joi, 10 martie 2016

CEL MAI HANDICAPAT DINTRE VISURI (REACTUALIZAT)


100) CEL MAI HANDICAPAT DINTRE VISURI   (REACTUALIZAT)

                         1)
 
  Într-o zi din cele șase ale Creației a făcut Dumnezeu omul, singura ființă inteligentă și conștientă de existența proprie și a universului înconjurător, astfel încât universul cu toate tainele sale și însuși Dumnezeu ca entități au devenit în sfârșit percepute de cineva, căpătând legitimitatea realității. În lipsa omului și a minții sale puse de Dumnezeu în creierele oamenilor, Creatorul universului și însuși universul ar fi fost niște realități ilegitime, inutile și fără de vreun sens,  ca diamantele și aurul din fundul pământului negru pe care nu le vede nimeni, astfel că sunt egale în valoare cu tina și glodul pământului. Un Dumnezeu singur într-un univers văduv de realitatea minții umane inteligente ar fi avut o valoare nulă oricât ar fi fost Dumnezeu de sfânt, etern și sublim odată cu toate minunile stelelor și miriadelor de galaxii create de El, lipsite de însemnătate dacă nu ar fi fost omul ca să le perceapă măreția. Noroc că Dumnezeu și-a inventat omul astfel încât acesta, firavă trestie gânditoare să-i validze prezența și imaginea divină în univers. Dacă n-ar fi avut inspirația să creeze din lut acești oameni gânditori și îndelung visători care să se gândească la El, să-L venereze și aduleze, nu știu ce va fi făcut singur Dumnezeu în univers, în Calea Lactee și pe pământul cu ape fără baraje de hidrocentrale și munți plini de păduri netăiate, fără nici o biserică sau catedrală în care să-şi găsească liniștea alături de credincioși, murind de urât și întristare că nu sunt oamenii în sufletul și credința cărora să-şi găsească Dumnezeu un bun reazem, sălaș și culcuș ; astfel încât crearea oamenilor de către Dumnezeu a fost motivată în primul rând pentru siguranța și interesul Lui propriu, astfel încât a fost un act de o importanță crucială, obligatorie pentru prestanța divină. Ca să fi inventat niște oameni perfecți, Dumnezeu avea nevoie de o veșnicie și sunt sigur că dacă ar fi insistat cu talentu-i creator, ar fi reușit. Presat de timp, de nevoia stringentă practică și de anxietatea singurătății,  nesuportând să mai fie o veșnicie singur și lipsit de laitmotivul și încununarea legitimității Sale care sunt oamenii, a purces Dumnezeu să-i inventeze pe dată, rapid și fără prea multe sofisticări, conștient de rolul lor practic și degrabă aducător de liniște și satisfacție mândriei Sale de demiurg. Și ne-a inventat Dumnezeu din ce-a găsit mai repede și El în mediul înconjurător, din lut amestecat cu puțină apă ca să fie materialul mai moale să-l poată Dumnezeu olări. Cum puteam spera, ca fiind făcuți taman din lut să putem avea noi oamenii o excelență și un rafinament mai acătării în caracter și comportament ? Am ieșit așa cum s-a putut : sub o mască de oameni, operă capitală meșterită de Dumnezeu cu care are a se mândrí, am rămas în năravuri la fel de sălbatici ca dobitoacele, ba încă mai grozavi, dându-ne Dumnezeu minte să fabricăm un întreg arsenal de arme și vicleșuguri cu care să ne răpunem aproapele mai perfid și mai cu spor. Răi sau buni, Lui Dumnezeu i-a fost suficient ca să capete curaj a domni peste noi și să se simtă în elementul Său în acest exercițiu domnesc în care privește tandru de sus din Cer cum pasc oile Sale, oamenii, pe pământ. Ar fi fost catastrofal ca Dumnezeu să nu aibă inspirația să-şi inventeze acești robi ai Săi, oamenii.  Cum orbilor din născare e stupid și imoral să le explici frumusețea culorilor și a lumii înconjurătoare, așa e și cu realitatea unui univers lipsit de prezența lui homo sapiens, realitate care ar fi fost de asemeni o stupiditate cu atât mai mare cu cât autovocația și mândria profesională de guvernator general și Autoritate Atotputernică a Lui Dumnezeu peste oameni îi este cea mai dragă dintre virtuți, drept pentru care evident că El trebuia, simțea nevoia vitală să guverneze și stăpânească peste cineva, peste niște viermi măcar, peste robii Săi oamenii pe care printre altele tocmai și de asta i-a creat, ca să fie supuși, ca să fie robi și roabe ai Lui, acum și pururea și în vecii vecilor. De ce a creat Dumnezeu oamenii ? E simplu să constatăm că doar motivat de grija pentru propria-i reputație și viitor, grijă care a fost atât de mare încât nu avea cum să lase Dumnezeu universul gol, netocmit cu ceva extraordinar și pe măsura Divinității Sale, deci a creat oamenii conștienți și inteligenți, băgându-le în cap percepția realității înconjurătoare, rațiunea și mai ales robia sentimentului religios și a credinței în El cu o asemenea intensitate și într-o asemenea manieră meșterite de Dumnezeu în creierul lor încât oamenii chiar au căpătat încredere și pasiune pentru Dumnezeu mângâindu-se cu această acumulare pozitivă și confortabilă sufletească de a-L percepe pe Dumnezeu ca pe o revelație și un bun util, cel mai util pentru propriul folos uman. Să nu ne facem însă iluzii despre altruismul divin, căci Dumnezeu n-a fost dezinteresat ori mare iubitor de oameni creându-ne. Din această telenovelă cu Dumnezeu și oamenii în rolul principal nu se vede o relație egal, reciproc și sincer avantajoasă între acești actori. Căci așa vedem că în acest teatru sângeros al vieții Dumnezeu e în rolul de primadonă iar oamenii în rolul de figuranți, de ființe cârpite și făcute de Dumnezeu nu din aur și diamante nestricăcioase, ci din lut murdar și comun de la marginea mlaștinilor și smârcurilor pământului, ce a găsit și Dumnezeu mai repede presat de timp și nevoia creatoare, de aici rezultând diferența de castă între noi și dumnezeire, între noi și preafericiții din Rai, noi fiind lut murdar, niște troglodiți, Dumnezeu și duhurile sfinte ale Cerului fiind doar nimb curat, prețios, diafan ; încât chiar dacă suntem făcuți de Dumnezeu din lut, pentru acest motiv suntem ceva impur și septic și nu ne putem compara cu puritatea și lipsa de bacterii și agenți patogeni a divinității. Oricât am vrea să ne simțim apropiați ca fii și fiice ai Lui Dumnezeu iar pe El să-L credităm a fi Tatăl nostru, suntem fatalmente făcuți din lut și din carne iar lutul și carnea se împut de-i iau Lui Dumnezeu nasul din loc, de aceea trebuie să fim conștienți de disprețul și sila Lui Dumnezeu pentru noi, pentru prostime, de disprețul celui mai mare și potent față de cel mai mic și mujic aici în Opera numită Facerea Lumii, dispreț care este atât de evident și de la care și oamenii au luat model de comportament în societatea lor când cei bogați și superiori îi disprețuiesc pe cei săraci, pe cei mulți din vulgul prostimii. Disprețul Lui Dumnezeu față de noi nu e atât de mare ci e potolit, căci Dumnezeu are nevoie de noi, de hoiturile noastre iminente purtătoare de suflete aspirante la Rai, creându-ne spre a ne omorî, spre a ne manipula după propriul interes și a scoate sufletele din noi cu forcepsul și fără anestezie cu ocazia morții, pentru a le pune pasionat în insectarul colecției Sale în care colecționează de la Facerea Lumii miliarde de suflete. Astfel că vesel și cu o floare la ureche Dumnezeu ne omoară spre a ne depune la insectarul Lui, iar dacă n-o face chiar El cu mâna Lui, cel puțin e complice căci lasă bolile și diavolii să-și facă de petrecanie cu noi, căci de aceea le-a creat, să ne extermine iar sufletul nostru ajunge la Dumnezeu în final pentru a fi materie primă pentru industria Raiului sau iadului. Dacă din această afacere, din această naștere a noastră din mâinile Lui Dumnezeu murdare de lut mai simțim și noi un folos și un beneficiu curat înseamnă că fantezia ne e prea bogată și suntem prea smeriți și buni samariteni la suflet, numai buni și copți pentru Dumnezeu și El pentru noi, visătorii Lui religioși. Din Afacerea infinitului și a tuturor veacurilor numită povestea Lui Dumnezeu și a oamenilor, folosul e în primul rând nu neapărat pentru oameni ci în măsură covârșitoare pentru Dumnezeu căci după câte vedem El și-a creat oamenii întâi pentru a-şi da Sie Însuși o șansă, o importanță și o ocupație de a evita șomajul și angoasa tristeții și singurătății într-un univers fără oameni, și mai apoi ne-a creat pentru a ne da nouă oamenilor bucuria seacă a unui hârb de viață în care Dumnezeu oricum nu crede programatic de la Facerea Lumii, ba mai mult, chiar disprețuiește viața noastră de carne, apreciind în schimb și având apetență doar pentru esența din noi, pentru nectarul sufletelor noastre, specializat fiind doar în așa ceva ca o pasăre colibri supremă în univers culegându-ne doar sufletele după ce murim, din floarea murdară și alterată a hoitului nostru din sicriu.

                        2)

