chipul Lui pe față iar pe verso cu iscălitura Sa divină, să vedem și noi ce Tată Bun avem în Cer și noi proștii nu știm, că n-ar fi fost imposibil o fotografie, un filmuleț, din partea Lui Dumnezeu, fotograful și operatorul de film suprem.

  8) Cum poți să crezi că invocându-i Lui Dumnezeu doleanța noastră naturală să ni se identifice direct, aici și acum, rațional și simplu am fi cerut prea mult de la El ? Cum poți să crezi că am fi cerut prea mult Lui Dumnezeu să iasă din discreția obstinată ce-L caracterizează, să iasă din ascunzătoarea neantului, din minciună și din mit și să se termine odată pentru totdeauna cu această şaradă și banc prost al existenței sau inexistenței Sale ? Deci este adevărat potrivit Scripturii că suntem robi ai Lui Dumnezeu dar este fals că datorită acestei robii putem înțelege cum ne-a iubit Dumnezeu vreodată cu iubirea veninoasă a stăpânului pentru robul său. Ok, nu a înființat Dumnezeu sclavia... Dar dacă nu Dumnezeu a înființat sclavia, atunci a făcut oameni în burta mamelor lor, cărora le-a menit să crească și să se facă mari, să capete putere și voință să vrea să fie cuceritori, năvălitori, barbari și stăpâni de sclavi și nu i-a omorât trăsnindu-i pe dată când au purces să fie răi și să facă rău semenilor, toți, creații ale Lui Dumnezeu, ci dimpotrivă, le-a dat sănătate și putere satrapilor să-şi bată sclavii cu bicele și cu funiile ude... Într-o lume astfel făcută de Dumnezeu în care sângele s-a depus în straturi generații după generații în pământul din ogoarele lumii și pâinea pe care-o mâncăm este amestecată cu sânge de nevinovați morți pe câmpuri de luptă din îngăduința Lui Dumnezeu, vedem că lumea, această melodie numită Facerea Lumii pe care o interpretează emoționat Dumnezeu în fața noastră,  este ciuca bătăii de joc a unor ființe din univers care puteau fi create de un Dumnezeu vreodată numiți oameni, iar valorile în care ei cred : libertatea, democrația, fraternitatea, drepturile omului nu au fost proiectate a fi ingredientele sine qua non obligatorii în planul primordial al Facerii Lumii, când dimpotrivă lumea și-a cucerit singură, întotdeauna cu sânge și suferință drepturile și libertățile, ori mai sunt cu ghiotura popoare împilate care n-au auzit de drepturi, libertăți și democrație...

  9) Atunci, prin reducere la absurd că Dumnezeu este și a fost bun cu ființa umană și a iubit-o, unde este Dumnezeul cel Bun, cel Mare, cel Drept și Atotputernic în fiecare clipă a nedreptățirii fiecărui individ numit om, chinuit, batjocorit, împilat și omorât pe lumea aceasta vreodată ? Când o fată se plimbă cu prietenului ei și un derbedeu o împinge pe fată și îi fură poșeta și lănțișorul de la gât,  iar prietenului care protestează, tâlharul îi dă un pumn și cade cu capul de asfalt și moare, unde este Dumnezeu și garda sa a dreptății, a bunătății și sfințeniei ? Ooo, această gardă divină există, ea e prezentă tot timpul pe străzi împreună cu îngerii păzitori ai fetei și băiatului agresați, jandarmii divini sunt pe stradă, sunt în furgoneta blindată și joacă bâza chiar dacă pe geam văd totul, știu totul dar nu intervin direct în nici un atentat pentru că ori sunt la o pauză de cafea, ori joacă bâza, ori nu au mandat de intervenție din partea Lui Dumnezeu care a decis răspicat că oamenii nu trebuie să-şi facă dreptate,  dreptatea este în Cer unde Dumnezeu ne așteaptă pe toți, agresori și victime, morți și țepeni să ne judece și să ne împartă dreptatea Sa.

  10) Nu putem vorbi de dreptate în lumea asta creată de Dumnezeu pentru că Dumnezeu nu a îngăduit triumful dreptății în lume ci a destinat-o doar pentru Rai, adică atât de inutil și atât de târziu. Pe pământ deci suntem prietenii părerilor de rău, ai plânsului, ai agoniei, ai muncilor și ispitelor diavolilor și fiecare individ răspunde și depune mărturie cu amărăciunea propriei povești de viață plină doldora de nedreptăți, suferințe și amărăciuni.

                        II

  1) Ce este lumea dacă nu suma tuturor amărăciunilor și suferințelor ei ? Chiar de-ar fi lumea singură vinovată de propriile-i suferințe, ce este Dumnezeu dacă nu Cel care omoară o omenire în aceste suferințe pe pământ pentru a o salva prea tardiv, neverosimil și inutil în Cer, adică acolo, printre stele, galaxii, nebuloase stelare și găuri negre, unde nici un telescop nu a detectat urmă de picior de om sau suflet al său vreodată ? Oamenii se roagă Domnului să fie precum în Cer, așa și pe pământ... Dar n-a trecut oare suficient amar de timp de la Facerea Lumii încât să constatăm dezgustați inutilitatea acestei rugăciuni a echivalenței binelui din Cer care să se coboare pe pământ, prin faptul că ea, rugăciunea nu este ascultată de Dumnezeu, ba dimpotrivă, avem "curat" pe pământ o lume ca în iad, lume imposibil de îndreptat și reparat cu niște simple rugăciuni ? Atunci Dumnezeu despre ce vrea să ne cânte în cântecul său "Facerea Lumii" și cum vrea să-L aplaudăm ?

  2) Nu putem vorbi de dreptate în această lume, nu putem vorbi de drepturi ale omului, de pace, fericire și concordie între oameni și atunci te întrebi : pentru ce s-a ostenit Dumnezeu vreodată să scoată așa ceva din neant, viața noastră legată cu ață și să ne facă ochi și minte să vedem și pricepem, dar mai ales să trăim pe propria piele astfel de orori ale existenței numită nouă viață de Dumnezeu ? Iată, e pace, slavă Domnului că trăim pe acest butoi cu pulbere care e pacea noastră dintre războaiele cumplite ale trecutului și cele ale viitorului. Fiind pace ne putem duce la biserică, la plimbare în parcuri, nu suntem sclavi, avem oarecari drepturi și libertăți și putem chiar să și votăm. Toate sunt iluzii. Nu putem vorbi de drepturi ale omului chiar de e pace ; nu putem vorbi de dreptul la vot al oamenilor care mai ales în cazul femeilor, dreptul lor de vot s-a consacrat abia în secolul trecut. Să nu uităm că mai sunt neamuri și teritorii în care nici acum femeile nu au dreptul nici să voteze, nici să învețe, nici să-şi arate chipul, nici să șofeze măcar... Trebuie să înțelegem dedesubtul situației dramatice a noastre în care Dumnezeu nu a spus în nici un rând al Bibliei că este important să votăm și să fim demni în fața dușmanilor ; dimpotrivă, a spus să le întoarcem dușmanilor și celor ce ne jignesc și scuipă, și obrazul celălalt la pălmuit și scuipat și să dăm Cezarului ce e al Cezarului, adică supunerea și necârcotirea, să fim niște robi model. Și n-a fost baciul moldovean din Miorița atât de supus și blând încât și-a acceptat asasinarea din partea baciului ungurean și vrâncean cu gândul tot la Dumnezeu și la promisiunile Sale de bine din Cer ? Ana lui Manole nu cu gândul tot la Dumnezeu s-a asfixiat și a scrâșnit din dinți de agonie murind zidită între cărămizi și mortar ?

  3) Iată, pe lumea cealaltă ne spune Dumnezeu că vom scăpa de chinuri și după câte suferințe am îndurat, vom învia. Dar pentru ce să înviem într-un mod supranatural, ridicol, neverosimil, stupid și incredibil vreodată ? Nu era mai simplu să nu murim și să fi trăit fără boli, suferințe, lacrimi și sânge vărsat câțiva ani în fericire și pace pe pământ ? Deci ce vreți să aplaudăm din reprezentația Lui Dumnezeu făcându-ne lumea de mântuială și de pagubă în care ne-a pus să trăim ? Dintr-o întâmplare istorică avem dreptul să ne exprimăm votul. Puteam foarte bine să ne naștem pe vremea fanarioților, unde stăpânea un despot grec sau altul căftănit de Poarta otomană și lingău al mantiei sultanului, și pe ulițele satului unul dintre arnăuții boierului să te plesnească cu biciul peste ochi numai pentru că i se părea că îl sfidezi când se anunța cu tobele că s-a mărit birul pentru hambarul boierului. Dar acele vremuri barbare când norodul nu putea să voteze au trecut. Multe bice pe spinare s-au primit și mult sânge a curs de-al lui 'nea Gheorghe sau 'nea Ion până ei s-au ridicat cu cămășile rupte în spinare de bice și au omorât tiranii apoi au instaurat democrația ca noi să sorbim tacticos cu paiul din ea ca dintr-un fresh de fructe, stând picior peste picior.

  4) Noi cei de azi care profităm de roadele democrației, cum ar fi dreptul la demnitate, la asistență socială și medicală, dreptul la educație, atât a noastră cât și a copiilor, dreptul la vot și multe alte drepturi prevăzute în constituție, strâmbăm din nas când vedem cât de mari ne sunt impozitele, deși, să fim serioși, la cât câștigăm, sunt foarte mari, neînțelegând că străbunii noștri plăteau înzecit mai mult boierului și n-aveau nici unul din aceste drepturi, iar în societatea de azi, unii care n-au muncit o zi să plătească asigurări medicale și ceva la stat măcar pentru grănicerii care le păzesc țara, lenea și ajutorul social, se burzuluiesc că a întârziat două minute ambulanța să-i ia la spital și țipă și fac scandal și panaramă de numa' numa' pe holurile secției de urgențe adresând medicii și asistentele, făcându-le ochii vineți. Asta e lumea și oamenii Lui Dumnezeu ? Nu putem crede așa ceva.

  5) Noi, cei care din mila Domnului n-am trăit o zi din ororile istorice ale trecutului, n-avem în fapt nici un merit moral la această acumulare valorică socială a păcii câștigată cu sângele țăranilor și străbunicilor noștri pe care plutește azi tacticos barca stabilității, liniștii,  democrației, nesimțirii și siguranței noastre, și nu știu dacă merităm noi să ne lăfăim în această barcă a păcii și democrației când sunt atât de multe cârciumi sau biserici în care ne reculegem fiecare după preferință și atât de puține mausolee în care eroii și străbunicii noștri sunt îngropați în osuare la comun sau în cimitire care nu mai au nici cruci și cu buruienile cât casa...

                       III

  1) Nu știu cu ce tupeu și insolență merităm pacea și liniștea ei când nici măcar nu știm și nu ne interesează istoria, nu știm ce boier a fost sugrumat de țărani, nu știm ce haiduc dintre țărani a fost căsăpit de arnăuții boierului, nu știm când a fost războiul de independență și de jugul cărui imperiu ne-am eliberat, nu știm cum s-au chemat conducătorii neamului de mai înainte de Ceauşescu, nu știm decât să stăm pe Facebook, cu fundul la căldurică după ce l-am scos din apa caldă cu spumă din cadă, feriți de ororile istorice ale evului mediu în care străbunicii noștri care nu știm nici măcar cum îi chema, și-au vărsat sângele și lacrimile pe acest urgisit pământ, numai ca să avem noi acuma tihna de-a sta crăciți pe fotoliu și a viziona clipuri electorale unde este promovat candidatul pe care-l iubim noi și pe care-l vom vota, dragul de el.

  2) Avem voie să votăm. Fiecare în parte, prin dreptul la vot facem parte și întărim ceea ce se numește puterea poporului, pentru ca prin vot să punem în fruntea comunității noastre nu neapărat candidatul care merită, ci cel care este votat de NOI. Ne îmbătăm cu apă chioară să credem că am rezolvat ceva votând. Votăm ceea ce ni se pare NOUĂ a fi bun. Or din aceleași motive vecinul nostru nu votează candidatul nostru care pentru el este cum nu se poate mai rău. Avem dreptul să ne mințim votând, avem dreptul să votăm cu picioarele apoi să regretăm amarnic ce am votat, avem dreptul să scuipăm pe ce am lins și să lingem pe ce am scuipat pentru că așa suntem noi, creația Lui Dumnezeu, cusuți de Dumnezeu cu ață albă, cu petice și cu ață de-mprumut, ca dovadă că și dreptul nostru la vot e o pălărie și o tichie de mărgăritar prea mare pentru capul nostru chel. Avem dreptul să votăm pușcăriași, avem dreptul să nu votăm pe nimeni, avem numai drepturi și foarte puține obligații față de acest pământ și de această țară care ne ține pe suprafața ei și apele ei ne înghit scârnăviile, poienile ne țin răbdătoare gunoaiele și resturile de la grătare, iar trotuarele ne colectează peturile aruncate, cojile de semințe, mucii și flegmele. Așa suntem noi, vorba reclamei Mega Image. Dar suntem creația Lui Dumnezeu de care El este foarte mândru pentru că în definitiv toți suntem copiii Lui, nu ? Pentru toate acestea, preoții ne cer să-L slăvim pe Dumnezeu iar țara nu ne cere decât foarte puțin, două lucruri obligatorii : țara ne vrea în primul rând proști și să ne plătim impozitele care evident că sunt prea mari la salariile de mizerie pe care le primim. Și noi ne plătim taxele conștiincioși ca să fie plătiți din ele grănicerii ce ne păzesc hotarele de invadatori, (chit că ne invadează imigranții) și polițiștii ce fac rondul de noapte pe ulițele satului și ne păzesc de găinari și hoți de cai. Mulțumim Lui Dumnezeu că ne-a dat numai drepturi și ne-a făcut să trăim pe meleaguri unde e pace de șaptezeci de ani, iar aceasta zicem noi că e mâna Lui Dumnezeu, care prin lunga durată a acestei păci ne-a făcut să credem că chiar merităm această pace pe care o spurcăm totuși cu zăbăvnicia, lenea și sila noastră de tot și de toate...

