DUMNEZEU ȘI-A BĂTUT JOC DE MINTEA NOASTRĂ (REACTUALIZAT)
1)
Dumnezeu și-a bătut joc de mintea noastră când ne-a dat-o, ori a uitat să pună toate șuruburile când ne-a creat, în ideea că merge și așa, de unde și noi am copiat modelul : Unde sunt patru șuruburi poți pune și două în diagonală că merge și așa ; și cu această minte prinsă în doar două șuruburi unii s-au apucat să proiecteze avioane iar noi, dragii de noi să ne facem bagajele și să ne urcăm la bordul sicrielor zburătoare, recunoscând adevărul incontestabil că zborul cu avionul e cel mai sigur transport după cum spune statistica. Înseamnă că cei care au proiectat automobilele și sistemul de transport auto în care sunt mai multe accidente decât cu avioanele, cei care au inventat calea ferată sau șoselele și nu au prevăzut sisteme sigure de intersectate a lor, toți sunt niște ageamii și niște zevzeci, niște tâmpiți și criminali și mai siniştri decât cei care au inventat avionul, și au de la Dumnezeu prinsă mintea doar într-un șurub din patru, că merge și așa. Ce dacă circulând cu mașina intră altul în tine pe contrasens și te face terci, ori fiind pieton te calcă unul pe trecerea de pietoni și te face șnițel, ce dacă îți explodează cauciucul și intri în plop cu mașina, ce dacă intri cu locomotiva într-un autocamion cisternă încărcat cu benzină ? Supraveghetorul destinelor noastre este sus și vede tot, supervizează tot, nici un fir de păr din capul nostru nu se mișcă fără știrea și fără îngăduința Lui, El este sus acolo în mărirea Sa și tace, norii tot mai tună și fulgeră, vulcanii tot mai bubuie și aruncă cenușă și lavă, dar Dumnezeu tace de-o veșnicie, dar în schimb face tot ce știe El mai bine, notând erudit și meticulos cu roșu în Cartea-i Sfântă toate faptele noastre, fapte bune sau păcate.
Cred că special autoturismele, șoselele, liniile ferate, avioanele, mâncarea, totul, fiindcă Dumnezeu ne-a dat procentul de minte și inspirație să le inventăm într-un fel precar și nu în altul perfect, această tristă ipostază ne duce cu gândul să realizăm că totul e făcut de mâinile noastre și supervizat de Dumnezeu așa încât pur și simplu să ne cauzeze, să ne dăuneze, să ne fie letal ca să ne împuțineze și curețe pe cale naturală după un plan ocult, fie cu mânuțele noastre săpându-ne mormântul cu lingura și furculița mâncând din mâncarea plină de E-uri, fie urcând la bordul autoturismelor noastre ori locomotivelor, ori avioanelor ca în niște sicrie mobile ori zburătoare. Cred în această teorie a conspirației divine împotriva oamenilor pe care realitatea o verifică, în care Dumnezeu a dispus prin Creație spiței umane un soi de curățenie și primenire funciară, să ne împuțineze pe cale perfidă și curată, naturală, lucrând cu mănușile chirurgicale ale statutului divin, nelăsand urmele crimei. Iată cum acum înțelegem rostul diavolilor inserați de Dumnezeu în calea destinelor umane, rostul stafiilor și demonilor, ai duhurilor rele, toate aruncate pe capul bieților oameni pentru a putea fi ei controlați programat în posibila lor dezvoltare sănătoasă, la fel cum vulpile, șacalii și acvilele controlează numărul iepurilor care lăsați de capul lor ar umple fața pământului de urecheați. La fel și Dumnezeu, ne controlează ponderându-ne nouă infatuarea de a ne dezvolta social și a ne implementa de capul nostru vanitatea și fasoanele, de a construi ceva și emite pretenții, opinii, snobisme, ighemonicoane, orice pe lumea asta ni se pare că-i important fiindcă așa credem noi sau așa am crezut vreodată. Când crezi că-ți poți scoate uneltele și crea ceva pe lumea asta cu un rost și neprecupețire în care crezi, vine Dumnezeu cu cenzura de fier a autorității Sale, ridiculizându-ne eforturile și spunând că nu trebuia să gândim