Dumnezeu e o pasăre colibri și e dependent și specializat până la euforie de nectarul hoiturilor noastre, sufletul. Dumnezeu nu putea să existe fără noi, cei făcuți din carne dureroasă și chinuită. Dar pe când carnea și pulsul nostru nu-L interesează câtuși de puțin pe Dumnezeu, fiind pentru El un rău necesar care-i aduce frisoane, ne-a pus în ea, în carnea noastră, în creieri și inimă în schimb o minune folositoare pentru El vârâtă în sărmana noastră biologie : sufletul și inteligența noastră. Dacă inteligența noastră Îl irită pe Dumnezeu, căci vede în ea sămânța eretismelor și blasfemiilor pentru care face alergie din orice pretext și gest al nostru uman, rămâne doar sufletul nostru care-i mai trezește un interes mercantil, bucuros fiind doar dacă sufletul ni-l  folosim exclusiv în slujba canoanelor draconice și stupid religioase, neapărat obscurantiste și lipsite de rațiune și logică. Iată motivul egoist și subiectiv pentru care Dumnezeu s-a obosit să se murdărească pe mâini de lut să ne creeze și să nu fie singur : a contat pe credința noastră, pe obediența noastră religioasă căci nu-i puteam fi de nici un alt folos Lui Dumnezeu decât să fim ceea ce și suntem, robi și roabe ai Lui.  Nu putem crede în șansa unui Dumnezeu care ar fi putut rezista fără oameni, singur, autosuficient, vid și ilegitim guvernând peste un univers tot atât de vid și ilegitim netocmit și neutilat cu prezența acestor mamifere speciale, oamenii, înzestrați cu conștiința de univers, de sine și de Dumnezeu, calități numai bune și exclusive pentru ca Dumnezeu să-și tragă de aici foloasele legitimității Sale Divine. Murdărindu-se pe mâini ca un meșter olar de boțul de lut din care ne-a creat, a aruncat astfel Dumnezeu duh de viață și inteligență în singurele mamifere de pe pământ, oamenii, apte de a simți obligația și abilitatea de a se constitui într-o oglindă în care Dumnezeu se poate vedea și căpăta un sens și o imagine. E drept, odată cu această oglindă, cu această stratagemă genială a Lui Dumnezeu de a-şi crea un suport și o oglindă în oameni în care să-și oglindească măreția și pretenția suveranității, Dumnezeu s-a prezentat și justificat în fața universului în modul cel mai abil. S-a folosit de pretextul vieților și destinelor noastre pentru a-şi crea o utilitate și preocupare practică de gestionar al nostru,  drămuindu-ne fiecăruia destinul după pofta și propria exclusivitate. Am și câștigat în schimb ceva din această însoțire a Lui Dumnezeu cu noi, robii Săi : Am câștigat faptul că odată cu dotarea omului cu mintea și inteligența umană, Dumnezeu a insuflat oamenilor, poate voluntar, poate nu, și cel mai de bun preț al lor, sufletul lor bun, molipsind nu pe toți, dar pe o infimă parte din ei cu bunătate, cu milă, cu omenie, nestemate clare și specifice doar Lui Dumnezeu. Acest puțin ursit oamenilor cu totul întâmplător ca și o consecință a însoțirii speciale a Lui Dumnezeu cu aceste creaturi, oamenii, și a oamenilor cu Dumnezeu, și faptul că și-a pus mintea cu noi, a indus în substanța intimă a omenirii infima bogăție spirituală sine qua non care a salvat omenirea de un declin și o catastrofă și mai accentuată dacă rămâneau oamenii pure bestii cum sunt toate celelalte bestii necuvântătoare ale regnului animal. Cei puțini buni reprezentativi pentru omenire, molipsiți de beneficiile însoțirii cu Dumnezeu L-au salvat pe Dumnezeu de la ratarea carierei Sale Divine și de la șomaj. Astfel, într-o infimă spuză de oameni aleși, smeriți și blânzi a încolțit sămânța rară a bunătății universale. Nu știu ce L-a oprit pe Dumnezeu să continue și persevereze cu aceste favoruri creaționiste pentru toți oamenii odată pentru totdeauna, și în competența, prognoza și bunătatea Sa să-i facă pe absolut toți oamenii buni și drepți, să-i facă după mare mila Sa pe toți pui de Dumnezeu pe pământ, pentru a nu mai putea vorbi de inaccesibile virtuți și grele păcate, de un Rai și un iad ca locuri de cantonament veșnic corespunzătoare virtuților sau păcatelor noastre, locuri imperceptibile din afara coordonatelor pământului și realității imediate. Dar nu a vrut Dumnezeu să facă Raiul pe pământ ; l-a transpus într-o lume irațională, transcendentă, cu totul străină realității perceptibile directe așa cum El însuși nu este decât o ficțiune și nu face nimic pentru a spulbera această blasfemie pe care-o comitem necrezând în El, decât ne pedepsește de ne ia mințile prin demența senilă și alzheimerul cu care ne cadoriseşte și finalizează bătrânețile ca să ne învățăm minte și să vadă toată suflarea omenească, să nu mai luăm numele Lui în deșert și să fim niște nemernici necredincioși.

                         3)

Pentru păcatele strămoșești ne-a surghiunit Dumnezeu pe toți pe-un capăt să viețuim definitiv în surogatul și mizeria vieții de pe pământ, izgoniți din Rai, departe de această patrie a fericirii. Nu a fost suficient și nu s-a mulțumit cu atâta rău și împilare aruncate pe capul nostru. A perseverat și a performat în genocidul uman și ne-a aruncat pe cap toată liota spurcăciunilor de diavoli ca să ne ispitească la rău și să ne chinuie etern, inutil, inuman și inepuizabil. Astfel, odată cu apariția primului diavol, apoi a tuturor acestor creaturi malefice sabotoare ale umanității, răul în mijlocul oamenilor a fost aruncat și cutia Pandorei deschisă cu mâna Lui Dumnezeu sau prin lipsa Sa de prevenție. Oricât de inteligenți, conștienți, autocritici și autoflagelându-se de remușcările păcatelor comise, niciodată oamenii nu și-ar fi inventat singuri propriul iad și diavolii corespunzători pedepsei și remuşcărilor noastre. Impulsul genezei și apariției nefericite și fatidice a acestor diavoli printre oameni a venit din afara voinței și ideii oamenilor. În acest sens, ideea oamenilor nu putea fi masochistă în sensul inventării chinului pentru uzul propriu și a torționarilor răului, diavolii. Dumnezeu singur a toate făcător și responsabil de tot, desigur că poartă pe căciulă musca și responsabilitatea apariției nefericite a maleficului printre oameni. Ori dacă nu Dumnezeu ne-a dat cu mâna Lui diavolii pe cap, atunci e vinovat că a consimțit să apară și să continue la infinit acest exod din iad al diavolilor printre oameni, cu scopul ca ei să aducă între oameni sămânța și otrava perenă și neadormită a pierzaniei și chinului, a dezbinării și urii. Iadul și diavolii n-au fost concepuți ab initio de ideea și manufactura umană ci doar sprijiniți să se dezvolte de morbul răului cuibărit organic în oameni odată cu suflarea duhului sfânt peste oameni de către Dumnezeu. Dumnezeu nu a vrut, ori nu a putut să stopeze brutal și definitiv răul în lumea aceasta ? Nu putem ști, dar și într-un caz și în celălalt avem dovada lucrului scăpat de sub control de Dumnezeu în gestionarea omenirii. Ori dacă ne-a tras intenționat această țeapă cosmică, atunci nu ne mai rămâne decât să-L bănuim pe Dumnezeu de perfectă mizantropie și rea intenție vădită de la începutul Facerii Lumii la adresa noastră, a oamenilor, specia Sa preferată și nefericită. Nu știm ce-a putut aduce bun și folositor, productiv și reparator printre oameni pacostea și fatalitatea iadului și diavolilor și damnarea omenirii să îndure schingiuirile acestei malefice locații a iadului cu programe și programatori de tortură cu coarne, coadă și copite. Genocidul neîntrerupt și crud suferit de oameni care dintr-o vină a lor, mai mică sau mai mare au căzut în iad la chin și suferință au adus nefericita decredibilizare a Lui Dumnezeu, sub impulsul gândului că nu puteau exista diavoli fără voia și ordinul expres al Lui Dumnezeu de a dispune să fie, și atunci au fost. Abia de la această chestiune i se trag Lui Dumnezeu toate neajunsurile, înjurăturile, blasfemiile, ocările și toată critica, cu părere de rău. Astfel, ideea neştirbitei inspirații și reputații divine ale Lui Dumnezeu ca și unic Creator competent și responsabil a toate câte sunt nu scapă de bănuiala de a nu fi ireproșabile și reprobabile. Astfel, sufletul și percepția noastră se umple de veninul bănuielii că Dumnezeu ne-a vrut răul pur, intenționat sau nu, conștient sau inconștient. De aici până la încolți în mintea noastră veninul amendamentului la toată această afacere și poveste între Dumnezeu și oameni nu mai e decât un pas. Dezamăgirea noastră față de prestația Lui Dumnezeu vine în cascadă, ca un râu turbat al rațiunii ce sparge zăgazurile obscurantismului religios cu care suntem învățați din strămoși. Înșelați și manipulați atât de stupid și pueril de povestea poveștilor cu Dumnezeu și oamenii și cu stupidele locații ultime în care ni se aprobă habitația viageră în Rai sau iad, gândurile și rațiunea ne nasc monștri de critici, rezerve și amendamente ce-i pot fi aduse Creației și bunătății Dumnezeiești proverbiale care au acceptat ca viața noastră să fie sabotată de toate amărăciunile, chinurile și încercările vieții noastre, apoi să fim amăgiți cu recuperarea și mângâierea postumă în Rai. Din acest motiv mintea și inima noastră nu numai că plânge și-i pare rău că am fost băgați în acest marasm stupid, dar inima noastră plânge cu lacrimi de ploaie cu piatră care-i strică Lui Dumnezeu toate zarzavaturile. Nu noi am vrut-o, ci El ne-a băgat în acest rahat. Dacă asta e lumea pe care-a creat-o cu atâtea bune și nobile intenții divine iar noi trebuie să trăim în ea cu tot ce e rău, cu tot ce ne doare, ne cauzează și oripilează, atunci răzmerița noastră sufletească față de această degringoladă și fiasco creaționist divin e în topul normalității și îndreptățirii. Atunci nimic nu trebuie să mai mire pe nimeni de unde se nasc natural în sufletele noastre inalienabile obiecții și amendamente referitoare la bunătatea, mila, excelența divină și excelența întregii Creații. Cu un Dumnezeu garant și bine intenționat, era loc berechet în univers numai de bine, de pace, concordie, armonie și fericire. Acest infinit spațiu permitea material, fizic și temporal cu aportul unui Dumnezeu dispozitor favorabil toate posibilitățile, facilitățile și utilitățile pentru o existență strălucită a oamenilor vii astfel încât ei chiar să creadă că trăiesc în Rai, să fie definitiv scutiți de rău și să fie în schimb fericiți și apărați deplin de ororile viețuirii terestre din a cărei drojdie amară și otrăvită sorbim în schimb până la fund în întreaga noastră viață reală și de rahat. La o adică puteam fi fericiți alături de Creatorul nostru, de iubirea nețărmurită și grija Sa pentru propriile creaturi dacă și Dumnezeu o voia sincer, nemijlocit și necondiționat de standardele inumane și imposibile cum sunt obediența față de canoanele iraționale ale religiei, condiție draconică și obligatorie în calea dobândirii fericirii de la Dumnezeu și prin mijlocirea Sa. La examenul mântuirii, realitatea arată că practic nu toți oamenii au abilitatea sau puterea de a-l trece. Dumnezeu întoarce capul a silă și spune : "Acestea sunt condițiile Mele. Nu puteți aduna comori în Cer decât precum v-am hărăzit și doar prin Mine și legile Mele". Cei ce iau examenul mântuirii, să fie sănătoși, par că o vor duce mai bine și vor trăi veșnic fericiți și mântuiți în Rai. Speranța și promisiunea Raiului pentru ei e suficientă. Noi toți ceilalți, carne sigură de tun pentru prolifica industrie a iadului, suntem astfel aruncați sau lăsați să viermuim pe pământul plin de orori de zgârcenia, mizantropia și evidenta nepăsare divină în degringolada și încercările fatale ale vieții noastre odată ce am fost alungați din Rai. Din această mare de amar ne vin vicisitudini și greutăți ale vieții care din vina noastră ori nu, le întâmpinăm și le trăim cu ghiotura.