  3) Mulțumim Lui Dumnezeu că nu suntem prizonieri de război, că nu suntem încărcați ca vitele și duși în lagărele de exterminare naziste ca să fim gazați și carbonizați așa cum au fost duși străbunicii noștri care nici măcar nu știm cum îi chemau. Mulțumim pentru câte avem voie și pentru câte nu avem voie ; căci nu putem avea voie chiar totul profitând de dulcile fructe ale democrației și păcii pentru care statul ne cere deocamdată doar bani și nu sânge cum străbunilor noștri li s-a cerut de atâtea ori și și nouă s-ar putea să ni se ceară când alt război va bate la ușile țării noastre atât de încercate de aceste triste experiențe cărora străbunii noștri le-au dat cu vârf și îndesat obolul de sânge. Mulțumim Lui Dumnezeu pentru pace dar trebuie să înțelegem că mulțumită ei nu putem avea voie chiar totul.

                       IV

  Multe avem voie datorită păcii și democrației dar multe nu avem voie pe lumea asta. Dacă avem voie să votăm, avem voie doar atât : să votăm ; dar asta nu-nseamnă că votul nostru e important ; căci dacă era important votul nostru, dacă prin el se putea consacra și exprima adevărul, dreptatea maselor, voința lor suverană, mai mult ca sigur nu eram lăsați să votăm. Destinele popoarelor, ale societăților nu se construiesc democratic pe voința suverană a maselor exprimată prin dreptul la vot, ci prin voința ocultă a potentaților și oligarhilor omenirii adunați în tot felul de cluburi mai mult sau mai puțin militare și masonice care hotărăsc totul pe acest pământ : cine trăiește și cine moare, cine conduce și cine este condus, cine supune și domină și cine este supus și dominat. Talpa, poporul de rând care votează nu poate prin acest instrument așa zis democratic să-şi impună voința, să o facă suverană, precum au țipat străbunii noștri murind împușcați, cu acest slogan pe buze și precum scrie și la constituție căci în cele mai multe cazuri voința norodului, a prostimii nu coincide cu voința conducătorilor statului și a conducătorilor conducătorilor acestui stat,  oculta mondială, mafia și oligarhia din culise care dictează ordinea socială, care dizolvă sau înființează state și granițe, care hotărăște cine trăiește și cine moare, ce state se înființează și care se șterg de pe fața pământului, cât trăiește și când trebuie să moară lumile și popoarele de foame sau mâncând mâncare perfid otrăvită după programul codex alimentarius de care mulți dintre voi nici măcar nu știați că există și nu știați că băgând în gură o bucată de pâine albă și proaspătă, ea are initium în ea, ca să vă otrăvească lent și să muriți lent și în masă, dragii mei, când și Hitler a vrut să murim tot în masă, dar brusc.

                       V

  1) Noi acum suntem liberi și avem dreptul să votăm. Votul popular este o mască liniștitoare a conștiinței sociale prin care omenirea este sedată cu acest tranchilizant ca să nu se vadă ce matrapazlâcuri se întâmplă în realitate din cauza și cu ocazia votării. Votând, norodul beneficiază formal de o fațadă de libertate de exprimare dar așa cum spunea Stalin : "Nu contează cine și ce votează, ci contează cine numără voturile". Având în vedere că votul nu a apărut dat de Dumnezeu de la Facerea Lumii, el este ceva nenatural, o sofisticare a evoluției sociale care prin puterea sa teoretică suverană hotărâtoare, irită căci poate aduce surprize catastrofale realității sociale sub fatalitatea și falsitatea devizei că puterea poporului este suverană și musai trebuie înscăunată prin exprimarea și exercitarea dreptului la vot. Să te ferească Dumnezeu de efectele adverse prin exercitarea și exprimarea dreptului la vot al vulgului, al tuturor proștilor a căror putere devine colosală, monstruoasă pentru că noi toți, om fi noi proști, dar suntem mulți și astfel devenim o monstruozitate periculoasă. Tocmai de aceea ne merităm soarta pe care ne-am creat-o și conducătorii pe care ni i-am ales. Atunci pentru ce mai plângem și înjurăm că nu ne este bine, când în afară de dictaturi consacrate și autocrații unde un tiran hotărăște destinul unei populații și al unui teritoriu, în democrații unde dreptul la vot este consacrat și garantat prin constituție, vulgul este responsabil de toată starea proastă a lucrurilor în acea societate, mulțumită tocmai exercitării democratice a dreptului la vot al celor majoritari care prin puterea lor electivă constituțională hotărăsc destinul unei națiuni prin înscăunarea unor personaje de cele mai multe ori sinistre, venale și corupte...? Tocmai datorită acestui inconvenient, al riscului ca prin vot să se producă accidentul aducerii la putere a unor conducători neaveniți, în unele state, persoana cea mai înaltă în rang, președintele, este aleasă de către votul parlamentului. Nici așa nu este bine. Nimic nu este bine. Sătui de atâtea rateuri am vrea uneori salvarea prin dictatură dar atunci din nou istoria se va întoarce și ne va înghiți de vii, și mulți din noi, în special cei cu gura mare, vor muri din nou uciși nevinovați.

  2) Mulți ar dori să se întoarcă Vlad Țepeş dar puțini știu că pe vremea lui nevestele plugarilor care se duceau la plug cu ițarii rupți în cur erau trase în țeapă iar șoarecii care erau prinși pe ogor erau și ei trași în niște țepe mai mici, după rang, că furau și mâncau din grâul muncit cu atâta sudoare de țărani. Nu vom reuși să avem niciodată o societate mai bună și mai dreaptă în primul rând pentru că fiecare din noi nu suntem mai buni și mai drepți căci mai bun înseamnă, după cum spunea J.F. Kennedy, să nu te mai întrebi ce poate face societatea pentru tine, ci mai întâi să te întrebi ce poți face tu pentru societate și să te aștepți să primești mai puțin decât dai pentru că nu poți face profit direct din bunătate ci doar profit moral scontat, adică să dai și haina de pe tine pe nimic cum a făcut doar Iisus ; iar mai drept înseamnă să ierți de șaptezeci de ori câte șapte dușmanului, lucru pe care iarăși l-a făcut doar Iisus, iar noi, cu toată dragostea, nu putem să fim ca Iisus, nu ne putem răbda dușmanii și criminalii noștri să se cațere pe cadavrele noastre, ei, dușmanii care pot fi iertați doar de Iisus după îndelungi rugăciuni de iertare ale mamelor lor iar noi să rămânem morți de mâna lor în fundul sicriului și pământului. Nu, această lume, nu este o lume a Lui Dumnezeu și abia acum înțelegem de ce și gâștele râd de ea. Dacă în această lume este peste tot în aer dreptatea Lui Dumnezeu,  această dreptate, chiar dacă divină, în care învingătorii flutură steagurile cu bocancii pe grumajii celor învinși, nouă nu ne place. Noi suntem cei ce-am luat această lume goală de-am ajuns să facem în ea crime și războaie, cazărmi și poligoane de instrucție militară și am construit totul pe niște pietre și ape lăsate de la Dumnezeu ce le-am găsit curate aici iar noi le-am umplut de sânge, ne-am uns cu sânge de oameni pașnici pe față, am băut apă din tigve de inamici și vrem să ne ducem în Rai când noi suntem cei ce-am distrus această lume și am compromis definitiv pacea, crezând că Dumnezeul și valorile noastre sunt bune iar dumnezeul și valorile dușmanilor nu, omorându-ne cu cerbicie și disprețuindu-ne dușmanii ideologici și de credință religioasă, și pe cei ce ni i-am făcut de dușmani iar ei,  dușmanii omorându-ne pe noi, la rândul lor.

                        VI

  1) Noi suntem cei care am făcut această lume defectă în care nimic nu merge sau merge prost, în care cad avioane din înaltul cerului și se fac praf cu tot cu noi și valizele noastre și în care suntem dați afară din case că n-avem bani să ne plătim căldura când în fundul pământului clocotește atâta lavă și în cele câteva mii de ani de civilizație încă n-am reușit să scoatem căldura și energia din pământ pentru a beneficia toți gratis de ea, cum era mai frumos, mai normal, mai omenește, mai dumnezeiește. Dumnezeu ? Stă acolo sus pe norii săi de vată și râde de noi și nu știu câte nenorociri, drame și catastrofe mai trebuie să ni se întâmple ca să vedem ceva atât de clar și anume că rasa umană nu e făcută de Dumnezeu, oricât ați încerca să protestați, pentru că dacă Dumnezeu a dat minte rasei umane să creeze ceva și au creat această lume în care avioanele așa cum sunt ele se prăbușesc, ori mașinile și șoselele în care murim în draci accidentați, înseamnă din două, una : Ori Dumnezeu și-a bătut joc de noi și de mintea noastră dându-ne infatuarea de-a crede că suntem deștepți și am inventat ceva măreț : avioanele, niște sicrie zburătoare sau mașinile, niște sicrie rulante, ori în lipsa tot mai evidentă a unui Dumnezeu, oamenii singuri, din mintea lor seacă și fără nici un Dumnezeu au inventat aceste sicrie care zboară numite avioane sau rulează numite mașini și în precara lor minte și imaginație, ca dovadă că nu e nimic divin în crearea noastră și a minții noastre, oamenii atât au putut izbuti, să facă avioanele de azi și mașinile care ne strivesc.

  2) Este incredibil cum ele, avioanele cad. Este incredibil cum niște iresponsabili le proiectează așa cum le proiectează, iar alți ageamii pun de le construiesc, iar alți nenorociți la urmă semnează pentru ele și ne invită la bord să plecăm în Canare în concediu, adică în iad. E la mintea cocoșului că atâta timp cât avioanele au motoarele sub aripi și la o adică nu pot ateriza pe apă ca niște bărci pentru că se opun motoarele care opun rezistență apei și dezintegrează avionul la contactul cu apa, cei ce au inventat avioanele așa și se cred mari, geniali și deștepți, ar trebui decapitați pentru că sunt părtași la niște crime potențiale și atât de verosimile, dar nu sunt decapitați inventatorii și constructorii avioanelor și autoturismelor, ei chiar sunt premiați de oculta mondială pentru că prin invențiile lor reușesc să împuțineze curat omenirea, prin atâtea accidente, pe cale naturală. E destul câte cazuri de avioane prăbușite am văzut. E destul câte accidente de mașină se întâmplă. Nu e decât o chestiune de statistică : se mai împuținează oamenii pe calea naturală numită ghinion, că și-aşa sunt prea mulți ! De unde atâta apă și săpun să se spele și atâta mâncare să hrănească pe toți și atâta apă în care să-şi deșerte toți rahatul la veceu pe acest pământ ? E destul câți oameni mor din picioare și cu zile, e destul câți hoți rămân neprinşi și câți nevinovați stau în închisoare degeaba. E destul câtă moarte triumfă în lumea Lui Dumnezeu și câtă viață se pierde cu zile. Despre asta cântă Dumnezeu în cântecul "Facerea Lumii" pe care-l interpretează emoționat în fața noastră ? Se putea inventa o lume perfectă. Se putea inventa un avion perfect. Se puteau inventa autoturisme și autostrăzi în care nici să te sinucizi să nu poți. În materie de progres,  aeronautică, autoturisme, autostrăzi și totul încă suntem în spiritul înapoiat din antichitate, cu tot internetul nostru plin de ode religioase și apologii ale lumii celeilalte, declarată mai bună și mai dreaptă decât asta. De fapt trăim nu într-o facere de lume prezentată ca lucrare serioasă în Cartea Sfântă ci trăim direct în iad. Aceasta este Facerea Lumii ? N-am fost noi alungați din Rai de Dumnezeu în această lume terestră făcută de El, lume care este un iad "curat" nemaiavând nevoie de altul ? Și Dumnezeu este atât de mândru că ne-a creat și ne-a pus aici în iad și cântă atât de frumos cântecul Lui la concursul "Vocea Universului" dar nici un scaun nu se-ntoarce și se miră de ce...!