vreodată ceva pe lumea asta ca să încălcăm principiul divin de aur de a nu dobândi cunoștințe din pomul cunoașterii, că totul nu este decât deșertăciune și vânare de vânt și nu avem a izbândi nimic pe pământul transformat special pentru oameni într-un lagăr de concentrare destinat nu ca să trăim și să ne bucurăm de șansa vieții oferită în dar de Dumnezeu ci ca să fim prieteni ai tristeții și regretelor, copii ai pedepsei eterne și inexorabile moștenite de la mama noastră Eva și tatăl nostru Adam pentru păcatul lor strămoșesc stupid și ridicol nu că l-au făcut, ci că a fost interpretat așa. Cine crede în această teorie a conspirației divine asupra oamenilor, să fie sănătos căci oricum va fi blestemat de Dumnezeu și aruncat în fundul iadului ; cine nu crede că Dumnezeu este un personaj rău și se transformă în avocatul Lui din oficiu, la fel să fie de sănătos. Este evident că suntem opriți și cenzurați în elanul nostru de a crede sau nu ceva pe lumea asta, de a înfăptui sau nu ceva, de a crede că putem fi niște figuri și niște excelențe profitând de șansa la o singură viață terestră suportabilă doar prin visul izbăvitor la una viitoare de pe lumea cealaltă. Ce fac oamenii mai important în această viață terestră ? Ei sunt prin definiție religioși și astfel își uzează timpul vital dedicându-şi plenar integralitatea vieții definindu-şi sensul ei doar pentru a se pregăti pentru veșnicie, visând cu pumnii strânși la tâmple, ca niște statuete ale "gânditorului", în volutele îmbietoare ale aburilor viselor umane religioase, visând astfel frumos și în culori la o viață viitoare fericită în altă dimensiune a ezotericului și incertitudinii, o viață excelentă printre nori și stele unde sufletele ne vor hălădui prin spațiul interstelar și intergalactic nu numai un timp ci culmea, veșnic chiar, în arealul mirobolant a ceea ce se cheamă Rai. Cine crede în astfel de teorii, să fie sănătos ; cine nu, la fel de sănătos să fie, într-o lume făcută special de Dumnezeu în care sănătatea noastră fie trupească, fie mentală e-o iluzie temporară iar bolile și suferințele noastre care ne falimentează viața sunt singurele certitudini împotriva cărora ne rugăm frumos și vanitos Lui Dumnezeu să ne scape de ele, și le respingem vehement și inutil tămăduindu-ne de tot oful și amarul vieții noastre prin euforia înșelătoare a efectului placebo al credinței noastre.
2)
Nu trebuie să ieșim de la adăpostul dulce al neștiinței noastre plenare care ne apără de efortul de a cunoaște și dezbate ceva și a ne ocupa cu ceva important pe lumea asta, fără ca să încălcăm grosolan principiul de aur enunțat de Dumnezeu că adevărata fericire ține de teleportarea în lumea onirică a Raiului și e doar a celor săraci cu duhul, a celor smeriți, obidiți, supuși, și prigoniți pentru dreptate, a celor ce nu gândesc și nu cugetă și nu păcătuiesc cu fapta și cu gândul ; fericirea e-a celor tăcuți, a celor smeriți și necăjiți, victime ale vieții. Drept compensare pentru acest neajuns, a lor va fi Împărăția Cerurilor, iată o promisiune de aur și eficace pentru conștiința umană la care aproape nici un om nu rezistă și toți devin religioși și bigoți în finalul vieții lor, cum le stă mai bine potrivit moravurilor și eticii vremii încetățenite în societatea contemporană și în cea dintotdeauna. Rămân numai nebunii să aibă alte opinii și amendamente contrare religiei, ateii, agnosticii și nebunii care spun în inima lor că nu este Dumnezeu jignind emfaza Lui Dumnezeu de a crede că după dreptul care l-a avut creându-ne, în virtutea aceluiași drept ne poate și stârpi ; și o face cum nu se poate mai bine și eficace când nu vedem în jur decât moarte, cum mor toți și toate, noi răsuflând ușurați când vedem printre noi cum alții din