                        4)

  La ce bună înființarea acestor instituții, Raiul și iadul, una de puerilă, inutilă și tardivă recompensare a meritelor umane, cealaltă tot atât de inutilă, tardivă și contraproductivă coerciție a greșelilor și păcatelor umane? Raiul și iadul în utilitatea cărora Dumnezeu a crezut în emulația-i creatoare exuberantă dar câinoasă nu sunt de nici un folos și eficacitate, nu sunt de folos îndreptării noastre căci nu știm de nici un sfârșit și faliment al lor, Dumnezeu le eternizează, negăsind nici o altă soluție pentru îndreptarea umană și o utopie de bine și perfecțiune în societatea în care i-a pus să trăiască pe oameni. Conservatorismul și aversiunea la nou și schimbare ale Lui Dumnezeu sunt de stâncă și inalienabile astfel încât cât vom trăi noi păcătoșii și urmașii urmașilor noștri vom auzi de iad și de diavoli, de plânsete de disperare în focul gheenei, soluții de tortură de care Dumnezeu nu se va plictisi niciodată în economia treburilor Sale cu oamenii pe lumea asta și mai ales pe cealaltă. Cum putem privi un Dumnezeu care a putut face posibile aceste orori în univers, în același univers în care a făcut o excepție opusă inventând Raiul ca o contrapondere inutilă, ca o pată de culoare incredibilă ? Simplificând Creația, Dumnezeu putea lăsa totul așa, simplu, practic, logic și matematic : Neinventând nici un iad, nu mai era nevoie să inventeze nici un Rai și astfel oamenii erau scutiți de inutilitatea acestor două nonsensuri care nu aparțin vieții ci morții. În gustul vieții noastre, Dumnezeu nu a pus sare, ci esență și miros de cadavru și moarte. Ale morții, ale neantului și neființei eterne sunt și Raiul și iadul, ale stupidității generată de gradul precar de evoluție a minții umane care deprinsă atât de mult cu obișnuința credinței ancestrale a dezvoltat gene religioase în ADN. În neuronii minții oamenilor contemporani tronează la loc de cinste chimia antică,  simptomatică și obscurantistă a fanteziilor despre Rai și iad ale oamenilor preistorici lipsiți de cultura și emanciparea veacului nostru, care ne sunt strămoși și din care ne tragem. ADN-ul nostru conține aceste elemente ale precarității gândirii preistorice înrădăcinate organic. Nu am evoluat intelectual și moral mai acătării decât vânătorii preistorici de mamuți care speriați de tunetele și fulgerele cerului visau la izbăvirea unui Rai și se temeau la fel ca noi de damnarea inexorabilă în iad, bucurându-se în schimb ca și copiii de un dorit sejur de răsfăț etern în Rai, deziderat îndreptățit după o viață plină de chin și durere ce ne-a hărăzit Dumnezeu pe pământ. De aceea aceste două locații inexacte, Raiul și iadul sunt cel mai sigur improbabile. Ele fiind rezultatul practic al simptomatologiei reacțiilor chimice ale neuronilor sărmani omenești, se traduc în pure ficțiuni. Rai și iad, fiind pură chimie cerebrală a unor mamifere din topul regnului animal, nu sunt expresia Creativității și bunei inspirații și intenții divine la adresa vieții noastre căci sunt antagonice și se opun reciproc, iar la mijloc, constrânși și împilați sub puterea acestor nonsensuri, spre a-şi sparge capul cu otrava lor se găsesc sărmanii oameni în limitările lor biologice naturale viețuind efemer în precaritatea pământului și nu trăind fericiți, ca specie umană de sorginte divină, integral în excelența potențială a Raiului. Împărțirea oamenilor în buni și răi și a dreptului lor aferent dispus de Dumnezeu de a accede la Rai sau la iad nu e numai consecința bunătății ori răutății umane. Libertatea și dreptul de a performa ca oameni și creaturi în bunătate sau răutate și a moșteni prin urmare desfătările Raiului ori chinurile iadului sunt libertăți otrăvite ce aduc între creaturi discriminări, contradicții și diferențe nefericite și insurmontabile. Nu ne puteam singuri apăra de diavoli și de iad, ca dovadă că nu înșiși oamenii au creat iadul, o așa grozavă locație de tratament al torturii și pe diavoli, gardienii lui, ci oamenii doar au supervizat și legitimat iadul și diavolii, prin păcatele vieții lor, care nu pot rămâne nepedepsite.  Dar totuși, unda verde, ideea acestei monstruoase promisiuni a iadului și a diavolilor numai Dumnezeu unicul Creator Atotputernic a avut competența și autoritatea despotică de a le dispune ca malefice entități și idei apărute în inspirația și mintea Lui Dumnezeu din capul locului odată cu Facerea lumii și a oamenilor și nu le-a creat în zadar, ele tot trebuind să fie destinate unor nefericiți după planurile divine, dacă tot s-a întâmplat să fie create și să existe spre folosință. Trist nu e că Dumnezeu a creat iadul și diavolii cu un instrumentar grozav de tortură. Trist e că în iad și criminalii odioși și ateii pașnici vor împărți aceleași celule de tortură și aceleași bice pe spinare le vei primi și dacă ai omorât o mie de oameni ori numai ai fluierat în biserică. Povestea punitivă a plății fiecăruia după păcatele sale rămâne o tristă și ridicolă poveste câtă vreme avem pe pământ crime cu autori bine mersi necunoscuți, precum și oameni închiși pe nedrept și condamnați nevinovați la moarte. Nu știm de ce Dumnezeu prin tăcerea Sa și lipsa Sa de reacție practică fermă alege să fie coautor prin tăinuire, la toate relele și nedreptățile abătute pe capul oamenilor. Nu știu de ce Dumnezeu nu s-a abținut de a dispune în posibilitățile reale ale universului varianta cu iadul cel clasic, oroarea și pedeapsa la comun și nu a făcut un iad numai pentru criminali, hoți, violatori și tâlhari, câtă vreme cu puterea unui simplu gest de Creație, Dumnezeu putea dispune așa, și nu L-ar fi costat așa ceva nici un efort mai mare și dificil de creație, dar ar fi adus pe capul omenirii un nesperat, un imens și veșnic beneficiu de fericire și satisfacție întărind indestructibil în mintea fiecărui credincios adorația și credința într-un Dumnezeu al binelui etern,  ireproșabil și incontestabil.

                       5)

  Faptul că am devenit ca ființe inteligente, prea conștiente de trista noastră soartă în univers, faptul că știm că trăim și murim în chinuri și că nu putem biologic trăi după standardele și pravilele divine altfel decât să nu le putem natural atinge niciodată încât imensa majoritate a faptelor noastre în masă constituie păcate insurmontabile prevăzute cu minuțiozitate în Cartea Sfântă, ne-a adus sentimentul strepezit al damnării noastre programatice și inexorabile și că nu mai putem face nimic pentru orice salvare. Fiind conștienți de vulnerabilitatea noastră biologică și apartenența la o castă inferioară, cea a oamenilor în raport cu cea selectă a Divinității și duhurilor sfinte ale Raiului care ne sunt prezentate ca superioare din toate punctele de vedere, simțim ca și vietăți ale universului o nedreptate, o anxietate și un disconfort nevindecabil. De ce a trebuit să ni se împartă nouă oamenilor toate durerile, bolile, necazurile și greutățile vieții iar sfinții din Rai să huzurească într-un delicios trai satisfăcându-şi fantezia și vanitatea de a se îndeletnici cu noi și a ne mâna ca pe oi pe holurile Raiului de la o sală de judecată la alta ? Dumnezeu nu are dureri de măsele și burtă la fel ca noi dar ni le dă pe toate nouă să le trăim pe pământ, pedepsindu-ne dacă nu mai suportăm și înjurăm de toți sfinții de durere. Sănătatea ne este pusă în pericol din primul minut al nașterii și tot de atunci viața noastră nu înflorește ca cea a sfinților ci se usucă zi de zi de cum a înmugurit, ca să fim răpuși în final de lovitura de grație a morții, scandal inutil în care Dumnezeu s-a specializat să ne grijească funest din zorii vieții noastre. Sufletul nostru, ca un parazit care ne suge sângele germinează în interiorul nostru, fericit și exonerat, scutit de muncile și suferințele cărnii noastre, sediul tuturor bolilor. Apoi în ziua morții părăsește fără regrete corpul nostru care moare, ca un șobolan care fuge de pe o corabie ce se scufundă. Monștrii bolilor și virusurilor noastre fatale se dezvoltă nestingherite și galopant în noi în încercările noastre zadarnice de a ne tămădui în spital, ultima haltă a morții, cu medicamente și doctori inutili și nu fără de arginți. Unde e Dumnezeu, că-L aștept să mă vadă în această scenă sinistră ca și muribund în spital ca să-și admire opera...? Știu sigur că voi muri stupid într-o zi, bătrân și plin de boli, poate de un anevrism cerebral în urma unei scremeri pe wc datorată unei constipații cu atât mai frumoasă cu cât e asociată cu durerile unor hemoroizi sângerânzi. Știu că voi muri stupid, sclerozat datorită bătrâneții, ramolirii și sleirii forțelor, alunecând pe gresia din baie și lovindu-mă cu tâmpla de chiuvetă. Știu că voi muri singur și bolnav într-un apartament sărăcăcios de pensionar și voi fi găsit țeapăn și alterat, de procurori și medicina legală ce va sparge cu ranga ușa de la intrare să mă bage în sacul cu fermoar pentru medicina legală. Aceasta este soarta vieții de carne pentru care sunt pus să mulțumesc evlavios și interminabil Lui Dumnezeu zi de zi ; și să sper și visez că mă va izbăvi și lua într-o zi în Rai în custodia și grija Sa. Acesta e cel mai frumos, cel mai omenesc, cel mai practic și cel mai handicapat dintre visuri...

duminică, 6 martie 2016

SINGURA ȘI OBLIGATORIA SOLUȚIE ESTE DUMNEZEU ( REACTUALIZAT)

101) SINGURA ȘI OBLIGATORIA SOLUȚIE ESTE DUMNEZEU ( REACTUALIZAT)
 