  3) Peste vreo două mii de ani nici un avion nu va mai cădea. Atunci se va proiecta și munci cu responsabilitate. Dumnezeu abia atunci va face retușuri la Opera Sa și va repara oamenii și obiceiurile lor, îi va dota cu minte creatoare și pașnică și nu avidă să construiască arme sofisticate cu care să-şi apere fiecare dumnezeul și credința, și îi va dota cu suflete umane care nu se vor mai machia toată ziua pregătindu-se pentru lumea cealaltă ci mai curând și cu temei să-şi dea motivare și curaj să se pregătească sufletele noastre pentru lumea asta vie și concretă. Peste vreo două mii de ani nu va mai fi relaxare la locul de muncă, nu vor mai fi week-end-uri, nu vor mai fi o mie de sărbători pe an în care lenea noastră să putem uza de ea la maxim în zilele de sărbătoare. De asta cad avioane, că nu sunt proiectate și construite bine. De asta cad case, din același motiv. De asta o ducem rău și n-avem bani : din cauza lenei și zăbăvniciei noastre și pregătirii noastre pentru lumea cealaltă și nu pentru lumea asta. Aş vrea să muncesc la o fabrică de avioane reciclată ; să fiu inginer și să mi se dea să construiesc mașina timpului. Sunt sigur că aș construi-o. Aş adormi cu capul pe biroul de proiectare și văzând că muncitorii dorm sau joacă bâza aș da singur cu ciocanul în fiare până mi-ar țâşni sângele din degete. Aș da totul pentru încrederea de a mi se da pe mână un proiect măreț. De ce nu merge nimic în această țară ? Ne lipsesc proiectele mărețe și mai ales oamenii care să le conceapă și să creadă în ele, ne lipsește voința de-a consuma și dedica o viață pentru o idee umană, pașnică, bună, măreață, ne lipsește spiritul de sacrificiu și curajul de-a uza de cele 90% procente din creier pe care nu le utilizăm, preferând să ne relaxăm, să jucăm table și macao, să ne dedicăm mintea și imaginația ca să ne închinăm și rugăm pentru lumea cealaltă iar lumea asta o lăsăm vraiște căci și-aşa, cum zicem noi, nu luăm nimic cu noi în Cer. Îmi pare rău pentru mine și pentru noi toți, că suntem niște impostori crezând în acest slogan demobilizator de la viață și simțuri al religiei, care ne poartă sufletele și ochii exclusiv în Cer. Îmi pare rău că acolo unde-am fost puși am dat liber și concediu minții și inimii noastre zicând că nu se merită să ne cheltuim cei doi neuroni pe care-i mai avem pentru a pune patimă și cheltui minte pentru ceva pământesc pentru care am fost învățați că e deșertăciune și vânare de vânt să punem patimă.

  4) S-a investit prea multă patimă, ambiție și ură pentru triumful lucrurilor malefice. Îmi pare rău pentru omenire că și-a risipit șansa vieții de a-şi face o viață bună pe acest pământ ; toți își proiectează acea viață bună în Cer înțelegând prin ea tot lenea și huzurul pe care l-au dorit pe pământ toată viața. Dar o viață bună pe pământ este imposibilă fără oameni buni. Toți spunem că suntem buni. Dar
avem cel puțin o cunoștință, o rudă sau două care se ocupă de locomotive care se strică sau de avioane care cad ori care dau ordin să se  facă pâine cu initium ca să fim exterminați prin programul de exterminare codex alimentarius. Să ne fie rușine la toți ! Căci Dumnezeu și-a bătut joc de mintea noastră când ne-a dat-o. Pentru orice nu ne iese zicem că ne sabotează diavolul uitând că diavolii suntem noi iar iadul e lumea noastră creată de Dumnezeu. Și criminalii care proiectează și construiesc avioane zic că au avut ghinion, nu că au fost ei idioți. Iar Dumnezeu stă departe în Cer la un miliard de ani lumină de noi și pentru toate catastrofele noastre râde de noi cu lacrimi zicând că ne-a dat minte și nu-nțelege cum nu am putut proiecta un lucru atât de simplu, să nu mai cadă avioane, să nu mai cadă bombe, să nu mai cadă dinți și măsele în dureri groaznice, să nu mai cadă meteoriți și asteroizi pe capul nostru, să nu ne mai risipim votul ca să ne alegem conducători care să ne umple țara de hoți, să ne-o fure iar pe noi să ne omoare lent prin programul de exterminare alimentară neonazist numit codex alimentarius. De fapt totul e o problemă divină. Avem în Cer Dumnezeul pe care-L merităm, iar pe pământ, conducătorii votați pe care îi merităm și pe care ni i-am ales noi. Dacă Dumnezeu ne-a făcut așa răi, ageamii și zăbavnici cum ne-a făcut, zicând că a făcut o mare scofală numită Facerea Lumii unde criminali și victime la un loc își dau cu rândul în cap, n-are decât să se spele Creatorul nostru pe cap cu noi și neputințele noastre și să închidă odată acest bâlci și această afacere proastă a universului și a tuturor timpurilor numită Facerea Lumii pentru că este o mare țeapă și nici un demiurg nu poate fi mândru de asemenea tărășenie. Acum înțelegeți de ce nici un scaun nu se va întoarce când Dumnezeu cantautorul își va interpreta propria operă numită Facerea Lumii, la concursul "Vocea Universului". Fiecare din noi ar vrea să se întoarcă, să-L aplaude pe Dumnezeu, să salveze reputația divină pentru ca Dumnezeu să nu plângă întorcandu-se în culise fără nici un vot. Surpriză ! Dumnezeu este iubit și salvat de toți chiar făcând o lume plină de orori și sânge căci Dumnezeu nu este pentru lumea asta ci pentru lumea cealaltă : acesta este tot secretul pe care voi nu-l știați amestecând borcanele, fiind bolnavi mortal de boala incurabilă a lumii celeilalte...!

10) MOARTEA, ULTIMA NUNTĂ LA CARE NU PUTEM DANSA

10) MOARTEA, ULTIMA NUNTĂ LA CARE NU PUTEM DANSA
 
  1) Povestea oricărui om e povestea unui vis de dragoste ce rămâne doar vis spulberat de Siberiile vieții... Visul de dragoste al oricărui om e povestea unei iubiri ratate, viața oricărui om e povestea unui declin, a unei sănătăți şubrezite sistematic și inexorabil în drumul către moarte care ni se pregătește cu atâta meticulozitate de bunul Dumnezeu pe care trebuie să-L iubim cu toată ființa noastră de muritori de profesie tocmai pentru că are dreptul, poate și vrea să ne omoare pentru că ne iubește atât de mult iar crima Lui cu noi se numește îndurarea Lui de a se milostivi cu noi dându-ne parafa pentru Cer care nu se pune decât pe certificatul de deces cu cerneală invizibilă, certificat care se eliberează numai postum, rudelor noastre îndoliate, de la starea civilă...

  2) Până trăim, bucuria vieții și a dragostei ne sunt străine pentru că ne sunt interzise la cota la care visăm... Starea noastră normală este starea de dispariție iminentă, este starea de moarte, de boală și tragedie finală... Cum să iubești bolnav, și cum să trăiești răpus de boli și suferințe ? Starea normală a corpului nostru este starea de descărnare, de schelet curățit pentru totdeauna de complicația și pericolul cărnii făcătoare de păcate și plină de boli ascunse care se hrănesc din noi fiind superioare nouă în lanțul trofic și ne vor veni de hac după manualul de utilizare scris de Dumnezeu ajutat bineînțeles de toți sfinții Săi din care unii s-au făcut moaște la care am fost și noi la pelerinaj. Nu putem fi fericiți în viață și nu putem iubi cu nădejde ceva, nici nu putem întreprinde nimic când timpul e atât de scurt, când moartea cu coasa și batic negru în cap ne arată cu degetul descărnat ceasul de la mâna stângă programat să sune pentru fiecare, când otrava conștiinței sfârșitului a tot în mizeria sordidului sfârșit ne e impregnată sistematic în ADN și conștiință de bunul Dumnezeu ca să plecăm capul supuși sub satârul morții și murim singuri, programați de chiar ceasul biologic setat pentru toți de Dumnezeu în noi într-o zi veselă și fastă pentru cei ce ne urăsc, dar neagră și tristă pentru dragii noștri care vor începe disperați să alerge pentru noi pregătindu-ne înmormântarea, ultima nuntă la care nu mai putem dansa căci suntem cu totul paralizați și absenți cu simțurile de la sărbătoarea noastră finală...

  3) Nu putem trăi etern ca sfinții căci probabil ar fi insuportabil. Nu putem iubi etern și nu putem fi iubiți așijderi pentru că totul e scadent până când moartea ne va despărți, atât ne îngăduie legile Domnului... Poate că după noi mai rămâne cineva să ne iubească, dar când știm că va avea aceeași tristă soartă cu a noastră îi putem plânge de milă de pe-acum. Astfel, viața și iubirea sunt irespirabile și nedigerabile la cota unui deziderat omenesc de bun simț. Totul ne este potrivnic și A FI pentru noi e o comedie macabră în care când se trage cortina toți suntem deja măcelăriți pe scenă a la Shakespeare, în aplauzele sfinților lui Dumnezeu și ale diavolilor așijderi, cu toții spectatori dependenți de spectacolul și evenimentul morții noastre la care participă ca la o licitație de unde unii, îngerii se aleg cu unele suflete pe care și le încarcă în camioanele pentru Rai, iar alții, diavolii se aleg cu alte suflete, amărâte, disperate, țipând ca deținuții naziștilor, suflete încărcate în marfarele morții în drumul lor către lagărul de exterminare al iadului, blestemată fie clipa și muza care i-a dat Lui Dumnezeu inspirația nefastă să inventeze asemenea lagăr de tortură a umanității în iad, când mai rămân pe pământ atâtea crime nepedepsite și în Rai atâția criminali iertați și izbăviți pentru că ne-am rugat noi și preoții să le ierte lor greșelile cele de voie și pe cele fără de voie...

  4) Mai degrabă să fim mândri că putem muri și că devenim astfel pentru toți cei ce rămân în viață niște eroi martiri uciși de Dumnezeu în chinuri, dar Dumnezeu ne arată mâinile nevinovat și scandalizat și într-adevăr ele sunt albe și curate căci sângele nostru fuge de pe mâinile Lui Dumnezeu ca apa de pe gâscă, căci așa a îngăduit Dumnezeu. Nici un om viu nu știe cât dramatism și cât eroism trăim când murim, că n-avem de ales ; și nici măcar nu știm cum e să mori... Clipa morții ne doare și sufletește și fizic căci e cumplit să tragi aer în gol și să nu mai poți respira asfixiindu-te... Iată cum e să mori. Pentru o secundă, în clipa morții știm că murim și e groaznic ca și cum am fi maziliți apoi strânși de gât de un capugiu turc cu lațul mazilirii. Tineți-vă respirația mai mult de un minut, două și veți vedea cum e să mori... E groaznic dar e delicios căci de la Domnul vine totul și pentru asta Îl iubim și-L pomenim în toate sărbătorile... Nu ne rămâne decât să ne îndulcim cu credința că Dumnezeu e sincopa dintre două bătăi ale inimii noastre care va face infarct și pauza dintre două respirații care ni se vor imputa și confisca în clipa morții când ochii noștri plini de groază vor fi injectați și sticloşi iar gura va fi căscată larg în agonia asfixiantă a muribundului care nu înțelegem cum nu mai poate trage aer în piept când e atâta în jur pentru toți viii și morții... De asta eu n-am de ales și spun, Domnul fie lăudat pentru toate câte ni le-a dat sau ne-a luat...

  5) Știm că va trebui într-o zi să murim, știm că azi cineva moare și i-a venit timpul să trăiască acea clipă neagră scadentă care noi nu știm cum e, o fi de bine, o fi de rău, oricum, se va întâlni cu Dumnezeu pe când noi mai avem atât de mult, deși e ciudat cum Dumnezeu fiind atât de frumos, nici unul nu vrea să-L întâlnească mai repede, de parcă nu ne-ar fi Tată din Cer, de parcă ne-ar fi un perceptor care ne bate la poartă și ne spune sec :        - Tu când ai de gând să-ți plătești datoria ?
- Care datorie...?
- Moartea. Cea mai importantă datorie creștinească !
 
  6) Deși suntem buni platnici și buni creștini și Dumnezeu ne e ca un Tată din Cer, vă spun eu că dac-am putea, am lăsa și casă și masă ca să fugim de datoriile ce ne impută Tatăl nostru din Cer, ca să fugim de Rai și de iad și de toate grozăviile de pe lumea cealaltă, atât de artificială și diferită de lumea noastră ! Orice gest al vieții noastre, orice simțire, orice gând fuge de moarte, nici nu vrea s-audă de ea, în mirarea Lui Dumnezeu care nu ne mai înțelege și spune supărat în Sine :
  - Și doar le-am spus că le sunt Tată și îi iubesc, iar ei, uite : fug ca neghiobii de moarte zicând că n-au timp niciodată de ea și se tem de ceva normal ce le-am hărăzit : moartea ca datorie creștinească !

9) A MURI ȘI APOI A ÎNVIA, CE OFENSĂ ADUSĂ NU ȘTIM DE CINE INTELIGENȚEI UMANE !

9) A MURI ȘI A ÎNVIA, CE OFENSĂ ADUSĂ NU ȘTIM DE CINE INTELIGENȚEI UMANE !

                          I

  1) Iacă, n-am avut ce face și trăgând capacul de la fântâna părăsită v-am lăsat să priviți în jos la optzeci de metri adâncime în mine, să aruncați cu pietricele, să vedeți în acel abis ce pozne clipocesc, mostre din puțul gândirii mele. Am ajuns la faza în care mă distrez scontând cât vă vor intriga și deruta ideile mele insolite și ambiția mea de a zgâlțâi veșnicia și cerul să vedem ce cade de-acolo și ce mai este pe-acolo putred și noi nu știm, ori înghițim pe nemestecate hapurile de calmare ce ni se dau. Sunt un căutător extrem. E inutil să mai căutați și voi când am găsit eu atâtea ce am să vă spun, atâtea peripeții și grozăvii prin cer pe unde am fost incognito ca să adun puf și pene din aripi de îngeri și sfinți sau piei năpârlite de draci să vă arăt ce solzi mari și ascuțiți au.