senin și atât de prolific mor și noi mai avem slavă Domnului șansa la încă o zi și un an. Și bineînțeles că Dumnezeu nu omoară cu mâna Lui. Sunt diavolii, calfe, unelte și mănuși ale Sale, sunt bolile noastre, sunt ramolirea biologică, alzheimerul și demența noastră senilă care ne pun pe butuci și ne pun capăt într-o zi făcându-ne să încheiem definitiv socotelile cu inteligența și cu rațiunea, dacă n-am murit deja cu zile de vreun cancer sau accident în tinerețe. De aceea e caduc și contraproductiv a ne mai certa și contrá unii cu alții polemizând visceral unii cu alții asupra unui aspect anume sau situații ale sărmanelor noastre vieți atât de ușor vulnerabile la accidentul decesului. Timorați de acest stigmat al inutilității funciare în tot și în toate, pentru ce să ne mai băgăm în seamă tot comentând pro sau contra transportului cu avionul, cu mașina sau cu trenul, ori susținând alte idei în care credem scremându-ne cele zece procente ale minții la care avem acces prin voia Lui Dumnezeu care nu a îngăduit să gândim și cunoaștem mai mult, că nu ne e de nici un folos ? Nu are rost să ne chinuim să lansăm idei și opinii despre cum ar trebui să fie cele ce sunt cum sunt sau cele ce nu sunt cum nu sunt. Trebuie să înțelegem că Dumnezeu nu ne-a vrut cu minte în cap, de asta ne-a interzis să mâncăm mere din pomul cunoașterii, lucru pe care oamenii nu l-au ascultat și nu au luat aminte de pedeapsa divină că primii oameni care au gustat din pomul cunoașterii au fost crunt pedepsiți de Dumnezeu prin surghiunul pe pământ și au început să scornească totul, printre care și avioane să zburăm insolenți brambura pe la Dumnezeu prin cer. Dumnezeu nu ne-a vrut cu mai multe, cu nimic din ce ar putea să ne ușureze viața și existența, să ne-o facă umană și decentă. Ne-a vrut Dumnezeu așa, proști și goi precum erau Adam și Eva, fără chiloți să ne acopere goliciunea, nici măcar frunze să mascheze erecția lui Adam și menstruația Evei. Dumnezeu ne-a vrut goi în Rai și să nu vedem și înțelegem că ni se scoală mătărângile iar femeile să nu vadă că li se scurge menstruația pe picioare. Iată ce soartă am fi avut în Rai dacă nu am fi mâncat mere din pomul cunoașterii, rămânând cuminți și murind de poftă cu merele prin jur și ce fericiți am mai fi fost iar Dumnezeu atât de mândru de noi și ascultarea noastră, iar noi, cu buzele arse de poftă de mere și dorință spulberată de cunoaștere ! Pentru toate cuceririle științifice pe care le avem, Dumnezeu tace, înghite în sec și albește de necaz. Cum ne permitem să facem avioane când ni le putea face perfecte Dumnezeu în Facerea Lumii ca pe munți, ca pe ape, ca pe copaci sau orice-a făcut util ca să ne bucurăm și să uzăm pentru folosul nostru pe pământ ? Dar dacă nu ni le-a făcut dintâi înseamnă că nu-au trebuit. Nu vedeți că tot ce nu-i natural de la Dumnezeu, tot ce e scorneală de-a noastră dăunează grav sănătății, e letal și ne cauzează din cale-afară scurtându-ne pustiul de viață cu cel puțin jumătate ? Habar n-aveți câte radiații electromagnetice vă umblă prin cap și vă umplu creierul cu puiuți de cancer de la mobilele cu care vorbiți în draci că v-a dat Dumnezeu minute să vă săturați, și mesaje să zmângăliți texte și urări puerile și stereotipe de sărbători şeruindu-vă ciclic de sărbători unii altora mediocritatea ! Dumnezeu ne vrea la El oricum, proști, deștepți, criminali și sfinți și asta cât mai repede, morți de boli necruțătoare ori în accidente de mașină sau de avion. Nu se pot face avioane mai sigure ; ori dacă pe astea le avem care cad, de ce vă e teamă să urcați în ele când copilotul decide să se sinucidă căci cu toții ce mai aveți de pierdut murind decât un schelet și o carne, sediul tuturor bolilor voastre incurabile ? Pe