  Nu am de ales și trebuie să detest lumea aceasta tot atât de înapoiată și înrăită moral și în moravuri ca și cea din comuna primitivă ori evul mediu întunecat. Privesc oameni eleganți și moderni pe străzi, ori la televizor, politicieni, filozofi, doctoranzi în teologie,  gulere scrobite, oameni de știință, oameni inteligenți și scuturați dar îi detest în masă căci tocmai se gândesc că religia și Dumnezeul lor e cel mai bun în dauna altor doctoranzi în teologie de altă credință care cred la fel de intolerant despre alții și îl venerează pe Dumnezeul lor ca fiind iarăși cel mai bun, urându-i visceral pe cei de altă credință și pe Dumnezeul lor aşijderi. Ura și disprețul reciproc e tot ce caracterizează mai sugestiv exemplarele biologiei, de la animale la oameni. Câinii dacă se întâlnesc pe uliță se mârâie și se rup. Mâțele se scuipă și zgârie. De ce-ar face oamenii rabat de la această regulă normală a biologiei, motivați, bineînțeles de atuul credinței lor religioase ? Oamenii se urăsc ca și animalele. Nevrând să recunoască faptul că sunt doar animale și au biologic caracter bestial ca toate animalele, oamenii au transpus ura lor programatică în motivația și înclinația religioasă și argumentul bolnav maniheist și exclusivist după care cine nu e cu cineva, e împotriva lui. Fiecare homo religiosus dă vina și aruncă anatema pe Dumnezeul celuilalt și îi înjură de moarte Dumnezeul mamei lui. Unele credințe măsluiesc pornirea sălbatică a urii între indivizi prin argumentul "Războiului Sfânt". De fapt, toate războaiele lumii au ca și cauză concretă intoleranța religioasă și vanitatea de a crede în Dumnezeul lor cel mai bun care statuează potrivit conceptului maniheist că dacă cineva nu este cu El și cu credincioșii Lui e împotriva Lui și dacă nu adună cu el pe pământ, în Cer risipește și că prietenii dușmanilor lor sunt tot dușmanii lor. Așa spune de exemplu și dictatura religioasă creștin ortodoxă prin Dumnezeul nostru creștin ortodox denumit Savaot sau Iehova și Fiul Său Iisus. Un om cu frica de un astfel de Dumnezeu, pe care om îl privesc cu dezgust și ură, tocmai are în cap planurile unui război și măcel ce se va înfăptui fără doar și poate într-o zi. În unele culturi religioase vei fi ucis cu pietre dacă mărturisești că ești de altă credință. Fiecare are un Dumnezeu util pe care îl frecventează după bunul plac și propria vanitate. Dumnezeul lui îi dă dreptul să fie religios și să se gândească la războaie sfinte, cruciade și pogromuri ori măcar disprețuri profunde și otrăvite pentru toți cei ce nu agreează convingerile lor vanitoase religioase. Zeii păgâni ai romanilor i-au făcut să-i măcelărească pe creștini, iar sfânta creștină inchiziție sub oblăduirea papilor vremii, strămoșii papilor de azi au ars pe rug oameni de seamă ca Giordano Bruno ori femei sărmane pe care le credeau vrăjitoare după sprânceană. De altfel, pe orice criminal Dumnezeu îl va izbăvi. Criminalul și violatorul copilului meu sau al tău are o șansă să fie iertat de Dumnezeu și să acceadă în sfârșit în Rai, odihnindu-se într-o zi într-un hamac acolo cu un pahar de limonadă cu pai în mână. Dumnezeu îl va binecuvânta și îl va mângâia pe creștet pe fostul criminal pocăit. Iar copiii noștri vor putrezi în pământ și poate chiar în iad din vina că noi am fost atei, sceptici sau agnostici și nu i-am cântat în strună acestui Dumnezeu de serviciu al universului dependent de adulația și rugăciunile noastre în genunchi. Plângându-ne copiii violați și tranșați, într-o lume și realitate criminală întâmplată sub jurisdicția Lui Dumnezeu, lacrimile noastre vor fi pline de venin și ură nu atât la adresa criminalilor cât mai ales a izbăvitorului lor, Dumnezeu. Căci Dumnezeu e pus în Cer să facă bine, orice bine crede El de cuviință și în maniera capricioasă și exclusivistă pe care-o consideră El. Nu de aceea este pus acolo sus și nu de aceea s-a și spus acest lucru în Cartea Sfântă ? O astfel de lume și un astfel de univers precum și astfel de crude și sălbatice vietăți create de Dumnezeu, criminalii, violatorii și tâlharii, îmi repugnă. Cruciadele și războaiele sfinte sunt egal de odioase și vanitoase. Gândul și intenția Lui Dumnezeu de a crea niște vietăți care să se ocupe cu așa ceva pe pământ e la fel de odios și criminal în măsura în care Dumnezeu ar exista. Ce bine însă că Dumnezeu nu există și nu poate fi făcut responsabil de nenorocirile pământului. În caz că exista, era primul responsabil moral de toată caricatura de i-a zis viață. Decât să trăiești contemporan pe o astfel de lume de mizerii care e urmarea istorică a Creației unui astfel de Dumnezeu cârpaci, mai preferabil ar fi peisajul pustiu de pe lună, cu munți de praf și pietre inutile dar atât de liniștite, pașnice și bune ! Pământul în schimb, cu toate minunățiile și peisajele sale mirifice create de Dumnezeu și cu bestiile sale denumite oameni creați tot de Dumnezeu mă dezolează. Aceasta este Opera Lui Dumnezeu și aceștia sunt oamenii creați de El în șase zile la care s-a gândit o veșnicie ? E inadmisibil și deloc verosimil. O, se vede de pe lună cât de mult Dumnezeu a greșit cu lumea creată de El impardonabil, a dat chix cu opera Sa, totul fiind un rebut în toată regula. Or din respect pentru ideea de Divinitate perfectă refuz să cred că Dumnezeu ar putea să fi creat așa jalnică lume și îi salvez reputația când mă gândesc mai logic că Dumnezeu nu există.  Gândesc cu condescendență nemărginită și respect profund că Dumnezeu în idee este prea genial și divin după teorie ca să fi scăpat pe piața universului din croiala Măririi Sale un astfel de simulacru și catastrofă de lume și viață în care viermuim noi în mocirla nenorocirii și crimelor noastre de zi cu zi care nu se mai termină. Era loc berechet pentru un Rai veritabil pe pământ și niște superbe ființe sfinte, noi oamenii, care să-L fi populat în toată regula după planurile divine și inegalabil de perfecte ale Lui Dumnezeu. Ce s-a întâmplat însă în schimb vădește și dezvăluie cea mai mare catastrofă care s-a întâmplat în posibilitățile universului, de a rezulta un Creator care să fie responsabil de gestiunea unui astfel de eșec și rebut numit lumea și viața noastră. Or nu este verosimil un Creator al răului care se desfășoară în fapt în toată splendoarea otrăvită creaționistă în această lume de orori, care să fie un Dumnezeu al binelui în teorie. De aceea cel mai probabil nu Dumnezeu a creat această lume și această viață otrăvită de diavoli îngăduiți de Dumnezeu căci Bunătatea Sa nu permitea în idee să apară o astfel de lume damnată în morbul eșecului și nenorocirii. Dumnezeul cel Bun nu avea de gând să-și pedepsească odraslele create să trăiască surghiuniți și alungați din Rai odată cu primii oameni și prin moștenirea nenorocirii continuând cu toți ceilalți ce s-au născut de la Facerea Lumii și până la noi. Un Dumnezeu Bun nu avea cum să împartă virtuțile și păcatele între creaturi și să le dea libertatea otrăvită ca pe unii să-i lase să păcătuiască în voie iar altora să le dea iluminarea de a fi buni, drepți și sfinți pentru a moșteni Împărăția Cerurilor. Dumnezeu nu putea face o discriminare atât de irațională între vietăți, de a crea un iad pentru cei păcătoși și un Rai pentru cei drepți, de a crea niște vietăți conștiente, oamenii spre a-i umple de necazuri, boli, dezastre, apoi a-i arunca în chinurile morții promițându-le fără acoperire izbăvirea într-un Rai irațional, inutil și improbabil, iar altora fără păcate să le pregătească un Rai inconceptibil, loc de huzur și de lene imorală. Asta demonstrează că bunătatea infinită și ireproșabilă a unui Dumnezeu nu a existat și prin urmare nici un Dumnezeu aferent. Este logic ca așa cum pe celelalte planete din sistemul solar ori din alte sisteme solare unde datorită condițiilor de mediu extreme nu există nici un fel de viață și prezența unui Dumnezeu acolo ar fi inutilă, tot așa să se petreacă și pe planeta Terra, a treia de la soare, unde din cauza apropierii optime de soare clima propice a favorizat ca creierele oamenilor nici să fiarbă, nici să înghețe, ci să aibă tihna să viseze în voie în sinapsele lor neuronale conceptul de Dumnezeu și credința în El. Astfel, datorită climatului propice a fost posibilă apariția oamenilor, a credinței lor, a lui Dumnezeu și a impresiei lor deșarte că Dumnezeu le guvernează sensul efemer al vieții lor ce are ca unic scop teleportarea într-o locație mai blândă numită generic Rai. Pentru atâta lucru nu era necesară pe pământ prezența unui gestionar numit Dumnezeu răpit altor treburi infinit mai importante în univers și pus să păstorească și să dispună peste bubele, puroiul și mucegaiul nostru. Tot ce se întâmplă tragic pe pământ, istoria pământului care e de fapt istoria care se repetă a unor crime trecute, prezente și viitoare care nu se mai termină, demonstrează mai verosimil imposibilitatea și inexistența unui Dumnezeu al Binelui. Fatalitatea actelor unor vietăți ale pământului numiți oameni nu are cum să rezoneze și rimeze cu competența unui Dumnezeu care să îngăduie și să fie dispozitor peste așa ceva, dovedind ineficacitatea sfaturilor și îndreptărilor Sale pentru inaptitudinea creaturilor denumiți oameni în a cultiva valorile și îndreptările morale divine. Viața precară a animalelor care n-au pretenția nici unui Dumnezeu, nici unui Rai sau iad al dobitoacelor, felul atât de asemănător între biologia animalelor și-a noastră, ne conduce la raționamentul că dacă Dumnezeu a creat o operă, oamenii și lumea lor, nu putea risca să se discrediteze făcându-i dintr-o carne și o biologie tot atât de vulnerabilă și perisabilă până la similitudine cu a dobitoacelor. Trebuia să fim rezistenți ca oameni făcuți de Dumnezeu, trebuia să fim făcuți din kevlar, diamante, aur sau argint. Singura și precara soluție găsită de Dumnezeu a fost să ne facă din lut care să se transforme în carne, sediu al tuturor bolilor. De eram de sorginte divină, trebuia să fim din aceeași carne cu a Lui Dumnezeu care se pare că nu are carne canceroasă ci cu totul altceva. Deci nu trebuia să avem carne să ne doară, nu trebuia să mâncăm, să bem, să defecăm și urinăm la fel ca dobitoacele, nu trebuia să avem unghii și păr ca ele,  nu trebuia să ne împerechem și să murim de foame și sete neavând de mâncare și nu trebuia ca murind să ne alterăm și să mirosim la fel ca hoiturile de câini prin bălării. Trebuia să fim ca Dumnezeu, cópii și copii veritabili ai Creatorului. Noi suntem însă pure animale ; iar inteligența multă căpătată în milioane de ani de evoluție socială și biologică ne-a făcut să ne înflorească și să ni se dezvolte în creiere ideea de Dumnezeu. Suntem animale evoluate dar care am deprins să facem cruci și să ne închinăm cu mâinile pentru că poziția bipedă ne-a permis acest lucru, altfel făceam cruce ca vitele, râcâind cu copita în pământ, sau nu mai făceam niciodată și ideea de Dumnezeu nu mai apărea niciodată pe aici pe pământ și în capul nostru. Evoluția lui Darwin ne-a sofisticat și înnobilat. Ni i-au adus în creiere pe Dumnezeu și pe Satana. Ei sunt prototipurile oamenilor care întruchipează cel mai reprezentativ ideea de bunătate și răutate endemică a oamenilor. Așa buni sau răi cum suntem, ne-au căzut cozile. Mă și mir că nu mai avem cozi când poate ne foloseau unele prehensile ca ale maimuțelor urlătoare ca să strângem de gât cu coada pe dușmanii ce ne-au încolțit și ne-au legat mâinile pe la spate. Avem în schimb boli ca și animalele. Am văzut câini tuşind ca oamenii sau chinuiți de răpciugă la fel cum au oamenii psoriazis sau zona zoster. Aceste orori ale biologiei nu avea Dumnezeu interesul să le rezerve unor cópii ale Sale denumiți oameni și făcuți după chipul și asemănarea Sa. Astfel că dacă animalele nu sunt conștiente de precaritatea condiției lor biologice iar oamenii o realizează datorită inteligenței lor, Dumnezeu nu poate fi un Creator al oamenilor inteligenți și nu are cum să fie o realitate ci doar o transfigurare și o ficțiune a inteligenței oamenilor și visul și dorința lor vie, dorul lor de mai bine. Chiar dacă noi, oamenii, suntem ființe inteligente, faptul că nu suntem perfecte ne face să ne sprijinim imperfecțiunea pe un Dumnezeu pe care L-am găsit și revendicat ca fiind bun la toate trebuințele, întrebările și necesitățile noastre la care n-aveam oricum un răspuns și o soluție. Am găsit prin Dumnezeu mijlocul de a deveni fericiți. Scopul este ca Dumnezeu orice-ar fi El, un spirit îndepărtat din altă dimensiune, o minciună sau o ficțiune să ne facă nouă bine, cu El să ne simțim bine și în mijlocul provocărilor naturii și vieții să nu înnebunim de singurătate și disperare ca efect conex al conștienței inteligenței noastre sub asediul fenomenelor naturii și al încercărilor violente și extreme ale vieții și evoluției ce provoacă atât de ostil vulnerabilitatea noastră umană. Scopul de a fi fericiți scuză astfel credința oarbă într-un Dumnezeu care nu contează dacă nu există. Scopul scuză mijloacele. Astfel, pentru noi, trista, singura și obligatoria soluție este Dumnezeu...