  2) Ce dar sublim și rar este inteligența în regnul animal ! Când îți dai seama că ai inteligență dar nu ești decât un animal, te simți destul de deprimat și confuz... Nu suntem și noi oamenii tot animale ? Biologic și anatomic nu suntem similari animalelor ? La fel suntem făcuți, prin împerecherea unui mascul care are erecție și spermă și a unei femele care are ovule și călduri, căreia noi îi zicem femeie. La fel facem și noi urmași, prin împerecherea și copularea căreia noi îi zicem dragoste, amor sau sex, iar pentru animale folosim termenul de goană sau montă. La fel sugem lapte din țâțe ca și animalele cât suntem mici și te miri, cum naiba femelele de maimuțe, elefanți și girafe au țâțele pe piept ca și femeile, nu ca vacile, la spate ?! Ca să ajungem să sugem acel lapte, câtă preocupare pentru părinții noștri de-a se împreuna !

  3) Nu am apărut noi astfel dintr-o pură preocupare motivațională a beneficiului orgasmic, luând startul în viață, atât de prozaic și zoologic sub formă de mormoloci microscopici ? Nu am apărut noi datorită ambiției tatălui nostru de-a ne expulza din el pentru că i se umflau boaşele de o lungă abstinență de două, trei săptămâni ? Apoi, când a venit vremea patului conjugal nu datorăm noi totul ejaculării tatălui nostru când din testiculele sale am fost ejectați printr-un canal lung numit epididim înghemuit în testiculul drept și de-acolo am fost sculați din somn și zburătăciți în cel mai grozav maraton al vieții noastre încă înainte de-a ne fi născut ? De ce n-avem nici o amintire a câștigării cursei către ovulul mamei noastre și nu știm nici clipa când ne-am înfipt capul determinați pentru viață, în învelișul ovulului matern? Nu datorăm noi viața vigorii unor cozi de spermatozoizi impersonali și nefotogenici ce am fost, aruncați într-un aparat genital feminin unde am început să luăm startul biologic și să luptăm cu greutățile vieții, singuri învingători dintre cei două milioane și jumătate de frați ai noștri ejaculați odată cu noi, morți toți fie de neșansa de-a ajunge primii la ovul, fie uciși de mediul acid al vaginului sau proprii anticorpi ai mamelor noastre ce i-au detectat ca elemente străine pe toți ceilalți frați spermatozoizi ai noștri și i-au ucis cu leucocitele vajnice ale sistemului imunitar matern, numai noi având norocul să scăpăm și să învingem pericolele din mama noastră, ca ea să ne iubească nespus de mult după aceea, neștiind că era tocmai să ne omoare cu anticorpii ei ?

  4) Ar fi fain și distractiv să avem fiecare nu numai o poză cu noi în curul gol în calitate de bebeluși în pătuț, dar o poză sau un film 3D cu noi, dând din cozi prin vagin, ca să vedem cât de prozaic și "nerușinat" am evoluat, am început și unde am ajuns, să nu credem în evoluția noastră cu ea sub nas, să credem că intimitatea părinților nu a fost suficientă la concepție, ci mai trebuia să participe și Creatorul universului prin indiscreția Sa de participant eterogen interactiv în erotica fiecărui pat conjugal...

  5) Oricum, Dumnezeu nu putea face nimic în privința noastră, nu putea cu mâinile Sale de abur de obstetrician ezoteric suprem al Cerului să ne inventeze fără ca părinții noștri să facă prostii ! Ce interes alert pentru sex, pentru hrană și pentru somn la tot regnul animal ! Deci animale suntem în primul rând și mai apoi vorbim despre diferențele ce ne definesc a fi oameni. Detaliile ce țin de umanitatea noastră aproape că nu ne mai interesează când vrei să vezi esența brută prin care vezi atât de evident cum în chestiuni generale te asemeni atât de similar și zoologic unui animal. Căci animale fiind, la fel mâncăm și apoi defecăm, și pute al dracului, la fel ca la animale, la fel ne doare carnea, la fel ne îmbolnăvim și murim ; câinii mor de răpciugă, noi murim de inimă rea că ne-a umplut psoriazisul, ni s-a umflat și boşolcat pielea în tot felul de edeme și eczeme și nu mai putem fi mângâiați pe pielea aceea cu cruste și scuame și nu mai putem fi iubiți de plăcere niciodată. Singura diferență între noi și bestii e că noi suntem, unii din noi, bestii umane dar ne îngrijim ca să nu puțim ca ele și facem tot ce fac animalele sălbatice, dar într-un mod foarte civilizat și estetic, calculat, omenește, căci unii oameni omoară nu direct și cinstit ca animalele ci perfid și în taină, creându-şi alibiuri, iar avocații te pot scoate basma curată chiar dacă ești plin de sânge pe mâini, datorită unor chichițe avocățeşti, totul doar datorită inteligenței căci doar oamenii spre deosebire de animale au inteligență și ea e un dar dat nouă de Dumnezeu, de cine altcineva credeți ?

                       II

  1) O, ce dar e inteligența prin care am aflat citind cărțile sfinte că vom muri și vom învia ! Cât ne salvează inteligența și imaginația ei să știm că nu vom muri detot ca animalele ci vom scăpa, cândva, undeva, într-un colț de univers sub formă de suflet, stând la taclale cu eternitatea, ridiculizând-o, provocând-o la table sau la skandenberg ! A muri nu este îngrijorător pentru noi pentru că știm că vom învia, sau cel puțin așa ni se spune pentru liniștea noastră. Numai animalele mor definitiv. Pentru liniștea noastră, pentru om mai e o șansă și astfel a muri nu mai e o problemă căci e sinonim cu a învia. Speranța aceasta îți salvează paliativ mintea și inima de a o lua razna ; căci credința și speranța în Dumnezeu e cel mai tare și mai naturist medicament psihiatric cu efect placebo garantat.

  2) Cu toate astea, plini de Dumnezeu și de efectele acestui medicament nimeni nu mai are acuitatea de a vedea că a învia într-o lume din Cer prin care încăpățânat și bolnav de dependența numită credință îți recuperezi postum personalitatea și hârbul efemerității tale pe lumea cealaltă, este o ofensă adusă nu știm de cine inteligenței umane de om care ești acum. Ești inteligent ? Raționezi ? Și ce dacă ? Nu simți că cineva îți dă o palmă peste inteligență, peste gânduri și peste inimă când cu inteligența și previziunea ei simți și scontezi că trebuie să mori, și niciodată nu vei ști ziua, și totdeauna vei fi nepregătit, cu atâtea lucruri începute și neterminate, cu atâtea senzații și experiențe netrăite, cu atâtea lucruri ce mai aveai de făcut și nu le-ai făcut pentru că moartea ți-a pus mâna cu ghearele ei negre în gât și te-a oprit din orice preocupare sugrumându-te cu o floare la ureche, sub ochii îngroziți de durere ai celor dragi ? Cu inteligența pusă de Dumnezeu în capul unor creaturi numite oameni care trebuie să-şi predea toate gândurile, senzațiile și sentimentele inteligenței când mor lăsând-o supusă violului morții, nu e ceva curat la mijloc. Cu un om creat de Dumnezeu care trebuie să moară și care nu este din startul genezei veșnic și fericit ca și Creatorul care se declară a-i fi Tată, cu un om astfel chinuit și nescutit de mizeriile și disconfortul experienței prealabile a existenței terestre, Lui Dumnezeu nu prea i-a ieșit proiectul.

  3) La o adică tot atât de lesne i-ar fi fost Lui Dumnezeu să ne creeze nemuritori și fericiți într-o lume concretă a evidenței terestre, și nu una abstractă a închipuirii paradisiace. Putea Dumnezeu foarte bine dacă tot ne-a dat darul și harul vieții, să ne dea un dar mai cu noroc și să elimine redundanța tardivă a dependenței noastre de speranța paradisiacă, printr-un singur click pe care nu l-a dat ; căci Dumnezeu a preferat din start să ne alunge din Rai, drept pedeapsă, să trăim pe pământ, în necazuri, mizerii și drame, iar mântuirea, deci satisfacția, fericirea, înțelesul și bucuria vieții să ni le dea doar în Cer și doar la cerere, în altă viață, nu în cea directă și evidentă cu care ne-a pricopsit și ne-a scos din neant unde stăteam atât de liniștiți și impersonali. Astfel, după o întreagă aventură neagră a vieții, începând dintr-o gaură neagră numită vagin și sfârșind într-o gaură neagră numită mormânt, cu atâtea drame, mizerii și lipsuri, s-a îndurat Creatorul nostru în sfârșit să ne mângâie sufletul zdrumicat de durerile vieții doar trecându-l prin sita morții cum treci o roșie prin mașina de făcut suc de roșii, boasca, semințele și pielițele trebuind aruncate, cum ne aruncă Dumnezeu hoitul în sicriu și ni-l bagă în pământ ; unde altundeva să scape Dumnezeu de noi și de zgura cadavrelor noastre inutile ? Trăind astfel cu sentimentul morții în sân și cu sentimentul vieții veșnice în cap, în adunătura aceea complicată și întâmplătoare de materie numită creier, simțurile îți sunt torturate de lunga așteptare a unei fericiri indefinite în Cer. Dar dacă nu ai nimic mai bun de făcut pe pământ unde ți se spune că e deșertăciune și vânare de vânt a trăi, dezarmat de viață și de dramele ei, cum poți să nu crezi într-o atât de irezistibilă tentație a fericirii de pe lumea cealaltă unde Dumnezeu îți pregătește salonul de terapie intensivă, linia venoasă, aparatele de resuscitare unde vei fi conectat, vei fi reanimat, te vei recupera și vei fi fericit, și nu oricum, ci chiar veșnic de fericit, despăgubit de accidentul și cacealmaua vieții și crima morții prin care suntem suprimați fiecare când ne vine rândul, fiind strânși de gât de ceva când ne asfixiem și murim fiecare dând ochii peste cap și căscând gura repetat ca un pește scos din apă ?

  4) Iată, pentru clipa morții, pentru această agonie și viol al morții ce-l trăim cu toții în ultima zi, suntem despăgubiți de Dumnezeu cu promisiunea că ne vom întâlni în Cer. Dar până atunci, până la întâlnirea sufletului nostru cu Dumnezeu, cum putem să trăim cu atâta clocot în sânge, cu atâtea lacrimi pe obraz, cu atâtea lacrimi căzute sau care stau să cadă, cu atâta sânge vărsat sau care stă să se verse ? Până la întâlnirea noastră cu Dumnezeu, ceva se strică în mintea noastră și cum putem să ascundem că suntem niște nebuni nedeclarați care datorită psihiatricului prognostic al acestei nebunii care se numește credință în Dumnezeu, ne îmbătăm, datorită scârbei și ororii de mizeriile vieții de dulcea euforie a despăgubirii unei speranțe și a eternului sejur în Rai care ne e promis ?

                     III

  1) Nu avem unde să evadăm între scârbele vieții și speranțele Raiului. Suntem obligați și condamnați de Dumnezeu într-un perpetum mobile când la viață, când la moarte, apoi iar la viață în Cer și cine știe la ce nouă și grozavă moarte după moarte pe-acolo pe unde-au înțărcat fie îngerii, fie dracii iepele... Unii din noi ne îndulcim cu posibilitățile învierilor și reîncarnărilor succesive, bou, vacă sau cal, câine ori pisică de rasă, dezamăgiți de ipostaza catastrofală trupească sub care ni s-a oferit viața de-acum, crezând că poți visa că dacă în viața asta ai trăit o veritabilă dramă, îți poți alege de pe galantar ca la supermarket cu ajutorul Lui Dumnezeu o altă viață și o altă reîncarnare ! Cât de stupid să te mângâi cu aceste visuri ! Câți ar rezista să constate că pentru fiecare înviere trebuie să plătim cu o moarte, deci cum ai rezista să constați că trebuie să mori nu numai odată, ci de atâtea ori pentru atâtea învieri și șanse la existență câte visezi ? Nici măcar pentru o singură înviere de pe lumea cealaltă parcă nu ne vine să murim atât de lesne și ținem la zdreanța noastră de viață de acum ca la un odor, cu toate că această firavă viață este rampa de lansare și de întoarcere din neantul din care am ieșit, către alt palier al neantului și alt abis al neființei pe care noi l-am poreclit viață viitoare îmbolnăviți psihic și fizic de greutățile și vertijurile vieții cu boala psihică și cardiologică numită Dumnezeu. 
 
  2) Deocamdată trăim pe pământ într-un oarecare echilibru și normalitate. Dar putem vorbi de o stare normală a omului viu ?... Voi cum credeți ? După părerea voastră, care e starea normală a noastră, a viețaşilor ? Nu simțiți că starea normală a omului este starea de boală, de moarte, de declin și distrugere inexorabilă ? Nu simțiți că totul este catastrofă, haos și distrugere în univers ? Nu vedeți că nimic nu e în siguranță, în confort,  ordonat, armonic, în simetrie și echilibru stabil ? Doar în Rai vei constata aceste echilibre și fericiri posibile doar în supranatural și ezoteric, concept prețios care cosmetizează și muşamalizează delirul credinciosului, cu visul religios și paradisiac pătruns adânc până în genele sale ! În natura noastră oricând un cutremur îți poate dărâma casa și te omoară, oricând o mașină te poate călca pe trecerea de pietoni ; nimic nu e sigur, chiar și îndoiala e îndoielnică ; ramurile copacilor cresc alandala, iarba așijderi, norii pe cer aleargă în forme diverse, întâmplătoare, se nasc și mor în boare sau în potoape luând case, grajduri și cotinețe cu ele ; stelele și galaxiile mor ele însele în apocaliptice explozii și dezastre cosmice ; cum ar putea omul să facă excepție de la declinul și distrugerea inexorabilă și să nu piară cum toate pier ? O, din fericire omul când piere nu zice că piere căci prin credința religioasă are dibacea stratagemă a automințirii salvării paradisiace postume și un Dumnezeu care-i așteaptă pe toți ca o cloşcă cu aripile deschise...