când sufletul, trădătorul, pe care l-ați încălzit o viață la sân, nu suferă de nici o boală dureroasă fizic decât de inimă albastră sau dragoste fără speranță, mofturi și capricii trecătoare ale sufletului, afecțiuni pe care le uită repede când sunteți călcați pe trecerea de pietoni sau muriți de groaznice dureri de cancer pe patul de spital. Sufletul dragul de el, este foarte fericit și lăudat de voi tocmai pentru că vă lasă morți țepeni în patul morții ori în balta de sânge când ați fost călcați pe trecerea de pietoni, ori căzuți din înaltul cerului din avion și dintre cărnurile alea rupte se strecoară de își ia tălpășița și se duce sufletul la Domnul ca un țăran fugind zdrențuit pe câmpuri, mânat de urgia și represiunea răscoalei de la 1907... Ce bucurie, ce fericire pe capul nostru să știm că suntem doi în unul iar unul din ei, sufletul mai are o șansă să scape din toate accidentele și ororile pe care Dumnezeu ni le-a îngăduit tocmai pentru că a scontat că ne vom duce cu toții la El avizi și dependenți de mărirea Sa, ținându-ne după El și promisiunile Sale ca niște copii smiorcăiți ținându-se de poala mumii !
3)
Când mai încercați să comentați despre necazurile vieții voastre ori despre prăbușirea avionului, atât acesta cât și cele trecute sau viitoare trebuie să vă fie clar un lucru trist : Rasa umană nu e făcută de Dumnezeu ; altfel le dădea oamenilor mintea să facă avioane care nu cad ; și înțelepciunea să fie creativi în tot și în toate, buni, corecți, cinstiți cu ei înșiși și cu semenii lor și să facă atâtea lucruri care să funcționeze din start și să facă din viață și din pământ un Rai și nu un iad cum l-au făcut. Nimic din toate acestea ; deci nu ne-a făcut Dumnezeu, oricât ați încerca religios și visceral să protestați întru credincioșia voastră, pentru că dacă Dumnezeu a dat minte rasei umane să creeze ceva și au creat totul în jur care merge după cum vedeți atât de prost, inclusiv avioanele așa cum sunt ele de se prăbușesc, chiar dacă teroriștii sau piloții le prăbușesc, sau au creat râşnițele de cafea care se ard ori cartușele de imprimantă care sunt de unică folosință, înseamnă că Dumnezeu și-a bătut pur și simplu joc de noi și de mintea noastră dându-ne infatuarea de-a crede că suntem deștepți și am inventat vreodată ceva măreț, avioanele, niște sicrie zburătoare, ori telefoanele mobile care ne umplu capul de cancer de la radiațiile electromagnetice. Cu toții, deștepți sau proști suntem atât de vulnerabili în vuietul atât de neprieten și periculos al acestei lumi și al acestui univers cu condiții extreme. Percepem lumea, realitatea și universul prin aceste simțuri. Suntem robii simțurilor ; atât cele tactile cât și cele spirituale. Simțurile sunt efectul cărnii și semnătura ei. De ce nu am fost făcuți numai din simțuri, ci pentru ca ele să funcționeze a trebuit să fim făcuți doar din carne ca să fim robi tributari ai acestei cărni și de ce n-am fost făcuți din abur sau fum, din închipuire și spirit? Doar în această ipostază a spiritului puteam să nu fi fost nevoiți niciodată să fim robii cărnii, nevoilor și simțurilor ei. Doar abur și lumini și umbre fiind puteam să fim în ton cu însăşi alura Lui Dumnezeu care e doar un spirit și o iluzie onirică ce nu poate oferi certitudine și satisfacție decât prin credință și nu prin rațiune și evidența simțurilor încuibate în carnea noastră. În lipsa tot mai evidentă a unui Dumnezeu palpabil, oamenii singuri cu mintea prinsă de Dumnezeul imaginar în actul Creației în doar două șuruburi că mergea și așa, au inventat totul și au conceput totul precar și prost, de la aceste sicrie care zboară numite avioane, până la locuințele în care le e teamă să stea că se prăbușesc la cutremur. În precara lor minte și