PĂMÂNTUL, UN MEGA CIMITIR ( REACTUALIZAT)


102) PĂMÂNTUL, UN MEGA CIMITIR ( REACTUALIZAT)

  Cum să privim pământul care orbitează în jurul soarelui în sistemul nostru solar dacă nu ca pe un cimitir vast însumând mii și milioane de cimitire, locul nostru de odihnă și scăparea noastră, a tuturor ? De ce să nu ne gândim la cimitirul nostru în care vom fi înmormântați ca la un loc drag nouă, tuturor, casa și stațiunea noastră de sejur veșnic ? La un moment dat vom fi concediați. Vom fi scoși din activitatea vieții cu forța la pensia morții atunci când ne va veni sorocul să murim și nu vom mai fi buni de nimic. Inutili și expirați, niște cutii de conserve goale, vom fi aruncați la lada de gunoi a universului, în pământ, ca un gunoi ascuns sub preș. Ce vreți să facă Dumnezeu cu noi atunci când vom muri ? Să ne ridice cu tot cu hoit la cer în mare mila Sa ? Aiasta nu se poate. Doar Iisus și Maica Domnului au avut acest noroc, având sânge albastru princiar divin. Pentru ce să fi putrezit Iisus după ce a fost omorât și să fie atacat de viermi aidoma cu noi ? Spiritul de castă părtinitor al Lui Dumnezeu a avut grijă să favorizeze pe cei sfinți aidoma Lui Dumnezeu cu o soartă blândă atunci când au trebuit sau trebuie să moară. Sfinții mor liniștiți și împăcați, bucuroși chiar. Mă și mir de ce-au trebuit să se încurce și să trăiască în niște corpuri de carne în condițiile pământului printre noi mujicii, și să moară, s-o termine ca și noi, amărându-ne cu soarta lor dulce, comparativ cu a noastră de rahat, amară și otrăvită ! Noi trebuie să murim și foarte frumos s-o facem în chinurile cancerelor, molimelor și decrepitudinii bătrâneții noastre și trebuie să fim îngropați ca să se scape elegant de cadavrele noastre, o adevărată pacoste și problemă potențială pe suprafața pământului. Prin urmare, valea în pământ cu noi, visul frumos s-a terminat, începe neantul, asaltul viermilor, apoi al diavolilor, toate, creaturile Domnului, dragii de ei ! Chiar unul dintre noi mai inventiv să fi fost Dumnezeu pentru o zi și tot nu găsea o altă variantă mai bună de a scăpa de cadavrele noastre inutile, decât să fim băgați în pământ, unde altundeva ? Necesitatea stringentă impunea o soluție practică și urgentă de a scăpa de aceste mizerii infecte care vor deveni corpurile noastre moarte. Lăsate libere pe câmpuri ele se vor fi adunat în munți de cadavre, ceea ce nici Lui Dumnezeu nu-i plăcea. Cel mai la îndemână este să fim băgați, ascunși sub pământ. Astfel, Dumnezeu a făcut o favoare celor rămași vii, atât oamenilor, urmașilor noștri care ne vor plânge, prin faptul că i-a scăpat de infecția produsă de corpurile noastre moarte, cât și viermilor care le-a dat ceva de mâncare din carnea noastră putrezită, pâinea lor cea de toate zilele dată lor spre ființă de Dumnezeu, cum ne dă și nouă milogindu-ne în rugăciunea "Tatăl Nostru". Dacă această soartă e dată de Dumnezeu, noi o primim cu bucurie. De ce să ne facem probleme de ce se va întâmpla cu hoiturile noastre împuțite în întunericul sicriului când Dumnezeu ne-a dat șansa de a nu mai simți nimic, nici o durere și scârbă după moarte, fie ea și scârba de corpul nostru alterat ? Morți fiind, nu mai simțim nimic din oroarea ce se produce în corpul nostru. Viermii pot mușca din noi în voie și după mare foamea lor, că nu vom mai simți nimic. Mulțumim Lui Dumnezeu că ne-a scutit de a simți și după moarte durerile și scârba putrezirii ! Vom reporni în noi mașinăria durerilor când vom fi deportați în iad ca și suflete. Atunci va începe adevăratul calvar al durerilor și suferințelor, cu prilejul tortúrilor la care vom fi supuși în iad. Corpurile moarte și infecte se vor odihni, fericite în pământ iar rudele noastre ne vor pune flori la mormânt ziua iar noaptea cucuvelele ne vor albí crucile cu găinaț iar ploile le vor înnegri la loc ! Trebuie să fi fost groaznic ca durerile cancerelor noastre să persiste și după moarte. Corpurile se vor odihni alterându-se în voie, iar sufletele vor lua în primire durerile pogromurilor din iad. Cu stoicism și răbdare, avem timp o veșnicie să suferim din nou acolo, în instituția chinului și oprimării, iadul. Doar suntem suferinzi de profesie, așa cum am fost o viață. Nu trebuie să ne mâniem pe Dumnezeu, ci trebuie să-i mulțumim că murind, corpul nostru a scăpat de dureri și de orice grijă. Chiar și de grija înmormântării. Altcineva se va ocupa de cadavrele noastre care vor umfla capacul sicriului în arșița verii. Altcineva va avea grijă de tot și de toate, dând atâția bani la firmele de pompe funebre, noi vom fi eliberați, exonerați și lăsați să fim morți în voie acolo în întunericul sicriului, fără nici o treabă, fără nici o datorie, fără nici o grijă, așa cum am fost obligați și obișnuiți o viață. Trebile și grijile vor rămâne pe capul urmașilor noștri, iar de ei toți se va ocupa Dumnezeu. Ce frumos...! Totul, după Carte. De aceea, ca și morți, corpurile noastre vor fi fericite, păcat că nu vor putea s-o simtă, că altcineva se va ocupa de această lume de rahat și de univers iar noi vom veșnicí și lenevi în tăcerea morții, în sicriu, să fim mulțumiți și de acela. Căci nu vom fi lăsați de izbeliște să putrezim pe străzi și în bălării ca și câinii. Dumnezeu, în mare mila Sa, s-a gândit la binele hoiturilor noastre și ne-a rezervat, darnic câte un loc fiecăruia, într-o ladă numită sicriu, îngropat într-un cimitir, străjuiți de câte o cruce pe care vor sta ciorile, plouată de ploile toamnelor. Și din noi vor crește vișini și zarzări, uneori nuci și cireși cu crengile rupte în care țiganii se vor aduna ciotcă la furat, din pomii ce vor mai planta urmașii noștri la mormânt. Apoi florile, să nu uităm florile frumoasele plantate pe mormântul nostru ! Trandafiri, ochiul boului sau alte frumuseți, rupte din destinul lor floral și surghiunite să înflorească, să trăiască și să-și soarbă seva din pământul mustind de sucurile cadavrelor noastre și în tăcerea lugubră a nopților cimitirelor. Că nimeni n-a întrebat democratic florile dacă vor și ele să fie deportate și să trăiască toată viața în cimitir deasupra unor cadavre în descompunere și în preajma unor cruci inutile ce marchează ironic drama morții și dispariției noastre. Pentru ce să avem cruci la cap ca să se mai amintească și după moarte o sută de ani sau două cât va rezista cimitirul până să fie arat, de drama noastră de muribunzi și pogromul de l-am îndurat în chinurile morții, de rușinea de a finaliza atât de tragic apariția noastră în acest univers care nu ne-a răbdat altfel, căci se cutremura și surpa dacă Dumnezeu ne-ar fi oferit o soartă mai bună ? Deci a fost musai ca Dumnezeu să ne ofere ce ne-a oferit, o astfel de mizerie de soartă, a vieții și a morții, ambele niște nonsensuri, de care, incredibil, s-a ocupat tocmai Dumnezeu, Creatorul universului... El ne-a oferit tuturor șansa unui loc sub soare iar când murim ne-a oferit șansa ca toți să fim băgați într-un mormânt, tămâiați și prohodiți după datina creștină. De fapt opera capitală a Lui Dumnezeu a fost un pământ plin de morminte astfel încât din mila Domnului întreg pământul la care a lucrat Creatorul atât de pasionat și exuberant, nu e decât un megacimitir.