  3) Extraordinar cum se salvează omul de la eșec și catastrofă, de la declinul existențial invocând un Dumnezeu salvator, asemeni lui la chip și înfățișare ! Cum vrea să reziste omul universului, galaxiilor, supernovelor, morții ? Ce tupeu fantastic să eludezi timpul și legile fizicii și biologiei și să nu mai mori niciodată stăpânind eternitatea, punând-o la breloc, violând-o, având-o la degetul mic, păcălind-o să moară de ciudă că îi sufli în ceafă în calitate de suflet etern parvenit în Rai, zburând fericit în acel areal ca un fluture în grădina însorită, între sfinți și Dumnezeu !

                      IV

  1) Ar trebui totuși să fim mândri că putem muri într-o zi, că putem să scăpăm de noi și de batjocura la care suntem supuși de existență să rezistăm între atâtea provocări, dezastre și drame ce ne înconjoară. Ar trebui să fim mândri că putem să scăpăm de toate aceste barbarii ce vin la pachet cu viața, proiectul și darul Lui Dumnezeu pentru noi. Ar trebui să răsuflăm ușurați că dispărem, și prin urmare să ne lăsăm virușii și bolile în pace să roadă din noi până când n-or mai putea, până ne consumă și ultima picătură de sănătate, pentru ca apoi, după ce ne-au consumat, bolile și virușii, creaturile Domnului și ele, să moară de foame și necaz că noi răposăm, chiar dacă nu așa ușor și oricum, ci putred de bolnavi, atunci când nu murim în accidente stupide și nefericite, experimentând astfel în sfârșit pentru curiozitatea noastră privată cea mai tulburătoare și eroică, ultimă senzație de neagră și completă voluptate a suferinței, moartea de care toți se tem.
 
  2) Cum am putea să facem din moarte totuși o bucurie, văzând cum Dumnezeu ne așteaptă în Cer să ne ofere acea pace completă la care am visat o viață ? Cum am putea să nu ne mai temem de moartea care, în marea-i și Sfânta genialitate și bunătate Dumnezeu ne-a hărăzit-o tuturor dintr-o necesitate a firii numai de El știută pe care nu a putut-o evita în univers în procesul tehnologic al Creațiunii Sale și ne-a dat-o și nouă, copiilor Lui iubiți pe cap, nu numai lighioanelor ? Cu capul plin de Rai și de credință, totuși nu putem ascunde că omul care moare, e prin excelență un adevărat erou, un erou fără voie, dar pe care Dumnezeu are grijă să-l onoreze implacabil cu acest blazon al morții, al declinului absolut pe care îl poate experimenta o entitate, organică sau nu, în imensitatea acestui rece și negru univers.

  3) Și sorii dispar, și galaxiile, planetele, extratereștrii și tot, indiferent ce-ar fi și unde-ar fi. Căci pentru toată materia acestui univers starea normală prin eternitatea ei e starea de dispariție, de explozie și dezagregare în elementele componente. Însă nici o supernovă, fiind explozia și dispariția unei gigantice stele nu se poate compara valoric cu moartea noastră, a oricărui om viu, cu dispariția noastră de un dramatism și complexitate inegalabile în univers. Un șoarece care moare înecat în butoiul cu varză murată are o moarte mai complexă și plină de conținut și dramatism decât explozia unei întregi galaxii care n-a trăit niciodată, care a existat dar n-a avut viață și inteligență. Căci inteligența care moare capătă și are ceva nobil pe scara valorilor nobile în univers, iar șoarecele care moare are un blazon de noblețe și eroism, drama morții sale e o nedreptate pentru că șoarecele are un dram de inteligență, de gândire, de intuiție, spre deosebire de orice galaxie și stea care în sine sunt proaste, nu știu de ele, nici că sunt, nici că n-or mai fi. Căci noi știm că murim, știm dinainte ce ni se va întâmpla, nici o planetă nu știe că va fi lovită într-un final de un vagabond asteroid care-o va nimici. Noi știm că murim și că suferim pentru asta iar prin această lege a naturii trăim cea mai cumplită strepezeală a simțurilor grație cadoului otrăvit ce ni l-a dăruit Dumnezeu : conștiința de sine, liberul arbitru și inteligența care sondând în abisul gândirii a ajuns în fundătura inevitabilă a scontării sfârșitului și expirării.

  4) Un Creator al lumii și al luminii, care a înzestrat creaturile cu inteligență iar inteligența a ajuns să prevadă disconfortul sfârșitului, e un Creator cinic, rece, insensibil, inuman, mizantrop, care nu a prevăzut inconvenientul inteligenței care descoperă vicisitudinea și țeapa morții. Dacă era o plăcere și un lucru corect a muri, Dumnezeu alegea El însuși să moară, ca să ne învețe și pe noi să murim, cum ne-a învățat atâtea ! Ori Dumnezeu nu ne-a învățat cum să murim ca dovadă că suntem geloși pe Dumnezeu că a ales doar pentru sine privilegiul, beneficiul și satisfacția vieții veșnice, îndurându-se să ne dea și nouă umila noastră veșnicie doar în abstract, după sfânta moarte, în Cer, unde altundeva ?, printre duhuri și iluzii alimentate de inteligența noastră vizionară a bolii psihice eliberatoare de stres a credinței. Doar datorită credinței, viziunii și visului unui Rai care ne așteaptă cu plăcinte și cu recuperarea eu-lui nostru răpus de moarte mai poate omul să-şi calmeze psihoza inteligenței care scontează disconfortul morții concrete liberă de orice iluzie a învierii și resuscitării. Știm că ne vom îmbolnăvi și vom muri și orice formă ar avea bucuria sărmanei noastre vieți, ea ne e urzicată de scontarea mizerabilului sfârșit în care naufragiem irecuperabil și abrupt când nici nu ne așteptam, neputând trăi această decădere decât cu o inerentă scârbă de neîmpăcat față de moartea ca datorie creștinească.

                        V

  1) Avem în minte valori în care credem. Simțăminte de netăgăduit avem în inimă și nu putem lua nimic cu noi când murim, nu putem lua infinitul sentimentelor noastre, gândurile, toate își întrerup brusc funcționarea și temeiul, în pielea goală și spălați pe creier ne ducem în Rai, și tatuajele ni se șterg,  nu putem conserva nimic, nici un gând, nici un sentiment, nici o amintire,  totul în noi la plecarea în Rai se întrerupe brusc oricât de bine și frumos ar funcționa, ca un motor de mașină făcut zob de circumstanța rece și hâdă a unui accident inopinat și nefericit. Acul vitezometrului inimii noastre întotdeauna va indica viteza maximă după accidentul nefericit al morții, oricum, pe toți ne surprinde moartea și radarul Cerului cu viteza legală a inimii depășită, tot ce-a fost frumos în noi se volatilizează abrupt și nu putem pune o încheiere și o remizare a eului nostru oricât Rai recuperator am visa, fără dezagreabila percepție că suntem cumva furați la drumul mare atunci când murim, că ni se întâmplă o nedreptate, ca o pană de curent într-un cinematograf, în protestele inutile ale spectatorilor. Și ni se dă imediat și explicația : am păcătuit prea mult sau că toți avem această datorie creștinească să ne dăm într-o zi obștescul sfârșit și la naiba cu atâtea explicații care irită și plictisesc pe Dumnezeu : trebuie să murim și basta și să intrăm în legalitatea poruncilor divine care au spus că din pământ am fost făcuți și trebuie să ne facem una cu pământul ! Cu toate ființele a fost Dumnezeu generos făcându-le să nu știe de sinea lor, de viața și de moartea lor și să nu se precipite de aceste griji, mai puțin cu noi oamenii cărora ne-a dat tristețea insolubilă a conștiinței de sine, implicit a sentimentului morții ca soluție sine qua non pentru lungul nasului nostru, soluție hotărâtă tranșant de Domnul nostru bun și milostiv. Și mai erau un milion de soluții mai elegante și umane pentru noi pe care Domnul n-a catadicsit să le scoată de pe stoc din magazia universului pentru noi și cu care Domnul n-a binevoit să ne onoreze în plenipotențiara-i competență. Măcar să nu fi știut că murim, ca porcii și găinile, ca vitele din abator rumegând paiele aruncate dinainte, și tot am fi fost mai fericiți.

  2) Otrava percepției morții ca datorie creștinească lucrează și pustieşte în noi sentimentul liniștit al vieții. Angoasa unei boli care ne va răpune în groaznice dureri relativ peste puțin timp, ne face irespirabilă viața și improprie orice bucurie a ei. Privim spitalele, azilele și cimitirele cu ură și silă când conștientizăm că acestea sunt viitorul nostru, ultima haltă înainte de neant. Oricând dacă am fi soldați geniști și ni s-ar da misiunea să dinamităm spitalele și cimitirele am face-o voluntari și cu plăcere.

                      VI

  1) Muşcăm din viață ca dintr-un măr plin de viermi și scuipăm în sinea noastră dumicatul dulce și amar de la viermii morții care ni se insinuează în simțuri și percepții cu atâta tupeu și hotărâre. Nu putem trăi deplin de grija și scontarea morții, nu atât a morții cât a chinurilor și agoniei ce-o preced și nu putem muri împăcați fără ciuda și ura că nu ne putem păstra cei doi bănuți ai vieții, ai simțirilor minții și inimii și personalității ce-am avut când știm că la vama morții sufletul nostru va fi lăsat în curul gol, și atât de spălat cu detergent și șampon și pregătit pentru Cer încât toată memoria îi va fi ștearsă, creierul complet spălat, reeşapați și pregătiți complet și exclusiv pentru Rai, pentru nimicul și neverosimilul de pe lumea cealaltă. Deci când murim suntem pur și simplu prădați și furați, violați, și ni se bagă mâna în piept cu japca și ni se ia barbar inima și sufletul odată cu această sărăcie de viață fără a ni se da nici o despăgubire concretă ci doar calmul față de angoasa și neliniștea morții și plătim acest medicament psihiatric numit credință cu doi bănuți ai vieții de chin și boală trebuind să semnăm în alb contractul cu Dumnezeu și polița vieții fericite viitoare și veșnice, aducătoare a fericirii unei existenţe eterogene paradisiace care e cel mai ieftin și demodat cadou dintre infinitele posibilități mai fericite din care Dumnezeu ne-a dezmoştenit definitiv și inexorabil și nu știm de ce. Doar boală și moarte pentru noi, în schimb fericire eternă și extaz complet pentru duhurile cerului, sfinții, îngerii, serafimii, heruvimii, preafericiții, episcopii și papii și toți ceilalți aleși ai Domnului cu sânge albastru divin. Noi cei cu sânge roșu și cald trebuie să murim în draci de la Facerea Lumii.

  2) Și-a păstrat Domnul viața și sănătatea veșnică doar pentru El și pentru aleșii Săi, mi se pare corect, căci Dumnezeu nu vrea și nu poate să moară, nici eroic, nici laș, nicicum. Dumnezeu nu-şi ia nici un risc al morții cu toate că ar putea muri și învia în fiecare zi ca să ne arate că are dovezi întemeiate să-şi dovedească Atotputernicia și să ne arate că nu-i atât de greu și un capăt de țară să mori. Pentru noi, moartea e un capăt de țară ; pentru Dumnezeu moartea e-un mizilic ; și cu toate astea nu vrea să moară, refuză să moară, ca dovadă că moartea e ceva neplăcut.   Atunci nu înțelegem cum iubindu-ne atât de mult ca un Tată din Cer, Creatorul nostru nu ne-a făcut veșnici ca El într-o lume reală, ci ne-a făcut închipuit de veșnici într-o lume virtuală și fantasmagorică din Cer. Proba iubirii părintești a Lui Dumnezeu era viața veșnică oricum, fără Rai și fără iad, speculații ridicole ca să ne abată atenția că chiar El, Dumnezeu a eludat normalitatea în actul Facerii Lumii și a făcut un model precar și trist de lume concretă a actualității, o lume care trebuie să moară privind pe Dumnezeu în ochi care asistă instantaneu agonia morții tuturor și care impozant și măreț a ales facilitatea egoistă și boierească de a nu muri și suferi niciodată, de a rezista copiilor Lui dați dracului și morții pe bandă rulantă. Ca și conducător suprem al universului Dumnezeu nu poate muri, doar conducătorii noștri vechi mureau eroic și fără frică,  doar Ştefan cel Mare, Vlad Țepeş și Mihai Viteazul porneau călare în fruntea oștilor cu paloșul sfârtecand capetele dușmanilor, înfruntând pericolul morții stupide ; boierii de azi care se respectă, împreună cu Dumnezeu, cel mai mare boier al Cerului nevrând să riște grozăvia și mizeria morții dată doar pentru prostime, pentru vulg, pentru proști, pentru noi păcătoșii. Doar Iisus ce-a mai suferit pe cruce, doar El ce-a mai trăit atât de dramatic sentimentul morții, și scârba de-a coborî în iad cu moartea pre moarte călcând ; Domnul s-a ținut departe de aceste grozăvii, lăsând cancerul și moartea doar pentru nevolnicii și mujucii de noi, pentru copiii Lui, nevrând ca Mareșal al Cerurilor să coboare în tranșee cu noi oamenii și să mănânce din gamelă ca noi aceeași fasole a vieții cu viermi în zeamă lungă în care cătanele, stăpânii și dușmanii noștri au scuipat înainte și scuipă în draci în tot ce ni se dă să trăim, să mâncăm și să bem.