imaginație, ca dovadă că nu e nimic divin în crearea noastră și a minții noastre, oamenii atât au putut izbuti, să facă avioanele de azi, societatea și ordinea, adică dezordinea socială de azi unde e de treabă dar n-avem ce munci, unde muncim dar nu suntem plătiți căci banii ce ni se cuvin nouă îi fură niște paraziți de trăiesc și ei bine în credință cu copiii lor cu tot mulțumind Lui Dumnezeu pentru tot ce le-a dat, pentru pâinea lor cea de toate zilele. Astfel, lumea Lui Dumnezeu e lumea unde inocenții mor cu zile omorâți de criminali, din culpă sau premeditat, pe când bestiile umane, criminalii și violatorii nedescoperiți trăiesc și iau lumină și mănâncă cozonaci de Paști o sută de ani. Iată lumea făcută de Dumnezeu în șase zile, iată Facerea Lumii care ne fascinează de adâncă recunoștință adusă Creatorului umplând bisericile cu noi la fiecare Paști și Crăciun când ne simțim mai frumoși și curați, înaripați de emulația religioasă, tot ce avem mai liniștitor și sigur într-un univers ostil care se învârte și ne amețește. Este incredibil cum Dumnezeu a făcut o astfel de lume sau cum o tolerează la infinit așa, necatadicsind de bună voie ci doar rugat, silit de noi și rugăciunile noastre stereotipe să-i dea izbăvirea și click-ul reparatoriu pentru că așa ar fi bine și logic, iară nu condiționat de rugăciunile noastre. Este incredibil cum mântuirea și liniștea noastră în univers odată ce am fost creați nu sunt garantate ab initio prin definiție și depind doar de ruga noastră în genunchi adresată Creatorului, doar de capriciul și mila Lui pe care o invocăm simptomatic în rugăciunile noastre, de a ne feri de condamnarea la iad, de a ne feri de demoni și de malefica lor influență. Este incredibil cum trăim într-o astfel de lume care nu ne poate garanta fericirea direct, logic, limpede și simplu ca o lume făcută de Dumnezeu. Este lumea Lui Dumnezeu cea a ororilor în care trăim ? Este incredibilă atâta dramă în istoria umanității. Este incredibil cum suntem loviți, prostiți și înșelați din vina că ne-am născut și din ambiția unora ce se cred mai deștepți și puternici decât noi, că viermuim astfel și victime și călăi sub un cer plin de stele unde trăiește un Dumnezeu numit izbăvitor care ne așteaptă prompt cu izbăvirea nu oricum ci doar pe lumea cealaltă când deja este prea târziu. Este incredibil în ce lume a-tehnică trăim, incredibil cum avioanele cad și noi murim cu zile, împrăștiați pe câmpuri și prin păduri, prin ape, ciozvârte de carne căzând din cer în ape să aibă peștii ce mânca. Este incredibil cum niște iresponsabili proiectează avioanele cum le proiectează iar alți ageamii pun de le construiesc, iar alți nenorociți la urmă semnează pentru ele și ne invită la bord să plecăm zâmbăreți în Canare cu avionul în concediu, adică în iad. E la mintea cocoșului că atâta timp cât avioanele au motoarele sub aripi și la o adică nu pot ateriza pe apă (70% din suprafața Terrei) ca niște bărci pentru că se opun motoarele care opun rezistență apei și dezintegrează avionul la contactul cu apa, cei ce au inventat avioanele așa și se cred mari, geniali și deștepți, ar trebui decapitați pentru că sunt părtași la niște crime potențiale și atât de verosimile și iminente. Este incredibil cum n-au inventat la avioane scaune ejectabile cu capsule de siguranță presurizate cu măști de oxigen și parașute în care tot mai aveai speranța să aterizezi într-un copac iar o maimuță curioasă să-ți dea o banană. E destul câte cazuri de avioane prăbușite am văzut. Se putea inventa un avion perfect. În materie de aeronautică încă suntem în antichitate. Este incredibil cum în activitatea feroviară de la noi din România nimeni dintre cei ce au absolvit facultăți, și-au tocit coatele asimilând