DUMNEZEU, NĂDEJDEA CELOR FĂRĂ DE NĂDEJDE (REACTUALIZAT)


103) DUMNEZEU, NĂDEJDEA CELOR FĂRĂ DE NĂDEJDE ( REACTUALIZAT)

                       1)
 
  Am descoperit proba că Dumnezeu nu există. Extraordinar și incredibil, o să vă cruciți când veți constata argumentul, dovada și proba, cum se cere la instanță. Nu se cer la instanță probe și dovezi ? Ei bine, există probe pentru inexistența Lui Dumnezeu sau mai degrabă nu există probe pentru existența Lui, același lucru.
  La noi aici pe pământ poți fi condamnat la pușcărie de judecători și fără probe și dovezi ci e suficient numai niște denunțuri, pot fi și mincinoase sau calomnioase, pentru care delatorilor li se reduce  semnificativ din pedeapsă după o lege de tot râsul de pe la noi, să spui și ce n-ai mâncat, cu care te momesc procurorii. A fi condamnat doar pe denunțuri calomnioase și mincinoase cum se întâmplă în justiția română chiar sub nasul nostru e proba că la noi nu e stat de drept. Să fii politician și conducător al unui stat care nu e stat de drept cum e statul nostru ar însemna să faci cel mai de bun simț gest adică să te spânzuri când conștientizezi ce țară păstorești, ori să riști să fii spânzurat de alții dacă încerci să schimbi lucrurile în mai bine pentru prostime. Nu avem stat de drept pentru că nu avem justiție. Un judecător te poate omorî dacă vrea și poate da și o motivare pentru asta. Dimpotrivă, un judecător nu te poate judeca și condamna chiar dacă ești vinovat dacă procurorii din anumite interese clasează dosarul și dau NUP. În unele state cum e SUA judecătorul nu are puterea discreționară de a hotărî dacă ești sau nu vinovat. Te condamnă jurații, oameni din popor neafiliați politic și doctrinar ci neutri și imparțiali care ascultă povestea ta și văd imparțial probele și votează dacă ești sau nu vinovat. Jurații sunt mereu alții. Nici unul nu se poate îndulci la șpagă pentru că e temporar și jurații sunt secreți până în ziua sentinței. Judecătorul stabilește numai câți ani de pușcărie ți se cuvin pentru sentința dată de jurați. La noi judecătorii sunt totul. Ei sunt dumnezei adevărați pe pământ și ne închid sau nu în funcție de cum sunt, mai dispuși sau mai indispuși într-o zi sau alta, adevărul și dreptatea necontând. Dar de ce vă mirați de asta ? N-avem noi niște judecători atotputernici prin constituție, care sunt suverani și o putere în stat și când ei o fac din neagră albă și din albă neagră, apoi mai poți comenta și cârcoti ? N-au pus ei în fruntea țării un președinte de țară demis de popor prin referendum, și asta numa' așa că a vrut mușchiu' lor ? N-au condamnat ei degeaba pentru viol pe Marcel Țundrea care a stat doișpe ani în pușcărie degeaba până adevăratul criminal a mărturisit că el a fost violatorul ? N-au închis judecătorii doar pe denunțuri și fără nici o probă pe Elena Udrea chiar dacă o fi luat și ea șpagă ceva acolo că atâtea poșete și rochii n-aveau de unde veni, iar din milioanele de șpagă luate de Cocoș s-o fi îndulcit și ea puțin dar au adus procurorii vreo probă clară ? Procurorii au instrumentat doar pe pârâciuni făcute de șobolani din aceeași barcă care și-au mai îndulcit pedeapsa prin lege când au început să denunțe și să colaboreze cu anchetatorii. Până la urmă judecătorii sunt totul : alfa și omega. N-au închis judecătorii, dragii de ei pe jurnalistul Dan Diaconescu la cinci ani și jumătate de pușcărie și încă cinci ani interzicerea de a-și mai profesa meseria de jurnalist (adică i-au închis gura pe românește, că prea combătea și deranja șandramaua politico mafiotă) ? Nici un haiduc n-a avut o soartă mai bună în istorie și mai toți au sfârșit în ocnă, împușcați sau în ștreang. Nu mai trebuie să amintesc de jurnaliștii ruși, unul otrăvit cu poloniu radioactiv, și doi, Politkovskaia și Nemțov împușcați cu patru gloanțe, un mesaj clar și explicit descurajator pentru opinia lor critică indezirabilă puterii. Diaconescu al nostru era chestiune de timp până va fi redus la tăcere de politica mafiotă. Frica a făcut ca toți ceilalți jurnaliști să tacă mâlc, să nu protesteze în masă când cenzura cu dinții ei de fier a închis o televiziune în statul nostru european și în cele din urmă au băgat în pușcărie un jurnalist doar pe un denunț politico mafiot inventat și fără nici o probă că ar fi șantajat pe un primar din comuna Zărand care atunci când a fost întrebat de judecător dacă e adevărat a spus că nici nu l-a întâlnit, nici nu-l cunoaște și n-a vorbit niciodată cu Diaconescu ! Apoi după aia primarul ăla a murit întâmplător sau nu, ca să nu mai poată nega șantajul la care a fost supus de DD, așa că judecătorii l-au interzis pe zece ani și jumătate pe Diaconescu, preaviz clar pentru toți ceilalți jurnaliști să nu râcâie în mușuroiul de termite politico mafiot cum a cutezat Diaconescu ;  astfel că avem cu Dan Diaconescu, un jurnalist haiduc neconformist care deranja clar și acut, care era împotriva tuturor sistemelor care ne-au îngenuncheat și furat țara până acum, care era atipic și critica puterea pe televiziunea lui de la ora 22 până la 5 dimineața apoi dormea câteva ore și o lua de la capăt, avem cu Diaconescu deci, un caz limpede de închisoare politică care se petrece ziua în amiaza mare clar sub ochii noștri ofuscați plini de puchini și fasoane și despre care istoria va vorbi după ce noi cei de față vom crăpa. Lumea nu-i proastă. Au simțit dreptatea lui Diaconescu și în timp voturile masive cu partidul creat de el au confirmat această situație. Rușinoasa atitudine a tuturor celorlalți colegi de breaslă jurnaliști deontologi și filozofi îngrețoşați și oripilați de stilul intolerabil al lui Diaconescu, care ei înșiși l-au blamat sforăitor pe Diaconescu numai pentru că era mai insolit și nu era ca ei toți, ortodocşi, cuminți, așezați, nerăzvrătiți, nu are cum să acopere adevărul că avem cenzură și inchiziție curată în statul nostru care nu e stat de drept și unde clasa politică și-a permis prin reprezentanții ei judecătorii să interzică inchizitorial o televiziune și un jurnalist, adică să interzică dreptul la opinie, ceea ce nici un stat european n-a făcut și cum probabil se mai petrece numai în Coreea de Nord sau pe vremea inchiziției din feudalism. Dar fiindcă Diaconescu a fost antisistem și a dezvăluit visceral prin televiziunea lui în direct și pe față matrapazlâcurile mafioților,  cum făcea și Eminescu care milita acid ca jurnalist împotriva luării Ardealului de Austroungaria până l-au omorât prin otrăvire cu mercur serviciile secrete austroungare, întâi puterea a pus în fruntea CNA pe cine trebuia, o Georgească pesedistă de-a puterii, drept învățare de minte că Diaconescu a candidat împotriva primului ministru pesedist în colegiul din Gorj, ca apoi să-i dea CNA-ul la amenzi și să-i bage în insolvență televiziunea, apoi să-i închidă odată și de două ori lui Diaconescu televiziunea frumușel, că prea tăia în carne vie și deranja mafia puterii, apoi văzând că partidul lui prinde niște scoruri incredibile la alegeri au dat legea migrației politice iar prin asta i-au închis și partidul haiducului Diaconescu, când toți parlamentarii i-au migrat și fugit criminal și nerușinat ca potârnichile după avantaje la alte partide pe când votanții au rămas aceiași, iar la urmă l-au închis și pe el și cercul pohtei mafiote ce-au pohtit politicienii s-a închis. Ce vreți ca și explicație mai clară de ce crime politice sub ochii noștri în zilele noastre ziua în amiaza mare se produc perfid în această țară ? E clar că trăim vremuri de căcat, cu judecători și politicieni pe măsură, votați de voi cu mânuțele voastre de căcat. E clar că pentru toate acestea și pentru multe altele mult mai grave și mai tragice pe această lume, e atât de clar că pentru toate astea nu există Dumnezeu căci nu are cum exista păstorind dezastrul unor astfel de realități terestre, iar tot răul și nedreptatea ce se întâmplă sub ochii noștri adormiți de drogul credinței se constituie în probă clară pentru inexistența Lui Dumnezeu.

                         2)

Credința noastră pe care cu obstinație o mărturisim distruge orice probă clară a evidenței că Dumnezeu nu există și că astfel toată povestea religioasă ce s-a creat în jurul Lui Dumnezeu și ne-a umplut de cancerul manipulării religioase nu se dovedește a fi decât un mit, cel mai strașnic mit, mitul miturilor ce ne-a făcut din viață un vis și din vis o viață. Dar noi suntem credincioși și visăm cu plăcere și cu ochii deschiși, cu lumânări și tămâie, cu seriozitate și ceremonie la Rai și la lumea cealaltă. Nu ne adunăm noi atât de mulți la Înviere ca să luăm lumină și pace de la Dumnezeu iar a doua zi ne scuipăm și ne pălmuim unii pe alții ? Puterea și adevărul care convine e în mâinile celor mulți și credincioși, în mâna vulgului care suntem și ne ducem să votăm în draci aceiași politicieni care votează aceleași legi care ne fură și ne otrăvesc viața ? 60% din prețul energiei electrice e taxă de transport și furăciune a băieților deștepți, protejați și şpăgari ai puterii de ieri, de azi și de mâine votate de dragii de noi cu mânuțele noastre proaste și otrăvite pentru ca toți cei pe care am pus ștampila să nu facă nimic și fiindcă sunt rude și frați cu toți mafioții și băieții deștepți ei toți își cresc frumușel copiii din banii noștri care curg cu sens unic din buzunarele noastre găurite în buzunarele lor încăpătoare. Îi vreți pe politicienii actuali care se tot perindă de 26 de ani pe la putere punând toți pe butuci la propriu această țară ? Întrebați-i să vă explice de ce nu vă spun că 5% din prețul benzinei de la pompă e taxa de solidaritate pentru recuperarea prejudiciului de la mafioții care au furat o întreagă bancă, Bancorexul acum atâția ani ? Diaconescu spunea asta în fiecare noapte la televizor demonstrând la planşetă și demascând hoții la televiziunea lui închisă. Acum tre' să stea la mititica și să își potolească zelul lui haiducesc ; temporar, bineînțeles, căci când va ieși o va lua de la capăt, poate și mai îndârjit. Pentru ce nu se mai termină toate aceste împilări ale celor malefici contra celor inocenți ? Pentru că așa a degenerat lumea creată de Dumnezeu în șase zile ; și pentru că suntem noi proști și votăm în draci aceiași politicieni în fruntea țării de 26 de ani prin rotație iar la Sfânta Liturghie când preotul ne îndeamnă încă să ne rugăm pentru conducătorii noștri să-i pomenească Dumnezeu întru Împărăția Sa, noi cădem pioşi în genunchi în loc să fluierăm și huiduim în biserică pentru câtă nedreptate îndurăm în această viață iar religia ne mângâie ușor pe creștet și ne spune că dreptatea nu-i aici ci în Cer la Domnul adică la Sfântul Așteaptă. Ce vreți mai limpede decât această probă de bun simț și logică, că toate sunt prostii și minciuni care ne-au amețit și luat mințile ? Dar nu disperați. Așa este normal să se întâmple iar voi, dragii de voi sunteți cum nu se poate mai sănătoși și cu scaun la cap. Nu sunteți voi vinovați, stați liniștiți, ci întreaga societate, moda și timpul, istoria din care venim cu toții fătați și lepădați pe toate meleagurile și care este prin excelență o istorie religioasă iar noi derivatul și efectul ei curent perfect alienat.