  3) Domnul se respectă și niciodată nu va coborî printre noi în tranșeea vieții noastre, în atmosfera noastră toxică și septică a vieții, demonstrând încă odată cât de inutil a fost gestul divin de a face o spărtură în neant și în minciună ca să facă viața și existența de carne a robilor și supușilor Săi oameni, când El însuși, creator de oameni după care se și aseamănă la chip și înfățișare cum ne spune, nu e deloc carne și nici altă materie decât abur, fum și închipuire ezoterică și nu vrea să coboare printre noi pe pământ transfigurându-se în carne, în realitate și actualitate preferând să se ascundă nejustificat de noi după neant, după manipulare și legendă,  trimițând la două mii de ani odată printre noi câte un Mesia Mântuitor să facă curățenie generală și ordine printre noi și hărmalaia noastră. Ar fi fost de dorit, la câtă răutate este pe acest pământ, endemic, nestins și iremediabil încă de la Facerea Lumii când Cain și-a ucis fratele Abel și a fost scos basma curată, ar fi trebuit să facă Dumnezeu ceva, un ajutor Lui Iisus, Mântuitorul omenirii, măcar încă un frate de ajutor pentru Iisus, pentru gestiunea acestei lumi nebune, sau să vină chiar El printre noi de vii în persoană, Dumnezeu Tatăl nostru din Cer, ca să nu ni se acrească detot de această viață îmbibată de necazuri și neajunsuri ca un tort insiropat cu otravă, ca să nu-L uităm cumva vreodată pe Dumnezeu și cât de mult ne-a iubit pe noi oamenii de acolo dintre nori și stele, dintr-un Cer neverosimil, din discreția și neantul Său insuportabil și inexplicabil...

  4) Așa că relaxați-vă, oameni buni, fiți mândri că puteți muri într-o zi, bătrâni și bolnavi, ori tineri și cu zile în accidente, de crime sau tâlhării sau împușcați în războaie, ori spânzurați ca prizonieri de război, ori gazați în lagărele holocaustului, e voia Domnului ce trebuie iubită, deci iubiți-o și fiți demni în fața morții și a plutonului de execuție al Lui Dumnezeu. Când se va trage, ridicați-vă pălăria și strigați cu demnitatea unui mareșal Antonescu împușcat de comuniști : "Trăiască poporul român", "Trăiască viața!". Și iubiți-L pe Dumnezeu, că toate hotărârile Lui sunt foarte bune pentru noi, e maxim ce ne putea da, atât ne-a dat El în magnifica-i dărnicie de-a  dărui cuiva ceva, viața și odată cu ea "neajunsul de-a ne fi născut". În definitiv Dumnezeu ne dă dar nu ne bagă și-n traistă, de aceea pentru a suporta totul faceți-vă o dreptate a voastră, cuminte, demnă, cinstită, dar nesupărând pe Domnul, demonstrați-i că ați fi fost demni și capabili să trăiți orice altă soluție v-ar fi dat pentru viață, dar dacă astea vă sunt date, să le respectați cu pioșenie și condescendență față de Domnul căci oricum, dintre toate relele existențiale și cosmice ce ni se puteau întâmpla, boala, necazul, nedreptatea, nefericirea, lacrimile, agonia și moartea sunt cele mai mici... Să demonstrăm Domnului că înainte de-a muri, putem iubi viața până la lacrimi, chiar dacă asta înseamnă că iubim păcatul pentru care plătim cu moartea, trăind printre păcate în starea noastră normală care e starea de moarte, de boală și necaz, și așa cum am văzut pe-o cruce într-un cimitir scris acest citat din Lucian Blaga, știu că și voi simțiți la fel și ziceți în sinea voastră mâhniți ca niște țărani împilați și furați de boier : "Nu de moarte m-am cutremurat, ci de veșnicia ei...!" Astfel încât moartea veșnică, cât și viața veșnică nu sunt decât același lucru, două formulări pleonastice și lipsite de sens. Și de aceea furați de viață, de simțirea noastră, simțim că a muri și apoi a învia este o cacealma a tuturor timpurilor spălată prin pura și curata atitudine religioasă, încât o simțim ca o ofensă pe față adusă nu știm de cine inteligenței umane.

8) INCENDIUL ȘI RUINELE RAIULUI

8) INCENDIUL ȘI RUINELE RAIULUI
 

  1) Un milion de ani... Atât de puțin totuși... Căci un milion de ani sunt o mie de-alde o mie de ani. Adică o mie de mii de veri, și-o mie de mii de ierni, o mie de mii de Crăciunuri, o mie de mii de Învieri Pascale și-o mie de mii de Rusalii. Atât de puțin totuși e-un milion de ani... Cinci sute de ere creștine... Cinci sute de perioade de două mii de ani de când trebuie să ne facem cruce creștinească : "Numele Tatălui, al Fiului, al Sfântului Duh, amin !" potrivit religiei ce ne-au adus-o romanii prin cucerirea Daciei spulberându-ne religia noastră dacică păgână zamolxiană.

  2) Nu e mult un milion de ani : Cinci sute de perioade cât a trecut de când s-a născut și a venit printre noi Iisus. Cu inima sus și mustind de credință, cu o floare la ureche, noi putem răbda încă cinci sute de ere creștine... Adică încă un milion de ani. E credința noastră strămoșească ce n-o putem eluda odată cu moartea. Chiar dacă restul nostru de viață cât mai avem de trăit creștinește reprezintă abia 0,00003 sutimi de miimi dintr-un milion de ani, avem ambiția să gândim într-atât de departe, alimentând cerbicia și ambiția sufletului nostru de a se pune și duela cu veșnicia, proiectând tabieturile noastre, visurile, fasoanele și nimicniciile noastre, credința noastră, religia noastră, sângele și sănătatea noastra spirituală încă un milion de ani și chiar mai mult... Infinit mai mult.

  3) Nu vom mai putea fi credincioși peste un milion de ani. Căci am privit pământul cum va fi peste un milion de ani... Am mai văzut ceva urme de oameni, dar doar urme. Ceva din statuile președinților americani sculptate în munți se mai vedeau, niște urme de moloz de la blocurile, bisericile și catedralele noastre amintind de măreția metropolelor lumii, sticle de plastic și cruci de lemn de prin cimitirele noastre plutind pe oceane. Căci într-adevăr, oceanele își vor lua partea peste un milion de ani. Omenirea creștină, de fapt toată omenirea religioasă sau nu, vor consuma trâmbițând,  credința ori necredința, smerenia, evlavia, milostenia religioasă ori ateismul și satanismul (toate ocupații, de bine de rău omenești), toți vor consuma și ultima resursă de energie convențională ascunsă sub pământ în hidrocarburi, apoi vor muri și trei sferturi se vor duce în iad iar un sfert în Rai după toate prognozele.

  4) În loc să se ocupe și chinuie omenirea cum să nu mai consume hidrocarburile pământului, să nu mai polueze atmosfera și să nu mai provoace încălzirea planetei și topirea calotelor glaciare și înghițirea pământului de ape cum se va întâmpla peste un milion de ani, și în loc să găsească soluții concrete de a aduce și utiliza energia direct din soare că și-aşa acesta o risipește inutil în spațiu și nici Dumnezeu, ferit-a Sfântul nu ne-a dat vreodată această soluție prin cap să recuperăm energia soarelui pentru viața noastră și trăirea noastră pământească deși putea în Atotputernicia Sa prin proiectul Facerii Lumii, oamenii, dragii de ei, s-au complăcut în lene ; și-n zăbăvnicie. Căci duminicile și sărbătorile cu cruce roșie în calendar, în loc să fi muncit mai cu spor și să fi inventat și muncit și noi ceva, ne-am dus cătinel la Sfânta Liturghie. Am ascultat pioşi și smeriți postind, pilda și evanghelia potrivită expusă de preot, am mers acasă obosiți de-atâta stat în picioare la biserică și hămesiți de foame, am mâncat apoi ne-a luat stomacul oxigenul din creier pentru digestie, și am adormit udând pernele de transpirație și somn adânc creștinesc, căci visam la Rai, ori aveam coșmaruri despre iad... Duminica se roagă și se doarme ; așa am fost învățați. Iar savanții care au muncit și duminica și-n sărbătoare chinuindu-se cu ceva, să inventeze spre exemplu telefonul mobil ce-l folosesc și preoții să sune la 112 când hoții fură icoanele din altar, aceștia, savanții vor arde frumuşel în iad. E normal și creștinește așa, nu ?

  5) Peste un milion de ani ne vor înghiți apele...! Ne va ajunge apa până la burtă, apoi până la coate, iar mâinile ne vor plescăi în apă de crucile făcute frenetic în disperare și groază. Vom răsfoi cărțile de rugăciuni ude să citim rugăciunile de cuviință la vreme de inundație. Vom citi acatiste cu gurile în sus din apă și vom spune amin și aleluia cu apa intrându-ne în gură și în nări. Credința noastră va pieri odată cu noi. Și obiceiul crucii și toate obiceiurile speciei umane, o specie despre care se va putea spune câte ceva în istorie ; de pildă că a dezvoltat gene religioase, în procent de doi, trei la sută față de cimpanzeu, ruda noastră primată care nu are gene religioase deci nici un Dumnezeu, în rest fiind identici la gene cu maimuțele primate care neavând gene religioase nu au nici îngâmfarea, nici conceptul de Dumnezeu și nici de Rai. Singura specie pentru care Dumnezeu a catadicsit să-i scoată din neant spre a-i amăgi cu neajunsurile vieții sunt oamenii care numai fiindcă inteligența i-a determinat să dezvolte frici și temeri existențiale, deci gene religioase, Dumnezeu și-a găsit astfel în tot universul ostil, cel mai potrivit culcuș în inima acestor oameni. Cu toate astea, peste un milion de ani ne vor înghiți apele și ne vor îneca chiar și cocoțați pe turlele catedralelor înalte ale mântuirii neamurilor... Ce va mai face Dumnezeu atunci ? Ne putem imagina cum cu ambiția Sa creatoare iar va scoate din neant și va inventa o lume pe care, obraznică fiind ca și noi o va damna și pe ea la iad, scăldând-o în tot felul de potoape și apocalipse, fenomene ce poartă apostila inconfundabilă demiurgică.

  6) Așa va fi peste doar un milion de ani... Prăpăd și apocalipsă, nici țipenie de om, nici biserici, case ale Domnului unde îi place Lui Dumnezeu să se aciueze admirând enoriașii cum îi aduc osanale. Nu vor mai fi biserici, nici oameni, nici osanale.

  7) Apoi, văzând tragedia umană în desfășurare ce va să vină, m-am cocoțat și mai sus în modulul meu spațial și l-am forțat la limită : Să-mi arate cum va fi pământul nu peste un milion, ci peste o sută de milioane de ani... Atât poate aparatul meu să arate... Și când am privit pe monitor, stupoare...! Pământul, total schimbat, înghițit de ape... Continentele, conturul lor, total deplasate de plăcile tectonice pârâind sub râurile de lavă, și schimbate... Europa, doar jumătatea nordică mai era și doar munții Alpi se mai vedeau, deveniți mici insule departe de țărmuri. Restul, țara noastră, la 4000 m adâncime pe fundul oceanului iar Catedrala Mântuirii Neamului făcută cu atâția bani de la buget, adânc înecată cu icoane și picturi pe pereți reprezentând Raiul și toți sfinții, fiind adăpost peștilor abisali care nu vor pricepe o iotă din peisajul paradisiac pictat pe turlele catedralei scufundate și nici ce va să-nsemne masa tăcerii și coloana infinitului învins de apocalipsă a lui Brâncuşi scufundată în apă pe unde peștii fac jaloane și plimbări de plăcere. Peste o sută de milioane de ani, iată, Africa va fi cu țărmuri total zdrențuite și apa adânc intrând în continent. Sahara, o amintire sub ape. America de nord fără Mexic, fără peninsula Florida și peninsula Californiei. America de sud cu toată jungla amazoniană sub ape. Australia sub ape, doar câteva insulițe mici rămase. Peninsula indiană, n-o mai vedeam nici pe ea. Peninsula Italică, cu piața de unde la Vatican în fiecare duminică se adresa Papa mulțimii, dispărută și ea sub ape. Antarctica topită toată. Și m-am cutremurat... Chiar așa vom ajunge peste o sută de milioane de ani, cu toată credința noastră și crucile și mătăniile de ajutor făcute în toate posturile și sărbătorile...? Dar m-am liniștit și relaxat un pic. Mi-am amintit că noi oamenii vom fi de mult în Rai asigurați, relaxându-ne și bucurându-ne alături de Domnul, niște copii zurbagii, încurcându-i picioarele Domnului și călcându-i bombeurile...