studii feroviare și care fac parte din ceea ce se numește "administrație" plătiți bineînțeles nejustificat cu salarii atât de nesimțite și mari nefiind direct productivi, plătiți atât de bine doar ca să controleze tehnic niște locomotive care niciodată nu vor corespunde tehnic deoarece sunt în proprietatea tuturor adică a nimănui și pe nimeni nu-i doare inima de ele ca să le îngrijească și doteze corespunzător, este incredibil cum acești indivizi scrobiți și parfumați, amatori de sinecuri denumiți manageri și organe de comandă nu se gândesc să elimine nonsensuri oculte strecurate în regulamentele și instrucțiile feroviare care sabotează din interior eficiența și economia activității feroviare, de n-ar fi să amintim decât aserțiunea și prevederea stupidă dintr-un regulament feroviar adoptat după revoluție care statuează steril că trenurile rapide și accelerate care limitate fiind datorită liniei să circule cu viteza de până la 100 km/h trebuie să frâneze după o curbă mai lentă a frânării după regimul de persoane, deși vagoanele sunt înzestrate cu frână cu acțiune rapidă cu acceleratoare de frânare care pot face față cu succes unei frânări în timp mai scurt și eficientă, chiar dacă viteza liniei, ba cu atât mai mult, limitează planul de mers la 100 km/h. Să fii inginer feroviar, încadrat în instituții de specific cu birouri multe și nenumărați șefi de servicii cu salarii nesimțite și nejustificate, unde anii de facultăți ale tuturor angajaților din birourile respective cumulate ar însuma mii de ani și să nici nu-ți treacă prin cap că un tren rapid sau accelerat dotat cu frână cu acțiune rapidă și acceleratoare de frânare este obligat datorită unei linii ferate limitată la viteză și unei prevederi stupide din regulament nefundamentată științific și economic să frâneze după o frână mai lentă, pierzând timp dintr-un timp mai rapid și adecvat de rulare alertă a unui tren accelerat, risipind energia cinetică obținută prin combustibil și energie electrică pentru a frâna și circula mai lent după niște curbe și regimuri ale vitezei de la regimul de persoane a trenurilor personale, dezamăgind călătorii prin timpul foarte mare de rulare a unui tren actual comparativ cu epoca ceauşistă unde ajungeai cu trenul mai repede la destinație, dovedește că inginerii feroviari înțelepți ai trecutului, murind nu au reușit să lase moștenire uzurpatorilor și ageamiilor prezenți aflați la butoanele comenzii și deciziei feroviare moștenirea rațiunii. Dumnezeu nu a vrut să fim creativi și temerari ci și-a bătut joc de mintea noastră și nu a vrut pentru noi mai mult decât să fim dependenți de distracție, de lene, de o mâncare proastă și de emulația bucuriei serbede și stereotipe a luării luminii de Înviere. Iată cu ce jucării religioase, ca niște copii ne jucăm și ne închinăm neputincioși în limitările noastre fizice și psihice și ne fascinează simptomatic și iremediabil întregul nostru surogat de minte dat de Dumnezeu ca să ne fie un apendice inutil și să n-o folosim căci desigur e păcat ! Peste vreo două mii de ani nici un avion nu va mai cădea. Atunci se va proiecta și munci cu responsabilitate pe planeta Pământ. Nu va mai fi relaxare la locul de muncă, nu vor mai fi week-end-uri, nu vor mai fi o mie de sărbători pe an în care e păcat să muncești căci trebuie să te rogi Domnului evlavios uzând la maxim de lenea noastră înnăscută, sub acoperirea argumentului că e păcat a munci în sărbătoare. De asta cad avioane, că nu sunt proiectate și construite bine. De asta o ducem rău și n-avem bani : din cauza lenei și zăbăvniciei noastre. Aş vrea să muncesc la o fabrică de avioane reciclată și cu fierul vândut de interlopi la fier vechi. Să fiu inginer și să mi se dea să construiesc mașina