                         3)

  Cu părere de rău, cred că vă dați bine seama, chiar dacă nu acceptați, că așa nu se mai poate. Cu părere de rău, chiar dacă vi se face rău și protestați vehement vomitând când constatați cum pot alții nenorociți să nu creadă în Dumnezeu ca voi, aflați că Dumnezeu pentru tot răul pe care trebuie să-l înghițim pe nemestecate, ori n-a fost niciodată ori nu mai e pur și simplu, a dispărut, a murit, puteți să credeți în El cât vreți și să-L căutați unde vreți, pe pământ și-n cer și-n gaură de șarpe. Nu veți găsi nici un Dumnezeu. Și atunci nu-i așa că e o tâmpenie tot fasonul omenirii de-a se gândi o viață-ntreagă la Rai și la mântuire, la sfinți și la îngeri, la duhuri sfinte și bune precum și la duhuri rele și draci ? Toate sunt minciuni curente și bune pentru gestionat și explicat toate veacurile de ignoranță și înapoiere, și nu săriți de cur în sus, că și veacul acesta al nostru în care orbi și alienați trăim e încă un veac al întunericului și înapoierii, al crimelor și odioşeniei. Nu vedeți orbilor în ce năclăială a timpurilor și a vremurilor trăiți și că și noi cu toții suntem la fel de odioși și vinovați în zăbăvnicia noastră de a nu face nimic și nimeni a nu face primul pas către sacrificiu și efort personal neprecupețit afară din tranșee, sub bombe și pericol, să dăm jos ignoranța, minciuna și tirania precum și religia irațională și ineficientă sub care ne-au îngenuncheat toate aceste rele și încercări ale vremii din toate timpurile, timpuri garnisite cu toate superstițiile religioase în care nu avem de ales și trebuie să credem obedienți căci altfel cădem sub anatema păcatului ? Ați făcut din Dumnezeu un caz real pe când în degringolada și mizeria care se petrece în mod curent în Opera Lui numită Pământ și în viața noastră legată cu ață, Dumnezeu nu se dovedește nimic mai mult decât o nobilă și firavă intenție bună de-a voastră din noianul de crime și orori de care suntem în masă cu toții vinovați și răspunzători.
                        
                         4)

  Cu tristețe constatăm că Dumnezeu nu există dar dacă ar fi existat, în mod logic după cum i-ar fi stat bine unui Creator care se respectă și care din lut ne-a creat și nu-nțeleg de ce din lut când avea atâta aur și diamant în univers, ar fi trebuit să ne construiască din materiale mai superioare în care mintea, conștiința, bunătatea noastră să triumfe mai cu temei și bine în noi și să se simtă mai în elementul lor. Cu o astfel de minte sănătoasă și strălucită într-un corp sănătos și strălucit făcut de Dumnezeu din kevlar, cel mai dur material prin care glonțul nu trece la 3 mm grosime, sau din aur și diamante să fi fost făcuți, nu din carne lesne canceroasă și vulnerabilă, câtă dreptate și frumusețe ar fi fost în univers și câtă satisfacție ar fi avut niște creaturi făcute de Dumnezeu, noi oamenii ! Iată dar că astfel să fi fost făcuți de Domnul mai rezistenți și tenace, ar fi trebuit să trăim ca în Rai pe pământ, într-o societate cu adevărat utopică dar perfect posibilă prin voia Domnului, unde să curgă numai lapte și miere iar noi să fi fost al naibii de fericiți și împliniți, pe veci și definitiv buni, fără judecători, fără poliție și pușcării, fără porți închise, lacăte, zăvoare și sigilii, fără slujbe și bani mulți sau puțini, fără șomaj sau conturi bancare grase, fără să fi fost scoși afară în stradă și să ni se ia casele pentru neplata căldurii la întreținere când în adâncul pământului e atâta vâlvătaie de căldură care se pierde în zadar și nu poate fi dată oamenilor pe gratis fiindcă Dumnezeu nu a îngăduit prea multe lucruri trebuincioase omului pe gratis, decât poate aerul pe care-l respirăm. În rest totul are un preț de cost astfel încât bunurile necesare vieții sunt în cea mai mare parte inaccesibile majorității celor mulți și deveniți astfel săraci și nenorociți. Sărăcia și lipsa de resurse necesare vieții alienează sufletul uman, iar singura realizare și singurul deziderat și interes al săracului devine opțiunea credinței într-un Suveran al Cerului numit Dumnezeu care e pavăza și avuția celor săraci și obidiți și nădejdea celor fără de nădejde. Dacă Dumnezeu ar fi îngăduit ar fi trebuit să trăim toți aici și acum definitiv bine și decent, independent de visul nostru înnăscut la Paradis, molipsiți de genele excelenței divine creatoare, de voința divină absolut darnică de a oferi tuturor de toate și pe gratis, uzând de acest noroc, că nimic n-ar fi stat împotrivă, în mulțimea posibilităților practice din natură și din univers, în calea împlinirii celor mai utopice idealuri umane sau divine, cu toții într-o concordie și părtășie infailibilă cu Divinitatea dacă tot o invocă toți și ea nici măcar nu există în lumea reală ci în cea exclusiv virtuală din cer. Proba că Dumnezeu nu există e că totul are un preț de cost ; și tocmai fiindcă suntem singuri în univers, trebuie să plătim ca să rezistăm într-o cursă a evoluției și a selecției naturale a speciilor, trebuie să muncim și să ne îmbolnăvim de boli profesionale ca să ne câștigăm existența și cu mare băgare de seamă să fim atenți ca să ne salvăm pielea printre atâtea pericole ale naturii și țepe pe care le luăm de la alții și le dăm altora numiți dușmani. Numai atunci Divinitatea și Dumnezeu ar fi avut un rost practic când ne-ar fi scutit de toate acestea și ar fi evitat să ne alunge din Rai, sau chiar dacă ne-a alungat și chiar și așa surghiuniți pe pământ, Dumnezeu putea să demonstreze că există dacă ne-ar fi fost de un evident și incontestabil folos pe pământ în toate pricinile și greutățile noastre, în mod natural și automat și nu condiționând ajutoru-i divin de plăcerea-i de a audia rugăciunile noastre în genunchi pentru toate cele necesare, pentru cele mai elementare nevoi existențiale cum ar fi pâinea. Mai de folos ne-ar fi fost Dumnezeu să ne gestioneze și umple de substanță clipele de propășire a senzațiilor și experiențelor vieții pe pământul pustiit de cutremure, inundații și incendii pe care ne-a pus să trăim, în loc să se specializeze strict a fi gestionarul exclusiv al ritualului morții și înmormântării noastre când degrabă vine Dumnezeu la orice moarte a noastră de scoate sufletul din noi de vii cu forcepsul divin, în gemetele noastre de durere și agonie a morții, fiindcă Dumnezeu e un colecționar de suflete, asta se știe, și are atâta nevoie de ele în Cer.

                         5)

  Dacă în schimb Dumnezeu nu ne poate fi de un alt folos practic și imediat pentru viața pe pământ unde tocmai ce ne-a alungat din Rai, atunci rezultă că Dumnezeu e-o cacealma și o țeapă pe care singuri ne-o dăm fiindcă așa am apucat și suntem sub vremuri și obiceiurile lor, nu deasupra lor oricâtă conștiință sau rațiune am avea. În aceste vremuri precare moral și etic în care trăim într-un veac încă plin doldora de ignoranță și obscurantism religios unde comanda puterii Lui Dumnezeu are încă o eficiență infailibilă asupra creierelor și inimilor noastre, lipsiți de alternative, de alte puteri și resurse sufletești și trupești suntem nevoiți să credem cuminți în această cacealma numită Dumnezeu. O lume de rahat în care trăim în schimb în care oricând poți fi închis ori omorât nevinovat, o lume de orori și crime, de nedreptăți, dureri și amazoane de lacrimi vărsate de la Facerea Lumii de biata omenire dovedește că Dumnezeu n-avea cum să creeze așa ceva, cel puțin putea să creeze ceva cât decât puțin mai nesângeros,  mai bun și mai pașnic. Ori dacă ziceți exuberant și sforăitor religioși că Dumnezeu totuși a creat această lume, e inexplicabil cum de la începutul ei un Dumnezeu al filantropiei și binelui mai tolerează toate blestemățiile care ni se întâmplă dar ne amețește metodic și simptomatic cu alternativa alienantă, neverosimilă și puerilă a dreptății de pe lumea cealaltă, atât de tardivă și inutilă a Raiului și a splendorilor paradisiace care cu părere de rău, Domnul, nu că n-a vrut, nu că n-a fost capabil să le implementeze aici pe pământ, dar înțelegeți odată orbilor că nu a fost cazul de mai bine aici pe pământ în mocirla existenței noastre umane deoarece a mai rămas o singură variantă, una singură pe care nu vreți s-o vedeți și s-o luați în calcul, o variantă care se leagă și potrivește cu realitatea și cu evidența și anume că nici pomeneală ca Dumnezeu să fi existat vreodată cu aceste date ale problemei în care hazardul și evoluția biologică ne-au aruncat pe lume pe noi ăştia de la marginea Căii Lactee care polemizăm unii cu alții religios sau nu după cum ne place și ne duce capul, iar dacă nu reușim să ne impunem punctul de vedere luăm măsuri radicale și ne dăm în cap unii altora ca toți să știe și să ia aminte cine suntem. Tot ceea ce este, noi și tot pământul și lumea, tot răul și binele, tot ce ne convine și nu ne convine, tot ce ne doare și ne nemulțumește sau tot ce ne bucură și încântă sunt toate doar rezultatul evoluției haotice și întâmplătoare a lucrurilor și fenomenelor care ne-au înconjurat și noi le-am înconjurat prin existența noastră pe ele de-a lungul veacurilor, mileniilor și erelor într-o circumstanță cu totul aleatorie în care întâmplător uzăm de existența noastră fiecare la vremea lui, aici și acum. Căci haos și întâmplare este totul în univers și nimic nu e creat, lustruit, șlefuit și ordonat, nimic creat de o forță ordonată, armonioasă și dreaptă cum îndeobște ar trebui să fie un Dumnezeu încât de pe urma mâinilor Lui creatoare totul să fi ieșit ordonat și precis, să nu fi auzit de nimic negativ în șansa existenței noastre terestre pe care Dumnezeu pretinde că ne-a oferit-o ca să trăim în același spațiu vital pe care trebuie să-l împărțim cu dracii, puzderie de draci cu care Dumnezeu s-a ocupat a-i crea și arunca pe pământ să ne împărțim viața și existența cu relele și ispitele lor murdare. Vedem pe pământ nu realități paradisiace demne de manufactura divină, ci bălți puturoase și gunoaie peste tot, nimic ordonat, nimic precis și calculat în Creație, nici o grădină a Paradisului pământesc ci doar bălării ieșite prin toate șanțurile și toate pârloagele. Doar hazard și întâmplare este tot, când asteroizii și cometele trec de-a valma haotic pe lângă pământ și e o întâmplare că încă nu suntem loviți catastrofal de vreun bolovan cosmic a cărui traiectorie Dumnezeu de atâtea ori a scăpat s-o calculeze ori și mai rău, voit ne-a hărăzit-o pe cap și ne-a venit de hac stricând accidental și aleatoriu opera Lui Dumnezeu, pământul și viața de atâtea ori în preistoria erelor terestre în atâtea extincții și cataclisme existențiale cu care îi place a ne amenința, numite apocalipse și potoape. Nimic ordonat în Creație. Nimic creat în Creație. Totul e rodul întâmplării și efectul unui domino care a pornit din clipa big bangului când totul a început fără să fie creat anume căci nu avea rost să fie creat un lanț de elemente aleatorii și dezordonat, întâmplător, unde un eveniment dictează asupra altuia care nu apărea dacă precedentul eveniment aleatoriu nu apărea și el dintr-o întâmplare aleatorie cauzală anterioară. Lumea noastră a pământenilor a urmat aceleași legi ale întâmplării, dezordinii, entropiei și necreației care guvernează universul. Totul e necreat, ci e o desfășurare de evenimente cauzale generate unele din altele care generează reacții după legile fizicii și chimiei din care apar unele și altele și aceste reacții au făcut ca din elementele din tabelul lui Mendeleev care erau în componența nebuloaselor stelare, vechi stele explodate și care au împrăștiat carbon, siliciu, fier, magneziu, toate să se combine în actualul pământ, împrumutând și noi de la acest pământ nevoia acestor elemente componente ale corpului nostru în sute de milioane de ani de combinații aleatorii ale naturii ce s-au cizelat și îmbunătățit până am devenit oameni capabili să teoretizeze despre o posibilitate neverosimilă numită Dumnezeu. Faptul că Dumnezeu rămâne o posibilitate a excelenței utopice dar nu o certitudine a evidenței practice este demonstrat de dezordinea curentă și eternă ce o avem în realitatea terestră unde starea latentă și curentă a lucrurilor și situațiilor este să avem urât, rău, nici o armonie, nimic ca să amintească de Creația Lui Dumnezeu. În război calci pe cadavre ca să-ți aperi țara de dușmani iar pe timp de pace aceeași dezordine și mizerie, calci pe căcat de câini pe străzi când lupii nu s-au mai descurcat în pădure și au venit ca maidanezi în lunea oamenilor unde au găsit atâta mâncare, iubire și grijă din partea lor. Iată lumea creată de Dumnezeu, căci Domnul a creat și îngăduit o lume ca să funcționeze așa când avea atâtea alte posibilități de excelență și scenarii ale vieții noastre mai fericite și nu le-a folosit. În Dunăre ne căcăm cu toți și tot de acolo bem apă, vedem un cer plin de stele puse alandala pe boltă și nu simetric și în caroiaj sau în modele cum mai verosimil era să fie puse de un artizan cu simțul esteticului dacă ar fi fost create de un Dumnezeu al artei, al ordinii, esteticii și frumuseții cum pare să fie Dumnezeu în idee. Iar noi, dragii de noi, am rămas astfel orfani de Dumnezeu Tatăl nostru, amărâți și urgisiți de soartă, de boli și dureri cum nici un Demiurg respectabil și filantrop din univers nu şi-ar fi permis să-și urgisească și molipsească propria operă cu atâta rău și împilare. Pentru asta și pentru multe altele nu-i așa că trebuie să vi se facă rușine și silă de toată manipularea religioasă în care ați crezut inimoși, investind în Dumnezeu atâta zadarnică preocupare când El nici măcar nu există și nici nu face nimic pentru a exista vreodată, el găsind loc și culcuș bun numai în mințile voastre vizionare și inimile voastre bune și înaripate de atâtea sentimente bune și nobile ?