  8) Muzici, festivaluri, psalmi, poezie, relaxare, parcuri, rotile, biciclete, floricele, porumb fiert, spa, asta vom consuma și vom face în Rai, nu...? Nu vom munci nimic... Gata cu munca. Munca a fost pentru pământ și hoitul nostru de carne care a putrezit demult căci din pământ a fost făcut și în pământ s-a dus după poruncă divină, doar nu era să rezistăm cât aştrii. Dar morți și putreziți așa una cu pământul, fiecare în sicriele noastre din cimitirele care demult, chiar la cincizeci de ani după răposarea noastră se vor ara ca să facă loc mult pentru ogoare de potolit foamea săracilor pământului, totuși noi, în calitate de suflete de abur hălăduind în Rai nu vom face mare caz și regret de amintirea noastră pământească, pentru că în Rai ne vom relaxa, fiecare legănând piciorul din hamacul lui serafic la umbră de palmier și gustând dulceață de trandafir paradisiac cu un pahar brumat de apă rece din izvoare cristaline paradisiace neîmbuteliate.

  9) Apoi Domnul va începe să intre la bănuieli și să transpire pe fruntea-i îngrijorată. Căci pe pământul înghițit de ape nu vor mai fi oameni candidați la admiterea în facultățile Raiului. Oamenii și bisericile lor vor fi demult sub ape cum spuneam cu peștii înotând printre filele ceasloavelor, cărților de rugăciuni și tratatelor teologice. Și atunci, în lipsă de oameni noi, proaspeți,  materie primă pentru Rai, toată piața imobiliară din Rai va cădea. Ce să faci cu Raiul dacă n-or mai fi oameni să-l populeze fericiți și mântuiți ? Un palat din Rai se va vinde pe-un pachet de țigări fără filtru. Căci nu vor mai fi investitori să investească nici în palatele, nici în cocioabele din Rai, unde numai niște măscărici nebuni, și înnebuniți de atâta bine de o sută de milioane de ani alături de Domnul, adică noi fiind aceia, ne vom plimba prin Raiul depopulat și făcut ruină, ca niște șobolani pe o corabie ce ia apă... Întotdeauna dacă pe pământ a fost rău, în Rai musai a fost opusul, adică a fost bine. De aceea când pământul în evoluția sa va fi înghițit de ape, nici în Rai totul nu va mai fi bine căci pământul, pepiniera din care sufletele noastre ne ies pe gură și se duc la Rai, va dispărea. De unde să mai fie candidați pentru Rai ? Raiul va da faliment și va lua foc, mai mult de ciuda și regretul Lui Dumnezeu că nu i-a reușit o lume, decât de vreun incendiu. Iar noi vom zbura de-acolo ca niște muște zburând amețite de fumul gros ce se va ridica din incendiul și ruinele Raiului, căutând prin cosmos un alt Rai unde să ne tolănim sufletele și odihnim mântuirea, vanitatea, prostia...

7) LA CONCURSUL "VOCEA UNIVERSULUI" NICI UN SCAUN NU SE VA ÎNTOARCE

7) LA CONCURSUL "VOCEA UNIVERSULUI"

 
  1) La concursul "Vocea Universului" când Dumnezeu, cantautorul lumii noastre s-ar prezenta pe scenă interpretând melodia "Facerea Lumii", nici un scaun nu se va întoarce. Distinsul juriu de la acest concurs de interpretare de creație demiurgică, format din superdemiurgi toți unul și unul cu aure strălucitoare în jurul capului din alte universuri paralele despre care noi nu avem absolut nici o idee, (nu că am avea vreo idee limpede, logică, axiomatică, sănătoasă și clară măcar despre al nostru Dumnezeu, intitulat Tatăl nostru din Cer care ne-a creat cu vicisitudinea de a nu-l putea întâlni niciodată decât cu prețul morții), acest juriu care-L va audia pe Dumnezeul nostru cântând melodia despre facerea lumii noastre, nu va aprecia piesa Lui preferată și îi va ura succes în continuare iar Tatăl nostru din Ceruri va părăsi scena dezolat și dezabuzat. 

  2) Pare că nu e treaba noastră să apreciem valoarea și succesul Operei Lui Dumnezeu numită Facerea Lumii dar mama unei copile violate de soldați în război sau de tâlhari și hoți care nu au și nu mai au stârpire pe această lume, creația de top a Lui Dumnezeu, ne poate spune varianta ei despre impresia pe care i-a lăsat-o piesa Facerea Lumii a Lui Dumnezeu.

  3) Ce avem noi aicea ? O Operă de căpătâi a Lui Dumnezeu intitulată Facerea Lumii, despre care suntem îndemnați să realizăm privind toate cele tocmite pe fața pământului de al nostru Creator, al cerului și pământului, al tuturor văzutelor și nevăzutelor, cât de minunată e lumea, cât de măreață și frumoasă Operă divină este, cum spune și un cântec binecunoscut al lui Louis Armstrong, "What a wonderful world" !

  4) Ne întrebăm și noi ca proștii care n-avem dreptul să scotocim cu întrebări retorice creația divină, ce fel de lume e Lumea Lui Dumnezeu și ce fel de relație directă, sănătoasă, filială și parentală cu Tatăl nostru din Ceruri avem noi, copiii Lui, oile Lui cum îi place să ne intituleze și să ne pască ? Vrea să ne pască Tatăl nostru din Ceruri ca pe niște oi ? Să n-avem gânduri și dorințe a-L vedea, atinge și simți cât paştem pe imaşurile vieții exact ca niște oi tâmpe care nu-şi pun nici o problemă despre ciobanul care le paşte, nici nu știu, nici nu le pasă de există ori ba un cioban al lor cu suman mițos ? Am văzut la televizor emisiuni de regăsire dintre mame denaturate care și-au abandonat copiii la naștere și după ani le-au venit dor de ei sau copiilor de ele. S-au regăsit, s-au îmbrățișat, au plâns, s-au pupat, s-au atins. Al nostru cel mai mare Tată creator care trăiește în Ceruri ne promite o iubire atât de mare și fulminantă încât ne dă întâlnire doar numai și absolut după moarte, când nu mai putem avea umeri și nici mâini să ne îmbrățișăm, nici buze să ne sărutăm, nici lacrimi să ne plângem regăsirea, fiecare din noi devenind un abur vagabond rătăcind aiurea prin cosmos, numit suflet, amintirea indefinită a unor cărnuri putrezite de pe niște schelete inutile și scofâlcite ascunse în gropi din pământ ca un gunoi sub preș. Iată ce se alege de creația de top a Lui Dumnezeu, oamenii, ascunși în gropi în pământ murind toți pe-un capăt cu dorul de a-şi vedea vreodată Tatăl creator cu ochii vii, lăsați de Dumnezeu în azilul și orfelinatul vieții, unde toți ne legănăm în pătuțuri ca niște copii abandonați la centre sociale, unde ni se dau niște cărți numite Biblii și ni se spune că Tatăl nostru ne dă întâlnire în Cer, El neavând nici chef, nici voință, că putere ar avea slavă Domnului să vină printre noi odată orfani și să ne mântuie și sfințească de vii, că ni s-a acrit cu minciuna de pe lumea cealaltă, cântată atât de duios de Dumnezeu în cântecul Său, Facerea Lumii !

  5) Când interpretezi melodia Facerea Lumii, de-ai fi tu chiar și Dumnezeu, în fața unui juriu format tot din dumnezei din alte universuri paralele și mesajul din cântecul tău vorbește despre dorința ta fierbinte de a-ți întâlni copiii în Cer, nu în lumea făcută măiastru de tine pe pământ, după ce vor muri în urma unor cancere sau alte boli cumplite sau accidente, războaie, agresiuni, crime, violuri și tâlhării ce se întâmplă peren și inevitabil în lumea creată de tine, cum să te aștepți să se întoarcă vreun scaun din juriu și cum să aplaude o astfel de piesă ce vorbește despre o astfel de parodie de facere de lume ?

  6) În lumea creată de Dumnezeu, mulți apologeți religioşi spun că e absolut minunat a percepe miracolul creației, când Dumnezeu dă omului totală libertate, să fie slobod să gândească și simtă ce vrea, să aibă acel liber arbitru atât de mult clamat încât să-i dai credit de bunăvoință Creatorului tău care ți-a oferit drepturi și libertăți făcându-te om și nu o vită în lanț dusă la abator ca și scop al vieții ei.

7) Ce fericiți suntem să avem drepturi și libertăți date de Dumnezeu și îngăduite de El să trăim cu ele în lumea creată cu atâta trudă în șase zile de Creator ! Ah, apreciem Lui Dumnezeu bunăvoința de-a ne meni unora dintre noi acest noroc, să ne bucurăm unii din noi de pace, de democrație, de libertate și alte dulci drepturi. Dar cântecul Lui Dumnezeu despre Facerea Lumii are multe gemete și lacrimi ce se aud în fundal în orchestrație ca niște viori rebele și revoltate, ce cântă și spun în sunetul muzicii dramatice din piesa muzicală a Lui Dumnezeu că în timp ce unii oameni se bucură de drepturi, libertăți și fericiri, alții în același timp suferă și gem de lipsa lor, de războaie, împilări, nedreptăți, silnicii trecute, prezente și în veci nepieritoare.

  8)  În lumea făcută de Dumnezeu avem dreptul la democrație, dreptul să votăm și să fim votați, mare minune și îngăduință ce ne-a dat-o Dumnezeu de la Facerea Lumii, unde abia de un secol femeile au dreptul să voteze, până atunci fiind imposibil de conceput așa ceva, femeia chiar și în zilele de azi fiind obligată în unele societăți să umble cu cârpe pe cap, neavând dreptul să şofeze, să divorțeze, să învețe, să intre în biserică având ciclu menstrual, fiind considerată o ființă de categoria a doua, făcută nu din material și lut original ca bărbatul, ci în lipsă de soluții practice și mai credibile și fericite, dintr-o coastă a bărbatului, incredibil de inspirat !

  9) Că tot vorbeam de dreptul la vot din lumea și viața dăruită cu bunătate de Dumnezeu oamenilor. Haideți să analizăm câteva acorduri muzicale pe această temă din lumea făcută de Dumnezeu : Nu este important să votăm. Dintr-o întâmplare istorică avem dreptul să ne exprimăm votul. Puteam să ne naștem pe vremea fanarioților, unde stăpânea un despot grec sau altul căftănit de Poarta otomană și lingău al mantiei sultanului, și pe ulițele satului unul dintre arnăuții boierului să te plesnească cu biciul peste ochi, sub ochii atenți și vigilenți ai Lui Dumnezeu, numai pentru că i se părea că îl sfidezi când se anunța cu tobele că s-a mărit birul pentru hambarul boierului. Dar acele vremuri barbare când norodul nu putea să voteze au trecut. Multe bice pe spinare s-au primit și mult sânge a curs de-al lui nea Gheorghe sau Ion până ei s-au ridicat, au omorât tiranii și au instaurat democrația în lumea creată de Dumnezeu mai dintâi fără neam de democrație, totul începând cu comuna primitivă, cu orânduirea sclavagistă și feudală, cu tot soiul de soluții găsite de Dumnezeu pentru lumea Sa și oamenii pe care i-a iubit atât de mult dându-le o lume.

  10) Noi cei de azi care profităm de roadele democrației, cum ar fi dreptul la demnitate, la asistență socială și medicală, dreptul la educație, atât a noastră cât și a copiilor, dreptul la vot și multe alte drepturi prevăzute în constituție, strâmbăm din nas când vedem cât de mari ne sunt impozitele, neînțelegând că străbunii noștri plăteau înzecit mai mult boierului și n-aveau nici unul din aceste drepturi, iar în societatea de azi, unii care n-au muncit o zi să plătească asigurări medicale și ceva la stat măcar pentru grănicerii care le păzesc țara și sărăcia, se burzuluiesc că a întârziat două minute ambulanța să-i ia la spital și țipă și fac scandal și panaramă de numa' numa' pe holurile secției de urgențe. Noi, cei care din mila Domnului n-am trăit o zi din ororile istorice ale trecutului, n-avem în fapt nici un merit moral la această acumulare valorică socială a păcii câștigată cu sângele țăranilor pe care plutește barca democrației și siguranței noastre, pentru că nici măcar nu știm istorie, nu știm ce boier a fost sugrumat de țărani, nu știm ce haiduc dintre țărani a fost căsăpit de arnăuții boierului, nu știm când a fost războiul de independență și de jugul cărui imperiu ne-am eliberat, nu știm cum s-au chemat conducătorii neamului de mai înainte de Ceauşescu, nu știm decât să stăm pe Facebook, cu fundul la căldurică după ce l-am scos din apa caldă cu spumă din cadă, feriți de ororile istorice ale evului mediu în care străbunicii noștri care nu știm nici măcar nici cum îi chema, și-au vărsat sângele și lacrimile pe acest urgisit pământ, creația de top a Lui Dumnezeu, numai ca să avem noi acum tihna de-a sta crăciți pe fotoliu și a viziona clipuri electorale unde este promovat candidatul pe care-l iubim noi și pe care-l vom vota, dragul de el. Avem voie să votăm. Fiecare în parte, prin dreptul la vot facem parte și întărim ceea ce se numește puterea poporului, pentru ca prin vot să punem în fruntea comunității noastre nu neapărat candidatul care merită, ci cel care este votat de NOI. Ne îmbătăm cu apă chioară să credem că am rezolvat ceva votând. Votăm ceea ce ni se pare NOUĂ a fi bun. Or din aceleași motive vecinul nostru nu votează candidatul nostru care pentru el este cum nu se poate mai rău. Avem dreptul să ne mințim votând, avem dreptul să votăm cu picioarele apoi să regretăm amarnic ce am votat, avem dreptul să scuipăm pe ce am lins și să lingem pe ce am scuipat pentru că așa suntem noi, creația Lui Dumnezeu, cusuți de Dumnezeu cu ață albă, cu petice și cu ață de-mprumut, ca dovadă că și dreptul nostru la vot e o pălărie și o tichie de mărgăritar prea mare pentru capul nostru chel. Avem dreptul să votăm pușcăriași, avem dreptul să nu votăm pe nimeni, avem numai drepturi și foarte puține obligații față de acest pământ și această țară care ne ține pe suprafața ei și apele ei ne înghit scârnăviile, poienile ne țin răbdătoare gunoaiele și resturile de la grătare, iar trotuarele ne colectează peturile aruncate, cojile de semințe, mucii și flegmele. Așa suntem noi, vorba reclamei Mega Image. Dar suntem creația Lui Dumnezeu de care El este foarte mândru pentru că în definitiv toți suntem copiii Lui, nu ?