timpului pe bancul de fier, singura piesă de fier care-a mai rămas nevândută. Ori aș construi-o cu abnegație adormind de oboseală cu capul pe biroul de proiectare, și cu degetele însângerate de lovituri de ciocane, dând tot din mine pentru încrederea de a mi se da pe mână un proiect măreț, ori aș alege să mor plecând în pădure să mă mănânce de necaz ursul că n-am reușit să îndeplinesc misiunea la care singur m-am înhămat dar m-am dedulcit la confort, lene, relaxare și zăbăvnicie ca noi toți. Tuturor urșilor din pădure ar trebui să le vină greață și să vomite de la câtă carne de oameni ar trebui să mănânce că nici unul din noi nu merităm să mai trăim când nu vrem să fim de vii sfinți, cinstiți, corecți, drepți și harnici ca Dumnezeu, așteptând lumea cealaltă ca să fim așa. Merităm să fim mâncați de urși în pădure pentru că nu vrem să avem nici o datorie, să facem nici un sacrificiu personal, să avem nici un țel înalt pentru care să luptăm și să murim pentru el, și nu vrem să consumăm o viață pentru o idee preferând relaxarea și confortul, efectul și simptomul advers al visului nostru la Rai, alt efect reflex al lenii funciare din oasele noastre. Mai bine am folosi după ce murim să fim dați hrană la leii costelivi din grădinile zoologice în faliment căci toți vrem în Rai și nu pe pământ și atâta vreme cât trăim pe acest pământ ne este bine și așa cum ne aflăm căci nu vrem să ne depășim condiția animalică și să uzăm cele 90 de procente din minte rămase pârloagă cu care nu vrem să proiectăm pe pământ amenajări ca în Rai, trăind și simțindu-ne ca în Rai. Când știm că ne ducem cu toții buluc într-un Rai din cer, cu plăcere și inconștiență facem din pământ un iad și nu un loc bun și perfect utilat pentru folosul acestei lumi și al nostru în care Dumnezeu nu s-a complicat și băgat mai mult și nu se bagă și ne lasă s-o stricăm această lume și să ne risipim această viață făcându-ne de cap până la momentul fatidic când ni se trage preșul de sub picioare inopinat și ni se cere să murim cu dumicatul în gură la nuntă sau scremându-ne în wc-ul din avion, Dumnezeu chemându-ne alert la El în această încolonare și recrutare a timpului în care Dumnezeu ne cheamă la El să veşnicim silit, încorporându-ne ori în Rai ori în iad ! De ce nu merge nimic în această lume și în această țară ? Ne lipsește spiritul de sacrificiu și curajul de-a uza temerari de cele 90 de procente din creier pe care nu le utilizăm, preferând să ne relaxăm, să jucăm table și macao. Îmi pare rău pentru mine și pentru noi toți, pentru această lume că suntem niște impostori, parcă n-am trăi acum și aici. Dar înțeleg aspectul și motivul pentru care nimic nu merge în această lume. Noi nu avem interes real pentru ea. Toți cădem pe spate seduși definitiv de mirajul tentant al vieții viitoare și asta ne ocupă tot timpul și ne pervertesc cele 90 de procente de minte pe care nu le folosim, atârnând inutil în creierul nostru ca niște curnuți de lâna oii. Toți suntem vinovați de toate. Avem cel puțin o cunoștință, o rudă imbecilă sau sinistră pe care o disculpăm din start că e din sângele nostru, o rudă sau două care se ocupă de proiectare de locomotive care se strică sau de avioane care cad și căreia îi acordăm clemență și pentru care avem partipriuri speciale și naturale. Să ne fie rușine la toți că nu ne dăm seama că Dumnezeu și-a bătut joc de mintea noastră și de frică (atât de în elementul ei în ziua de azi și întotdeauna) nu vrem să facem nimic să schimbăm ceva preferând să stăm ascunși ca niște șoareci și să ronțăim în liniște dintr-un colț de pâine mucegăită care e pustiul nostru de viață în frica de Dumnezeu și nu vedem că acest Dumnezeu care atât de mult ne-a iubit și-a bătut joc de noi și de mintea noastră !