                         6)

  Nu am ce să vă fac, luați-vă gândul și visul de Dumnezeu acasă și plângeți sfârșiți cu lacrimi de sânge cu ochii și gura înfundate în pernă udând-o de lacrimile și mucii voștri, supărați că Dumnezeul în care-ați crezut o viață v-a tras o țeapă monumentală, ori mai degrabă singuri v-ați tras-o bolnavi de profesie și de Dumnezeu de la Facerea Lumii și până azi, din generație în generație și până la școlile din ziua de azi unde voioși semnați atât de însuflețiți ca și ai voștri copii să facă neapărat ora de religie, că așa e creștinește. Vor avea și copiii voștri când vor crește mari timp să-și smulgă părul din cap de ciudă exact ca voi când ați constatat că Dumnezeu și-a luat adio de la voi pentru totdeauna și ați rămas cu curul gol și cu mobila minții și credincioșiei voastre scoase în stradă de evidența că Dumnezeu nu există. Dumnezeu nu există și tare mai suntem triști. Proba că Dumnezeu nu există se află oriunde vezi cu ochii și simți că nu e așa cum ar trebui să fie după dreptate. Vom căuta o probă că Dumnezeu nu există tocmai în instanța de judecată, în instanța care cere probe și dovezi pentru condamnare, dar nu neapărat totdeauna, oricine putând fi condamnat și omorât și fără probe și dovezi cum spuneam, de orice instanță, draga de ea. Cine e instanța ? Nu cumva sunt judecătorii care au absolvit facultatea de drept și au fost rânduiți de stat și constituție să judece pricinile noastre ? Și cine sunt judecătorii ? Evident că sunt o putere în stat dar nu sunt ei tot oameni ? Creierul lor cu care judecă e cumva nemuritor, infailibil și invulnerabil și de aceea numai bun de judecat și hotărât asupra destinelor oamenilor ? Cumva ei nu vor face niciodată accident vascular cerebral cu creierul cu care atât de profund și dumnezeiesc judecă ? Ei nu vor face demență și alzheimer niciodată ? Ar fi trebuit să nu facă, că mintea lor e mintea Lui Dumnezeu pe pământ. Cumva judecătorii, înlocuitorii Lui Dumnezeu pe pământ nu se vor ramoli sfârșind în decrepitudine după ce vor mânca niște salarii și pensii nesimțite ? Cumva ei nu se vor umple de viermi când vor muri sau vor rămâne oare frumos mirositori ca moaștele, ca asta să te ducă cu gândul că sunt cea mai bună alegere pentru justiția omenirii, ei fiind decretați pe dreptate dumnezei pe pământ pe când justiția divină din Cer e atât de tardivă și inutilă pentru pricinile și nevoile noastre curente ? Cumva ei, judecătorii n-au făcut și nu vor face niciodată nici o eroare judiciară și nu vor condamna pe nimeni pe nedrept ? Dar știm că au fost, sunt și vor mai fi condamnați nevinovați care au fost judecați strâmb de judecători rânduiți de Dumnezeu pe pământ. Și voi puteți fi oricând mâine, poimâine condamnați la închisoare ori la moarte de subiectivismul unui judecător, înlocuitorul Lui Dumnezeu pe pământ. Proba că Dumnezeu nu există e că nu l-ar fi durut pe Dumnezeu mâna și spatele să fie El judecătorul nostru drept pe pământ ca noi să răsuflăm în sfârșit ușurați și fericiți de câtă dreptate ar fi împărțit Dumnezeu pe pământ în stânga și-n dreapta. L-ar fi deranjat cu ceva pe Domnul serviciul și competența asta ? Luați-vă albeața de pe ochi orbilor. Tocmai pentru asta trebuie să înțelegeți de ce Dumnezeu nu există. Ori pe nebăgate de seamă ar putea să purceadă a se inventa pe sine ACUM când este necesar mai mult ca oricând nevoilor noastre. Obosiți de atâta visare la un Dumnezeu al dreptății și milei eterne știm că putem fi chemați la mobilizare în orice zi. Și mâine va putea începe orice război. Cu casca căzută pe frunte, îmbrăcat în mantaua grea și cu ranița grea în spate, cu masca de gaze pe față, transpirați și cu mucii curgând în gură, cu puşcociul în mâna înghețată vei fugi transpirat și disperat pe câmpul de război să-ți aperi țara, cu picioarele înghețate și scăpat pe tine de diaree în izmene. Putem oare pentru asta sau nu să întrebăm pe Dumnezeu cum de tolerează asemenea și alte porcării existențiale și cum de poate pretinde de la noi să se desfete cu fetişul unor rugăciuni pe care le așteaptă dependent să i le adresăm în genunchi ? Dumnezeu e un judecător suprem, așa se spune, și El e uman, așa ne place să credem, dar nu e uman ci e mizantrop căci nu numai că pedepsește pe oricine face o greșeală, o nedreptate ori strâmbătate, dar Dumnezeu, fiindcă e Dumnezeu și șeful tuturor judecătorilor poate preveni tot răul și strâmbătatea dar n-o face, deci e cinic și machiavelic,  lasă toate relele să se întâmple apoi ca și cum nici usturoi n-a mâncat vine pe urmă Domnul și împarte dreptatea în stânga și-n dreapta, băgând la chinurile iadului și la desfătările Raiului pe toți robii Săi oamenii, prin mâinile judecătorilor bagă uneori la închisoare nevinovați și nu-i găsește pe criminali, și nu face dreptate aici pe pământ unde e urgența, face dreptate doar în Cer unde e minciuna iar dreptatea acolo devine tardivă și inutilă. Cu osârdie ne va judeca Domnul pe toți căci nimeni nu scapă de Înfricoşătoarea Lui Judecată. Astfel Domnul în mare dreptatea Sa îi poate inspira pe judecătorii pământeni să nu greșească niciodată, dar n-o face, îi lasă să greșească uneori, îi poate inspira Domnul pe judecători să nu condamne fără probe și dovezi dar n-o face, se spală pe mâini ca Pilat din Pont și lasă pe judecători să greșească și să ne ia viețile și destinele. Ori nu vedeți că uneori se condamnă de către judecători discreționar fără probe și dovezi ci numai pe denunțuri calomnioase și mincinoase ? Oricare din oameni mai răsărit și acătării putea fi demonstrativ Dumnezeu pentru o zi. Dar fiind Dumnezeu niciodată nici unuia nu i-ar fi tunat prin cap să pună pentru ființele create judecători pe pământ care să judece în locul Lui toate pricinile oamenilor și să îi lase să tot facă erori judiciare de la Facerea Lumii și să nu ia măsuri drastice de înlocuire a judecătorilor pământeni odată pentru totdeauna cu puterea incontestabilă și infailibilă a propriei puteri divine aptă să împartă dreptatea fără greș și să condamne numai vinovații, nu și nevinovații vreodată. Ce constatați însă voi cei mai credincioși și samariteni dintre voi ? Că de la Facerea Lumii se varsă pe pământ râuri de sânge și lacrimi de către cei prigoniți pentru dreptate și de către cei inocenți și de cei blânzi și la ce bun atâta pogrom și atâta tragedie umană când în schimb un Dumnezeu al realității și evidenței putea printr-un singur click să scape omenirea de atâtea orori ? În schimb hoții, pungaşii și criminalii Dumnezeu a îngăduit uneori să scape și să fie iertați de El dacă se vor ruga ei înșiși ori mamele lor îndurerate pentru ei și iertarea păcatelor lor și preoții îi vor prohodi după tipic la înmormântare să le ierte lor Domnul greșelile cele cu voie și fără de voie. Atunci hoții și criminalii își vor freca mâinile, vor prinde curaj și speranță, vor exulta și vor râde în nas rudelor care-și vor plânge morții omorâți într-o lume făcută de Dumnezeu așa, cea mai urâtă lume dintre posibilele lumi ale universului, o ciornă cu încercări și ștersături căreia Dumnezeu a avut neinspirația să-i dea drumul pe piață într-un astfel de hal, numind-o Facerea Lumii. Iar noi ne-om plânge morții omorâți și ne vom duce înlăcrimați la cimitir să le punem flori proaspete la mormânt și să le udăm cu apă din petul de plastic și să le facem pomană și să lăudăm pe Dumnezeu, nădejdea celor fără de nădejde...