  11) Pentru toate acestea, preoții ne cer să-L slăvim pe Dumnezeu iar țara ne cere foarte puțin. E vorba de taxele ce le plătim care oricum sunt prea mari pentru salariile mizere ce le primim. Măcar că plătim acel impozit, trebuie să mulțumim Lui Dumnezeu că în lumea de trăim tocmită de El sunt puși paznici și polițiști de care trebuie să-i întrebi pe țăranii ce li se fură găinile, vitele, caii și păpușoii noaptea de către robi ai Lui Dumnezeu trăind și ei pe acest pământ din mila Lui Dumnezeu, din ce s-o putea. 

  12) Mulțumim Lui Dumnezeu că ne-a dat numai drepturi și ne-a făcut să trăim pe meleaguri unde e pace de șaptezeci de ani, blagoslovenie a Lui Dumnezeu care prin lunga ei durată ne-a făcut să credem că chiar merităm această pace pe care o spurcăm cu zăbăvnicia, lenea și sila noastră... Mulțumim Lui Dumnezeu că nu suntem prizonieri de război, că nu suntem încărcați ca vitele și duși în lagărele de exterminare naziste ca să fim gazați și carbonizați așa cum au fost duși străbunicii noștri care nici măcar nu știm cum îi chemau. Mulțumim pentru câte avem voie și pentru câte nu avem voie ; căci nu putem avea voie chiar totul profitând de dulcile fructe ale democrației și păcii pentru care statul ne cere deocamdată doar bani și nu sânge cum străbunilor noștri li s-a cerut de atâtea ori și nouă s-ar putea să ni se ceară când alt război va bate la ușile țării noastre atât de încercate de aceste triste experiențe cărora străbunii noștri le-au dat cu vârf și îndesat obolul de sânge. Mulțumim Lui Dumnezeu pentru pace dar trebuie să înțelegem că mulțumită ei nu putem avea voie chiar totul. Multe avem voie datorită păcii și democrației dar multe nu avem voie pe lumea asta. Dacă avem voie să votăm, avem voie doar atât : să votăm ; dar asta nu-nseamnă că votul nostru e important ; căci dacă era important votul nostru, dacă prin el se putea consacra și exprima adevărul, dreptatea maselor, voința lor suverană, mai mult ca sigur nu eram lăsați să votăm. Destinele popoarelor, ale societăților nu se construiesc democratic pe voința suverană a maselor exprimată prin dreptul la vot, ci prin voința ocultă a potentaților și oligarhilor omenirii adunați în tot felul de cluburi mai mult sau mai puțin militare și masonice care hotărăsc totul pe acest pământ : cine trăiește și cine moare, cine conduce și cine este condus, cine supune și domină și cine este supus și dominat. Talpa, poporul de rând care votează nu poate prin acest instrument așa zis democratic să-şi impună voința, să o facă suverană, precum au țipat străbunii noștri murind împușcați, cu acest slogan pe buze și precum scrie și la constituție căci în cele mai multe cazuri voința norodului, a prostimii nu coincide cu voința ocultei, a mafiei și oligarhiei din culise care dictează ordinea socială, care dizolvă sau înființează state și granițe, care hotărăște cine trăiește și cine moare, cât trăiește și când trebuie să moară de foame sau mâncând mâncare perfid otrăvită după programul codex alimentarius de care mulți dintre voi nu știați că băgând în gură o bucată de pâine albă și proaspătă, ea are initium în ea, ca să vă otrăvească lent și să muriți lent și în masă, dragii mei, când și Hitler a vrut să murim tot în masă, dar brusc.

  13) Noi acum suntem liberi și avem dreptul să votăm în lumea dată nouă cadou de Dumnezeu. Votul popular este o mască liniștitoare a conștiinței sociale prin care omenirea este sedată cu acest tranchilizant ca să nu se vadă ce matrapazlâcuri se întâmplă în realitate din cauza și cu ocazia votării. Votând, norodul beneficiază formal de o fațadă de libertate de exprimare dar așa cum spunea Stalin : "Nu contează cine și ce votează, ci contează cine numără voturile". Având în vedere că votul nu a apărut de la Facerea Lumii, el este ceva nenatural, o sofisticare a evoluției sociale care prin puterea sa teoretică suverană hotărâtoare, irită căci poate aduce surprize catastrofale realității sociale sub fatalitatea și falsitatea devizei că puterea poporului este suverană și musai trebuie înscăunată prin exprimarea și exercitarea dreptului la vot. Să te ferească Dumnezeu de efectele adverse prin exercitarea și exprimarea dreptului la vot al vulgului, al tuturor proștilor a căror putere devine colosală pentru că noi toți, om fi noi proști, dar suntem mulți. Tocmai de aceea ne merităm soarta pe care ne-am creat-o și conducătorii pe care ni i-am ales, pentru care preoții, purtătorii de cuvânt ai Domnului, ne spun încă să ne rugăm pentru conducătorii noștri, să dăm cezarului ce e al cezarului.  Atunci pentru ce mai plângem și înjurăm că nu ne este bine, când în afară de dictaturi consacrate și autocrații unde un tiran hotărăște destinul unei populații și al unui teritoriu, în democrații unde dreptul la vot este consacrat și garantat prin constituție, vulgul este responsabil de starea proastă a lucrurilor în acea societate, mulțumită tocmai exercitării democratice a dreptului la vot, a cancerului și nenorocirii alese de cei majoritari...? Tocmai datorită acestui inconvenient, al riscului ca prin vot să se producă accidentul aducerii la putere a unor conducători neaveniți, în unele state, persoana cea mai înaltă în rang, președintele, este aleasă de către votul parlamentului. Nici așa nu este bine. Nimic nu este bine. Sătui de atâtea rateuri am vrea uneori salvarea prin dictatură dar atunci din nou istoria se va întoarce și ne va înghiți de vii, și mulți din noi, în special cei cu gura mare, vor muri din nou uciși nevinovați. Mulți ar dori să se întoarcă Vlad Țepeş dar puțini știu că nevestele plugarilor care se duceau la plug cu ițarii rupți în cur erau trase în țeapă iar șoarecii care erau prinși pe ogor erau și ei trași în niște țepe mai mici, că mâncau din grâul muncit cu atâta sudoare de țărani.

  14) Nu vom reuși să avem niciodată o societate mai bună și mai dreaptă în primul rând pentru că fiecare din noi nu suntem mai buni și mai drepți căci mai bun înseamnă, cum spunea J.F. Kennedy să nu te mai întrebi ce poate face societatea pentru tine, ci ce poți face tu pentru societate și să te aștepți să primești mai puțin decât dai, adică să dai și haina de pe tine pe nimic cum a făcut doar Iisus ; iar mai drept înseamnă să ierți de șaptezeci de ori câte șapte dușmanului, lucru pe care iarăși l-a făcut doar Iisus, iar noi nu ne putem răbda dușmanii și criminalii noștri care pot fi iertați de Iisus după îndelungi rugăciuni de iertare ale mamelor lor iar noi să rămânem morți de mâna lor în fundul pământului. Această dreptate, chiar dacă divină, nouă nu ne place. Noi suntem cei ce-am construit această lume pe niște pietre și ape ce le-am găsit aici și tot noi suntem cei ce-am distrus această lume, omorându-ne dușmanii și dușmanii omorându-ne pe noi, fiecare la rândul lui. Noi suntem cei care am făcut această lume defectă în care nimic nu merge sau merge prost, în care cad avioane din înaltul cerului și se fac praf cu tot cu noi și valizele noastre și în care suntem dați afară din case că n-avem bani să ne plătim căldura când în fundul pământului clocotește atâta lavă și în cele câteva mii de ani de civilizație încă n-am reușit să scoatem căldura și energia din pământ pentru a beneficia toți gratis de ea, cum era mai frumos, mai normal, mai dumnezeiește. Dumnezeu ? Stă acolo sus pe norii săi de vată și râde de noi și nu știu câte nenorociri, drame și catastrofe mai trebuie să ni se întâmple ca să vedem ceva atât de clar și anume că rasa umană nu e făcută de Dumnezeu, oricât ați încerca să protestați, pentru că dacă Dumnezeu a dat minte rasei umane să creeze ceva și au creat avioanele așa cum sunt ele de se prăbușesc, ori mașinile și șoselele în care murim în draci accidentați, înseamnă din două, una : Ori Dumnezeu și-a bătut joc de noi dându-ne infatuarea de-a crede că suntem deștepți și am inventat ceva măreț, avioanele, niște sicrie zburătoare, ori în lipsa tot mai evidentă a unui Dumnezeu, oamenii singuri au inventat aceste sicrie care zboară numite avioane sau rulează numite mașini și în precara lor minte și imaginație, ca dovadă că nu e nimic divin în crearea noastră și a minții noastre, oamenii atât au putut izbuti, să facă avioanele de azi care cad și mașinile care ne strivesc. Este incredibil cum ele, avioanele cad. Este incredibil cum niște iresponsabili le proiectează așa cum le proiectează, iar alți ageamii pun de le construiesc, iar alți nenorociți la urmă semnează pentru ele și ne invită la bord să plecăm în Canare în concediu, adică în iad. E la mintea cocoșului că atâta timp cât avioanele au motoarele sub aripi și la o adică nu pot ateriza pe apă ca niște bărci pentru că se opun motoarele care opun rezistență apei și dezintegrează avionul la contactul cu apa, cei ce au inventat avioanele așa și se cred mari, geniali și deștepți, ar trebui decapitați pentru că sunt părtași la niște crime potențiale și atât de verosimile. E destul câte cazuri de avioane prăbușite am văzut. Se putea inventa un avion perfect. În materie de aeronautică încă suntem în antichitate. Peste vreo două mii de ani nici un avion nu va mai cădea. Atunci se va proiecta și munci cu responsabilitate. Nu va mai fi relaxare la locul de muncă, nu vor mai fi week-end-uri, nu vor mai fi o mie de sărbători pe an în care lenea noastră să putem uza de ea la maxim. De asta cad avioane, că nu sunt proiectate și construite bine. De asta o ducem rău și n-avem bani : din cauza lenei și zăbăvniciei noastre. Aş vrea să muncesc la o fabrică de avioane reciclată. Să fiu inginer și să mi se dea să construiesc mașina timpului. Sunt sigur că aș construi-o. Aş adormi cu capul pe biroul de proiectare, aș da totul pentru încrederea de a mi se da pe mână un proiect măreț. De ce nu merge nimic în această țară ? Ne lipsește spiritul de sacrificiu și curajul de-a uza de cele 90% procente din creier pe care nu le utilizăm, preferând să ne relaxăm, să jucăm table și macao.

  15) Îmi pare rău pentru mine și pentru noi toți, că suntem niște impostori. Avem cel puțin o cunoștință, o rudă sau două care se ocupă de locomotive care se strică sau de avioane care cad. Să ne fie rușine la toți ! Căci Dumnezeu și-a bătut joc de mintea noastră când ne-a dat-o. Pentru orice nu ne iese ținem doliu trei zile. Și criminalii care proiectează și construiesc avioane țin doliu. Iar Dumnezeu stă departe în Cer la un miliard de ani lumină de noi și râde de noi cu lacrimi zicând că ne-a dat minte și nu-nțelege cum nu am putut proiecta un lucru atât de simplu, să nu mai cadă avioane, să nu mai cadă bombe, să nu mai cadă dinți și măsele în dureri groaznice, să nu mai cadă meteoriți și asteroizi pe capul nostru, să nu ne mai risipim votul și să ne alegem conducători care să ne umple țara de hoți, să ne-o fure iar pe noi să ne omoare lent prin programul de exterminare alimentară neonazist numit codex alimentarius. De fapt totul e o problemă divină. Avem în Cer Dumnezeul pe care-L merităm, iar pe pământ, conducătorii pe care ni i-am ales noi. Dacă Dumnezeu ne-a făcut așa răi, ageamii și zăbavnici cum ne-a făcut, zicând că a făcut o mare scofală numită Facerea Lumii unde criminali și victime la un loc își dau cu rândul în cap, n-are decât să se spele Creatorul nostru pe cap cu noi și neputințele noastre și să închidă odată această afacere proastă a universului și a tuturor timpurilor numită Facerea Lumii pentru că este o mare țeapă și nici un demiurg nu poate fi mândru de asemenea tărășenie. Acum înțelegeți de ce nici un scaun nu se va întoarce când Dumnezeu cantautorul acestei lumi își va interpreta mândru propria operă numită Facerea Lumii, la concursul "Vocea Universului"